ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 767/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 28.11.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 8201,70 RON înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.08.2016 - 31.10.2018, obligarea pârâtei la plata sumei de 3040,21 înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate conform dispozițiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 și ORDA nr. 120/2016, obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizualului în toate spațiile administrate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2 Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă

Prin sentința civilă nr. 836 din 08.07.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.197,5 RON remunerație cuvenită artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraților datorate în perioada 01.08.2016-31.10.2018, precum și să încheie cu reclamantul autorizație/licență neexclusivă pentru comunicare publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate. A respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1100 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 836/08.07.2020 a declarat apel pârâta A. S.R.L..

I.3 Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 107A din 31 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 836/2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

A obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant la suma de 900 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I.4 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs pârâta A. S.R.L., indicând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 107A pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 31.01.2022, precum și casarea sentinței civile nr. 836 pronunțate de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 08.07.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că prin sentința civilă nr. 836, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 08.07.2020, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 153 C. proc. civ., privitoare la citarea părților în proces și comunicarea actelor de procedură, dispoziții pentru a căror încălcare este prevăzută sancțiunea nulității prevăzută de art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, în apel, a criticat hotărârea primei instanțe, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea procedurilor privind citarea părților în proces, instanța încălcând formele de procedura privind citațiile și comunicarea actelor de procedură, dispoziții prevăzute de art. 153 - 173 C. proc. civ., dispoziții a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii pronunțate, conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a susținut că pentru termenul din data de 08.07.2020, termen la care prima instanță a rămas în pronunțare asupra cauzei deduse judecății, recurenta nu a fost citată la adresa din str. x, București, deși prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, a indicat sediul ales respectiv, indicând totodată și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. Cu toate acestea, pentru termenul de judecată din data de 08.07.2020, prima instanță nu a comunicat recurentei citația la sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură.

În motivarea deciziei nr. 107A/31.01.2022, instanța de apel a reținut corect faptul că recurenta a indicat primei instanțe, prin întâmpinare, atât sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură, cât și persoana însărcinată pentru primirea actelor de procedură. De asemenea, a reținut faptul că prima instanță nu a dispus citarea recurentei pentru termenul din data de 08.07.2020, la sediul procesual ales.

Cu toate acestea, instanța a respins apelul ca nefondat, motivând că recurenta avea termen în cunoștință și că nu se mai impunea să mai fie citată pentru termenul din data de 08.07.2020, termen la care s-a judecat cauza în primă instanță, în concordanță cu dispozițiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai consideră că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. privind termenul în cunoștință, precum și dispozițiile art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, întrucât la termenul data de 06.05.2020 prima instanță a suspendat de drept cauza în baza art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență.

Potrivit alin. (13) al art. 63 din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020, după încetarea stării de urgență, prima instanță era obligată să ia măsuri pentru citarea părților în vederea continuării procesului.

Recurenta-pârâtă arată că prima instanță nu a procedat conform prevederilor legale menționate mai sus și, deși a luat măsuri prin care a fixat termenul de judecată la data de 08.07.2020, aceasta nu a dispus citarea recurentei pentru termenul fixat, termen la care a fost judecată cauza.

A mai arătat că potrivit art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., dispozițiile privind termenul în cunoștință prevăzute de art. 229 alin. (1) C. proc. civ. nu se aplică în cazul reluării judecății, după ce judecata a fost suspendată. Or, întrucât prima instanță a suspendat de drept cauza la termenul din 06.05.2020 în baza art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. trebuia să dispună citarea părților pentru următorul termen de judecată, după reluarea judecății.

De asemenea, a indicat că potrivnic celor reținute de către instanța de apel prin considerentele hotărârii pronunțate, părțile din prezentul proces se aflau în situația de excepție prevăzută de art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. în ceea ce privește termenul în cunoștință, în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ. Deși, după reluarea judecății, prima instanță a fixat termenul de judecată în data de 08.07.2020, instanța nu a dispus citarea recurentei la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură.

La termenul din data de 08.07.2020, opinează recurenta-pârâtă, văzând că reprezentantul acesteia nu este prezent, deși la toate celelalte termene date în dosar pârâta fusese reprezentată de avocat, prima instanță era obligată să verifice dacă procedura de citare este legal îndeplinită și să dispună citarea pârâtei la adresa indicată prin întâmpinare.

Neprocedând astfel, recurentul nu a avut cunoștință de judecarea procesului, nu s-a putut prezenta în fața instanței și nu a putut formula apărarea pe care o considera necesară și nici administra probe în apărare.

Prin judecarea cauzei în primă instanță fără respectarea cerințelor referitoare la citarea părților, au fost încălcate principii fundamentale ale dreptului procesual civil cum sunt cele referitoare la apărare, contradictorialitate, oralitate precum și cel privind descoperirea adevărului.

Mai învederează că, deși a adus la cunoștință acest aspect și instanței de apel, hotărârea primei instanțe nu i-a fost comunicată nici până în prezent la adresa indicată prin întâmpinare, acest aspect rămânând nediscutat și nelămurit de către instanța de apel.

Recurenta-pârâtă mai susține că se impune admiterea recursului și din perspectiva art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, care arată că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale.

Una din garanțiile implicite ale desfășurării procedurii în cadrul unui proces echitabil, este consacrată de principiul egalității armelor, ceea ce semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unei instanțe de judecată.

Egalitatea armelor impune fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza, ceea ce implică ca fiecare parte să fie legal citată în cauză.

Recurentul și-a întemeiat în drept cererea de recurs pe dispozițiile art. 483, art. 502, art. 153, art. 158 alin. (1), art. 174 - 179, art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., art. 63 alin. (11) și alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

I.5 Apărările formulate în cauză:

I.5.1 Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile nr. 107/2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă susține că din lecturarea cererii de recurs, nu reiese motivul de casare invocat în mod expres, recurenta urmărind să contureze o situație de drept pentru a dovedi faptul că aceasta ulterior încetării perioadei de urgență, nu ar fi fost legal citată la sediul procesual ales. Aceasta recunoaște că a fost citată pentru termenul din data de 08.07.2020, conform prevederilor Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, însă citarea s-ar fi efectuat la o altă adresă decât cea indicată în cadrul întâmpinării.

Așadar, intimata-reclamantă apreciază că partea adversă susține că ar fi existat un viciu de procedură în ceea ce privește citarea sa, viciu care a existat încă de la data fixării primului termen de judecată, respectiv data de 03.04.2019. În această situație, reprezentantul convențional al pârâtei, care a fost prezent la termenele anterioare perioadei pentru care a fost declarată stare de urgență, ar fi trebuit să aducă această împrejurare la cunoștința instanței de judecată la termenul imediat următor fixat, respectiv 05.09.2019. În caz contrar, prin prezența reprezentantului convențional, orice neregularitate privind citarea recurentei s-a acoperit.

Astfel, prezența reprezentantului convențional a acoperit orice neregularitate, care oricum nu a fost invocată în condițiile prevăzute la art. 160 alin. (2) C. proc. civ. Fapta de a nu invoca viciul de procedură imediat ce acesta a fost cunoscut, reprezintă o dovadă în sensul că recurenta a dorit menținerea unei neregularități pentru a folosi acest argument în căile de atac pe care s-a gândit să le exercite.

Intimata-reclamată precizează faptul că pentru termenul din data de 08.07.2020, primul termen fixat ulterior declarării stării de urgență, Tribunalul București a citat părțile, fiind astfel respectate dispozițiile Decretului 240/2020.

În aceste condiții, în mod neîntemeiat susține recurenta că pentru termenul de judecată din data de 08.07.2020, dată fiind neprezentarea reprezentantului convențional ales, instanța ar fi trebuit să reia procedura de citare, întrucât acesta avea termen în cunoștință. Or, în aceste cazuri, instanța de judecată nu este obligată să reia procedura de citare, întrucât se presupune faptul că partea reprezentată convențional la termenul anterior avea cunoștință de următorul termen de judecată acordat în cauză, chiar dacă acesta a avut loc anterior suspendării dispuse ca urmare a intervenirii stării de urgență.

I.5.2 Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă susține, contrar afirmației părții adverse, că a indicat expres motivul de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât nu a dispus citarea pârâtei pentru termenul din 08 iulie 2020.

Așadar viciul de procedură constă în necitarea pârâtei la sediul ales prin întâmpinare pentru termenul din 08 iulie 2020, termen la care prima instanță a rămas în pronunțare asupra cauzei deduse judecății și la care pârâta nu a fost prezentă. Prin urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 160 alin. (2) C. proc. civ. invocate de intimata-reclamantă.

Mai susține că hotărârea primei instanțe nu i-a fost comunicată nici până în prezent la adresa indicată prin întâmpinare, iar acest aspect a rămas nediscutat și nelămurit de instanța de apel.

II. Procedura de filtru

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reținut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că aceasta a fost promovată în termen, precum și că a fost legal timbrată.

Prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107A din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a stabilit termen de judecată la data de 9 mai 2023, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, astfel că urmează a-l admite, a casa hotărârea instanței de apel, precum și hotărârea instanței de fond și a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru considerentele ce succed.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. susținând că au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că, deși în apel a arătat că prima instanță a încălcat normele de procedură privind citarea părților în proces, respectiv dispozițiile art. 153-173 C. proc. civ., întrucât nu a dispus citarea pârâtei pentru termenul de judecată din 08 iulie 2020, cu toate că avea obligația să procedeze la citarea părților conform art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020, instanța de apel a respins apelul ca nefondat, pe motiv că pârâta avea termen în cunoștință și nu se mai impunea a fi citată pentru termenul din 08 iulie 2020, în concordanță cu dispozițiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a apreciat că prin această argumentare instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., privind termenul în cunoștință, precum și dispozițiile art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Prin hotărârea atacată, instanța de apel a reținut că prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, pârâta a indicat sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură, precum și numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, în persoana domnului B., apreciind că este corectă afirmația apelantei-pârâte conform căreia prima instanță nu a dispus citarea sa la sediul ales pentru termenul din 08 iulie 2020, astfel cum impuneau dispozițiile art. 158 C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că pârâta a fost prezentă la termenul din 03 aprilie 2019 prin reprezentant convențional, avocat C., astfel că a luat termen în cunoștință conform art. 229 alin. (1) C. proc. civ. și nu se mai impunea a fi citată pe tot parcursul judecății la instanța de fond.

De asemenea, instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă, în mod eronat, a susținut că nu a fost citată pentru termenul din data de 08 iulie 2020, în condițiile în care avea termen în cunoștință și nici nu a indicat existența vreuneia din situațiile de excepție prevăzute de art. 229 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că în mod greșit a fost respins apelul formulat de pârâtă, instanța dând o interpretare eronată dispozițiilor art. 229 C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 153-173 C. proc. civ. reglementează citarea și comunicarea actelor de procedură.

Citarea este actul de procedură pe care participanții la procesul civil sunt înștiințați cu privire la existența procesului, a termenului și locului unde se va desfășura judecata, a necesității îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege sau fixate de judecător.

Prin citarea părților și comunicarea actelor de procedură se asigură respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Sub denumirea marginală "Obligația de a cita părțile", art. 153 C. proc. civ. prevede că instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Instanța va amâna cauza și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.

Din expresiile folosite de legiuitor - "instanța poate hotărî (...) numai dacă", precum și "instanța va amâna judecata și va dispune" - rezultă că normele care reglementează citarea au caracter imperativ.

Acest caracter imperativ trebuie înțeles în sensul că instanța nu poate lua nicio măsură într-un proces decât dacă părțile sunt legal citate ori sunt prezente, personal sau prin reprezentant, cu excepția cazurilor când prin lege se prevede altfel.

În vederea exercitării dreptului de dispoziție al părților, legea îngăduie sau obligă părțile la alegerea unui domiciliu procesual.

Procedura vizează exclusiv locul comunicării actelor de procedură, iar aplicarea ei este condiționată de indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură: mandatarul procesual pentru efectuarea procedurii.

Faptul alegerii unui domiciliu nu instituie pentru instanță obligarea comunicării actelor de procedură la domiciliul/sediul ales decât în măsura în care, o dată cu alegerea domiciliului, s-a indicat și numele persoanei la care se va face comunicarea.

Textul art. 158 alin. (1) C. proc. civ. este clar în acest sens. Încălcarea acestei norme de procedură atrage incidența prevederilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește noțiunea de termen în cunoștință, se reține că această noțiune este reglementată de dispozițiile art. 229 C. proc. civ. În conținutul său sunt incluse mai multe situații în care se poate considera că partea cunoaște termenul, aceste situații fiind menționate în alin. (1) al acestui text de lege.

Alin. (2)-4 ale art. 229 C. proc. civ. prevăd excepțiile de la situația în care se consideră că partea are termen în cunoștință. Astfel, în condițiile alin. (2), dispozițiile alin. (1) nu se aplică, printre altele, în cazul reluării judecății, după ce a fost suspendată.

În situația prevăzută la art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., indiferent după cum suspendarea procesului este voluntară, de drept ori facultativă, la reluarea judecății nu se mai poate considera că părțile cunosc termenul fixat de judecător. Practic, ultimul act de procedură pe care părțile sunt prezumate că l-ar fi putut cunoaște este încheierea de suspendare. Drept urmare, în vederea reluării judecății se fixează termen și se dispune citarea părților. Chiar dacă părțile cunoșteau inițial termenul de judecată, pentru noul termen fixat ele trebuie citate. În caz contrar, hotărârea dată este casabilă.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte observă următoarele:

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, prin întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă în dosarul primei instanțe, aceasta a indicat sediul ales la adresa din București, str. x, adresă la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, indicând și numele reprezentantului său în persoana domnului B..

De asemenea, Înalta Curte observă că la data de 06 mai 2020, urmare prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, pricina a fost suspendată de drept la data de 06 mai 2020, așa cum impuneau dispozițiile art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Prin rezoluția din data de 22 mai 2020, în baza art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 97 din 11 mai 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus reluarea judecății, stabilind termen la data de 08 iulie 2020, cu citarea părților.

Deși în hotărârea atacată s-a reținut inițial că instanța de fond nu a dispus citarea pârâtei la sediul procesual ales astfel cum prevăd dispozițiile art. 158 C. proc. civ., cu toate că acesta era indicat prin întâmpinare, instanța de apel a concluzionat că pârâta avea termen în cunoștință și nu mai trebuia citată pe tot parcursul judecății la acea instanță.

Or, instanța de apel în mod greșit a reținut că partea avea termen în cunoștință potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (1) C. proc. civ., neținând seama de faptul că în cauza de față judecata a fost suspendată în temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020 și reluată potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (13) din același act normativ, dispoziții care prevăd expres că "după încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (11) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților".

Prin urmare, fiind vorba de o reluare a judecății după suspendare, nu mai era incidentă instituția termenului în cunoștință prevăzută de art. 229 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se citarea părților potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile speciale ale art. 63 alin. (13) din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020, care impuneau citarea în mod legal.

Astfel, este întemeiată susținerea recurentei-pârâte, în sensul că după reluarea judecății nu se aplică dispozițiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ., partea urmând a fi citată. Este adevărat că pârâta a fost citată de prima instanță pentru termenul din data de 08 iulie 2020, însă nu la sediul procesual ales indicat în întâmpinare.

Or, dacă pârâta a optat în mod expres să fie citată la sediul său ales, această alegere a părții produce efectele prevăzute de dispozițiile art. 158 C. proc. civ., instanța fiind ținută să efectueze procedura de citare la adresa indicată.

Din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor C. proc. civ. referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură rezultă că intenția legiuitorului este de a permite instanțelor de judecată să efectueze comunicarea actelor de procedură într-o varietate de modalități, scopul fiind acela de a aduce la cunoștința justițiabililor că sunt chemați în fața instanței de judecată. Faptul că în cuprinsul întâmpinării se impune, drept cerință obligatorie, precizarea sediului (pentru persoana juridică) nu poate avea semnificația impunerii obligativității procedurii de citare la sediul justițiabilului în toate situațiile, deoarece instituția comunicării actelor de procedură este distinctă de cea a indicării domiciliului/sediului, fiecare dintre ele având o reglementare proprie, menită să răspundă unor imperative diferite în economia procesului civil.

Comunicarea actelor de procedură are o reglementare specifică, adoptată în vederea încunoștințării părților de existența procesului, punând astfel în valoare respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la un proces echitabil, accesul la justiție, respectarea dreptului la apărare și principiul contradictorialității.

Astfel, solicitarea pârâtei de a i se comunica toate actele de procedură la sediul ales în București reprezintă o aplicare a principiului disponibilității, permițând acesteia exercițiul drepturilor sale procesuale în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înștiințarea părții despre desfășurarea procesului și în consecință, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Având în vedere că în fața instanței de fond, din mențiunile efectuate în practicaua hotărârii, pârâta nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata nici prin reprezentant legal, nici prin reprezentant convențional, partea nefiind citată la sediul procesual ales indicat în întâmpinare, în cauză sunt întrunite premisele aplicării dispozițiilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității sentinței civile pronunțate, judecata făcându-se cu lipsă de procedură.

Nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ. este o nulitate expresă, iar potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ. vătămarea părții este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată, în contextul acestei norme, partea interesată fiind partea adversă sau partea care are interes să înlăture sancțiunea nulității.

Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condițiile legii - în speță de pârâtă - și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă, astfel cum prevede art. 178 alin. (2) C. proc. civ.

Este de precizat că în cauza pendinte neregularitatea constă în soluționarea cererii de chemare în judecată la data de 08 iulie 2020 fără ca pârâta să fie citată la sediul ales indicat prin întâmpinare.

Având în vedere că neregularitatea a intervenit la ultimul termen de judecată, pârâta a formulat apel, criticând faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu lipsă de procedură.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei-reclamante în sensul că viciul de procedură a fost acoperit întrucât neregularitatea nu a fost invocată în condițiile art. 160 alin. (2) C. proc. civ., susținând că acest viciu a existat încă de la primul termen de judecată, 03 aprilie 2019, iar reprezentantul convențional al pârâtei nu a adus la cunoștința instanței această împrejurare la termenul imediat următor, respectiv 05 septembrie 2019.

Față de această susținere, se impune precizarea că în discuție este viciul de procedură constând în necitarea părții la termenul din 08 iulie 2020, termen acordat pentru reluarea judecății după suspendare și la care a avut loc judecata cauzei, acest viciu mai putând fi invocat doar pe calea apelului. Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 160 alin. (2) C. proc. civ. invocate de intimata-reclamantă.

De asemenea, pentru considerentele mai sus expuse cu privire la termenul în cunoștință după reluarea judecății după suspendare, precum și cu privire la comunicarea actelor de procedură, nu poate fi primită nici apărarea intimatei-reclamante din întâmpinare, în sensul că instanța de fond nu era obligată să reia procedura de citare, întrucât se presupune faptul că pârâta, reprezentată convențional la termenul anterior, avea cunoștință de următorul termen de judecată acordat în cauză, chiar dacă acesta a avut loc anterior suspendării dispuse ca urmare a intervenirii stării de urgență.

Recurenta-pârâtă a mai susținut și faptul că prin judecarea cauzei în primă instanță fără respectarea cerințelor referitoare la citarea părților au fost încălcate principii fundamentale ale dreptului procesual civil cum sunt cele referitoare la apărare, contradictorialitate, oralitate precum și cel privind descoperirea adevărului. Prin urmare, a apreciat că se impune admiterea recursului și din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, care arată că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale.

Înalta Curte apreciază că este întemeiată și această susținere, întrucât lipsa efectivității comunicării actului de procedură (citația) la sediul procesual ales are drept consecință pentru pârâtă împiedicarea efectuării apărărilor și a luării la cunoștință a conținutului hotărârii pronunțate de prima instanță. Or, aceste chestiuni sunt esențiale în procesul civil pentru respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, principii fundamentale subsumate dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, precum și de art. 6 C. proc. civ.

Neefectuarea procedurii de citare potrivit solicitării pârâtei are efect încălcarea dreptului la un proces echitabil, care conține în structura sa dreptul de acces la justiție, de vreme ce, ca urmare a comportamentului instanței, justițiabilul nu a fost informat despre acordarea termenului de judecată, astfel că acesta, în mod subsecvent, nu a fost în măsură să își exercite drepturile procesuale, cum ar fi de pildă dreptul la apărare, întrucât nu a avut posibilitatea formulării în faza judecății în primă instanță a unei apărări corespunzătoare.

Așa cum s-a reținut și în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului instanțele trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părțile și să se asigure că acestea sunt la curent cu procedurile din care fac parte. Or, instanțele sunt datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiție (cauzele Timar împotriva României, Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României, Miholapa împotriva Letoniei).

Nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrage sancțiunea nulității actului de procedură efectuat în aceste condiții, astfel că remediul eficient pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actului procedural nelegal nu poate fi decât acela al casării hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În consecință, față de cele expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că în aplicarea dispozițiilor art. 497, art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107A din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 836 din 08 iulie 2020 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107A din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 836 din 08 iulie 2020 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2023.