ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 975/2025

Ședința publică din data de 6 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 09 noiembrie 2021, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. să pronunțe o hotărâre prin care:

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 31.125 RON (10.375 RON X 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.11.2018-31.03.2020 si respectiv 01.06.2020-30.09.2021, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv B. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, C. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, D. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, Cabana Turistică PADES clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, E. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, F. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, F. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, F. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș, F. clasificată 3 stele, situată în Județ Timiș și G. aflat la aceeași adresa ca și Cabanele turistice;

- să fie obligată pârâta să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018, Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

Prin sentința civilă nr. 827 din 12 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a constatat competent teritorial Tribunalul Timiș și a declinat cauza acestei instanței.

Prin sentința civilă nr. 251 din 02 martie 2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată de instanță din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, a constatat conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 943 din 23 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 734/24.05.2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 16.017 RON, despăgubiri reprezentând triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie, aferente perioadei 01.11.2018-31.03.2020, pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM situate în jud. Timiș, respectiv, B., C., D., H., E., F., F., F., F. și G..

În rest cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 870 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 260 din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 734/24.05.2024 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

A obligat apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

A respins cererea apelantei pârâte cu obiect cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 decembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris .

Cererea de recurs a fost comunicată reclamantei Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM la data de 20 decembrie 2024, conform comunicării de la dosarul de recurs.

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, în principal reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri de admitere a cererii formulate, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - s-a susținut că s-a motivat confuz sau sumar respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Astfel, instanța de apel reține faptul că "trebuie să facem distincție între data obținerii mijloacelor de probă si conținutul probator al acestora", că în anul 2012 pârâta ar fi obținut clasificarea de la Ministerul Turismului și că potrivit Ordinului nr. 65/2013, toate structurile de cazare turistică de 3 stele trebuie obligatoriu să aibă televizor cu canale TV în camerele comune.

Mai mult, instanța de apel motivează în sensul că din aceste elemente s-ar naște o "prezumție privind dotarea camerelor cu TV, precum și a desfășurării activității lucrative în perioada de referință", iar sarcina răsturnării acestei prezumții ar reveni pârâtei.

Critică faptul că aplicarea unei prezumții deduse dintr-un act normativ (Ordinul nr. 65/2013) ulterior momentului la care pârâta a obținut clasificarea unităților de cazare turistica (2012) reprezintă o motivare confuză și contradictorie.

Menționează că nu s-ar fi putut conforma în anul 2012 unor cerințe reglementate abia în anul 2013.

Invocă acest motiv de casare cu privire la absența oricărei motivări a instanței de apel cu privire la neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 20 din Legea nr. 8/1996 în sensul în care reclamanta nu a dovedit "comunicarea publică a fonogramelor", respectiv comunicarea "făcuta într-un loc deschis publicului".

Arată că a învederat faptul că pentru a fi în prezența unei "comunicări publice" este necesar în primul rând să existe o comunicare (adică o difuzare) a respectivelor fonograme, iar în al doilea rând să existe un public care să recepționeze respectivele difuzări.

Or, în condițiile în care din ansamblul probatoriu administrat nu a rezultat efectuarea acestor "comunicări publice", solicită să se constate că omisiunea instanței de apel de a motiva cu privire la respingerea susținerilor sale reprezintă un motiv de casare care se impune a fi analizat în cadrul recursului.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a susținut aplicarea greșită a Deciziei ORDA nr. 305/2011 raportat la Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016 privind legitimarea procesuală activă a reclamantei.

A susținut că prin Decizia ORDA nr. 305/2011 din 29.12.2011 s-a stabilit că organismul de gestiune colectiă desemnat de ORDA drept colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți este Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți (ARAIEX), nu reclamanta din cauză.

Mai mult, se poate observa că Decizia ORDA nr. 305/2011 a modificat Decizia ORDA nr. 399/2006 în baza căreia reclamanta CREDIDAM fusese inițial desemnată colector al respectivelor remunerații, calitate care însă a încetat în anul 2011 odată cu emiterea Deciziei nr. 305.

În plus, Deciziile ORDA nr. 10/2016 și nr. 120/2016 aduc clarificări privitoare la stabilirea modalității de calcul a remunerației datorate artiștilor, făcând trimitere la reclamantă doar în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe și nu de colector al respectivelor remunerații.

Apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Deciziilor ORDA, făcând o confuzie între calitatea de organism de gestiune raportat la cea de colector al remunerațiilor și apreciind, pe cale de consecință, în mod greșit, că reclamanta ar beneficia de legitimare procesuală activă în baza deciziilor din 2016 care nu ar fi putut să fie inlaturate prin decizia din anul 2011.

S-a mai susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 188 din Legea nr. 8/1996 cu privire la determinarea valorii despăgubirilor solicitate de reclamantă.

În aplicarea acestor prevederi legale, instanța de apel apreciază că nu este necesar ca reclamanta (cel puțin) să încerce dovedirea criteriilor prevăzute la lit. a), ci ca instanța însăși poate ajunge la concluzia că aplicarea acestor criterii nu ar fi posibilă "în funcție de circumstanțele concrete ale speței" întrucât "a proba câștigurile nerealizate de persoanele reprezentate ar echivala cu o adevărată probatio diabolica".

Teza instituită de alin. (2) lit. b) nu reprezintă decât o excepție de la regula menționată la lit. a), iar ca orice excepție, aceasta este de strictă interpretare și aplicabilitate, exclusiv în condițiile expres prevăzute în textul legal invocat.

Susține că reclamanta nu a dovedit niciunul dintre elementele pe care își fundamentează acțiunea, respectiv nu a dovedit nici că pârâta ar fi realizat comunicări publice de fonograme și prestații artistice în perioada 01.11.2018-31.03.2020 și nici care ar fi motivele pentru care nu a putut aplica în speță criteriile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, recurgând la soluția alternativă prevăzută la lit. b) a aceluiași articol.

Apreciază că, întrucât sarcina probei revenea reclamantei, acțiunea formulată se impunea a fi respinsă.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește prima critică de nelegalitate, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta a imputat instanței de apel o motivare confuză sau sumară raportat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întrucât în anul 2012 pârâta ar fi obținut clasificarea de la Ministerul Turismului și potrivit Ordinului nr. 65/2013, toate structurile de cazare turistică de 3 stele trebuie obligatoriu să aibă televizor cu canale TV în camerele comune. S-ar fi aplicat astfel o prezumție dedusă din acest act normativ ulterior momentului la care pârâta a obținut clasificarea unităților de cazare turistică.

Se invocă acest motiv de casare și cu privire la absența motivării instanței de apel cu privire la neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 20 din Legea nr. 8/1996 în sensul în care reclamanta nu a dovedit "comunicarea publică a fonogramelor", respectiv comunicarea "făcuta într-un loc deschis publicului". Or, din ansamblul probatoriu administrat nu a rezultat efectuarea acestor "comunicări publice". Solicită să se constate că instanța de apel a omis să motiveze cu privire la respingerea susținerilor sale.

Sub un prim aspect, trebuie menționat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

În cazul concret al speței de față, deși recurenta-pârâtă susține - în coordonatele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - că instanța de apel i-a analizat confuz și sumar excepției lipsei calității procesuale pasive, cazul de casare prevăzut de norma citată nu este incident.

Astfel, având în vedere că nu se reclamă absența completă a motivării deciziei recurate și nici o argumentare contradictorie, ci doar caracterul sumar și confuz al unui răspuns la anumite critici din apel, Înalta Curte apreciază, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că acest motiv de recurs se poate analiza eficient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, reclamând absența unui răspuns clar și complet la o excepție invocată prin cererea de apel, considerată de parte determinantă, nelegalitatea invocată poate fi analizată în contextul obligației instanței de a soluționa cauza în limitele învestirii (art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu referire directă la limitele judecății în apel, trasate de art. 476 și art. 477 C. proc. civ. și respectiv a obligației instanței de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele pentru care a pronunțat soluția cuprinsă în dispozitiv, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., toate acestea fiind norme de procedură a căror nesocotire este sancționată cu nulitatea).

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar motivul de apel formulat de apelanta-pârâtă nu a rămas fără răspuns, considerentele relevante fiind următoarele:

"Pentru a-și susține lipsa de calitate procesuală, pârâta s-a prevalat din nou de faptul înstrăinării bunurilor în anul 2020, de perfectarea promisiunii de vânzare-cumpărare în 2019, de descrierea imobilelor în cartea funciară, de o pretinsă inactivitate în perioada anterioară, de eronata aplicare de către prima instanță a normelor procedurale în materie de probațiune - răsturnarea sarcinii probei și pretinderea probării unor fapte negative, toate în contextul în care reclamanta nu ar fi furnizat, în opinia pârâtei, decât probe ulterioare înstrăinării spațiilor.

Într-adevăr, conform Deciziei ORDA nr. 10/2016, prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înțelege persoana fizică autorizată (PFA, etc.) sau persoana juridică care deține ori folosește cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spații închise sau deschise, în care sunt instalate sau deținute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoțite de sunet, spații în care are acces publicul. Definiția acestei calități rezultă și din interpretările Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la aspecte legate de comunicarea publică de fonograme prin utilizarea lor de către prestatorii de servicii.

Sub aspectul probării în cauză a calității pârâtei de utilizator, este necesar a se face distincție între data obținerii mijloacelor de probă și conținutul probator al acestora, relevant fiind că potrivit extras-ului ONRC de la dosar, inclusiv în anul 2021, ceea ce permite concluzia că a fortiori în perioada de referință, societatea pârâtă, avea sediul social și punctul de lucru din jud. Timiș și figura cu activități autorizate de cazare și alimentație publică (are autorizate codul CAEN 5510- Hoteluri și alte facilități de cazare similare, dar și cod CAEN 5610-Restaurante), iar la Ministerului Turismului, conform extrasului doveditor, figura, inclusiv la data vânzării, înregistrată la adresa din Sat Zolt. Comuna Fârdea, cu 9 cabane (unități de cazare) clasificate 3* și cu G. (160 locuri), clasificare obținută în 24.05.2012.

Așadar, în perioada 2012-2021, destinația spațiilor și clasificarea acestora a rămas neschimbată în documentele oficiale de specialitate.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 65/2013, clasificarea structurilor de primire turistice are ca scop prioritar protecția turiștilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort și a ofertei de servicii, iar, conform Anexei nr. 1.3 a Ordinului nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și a brevetelor de turism, din 03.03.2011 aprobate prin Ordinul nr. 1/1051/2011 a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, orice cabana clasificată cu 3 stele trebuie obligatoriu să aibă televizor cu canale TV, în camerele comune, certificatul de clasificare fiind un document eliberat de către instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului, care reprezintă o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort, a calității dotărilor și a serviciilor prestate în cadrul structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică.

Din coroborarea acestor probe (produse de către reclamantă potrivit exigențelor art. 249 C. proc. civ.) cu dispozițiile legale evocate, se naște prezumția dotării camerelor cu TV, ca și a desfășurării activității lucrative în perioada de referință, respectiv calitatea pârâtei de utilizator în sensul legii, iar sarcina răsturnării prezumției incumba pârâtei, potrivit regulilor de la art. 328 C. proc. civ.

În speță, dovada faptului negativ, acela al suspendării activității, al schimbării destinației spațiilor în perioada avută în vedere de prima instanță era nu numai posibil, dar și facil de făcut prin depunerea unor documente oficiale sau contabile în care astfel de stări de fapt să fi fost înregistrate, simpla susținere din partea părții nefiind suficientă spre această finalitate.

În consecință, vor fi înlăturate criticile pârâtei din prezenta cale de atac cu privire la greșita aplicare de către tribunal a normelor de procedură în materie de probațiune."

Contrar criticilor recurentei-reclamante, examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a motivat, în mod coerent și logic, soluția adoptată cu privire la această excepție, criticile fiind astfel nefondate.

Astfel, în analiza efectuată, Curtea de Apel a decelat în mod corect dispozițiile care vizează clasificarea unităților de casare, ținând cont inclusiv de data când au fost clasificate cu 3 stele cabanele administrate de societatea A. S.R.L., neexistând caracter contradictoriu, confuz sau lacunar al argumentelor prezentate.

Deși instanța de apel a făcut referire la dispozițiile Ordinului nr. 65/2013 al Ministerului Turismului privind clasificarea structurilor de primire turistice și ale Anexei nr. 1.3 la acesta, a evidențiat și faptul că aceste norme metodologice au fost aprobate inițial prin Ordinul nr. 1/1051/2011 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, tocmai pentru a arăta că și la data obținerii clasificării unităților de cazare ale recurentei, și anume în anul 2012, dispozițiile în materie erau identice.

Cât privește susținerile potrivit cărora instanța de apel a omis să motiveze de ce s-a reținut în cauză că ar fi existat comunicare publică, se reține că, în esență, recurenta critică lipsa probatoriului din care să fi rezultat efectuarea comunicării publice, aspect arondat unei critici de netemeinicie, ce nu poate fi analizată în actuala cale de atac.

Instanța de apel a motivat adecvat, în pofida susținerilor recurentei, existența în cauză a comunicării publice, subliniind în decizia recurată:

"Din coroborarea acestor probe (produse de către reclamantă potrivit exigențelor art. 249 C. proc. civ.) cu dispozițiile legale evocate, se naște prezumția dotării camerelor cu TV, ca și a desfășurării activității lucrative în perioada de referință, respectiv calitatea pârâtei de utilizator în sensul legii, iar sarcina răsturnării prezumției incumba pârâtei, potrivit regulilor de la art. 328 C. proc. civ.

În speță, dovada faptului negativ, acela al suspendării activității, al schimbării destinației spațiilor în perioada avută în vedere de prima instanță era nu numai posibil, dar și facil de făcut prin depunerea unor documente oficiale sau contabile în care astfel de stări de fapt să fi fost înregistrate, simpla susținere din partea părții nefiind suficientă spre această finalitate."

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta critică prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea greșită a Deciziei ORDA nr. 305/2011 raportat la Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016 privind legitimarea procesuală activă a reclamantei.

Criticile de recurs, astfel expuse, au caracter nefondat.

Pentru perioada dedusă judecății este aplicabilă Decizia ORDA nr. 120/2016, care desemnează reclamanta CREDIDAM drept organism colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți. În acest sens, potrivit art. 2.1 din Decizia ORDA nr. 120/2016:

"Utilizatorul are obligația de a obține din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M., respectiv ale producătorilor de fonograme - Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - U.P.F.R., conform reglementărilor legale în vigoare, autorizații-licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activității de comunicare publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plății unei remunerații, indiferent de durata efectivă a comunicării publice."

Potrivit dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, republicată:

"Titularii drepturilor recunoscute si protejate pot solicita instanțelor de judecata sau altor organisme competente, după caz, recunosterea drepturilor lor si constatarea încălcării acestora si pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat Aceleași solicitări pot fi formulate in numele si pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoane autorizate sa utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat in acest sens (. . . . . . . . . . . .)."

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (3) din Statutul CREDIDAM, organismul de gestiune colectivă are ca obiect de activitate printre altele și apărarea drepturilor artiștilor interpreți sau executanți pe care îi reprezintă. În același sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. s) din Statutul CREDIDAM în temeiul cărora organismul de gestiune colectivă poate formula cereri de chemare în judecată împotriva oricăror persoane fizice sau juridice care datorează remunerații artiștilor interpreți sau executanți pe care îi reprezintă sau pentru care acționează în baza unui mandat legal extins, conform art. 145 din Legea nr. 8/1996 republicată ("gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: ... dreptul la remunerație echitabila recunoscut artiștilor interpreți si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică... ").

În art. 145 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 republicată se menționează că "Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".

Astfel, în cazul fonogramelor, gestiunea colectivă este obligatorie, legea instituind un mandat legal extins.

În cazul nemembrilor pentru care se colectează remunerații, trebuie aplicate dispozițiile art. 159 din Legea nr. 8/1996 republicată prevede:

"În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un autor sau un titular de drepturi de autor nu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, desemnat ca atare de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin decizia directorului general."

Prin urmare, CREDIDAM este desemnat organismul de gestiune colectivă îndreptățit să colecteze remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor sau a repreoducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual și nu ARAIEX.

Este important de reținut că Decizia ORDA nr. 305/2011 a fost anulată prin decizia civilă nr. 4789/11.12.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și sentința civilă nr. 5570/05.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2012. Hotărârile instanțelor de judecată menționate anterior au fost publicate prin Decizia ORDA nr. 97/2015.

În consecința tuturor acestor argumente, se reține că în perioada de referință pentru litigiul de față reclamanta era îndreptățită a colecta remunerațiile ce fac obiectul acțiunii, motivul de recurs analizat fiind nefondat.

Prin motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a mai susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 188 din Legea nr. 8/1996 cu privire la determinarea valorii despăgubirilor solicitate de reclamantă, în sensul că ar fi trebuit aplicate în cauză dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. a) din legea sus-amintită, iar nu lit. b).

Preliminar, Înalta Curte reține că acele susțineri ce privesc circumstanțele concrete ale cauzei, prin care recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, nu pot fi cercetate în calea extraordinară de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii prin prisma modului în care au fost stabilite elementele de fapt ale cauzei.

Instanța de recurs constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a optat pentru stabilirea despăgubirii în varianta reglementată de art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, respectiv acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite constând în comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți, fără a deține autorizație/licență neexclusivă din partea CREDIDAM și fără a achita remunerațiile compensatorii cuvenite acestora prin lege.

Instanța de apel a reținut că pârâta are calitatea de utilizator, în sensul Legii nr. 8/1996 și al Metodologiei aprobate prin Decizia nr. 120/2016, deținând spații în care se comunică public prestații ale artiștilor interpreți, pe baza elementelor probatorii administrate de intimata-reclamantă.

Drept urmare, reținând calculul efectuat de reclamantă, în conformitate cu dispozițiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM, instanța de apel a respins calea de atac formulată de pârâtă și a menținut sentința atacată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă prejudiciului reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.11.2018-31.03.2020.

Susținerea recurentei în sensul că a fost obligată nelegal la plata triplului remunerațiilor, care ar fi trebuit acordat numai în situația imposibilității cuantificării criteriilor prevăzute art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, nu poate fi primită.

Astfel, evaluarea prejudiciului produs reclamantei s-a realizat conform Metodologiei aplicabile, obligatorie pentru toți utilizatorii de la data publicării acesteia, care cuprinde în art. 3.12 sancțiunea triplului remunerațiilor pentru ipoteza în care utilizatorul nu declară activitatea ce atrage această calitate, prevedere ce se regăsește fundamentată în art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, devenit art. 188 alin. (2), după republicare.

Sub acest aspect, instanța de apel a făcut aplicarea art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 prin raportare la dispozițiile art. 3.12 din Metodologia emisă în baza legii și aprobată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, potrivit cărora:

"Pentru spații și/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme de comerț/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obține în prealabil autorizația - licență neexclusivă, acesta are obligația de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținut autorizația-licență neexclusivă".

Așadar, pentru ipoteza faptei ilicite descrise în norma citată, în mod corect instanța de apel a avut în vedere forma despăgubirii constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținută autorizația-licență neexclusivă, câtă vreme conduita recurentei-pârâte de a nu achita remunerații este cea care a generat prejudiciul pe care, în final, îl percep cei îndreptățiți a încasa aceste sume de bani, iar cuantificarea despăgubirilor la suma reprezentând triplul remunerației care ar fi fost legal datorate reprezintă un criteriu legal pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți, în temeiul răspunderii civile delictuale, cu consacrare expresă în dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 și în metodologia aplicabilă, instanța de apel aplicând corect dispozițiile legale evocate.

În ceea ce privește cuantumul remunerațiilor lunare pentru activitatea de comunicare publică a fonogramelor și a prestațiilor artistice acesta este fix, indiferent de durata efectivă a comunicării publice, așa cum în mod explicit rezultă din dispozițiile art. 2.1 alin. (2) din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează să o admită și să dispună obligarea recurentei-pârâte A. S.R.L., la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM (potrivit dovezilor administrate la dosar - extras de cont de la dosar recurs), recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 260 din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Dispune obligarea recurentei-pârâte A. S.R.L. la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2025.