ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 868/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor și a probelor care vor fi administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 19.329 RON (6443 RON x 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.09.2019 - 31.03.2020 și respectiv 01.06.2020 - 31.08.2021, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv B. clasificată 3 stele, situată în Râmnicu Vâlcea, județ Vâlcea, precum și Restaurantul și Barul situate în cadrul pensiunii, C. situată în Râmnicu Vâlcea, B-dul x nr. 4-6-8, D., B3, B4, județ Vâlcea; C. situată în Râmnicu Vâlcea, str. x, Piața Central, județ Vâlcea; C. situată în Râmnicu Vâlcea, județ Vâlcea. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.987,89 RON (3662,23 RON X 3) ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remunerația fără TVA până la data de 10.08.2021, conform dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 1 al acțiunii. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate. Reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.349 și urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018, Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1531 din 20 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta CREDIDAM, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 19.329 RON (la care se adaugă TVA) reprezentând triplul remunerației pentru comunicarea publică de fonograme și prestații artistice din audiovizual pentru intervalul 01.09.2019 - 31.03.2020, 01.06.2020 - 31.08.2021. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.662,23 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10.08.2021, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului restant. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 800 RON reprezentând onorariu avocat, suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară și suma de 20 RON reprezentând cheltuieli extras ONRC. Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel apelanta-pârâtă A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 04 aprilie 2022, sub nr. x/2021. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 1714A din 16 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1531/20.10.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-CREDIDAM, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2021*. În rejudecare, reclamanta a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale ce a fost cuprinsă în cererea introductivă, eroare referitoare la intervalul pentru care s-au solicitat sumele indicate în cererea introductivă, respectiv 01.09.2018 -31.03.2020 și 01.06.2020 - 31.08.2021. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1140 din 31 octombrie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.329 RON la care se adaugă TVA reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, triplul remunerațiilor datorate în perioadele 01.09.2018 - 31.03.2020 respectiv 01.06.2020 - 31.08.2021, a respins în rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 08 ianuarie 2024 sub nr. x/2021*. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 749A din 26 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1140/31.10.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 1.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 749A din 26 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs recurenta-pârâtă A. S.R.L. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 12 septembrie 2024, sub nr. x/2021* și a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie . Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1140 din 31 octombrie 2023 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție ce cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși prin motivul de apel pârâta a critica soluția primei instanțe sub aspectul că aceasta a admis în totalitate acțiunea formulată (toate cele trei petite), din considerentele acesteia rezultă în mod cert că, prin dispozitiv, în raport cu motivarea instanței, acțiunea putea eventual să fie admisă doar în parte. Soluția instanței de apel este contradictorie, întrucât, deși se reține în mod clar în considerente că acțiunea este întemeiată în parte iar în dispozitiv instanța a admis-o în tot, în considerente se reține că instanța poate selecta argumentele utile în soluționarea cauzei, neimpunându-se ca motivarea să aibă un răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere. Instanța de apel a arătat că decizia tribunalului respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și necontradictorialitatea hotărârii, ceea ce contravine dispozițiilor procedurale privind motivarea unei hotărâri judecătorești. În acest sens, există o contradicție în decizia instanței de apel, având în vedere că, deși a reținut că acțiunea și motivul de apel trebuiau admise în parte, nu a făcut acest lucru, ceea ce confirmă că decizia este nelegală. De asemenea, există contradictorialitate în sensul că se pretinde, în considerentele de la pagina 8, alin. (5) din hotărâre, că nu se datorează despăgubiri pentru perioada 31.03.2020 - 31.03.2020, datorită pandemiei Covid, asimilată forței majore, însă se indică un interval de timp ce nu există de fapt. Prin această motivare, decizia recurată încalcă și dispozițiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., privind aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Decretului nr. 195/2020. Recurenta-pârâtă mai invocă și cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 168 din Legea nr. 8/1996, ce prevăd că remunerația este unică în același domeniu de creație. Or, deși a făcut dovada achitării unei părți din sumele pretinse, precum și dovada că a avut încheiat contract de licență, în mod nelegal a fost obligată la o nouă plată - în fapt o plată dublă pentru aceeași activitate, chiar contrar normelor menționate. Astfel, în mod nelegal instanța a reținut că în cauză ar fi îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, încălcând astfel dispozițiile legale în materie, deși a făcut dovada că pe perioada pretinsă în acțiune, care excede perioadei pandemiei, a făcut dovada plății sumelor solicitate. În consecință, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii ca nelegală și nefondată. În baza art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul soluționării cauzei. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei recurate și obligarea recurentei-pârâte la achitarea cheltuielilor de judecată. Intimata-reclamantă a susținut că motivele de casare invocate de partea adversă nu sunt dezvoltate în acord cu cerințele legale, fiind preponderent reluate susținerile din apel. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că acesta nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu poate conduce la casarea soluției din apel, deoarece nu există nicio contradicție în argumentele soluției pronunțate de instanța de apel. De altfel, instanța de apel a analizat pe larg motivul de apel la care partea adversă a făcut referire, expunând o motivare completă și apreciind că acesta nu este întemeiat. În ceea ce privește contradictorialitatea referitoare la perioada pentru care CREDIDAM nu ar fi solicitat despăgubiri (alin. (5), pagina 8 din decizia recurată), respectiv 31.03.2020 - 31.03.2020, intimata-reclamantă a susținut că, în fapt, este o simplă eroare materială, iar perioada corectă este 31.03.2020-01.06.2020 (alin. (2), pagina 8 din decizia recurată). Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că recurenta-pârâtă l-a invocat formal, întrucât nu a indicat care este aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 195/2020, așa încât nu se poate face o analiză a acestei susțineri. Cu privire la aplicarea greșită a art. 168 din Legea nr. 8/1996, intimata-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat corect acest text de lege, reținând că UPFR, UCMR și CREDIDAM sunt organisme de gestiune din domenii de creație diferite, CREDIDAM fiind în drept să gestioneze drepturile artiștilor interpreți, UPFR drepturile producătorilor de fonograme, iar UCMR drepturile compozitorilor și muzicologilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia instanței de apel susținând că aceasta cuprinde motive contradictorii, întrucât, deși instanța de fond a reținut în considerente că acțiunea este întemeiată în parte iar în dispozitiv a menționat ca fiind admisă în tot, instanța de apel a apreciat că poate selecta argumentele utile soluționării cauzei, precum și că nu se impune ca motivarea să aibă un răspuns exhaustiv la toate argumentele părților, decizia tribunalului respectând toate exigențele referitoare la claritate, precizie, consecvență și necontradictorialitate. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Cazul de casare analizat conține diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești: atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a preluat tale quale argumentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată. În speța pendinte, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că nu sunt afectate de viciul contradictorialității considerentele instanței prin care aceasta a analizat motivul de apel referitor la deficiențele din motivarea hotărârii primei instanțe. Astfel, instanța de apel a constatat că, din cuprinsul considerentelor primei instanțe, reiese faptul că aceasta a analizat în integralitate toate capetele de cerere, admițând capătul de cerere vizând obligația apelantei-pârâte de a achita triplul remunerațiilor datorate și respingând capetele de cerere vizând triplul penalităților și obligarea pârâtei la încheierea autorizației de licență neexclusivă. Instanța de apel a constatat, totodată, că hotărârea instanței de fond respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și necontradictorialitatea motivării și cuprinde răspunsuri specifice și explicite la fiecare capăt de cerere, astfel că se poate realiza controlul devolutiv. Împrejurarea că dispozitivul nu menționează că "admite în parte acțiunea" nu poate fi primită ca o critică de nemotivare a hotărârii judecătorești, această concluzie a instanței de apel fiind corectă în contextul expus mai sus, în care nu au fost reținute deficiențe ale motivării primei instanțe în sensul lipsei analizei unor capete de cerere. Prin urmare, pretinsa contradicție invocată de către recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este cea vizată de acest text de lege, întrucât considerentele deciziei recurate conduc la soluția la care s-a oprit instanța de apel, au legătură directă cu aceasta și sprijină soluția pronunțată. Ca atare, criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi apreciate ca fiind nefondate, dezlegarea tranșată prin hotărârea atacată fiind legală sub aspectul acestor prevederi legale. O altă critică subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează existența unei contradictorialități (în cuprinsul considerentelor expuse la alin. (5), pagina 8 a hotărârii recurate) în ceea ce privește perioada pentru care nu se datorează despăgubiri, recurenta-pârâtă susținând că instanța de apel a indicat un interval de timp ce nu există de fapt, respectiv 31.03.2020 - 31.03.2020. Nici această critică nu este aptă a conduce la casarea hotărârii recurate, mențiunea respectivă reprezentând o simplă eroare materială strecurată în textul hotărârii, concluzie susținută de faptul că, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate cu recurs, instanța de apel a indicat în mod corect perioada pentru care reclamanta nu a pretins despăgubiri, respectiv 31.03.2020 - 01.06.2020 (alin. (2) pagina 8), astfel că rezultă cu certitudine că mențiunea din paragraful anterior, în care s-a arătat că data de începere a perioadei este aceeași cu cea de sfârșit, este o eroare formală, care nu influențează rezultatul judecății. Referitor la critica potrivit căreia instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material reprezentate de dispozițiile Decretului nr. 195/2020, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pe de o parte, recurenta-pârâtă a invocat în mod formal acest motiv, în condițiile în care nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în acest caz de casare. Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune constatarea unor situații precum aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt. Or, în cauză, recurenta-pârâtă nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit în mod generic la faptul că "Prin această motivare, decizia recurată încalcă și dispozițiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., privind aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a Decretului nr. 195/2020". Pentru a fi incident cazul de casare indicat, este necesar ca recurenta-pârâtă să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Pe de altă parte din ansamblul criticii, se poate deduce concluzia că invocarea încălcării Decretului nr. 195/2020 este consecința indicării greșite a perioadei pentru care reclamanta nu a pretins despăgubiri, chestiune care a primit deja un răspuns prin considerentele expuse mai sus. Printr-un alt motiv de recurs, circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 8/1996, arătând, în esență, că a fost în mod nelegal obligată la o nouă plată pentru aceeași activitate, deși remunerația este unică în același domeniu de creație, precizând că a făcut dovada că a achitat o parte din sumele pretinse, precum și că a avut încheiat contract de licență. Apreciind asupra susținerilor recurentei-pârâte, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte reține că acest text de lege a fost în mod corect aplicat de instanța de apel pentru a explica că remunerația este unică în ceea ce privește același domeniu de creație, dar CREDIDAM și UPFR, respectiv UCMR sunt organisme de gestiune din domenii de creație diferite. Astfel, în speța pendinte, prima instanță de control judiciar a reținut - în cadrul situației de fapt decelabilă pe baza probelor administrate în cauză, de care prezenta instanță de recurs este ținută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicțional - că apelanta-pârâtă nu a avut încheiată autorizație licență neexclusivă cu reclamanta CREDIDAM, ci cu un alt organism de gestiune colectivă, respectiv cu UPFR. Or, caracterul unic al remunerației este prevăzut de art. 112 din Legea nr. 8/1996, însă cu condiția să fie vorba despre același domeniu de creație, iar colectarea remunerației unice se face, astfel cum dispune art. 112 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, în condițiile prevăzute de art. 168 din același act normativ. Potrivit art. 2 din Decizia ORDA nr. 399/2006 (M.Of. 982/08.12.2006), organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) a fost desemnat drept colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, iar prin Deciziile ORDA nr. 120/2013 și nr. 121/2013 (M.Of. nr. 602/27.09.2013), intimata-reclamantă este desemnată drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, stabilite prin Metodologia privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 327/2010 (art. 1). La rândul său, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR (organism cu care recurenta-pârâtă a avut încheiată autorizație licență neexclusivă în perioada dedusă judecății) gestionează drepturile producătorilor de fonograme, fiind desemnată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 drept colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme (art. 3). Așa cum au reținut instanțele devolutive ale fondului în cadrul situației de fapt, recurenta-pârâtă are calitatea de utilizator fiind, în sensul metodologiei (Decizia ORDA nr. 120/2016), persoana care realizează acte de comunicare publică. Or, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă, astfel cum prevede art. 112 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. De aceea, pe lângă remunerația datorată Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurenta-pârâtă datorează și remunerații către artiștii interpreți sau executanți pentru operele sau prestațiile acestora fixate pe fonograme, remunerații ce sunt colectate prin intermediul intimatei-reclamante din prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă au obligația de a acorda autorizații neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații. Art. 2.1. din Decizia ORDA nr. 10/2016, modificată parțial prin Decizia ORDA nr. 120/2016, statuează că utilizatorii care comunică public fonograme de comerț/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual au obligația ca, înaintea oricărei utilizări, să obțină autorizația-licență neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remunerațiilor prevăzute în tabelele din respectiva metodologie. Utilizatorul are obligația de a obține din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, respectiv ale producătorilor de fonograme - Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizații-licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activității de comunicare publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plății unei remunerații, indiferent de durata efectivă a comunicării publice. În raport cu aceste texte de lege, recurenta-pârâtă avea obligația de a încheia contract de licență neexclusivă și cu intimata-reclamantă, în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți și executanți și de a plăti remunerația compensatorie pentru utilizarea prestațiilor acestora, dispozițiile legale anterior redate reglementând încheierea unor astfel de contracte cu ambele organisme de gestiune colectivă. În consecință, este indubitabil că nu este suficientă încheierea unei autorizații-licență neexclusivă cu UPFR, întrucât CREDIDAM și UPFR sunt organisme de gestiune colectivă care gestionează pentru domenii de creație diferite, așa cum s-a reținut supra. Încheierea autorizației-licență neexclusivă doar cu unul dintre aceste organisme de gestiune colectivă, în speță cu UPFR, nu exclude încheierea contractului și cu celălalt organism de gestiune colectivă - CREDIDAM. Așadar, fiind vorba, în cauză, de categorii diferite de titulari de drepturi, remunerațiile se datorează în mod distinct. Prin urmare, pe lângă remunerația datorată UPFR, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurenta-pârâtă datorează și remunerații către artiștii interpreți sau executanți pentru prestațiile acestora fixate pe fonograme, remunerații ce sunt colectate prin intermediul intimatei-reclamante din cauză, CREDIDAM. Astfel nu se poate reține existența unei plăți duble din simplul fapt că recurenta-pârâtă a achitat deja unui alt organism de gestiune colectivă o taxă aferență drepturilor unei alte categorii de beneficiari. În situația expusă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 168 din Legea nr. 8/1996. În consecință, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 749A din 26 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, cererea de recurs formulată de aceasta urmând a fi respinsă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acesteia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata sumei de 1500 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului achitat de aceasta conform înscrisului doveditor aflat la dosarului de recurs.