ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 23.05.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, obligarea acestuia la plata sumei de 4.000.000 RON cu titlu de daune morale și de 500.000 RON cu titlu de daune materiale ce au fost provocate prin privarea nelegală de libertate de 483 zile, în perioada 02.04.2015-28.07.2016, în cursul procesului penal ce a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 640/P/2014 al DNA și al dosarului de instanță nr. x/2015, proces soluționat definitiv prin pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ., conform deciziei penale nr. 1671/21.11.2017.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ., art. 5 paragrafele 1-4 din CEDO.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii introductive, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2571/10.12.2018, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins acțiunea.

Prin decizia nr. 1058/25.09.2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit decizia Curții Constituționale nr. 136/03.03.2021 cu privire la dispozițiile art. 539 C. proc. pen.

În susținerea recursului, reclamantul a reiterat situația de fapt ce a determinat prezentul demers judiciar și a arătat că în cursul procesului penal ce a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 640/P/2014 al Direcției Naționale Anticoruptie, secția de combatere a corupției și al dosarului de instanță nr. x/2015, a fost privat nelegal de libertate pentru 483 de zile.

Prin decizia penală nr. 1671/21.11.2017, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a Penală în dosarul nr. x/2015, s-a dispus achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv "fapta nu este prevăzută de legea penală", față de acuzația de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 48 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ce privește întinderea reparației, respectiv a daunelor morale în cuantum de 4.000.000 RON și a pagubelor materiale în cuantum de 500.000 RON, recurentul arată că durata privării de libertate, de 483 zile, echivalează cu executarea unei pedepse grele cu închisoarea, o perioadă foarte îndelungată, de 363 zile, fiind executată în arest preventiv, în regim de detenție la Penitenciarul Rahova, în condiții de trai foarte grele.

Mai arată recurentul că i-au fost grav afectate drepturile și libertățile fundamentale, i-au fost provocate suferințe fizice și psihice, ce trebuiesc reparate prin acordarea unor juste despăgubiri.

În perioada în care s-a aflat în arest preventiv acesta s-a temut pentru viata sa, starea de sănătate i s-a degradat și a suferit de o gravă depresie, de care nici în prezent nu este vindecat, fiind în continuare marcat de perioada din închisoare, cu atât mai mult cu cât procesul penal a fost mediatizat, fiind prezentat în emisiunile de televiziune și alte canale media drept un infractor.

Totodată, prin privarea sa de libertate, în mod nedrept a fost grav afectată și familia recurentului, soția rămânând singură și suferind la rândul ei o depresie și un zbucium greu de suportat, ca și frații săi și alte rude apropiate, recurentul fiind întreținătorul familiei.

Recurentul învederează că a suferit grave vătămări și din punct de vedere al imaginii și reputației în societate, în comunitatea arabă și în mediul de afaceri.

Urmare a privării de libertate în mod injust, acesta a suferit și grave prejudicii materiale, societatea la care este asociat si administrator intrând în declin, cifra de afaceri a scăzut considerabil, prin pierderea partenerilor de afaceri în această perioadă, dar și prin plata de chirii pentru niște spatii pe care nu le-a utilizat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18.01.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 17.05.2023.

Prin raportul de admisibilitate s-a reținut că nu se raportează la considerentele hotărârii instanței de apel și nu este încadrabilă în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. critica privind greșita aplicare/interpretare a deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 539 C. proc. pen.

Referitor la apărările recurentului privind modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra existenței/inexistenței răspunderii obiective a Statului Român în cauza dedusă judecății, chiar neîncadrate în drept de către acesta, s-a reținut că pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin raportul de admisibilitate dar și prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut că apărările recurentului privind greșita aplicare/interpretare a deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, cu trimitere la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 539 C. proc. pen. nu se raportează la considerentele hotărârii recurate, nefiind, astfel, încadrabile în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., singura critică susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind cea privind modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra existenței sau inexistenței răspunderii obiective a Statului Român în cauza dedusă judecății, astfel încât analiza de legalitate a instanței de recurs va purta exclusiv asupra acesteia.

Recurentul învederează că prin măsura arestului preventiv, respectiv arestului la domiciliu, dispuse în cadrul procesului penal în care a fost învinuit de infracțiunea de complicitate la trafic de influență și ulterior achitat, în cuantum total de 483 de zile, i-au fost încălcate grav drepturile și libertățile fundamentale, cu consecința degradării stării de sănătate, afectării imaginii publice, a relațiilor familiale și comerciale, fiind, astfel, îndreptățit să solicite repararea prejudiciului produs prin inițierea prezentului demers judiciar.

Prin urmare, recurentul pretinde că măsura privativă de libertate dispusă împotriva sa în cadrul procesului penal obiect al dosarului nr. x/2015, urmată de achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu există), determină răspunderea Statului Român pentru privarea nelegală de libertate și repararea prejudiciului astfel produs, prin acordarea sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată cu titlu de daune morale și materiale.

Criticile formulate sunt nefondate și nu pot fi primite.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși acțiunea a fost inițial întemeiată pe dispozițiile art. 539, art. 540, art. 541 C. proc. pen., prin precizarea formulată la data de 26.11.2018, în ședință publică, acesta a arătat că temeiul juridic este cel determinat de dispozițiile art. 252, art. 253 alin. (4) C. civ., iar nu pe dispozițiile art. 538-539 C. proc. pen., aspect consemnat și prin notele scrise înregistrate la data de 30.11.2018.

Potrivit art. 252 C. civ., "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică", iar potrivit art. 253 alin. (4) C. civ. "...persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i -a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile...".

Din perspectiva acestui temei juridic, recurentul avea obligația, astfel cum a reținut instanța de apel, de a proba îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și consecința produsă, lucru care în cauză nu s-a produs.

Recurentul susține că privarea sa de libertate este nelegală în contextul soluției finale de achitare, deși această măsură a fost dispusă de instanța de judecată în baza unor hotărâri judecătorești definitive, care au considerat că subzistă suspiciunea care a îndreptățit măsura până la readministrarea probelor în apel.

Astfel, recurentul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, fiind constituit dosarul penal nr. x/2015, în care s-a pronunțat decizia nr. 1671/A/21.11.2017 a Curții de Apel București, secția a II a penală, prin care chiar instanța care a dispus achitarea a constatat, cu privire la măsurile preventive, următoarele:

"Curtea reține că aspectul privind neîndeplinirea condițiilor legate de tipicitatea obiectivă a infracțiunilor menționate a rezultat în urma probelor administrate în apel, astfel cum au fost analizate mai sus, în cauză existența unei suspiciuni privind implicarea celor doi inculpați în activitatea infracțională cercetată rezultând din probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății în fața primei instanțe, această suspiciune rezonabilă menținându-se până la finalizarea readministrării probelor în apel. Prin urmare, Curtea reține ca fiind legale și justificate măsurile preventive dispuse față de inculpați pe parcursul procesului penal, constatând de altfel că și în apel, până la lămurirea completă a aspectelor legate de sinceritatea martorilor denunțători și de relația de dușmănie pe care aceștia o aveau cu unul dintre inculpați, măsura controlului judiciar a fost menținută de instanța de control.

Curtea mai reține că măsurile preventive pot fi luate/menținute când în cauza există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, pentru care este cerut un nivel probator inferior celui necesar a conduce instanța la concluzia dovedirii acuzației dincolo de orice îndoială rezonabilă, impus pentru pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, astfel cum impun dispoz. art. 103 alin. (3) C. proc. pen. Această interpretare este în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului: în hotărârile Brogan c. Marii Britanii si Murray c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca art. 5 paragraf. 1 lit. c) nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu au același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea. Este motivul pentru care Curtea a refuzat în mod constant să constate încălcarea art. 5 din Convenție la cererea unor reclamanți care se plângeau că deciziile prin care au fost condamnați au fost anulate de instanțele superioare pentru erori de fapt sau de drept (Marturana c. Italiei, Benham c. M.B.)".

De altfel, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat o cerere de completare prin care a solicitat să se constate caracterul nelegal al măsurilor privative de libertate, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 11.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală în dosar nr. x/2015, reținându-se, pe de o parte, că aspectele deduse judecății nu se circumscriu noțiunii de omisiune vădită astfel cum este reglementată de art. 277 C. proc. pen., iar pe de altă parte, că instanța de apel care a pronunțat achitarea a analizat deja aceste aspecte prin considerentele expuse prin decizia penală nr. 1671/A/21.11.2017 a Curții de Apel București, secția a II a penală.

Așadar, nu se poate susține că au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale, întrucât recurentul a beneficiat de căile legale de contestare a măsurilor restrictive de libertate, iar împrejurarea că la un anumit moment sau pentru o anumită perioadă, s-a apreciat că acestea se impun a fi luate ori menținute, reprezintă o chestiune specifică derulării procesului penal în cadrul căruia au fost administrate probe pe baza cărora s-a dispus în consecință.

În ce privește condițiile de detenție, acestea au fost specifice regimului privativ de libertate, iar recurentul nu a probat că ar fi fost supus unui regim discriminatoriu, altul decât cel în care se desfășoară detenția tuturor persoanelor aflate în stare de arest.

Referitor la starea de sănătate, la dosar nu au fost depuse acte medicale din care să rezulte dobândirea anumitor afecțiuni în timpul detenției ori deteriorarea stării fizice și psihice a reclamantului urmare a regimului privativ de libertate.

Nici afectarea dreptului la imagine nu a fost dovedită, reclamantul neaducând argumente în sprijinul acestor susțineri, limitându-se la a arăta că urmare a privării de libertate imaginea și reputația sa în comunitatea arabă din care provine au fost distruse, fără a indica, în concret, cum s-a realizat această lezare.

Recurentul pretinde că societatea comercială la care este asociat și administrator a intrat în declin datorită absenței sale, determinată de arestarea preventivă, prin scăderea cifrei de afaceri și pierderea partenerilor comerciali, însă, de asemenea, nu a produs dovezi în acest sens.

Astfel, deși pretinde afectarea unor drepturi și libertăți fundamentale, recurentul nu a dovedit pretențiile formulate în temeiul art. 252, art. 253 C. civ. așa cum a fost indicat prin cererea modificatoare, situație față de care criticile deduse judecății în calea extraordinară de atac nu pot fi primite.

Ca atare, instanța de apel a stabilit corect că, raportat la temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, Statul nu a fost chemat în judecată pentru a răspunde în mod obiectiv, ci în baza unei răspunderi personale, ale cărei condiții de angajare nu au fost demonstrate.

De altfel, prin criticile formulate, recurentul nu combate aceste statuări ale deciziei din apel, ci reia, în principal, aspecte care, în aprecierea acestuia, i-ar susține pretențiile în despăgubiri, dar care sunt străine fundamentului juridic pe baza căruia s-a făcut analiza în instanțele anterioare, în limitele judecății fixate de parte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1058 din 25 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1058 din 25 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2023.