ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2023

HOTĂRÂRE

04.05.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Obiectul cererii:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 aprilie 2022 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.152 RON, reprezentând prețul contractului de prestări servicii și cheltuielile de transport achitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1166-1171 C. civ. și art. 282-284 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 236 din 27 ianuarie 2023 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut incidența prevederilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prima instanță învestită cu soluționarea litigiului pendinte a constatat că pârâtul are domiciliul în municipiul Baia Mare, județul Maramureș, ce se află în raza de competență a Judecătoriei Baia Mare, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că este competentă această instanță.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Baia Mare a pronunțat sentința civilă nr. 2482 din 21 martie 2023, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția necompetenței teritoriale este o excepție de ordine privată, care poate fi invocată numai de pârât prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța învestită prin declinare a constatat că, deși pârâtul nu a depus întâmpinare, prima instanță sesizată cu soluționarea cauzei a invocat necompetența teritorială de ordine privată la primul termen de judecată.

În considerente s-a mai reținut că prevederile art. 131 C. proc. civ. obligă instanța ca la primul termen de judecată să verifice dacă este competentă material, general și teritorial să soluționeze cauza, însă dacă judecătorul învestit cu soluționarea cauzei constată că domiciliul pârâtului este în circumscripția unei alte judecătorii și pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, prin întâmpinare, acesta rămâne învestit cu acțiunea, întrucât nu are prerogativa legală de a invoca excepția necompetenței, legiuitorul dând prevalență principiului disponibilității, după cum rezultă din dispozițiile art. 107 coroborat cu art. 130 alin. (3) și art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat restituirea sumei de 7.152 RON, reprezentând prețul contractului de prestări servicii și cheltuielile de transport achitate pârâtului pentru confecționarea unor piese.

Înalta Curte constată că instanțele și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de-a doua instanță reținând că judecătoria inițial învestită nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială, întrucât este una de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere contractuală, iar în ceea ce privește competența teritorială sunt incidente dispozițiile de drept comun. Regula generală în materie de competență teritorială este stipulată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Normele de competență reglementate de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată în recurs în interesul legii s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Rezultă că legalitatea declinării competenței nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept, întrucât instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Înalta Curte constată că în litigiul pendinte pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia în termenul stabilit de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cauză nefiind depusă întâmpinare, ci instanța a invocat această excepție la termenul de judecată din 16 ianuarie 2023.

Față de dispozițiile legale enunțate, având în vedere excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 135 din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.