ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1215/2023

Ședința publică din data de 19 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 21 iulie 2022 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub nr. x/2022, creditorul A., în calitate de creditor cesionar, în contradictoriu cu terțul poprit B. S.R.L, în temeiul art. 790 și urm. C. proc. civ., a solicitat instanței să dispună validarea popririi înființate la data de 09 iunie 2022 de executorul judecătoresc C. pentru suma de 1.387,88 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 790-792 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2495 din 27 septembrie 2022, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele.

Pentru a hotărî astfel, prin raportare la art. 790 alin. (1) și art. 651 C. proc. civ., instanța a reținut că cererea de validare a popririi este de competența instanței de executare, aceasta fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, respectiv în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, potrivit bazei de interogare DEPABD.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Turnu Măgurele, prin sentința civilă nr. 130 din 01 martie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cazul cererii de validare a popririi, competența soluționării cauzei revine instanței de executare, potrivit art. 790 alin. (1) Cod procedură, părțile neputând deroga prin propria voință de la aplicarea normei înscrise în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., întrucât competența teritorială în acest caz are caracter absolut, fiind reglementată de norme de ordine publică.

Or, în cauză, la data depunerii cererii de executare silite - 22 iunie 2017, domiciliul debitorului se afla în municipiul Rădăuți, potrivit bazei de interogare DEPABD depuse la dosar.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de validare a popririi înființată de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare nr. 1063/2017, formulată de creditorul-cesionar A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 10 septembrie 2014, încheiat între D. S.A., în calitate de împrumutător și E., în calitate de împrumutat pentru suma de 811,33 RON, cu titlu de credit neachitat și dobândă contractuală.

Înalta Curte constată că cele două instanțe aflate în conflict și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, apreciind în mod diferit asupra domiciliului debitorului, prin raportare la dispozițiile art. 651 C. proc. civ.

Cererea de validare a popririi este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."

Totodată, art. 651 din același act normativ definește instanța de executare astfel:,,(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, așa cum rezultă din cererea de validare a popririi formulată de creditorul A., prin încheierea nr. 1221 C. civ. din 29 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Rădăuți a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 10 septembrie 2014, încheiat între D. S.A., în calitate de împrumutător și E., în calitate de împrumutat pentru suma de 811,33 RON, cu titlu de credit neachitat și dobândă contractuală, prin toate modalitățile prevăzute de lege .

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare (paragraful 71).

Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare (paragraful 80).

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, rezultă că instanța care a încuviințat executarea silită, adică Judecătoria Rădăuți, a devenit instanța de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluționeze cererea de validare poprire formulată de creditorul A..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Rădăuți este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de validare a proprii dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2023.