ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2024

HOTĂRÂRE

10.10.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele la 20.12.2023, sub nr. de dosar x/2023, în condițiile art. 1026 și următoarele din C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.588,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate și contravaloarea echipamentelor achiziționate cu plata în rate, conform pachetului promoțional. Totodată, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru de 50 de RON.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1026-1033 C. proc. civ., art. 1270 C. civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La primul termen de judecată din 14 martie 2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Turnu Măgurele în soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 779 din 14.03.2024, pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr. x/2023, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că domiciliul pârâtului este indicat ca fiind în comuna Corcova, sat Corcova, județul Mehedinți, astfel cum rezultă din dovada de interogare DEPABD din 17.01.2024 . Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Strehaia, Județul Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la 25 aprilie 2024, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 518 din 10 iunie 2024, Judecătoria Strehaia a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că fundamentul pretențiilor reclamantei îl reprezintă contractul încheiat între C. S.A. și pârât.

Astfel, a reținut instanța Judecătoriei Strehaia că, în cauză, este vorba despre un contract încheiat între un profesionist, astfel cum noțiunea este definită de art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, respectiv "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia", și un consumator, astfel cum noțiunea este definită de art. 89 pct. 13 Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".

Față de aceste aspecte, instanța a reținut că, în ceea ce privește competența de soluționare a prezentei cauze, este vorba de o competență teritorială exclusivă, conform art. 121 C. proc. civ., ce aparține judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul consumatorul, respectiv pârâtul din prezenta cauză, de la care se poate deroga doar în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., text legal ce nu este incident în prezenta cauză, întrucât părțile nu au convenit alegerea instanței competente.

În raport de dispozițiile art. 87, art. 89 și art. 91 din C. civ. și ale art. 27-28 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, instanța Judecătoriei Strehaia a reținut că mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reședința unei persoane nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective, potrivit dispozițiilor art. 91 C. civ.

Totodată, a reținut că noțiunea de "domiciliu" la care fac trimitere textele de lege amintite anterior, vizează, în sens procedural, locuința unde se găsește în fapt consumatorul, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul de acces la justiție, dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei, astfel că, interpretând în sens larg această noțiune, prezintă relevanță nu adresa cu care o persoană care figurează în evidențele oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date la data sesizării instanței, ci adresa unde persoana locuiește efectiv.

Analizând actele dosarului, instanța a constatat că, încă din data de 22.01.2024, la adresa de domiciliu evidențiată în urma verificării DEPABD - comuna Corcova, sat Corcova, județul Mehedinți - dovezile de comunicare a actelor de procedură s-au întors în mai multe rânduri cu mențiunea că "destinatarul nu este cunoscut la acea adresă", existând o imposibilitate de comunicare a actelor către pârât, după cum rezultă din procesele-verbale de înmânare din dosarul declinat, de la filele x și 80-81.

Într-o manieră similară, dovezile de comunicare a actelor de procedură întocmite de Judecătoria Strehaia s-au întors în mai multe rânduri cu mențiunea că "destinatarul nu este cunoscut la acea adresă", existând o imposibilitate de comunicare a actelor către pârât, după cum rezultă din procesele-verbale de înmânare de la dosar.

Pe de altă parte, citația comunicată pârâtului în data de 14.05.2024 la adresa din județul Teleorman a fost comunicată direct destinatarului, fapt atestat de semnătura pârâtului prezentă pe dovada de înmânare în dreptul rubricii "destinatar".

Totodată, a reținut că domiciliul indicat de reclamantă în cerere, dar și locul în care s-a solicitat instalarea și furnizarea serviciilor, este comuna Plopii Slăvitești, sat Smârdan, județul Teleorman, iar dovada de înmânare a actelor procedurale a atestat prezența pârâtului la această adresă.

În această ordine de idei, instanța a reținut că mențiunile din DEPABD instituie o prezumție relativă a domiciliului efectiv al pârâtului, ce poate fi răsturnată. În situația de față, instanța a constatat că domiciliul real al pârâtului se află în comuna Plopii Slăvitești, sat Smârdan, județul Teleorman, prezumția că s-ar afla în comuna Corcova, sat Corcova, județul Mehedinți fiind răsturnată de realitatea faptică.

Reținând că pârâtul are reședința în comuna Plopii Slăvitești, sat Smârdan, județul Teleorman, instanța a constatat că aceasta se circumscrie razei administrativ teritoriale a Judecătoriei Turnu Măgurele, instanță în favoarea căreia a declinat competența de soluționare a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Strehaia și Judecătoria Turnu Măgurele - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Din actele dosarului, se reține că, prin cererea de valoare redusă, reclamanta A. S.R.L a învederat că solicită, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.588,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate și contravaloarea echipamentelor achiziționate cu plata în rate, conform pachetului promoțional oferit de C. S.A. Astfel, reclamanta a arătat că, între C. S.A., în calitate de prestator servicii, și pârâtul din prezenta cauză, în calitate de abonat, s-au încheiat o serie de contracte, înregistrate sub codul de client 237505049/10.06.2019, în baza cărora, prestatorul de servicii s-a obligat să furnizeze beneficiarului, în mod continuu și neîntrerupt, serviciile prevăzute în cuprinsul contractului și/sau echipamentele prevăzute în pachetul promoțional, la adresa din județul Teleorman, în timp ce beneficiarul avea obligația corelativă și interdependentă de a achita integral și la termenul prevăzut în contract contravaloarea acestora.

Reclamanta a mai precizat că C. S.A. a procedat la emiterea facturii nr. x/27.09.2019, pentru suma de 1.705,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate de către debitor și/sau contravaloarea echipamentelor achiziționate cu plata în rate, conform pachetului promoțional.

Ulterior acestui moment, în conformitate cu prevederile art. 1566 și următoarele C. civ., între C. S.A., în calitate de cedent, și A. S.R.L, în calitate de cesionar, a intervenit contractul de cesiune de creanțe din 04.11.2020, în baza acestui contract fiind transmisă și creanța deținută împotriva debitorului din prezenta cauză.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

În temeiul art. 3 alin. (2) C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ".

Astfel, având în vedere natura raporturilor juridice invocate de către reclamantă și izvorul acestora, constând într-un contract de furnizare servicii de telecomunicații și echipamente încheiat între un prestator de servicii de telecomunicații și un client persoană fizică, instanța supremă apreciază că pârâtul are calitatea de consumator, acționând în afara activității sale profesionale, în timp ce reclamanta are calitatea de profesionist, acționând în cadrul activității sale comerciale.

Este vorba, așadar, despre un raport litigios inițiat de un profesionist împotriva unui consumator, astfel că în cauză își găsește incidența art. 121 C. proc. civ., potrivit căruia, "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului".

În primul rând, instanța supremă reține că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța sau părțile putând invoca excepția necompetenței în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În al doilea rând, reține că textul de lege al art. 121 C. proc. civ. nu distinge în funcție de obiectul cererii, astfel încât nici instanțele nu o pot face. Prin urmare, indiferent de obiectul și cauza acțiunii (pretenții derivând dintr-un contract, obligație de a face, despăgubiri dintr-un fapt ilicit, etc.), litigiul pornit de un profesionist împotriva unui consumator se judecă întotdeauna de instanța de la domiciliul consumatorului. De altfel, din punct de vedere al competenței teritoriale de soluționare a cererii de valoare redusă, dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. trimit la dreptul comun.

Domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliu, ci și la reședința persoanei fizice. Iar dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate; (2) în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane; (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reține că scopul dispozițiilor din C. proc. civ., relative la domiciliu, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Așadar, în situația particulară a cauzei, ceea ce interesează, pentru determinarea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul de față, este locuința în fapt a pârâtului, la data promovării acțiunii.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că "domiciliu" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta și aplica normele de procedură, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenție, atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea Mihola c. Letoniei, nr. 61655/00; Souvtransauto Holding c. Ucrainei, nr. 48553/99).

Împrejurarea că din informațiile ce rezultă din evidențele autorităților publice, informații solicitate din oficiu de instanța de judecată, rezultă că domiciliul pârâtului ar fi în comuna Corcova, sat Corcova, județul Mehedinți, este irelevantă în economia speței deoarece, din punct de vedere procedural, ceea ce interesează este domiciliu de fapt și efectiv. Noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general, și, implicit, competența de soluționare a cererii pendinte, în particular, nu corespunde numai elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, deoarece rațiunile pentru care legiuitorul a legat competența teritorială a instanțelor de adresa de domiciliu sau de reședința pârâtului, urmăresc asigurarea și respectarea dreptului la apărare și facilitarea administrării probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reține că, deși din verificările DEPABD din 17.01.2024 rezultă că pârâtul figurează în evidențe cu domiciliul activ în județul Mehedinți încă din data de 20.11.2023, cu toate acestea, dovezile de comunicare a actelor de procedură la această adresă s-au întors cu mențiunea că "destinatarul nu este cunoscut la acea adresă" .

Pe de altă parte, la adresa menționată de reclamantă prin formularul de cerere de valoare redusă, comuna Plopii Slăvitești, sat Smârdan, județul Teleorman, pârâtul a primit citația în mod direct, în data de 14.05.2024. De altfel, inclusiv din contractele de furnizare servicii POS nr. x și POS nr. x din 10.06.2019, având ca obiect serviciile din pachetul C. achiziționat de client și specificat în Partea a II-a a contractului (pct. 1 din Clauze principale - Partea a II-a) și achiziționarea de echipamente, depus de reclamantă la dosarul Judecătoriei Turnu Măgurele, la rubrica dedicată adresei/locației unde se instalează serviciul prestat de reclamantă, se regăsește adresa indicată de reclamantă prin cererea de valoare redusă, respectiv comuna Plopii Slăvitești, sat Smârdan, județul Teleorman.

Prin urmare, având în vedere că, din circumstanțele cauzei rezultă că domiciliul în fapt al pârâtului este cel din comuna Plopii Slăvitești, sat Smârdan, județul Teleorman, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele.