ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 06.02.2024, sub numărul x/2024, formulată de petentul A. și Asociații, s-a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A., încuviințarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de împrumut nr. x/21.12.2023, emis de B. S.A., prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, inclusiv cheltuielile de executare, în dosarul de executare silită nr. 5757/Ex/2024.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 666 C. proc. civ.

2.1 Prin încheierea nr. 3503 din 19 septembrie 2024, Judecătoria Caransebeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Caransebeș a făcut aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3), art. 666 C. proc. civ. precum și ale art. 129 C. proc. civ., constatând că, la data sesizării organului de executare (03.09.2024), debitorul avea domiciliul în fapt în județul Mehedinți. Acest aspect a rezultat din mențiunile privind reședința debitorului stabilită în perioada 08.04.2024–07.04.2025, conform verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, acesta aflându-se în raza teritorială a Judecătoriei Strehaia.

2.2 Prin încheierea civilă nr. 134 din 17 octombrie 2024, Judecătoria Strehaia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeș, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Strehaia a făcut aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) și art. 87 C. proc. civ., constatând că noțiunea de domiciliu nu subliniază în mod necesar domiciliul legal, ci acel loc unde o persoană își desfășoară viața sa fiind astfel evident că în materia determinării competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu, prevăzută la art. 5, teza I C. proc. civ., trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuiește efectiv.

A mai arătat Judecătoria Strehaia că în cauză, locuința principală este cea menționată ca domiciliu în cartea de identitate a debitorului, în contractul de împrumut și rezultată din interogarea DEPABD, respectiv cea din localitatea Caransebeș, str. x, jud. Caraș Severin.

De asemenea, a reținut faptul că în prezent debitorul are reședința în județul Mehedinți, însă aceasta este un temporară, doar pentru un an de zile, expirând la data de 07.04.2025 și față de cele de mai sus nu poate fi apreciată ca fiind locuința principală a debitorului sau domiciliul în sensul dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii este reprezentat de cererea de încuviințare a executării silite, formulată împotriva debitorului C. de petentul A. și Asociații, la cererea creditoarei B. S.A., cerere dată de art. 666 C. proc. civ. în sarcina instanței de executare, care este, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Din punct de vedere procesual, prin domiciliu se înțelege acel loc pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, respectiv localitatea în care aceasta își desfășoară activitatea sau locuiește efectiv. Scopul normelor procesuale care instituie reguli prin raportare la domiciliu este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele C. proc. civ., acela de a asigura înștiințarea părților cu privire la existența procesului, pentru a respecta principiul garantării dreptului la apărare.

De altfel, conform art. 87 C. civ., "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară că își are locuința principală". În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, se regăsește și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Prin urmare, asocierea explicită făcută de legiuitor în definiția domiciliului din noul C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în contextul analizei, se reține că mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ, servind evidenței persoanei, iar persoana fizică are domiciliul acolo unde se află locuința sa statornică și principală. Domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, este relevant pentru stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul.

Dispozițiile art. 87 din C. civ., care definesc domiciliul ca locuință principală, trebuie interpretate în coroborare cu art. 651 din C. proc. civ., care prioritizează domiciliul efectiv, asigurând astfel o abordare unitară și logică a normelor juridice aplicabile.

De aceea, de principiu este adevărat că la determinarea instanței de executare conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța este chemată a avea în vedere nu exclusiv domiciliul legal al debitorului ci, atunci când este cazul, locuința în fapt a acestuia astfel cum rezultă ea din lucrările dosarului.

Cu toate acestea, în cauza de față, viza de reședință în beneficiul debitorului pentru o adresă situată pe raza Judecătoriei Strehaia (în județul Mehedinți) a fost emisă la data de 08.04.2024, iar cererea de executare silită a fost în mod evident formulată anterior acestui moment, de vreme ce la data de 06.02.2024 executorul judecătoresc a sesizat instanța cu cererea de încuviințare a executării silite (prin definiție, executorul a fost sesizat de creditor la un moment prealabil).

Prin urmare, greșit s-a reținut de către Judecătoria Caransebeș că data sesizării organului de executare este 06.09.2024.

În consecința acestor constatări de fapt, rezultă că la data începerii executării silite (a sesizării executorului) debitorul avea domiciliul în raza Judecătoriei Caransebeș, iar reședința în discuție a fost stabilită ulterior, la 08.04.2024.

În absența altor probe care să conducă la concluzia că debitorul avea deja locuința în fapt în județul Mehedinți de la un moment anterior, rezultă că instanța de executare este Judecătoria Caransebeș, pe raza căreia se găsea domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 666 coroborate cu art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite deduse judecății în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.