ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 30.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța pe calea cererii de valoare redusă, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.180,55 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate și/sau a echipamentului achiziționat cu plata în rate, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1.028 și urm. C. proc. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința nr. 3683/25.07.2024, Judecătoria Suceava, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
A reținut instanța că, în speță, își găsesc aplicarea prevederile art. 121 C. proc. civ., reclamanta având calitatea de profesionist, iar pârâtul pe cea de consumator.
În urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, a constatat că pârâtul domiciliază, începând cu data de 9 ianuarie 2024, în județul Cluj, iar părțile nu au convenit asupra competenței unei alte instanțe, în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentința nr. 7306/CC/20.05.2025, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța, similar primei instanțe sesizate, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., însă, la data introducerii cererii de valoare redusă pe rolul Judecătoriei Suceava, respectiv data de 30.05.2023, pârâtul avea domiciliul în mun. Suceava, str. x, jud. Suceava, astfel cum rezultă din fișa DEPABD aflată în dosarul instanței învestite inițial, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Suceava.
Pentru aceste considerente, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Suceava.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, pentru considerentele expuse în continuare:
Deși ambele instanțe au reținut incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., în raport cu specificul cauzei, pretențiile fiind formulate de către un profesionist împotriva unui consumator, desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la domiciliul pârâtului, Judecătoria Suceava având în vedere domiciliul pârâtului de la data unicului termen de judecată acordat în cauză (din 25 iulie 2024), în timp ce Judecătoria Cluj-Napoca a luat în considerare domiciliul pârâtului de la data formulării cererii introductive de instanță (din 30 mai 2023).
În speță, prin cererea formulată pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, pe calea procedurii privind cererile cu valoare redusă, obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2.180,55 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate și/sau a echipamentului achiziționat cu plata în rate de la creditorul inițial, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.
Creanța pe care reclamanta (în calitate de succesoare în drepturi a societății C. SRL) tinde să o realizeze prin promovarea acțiunii rezidă din pretinsa nerespectare, de către pârât, a condițiilor contractuale stabilite prin contractul de furnizare servicii nr. x din 6 octombrie 2017 încheiat cu D. S.A., creanță preluată de către autoarea reclamantei prin contractul de cesiune de creanță nr. x din 9 septembrie 2019.
Izvorând din contractul încheiat de un profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 și al art. 3 C. civ., cu un consumator, în stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora aceste cereri se introduc numai la instanța de la domiciliul consumatorului, cum corect au reținut ambele instanțe aflate în conflict.
Tot astfel, referitor la competența teritorială de soluționare a cererilor cu valoare redusă, se constată că dispozițiile art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că aceasta se stabilește potrivit dreptului comun, ceea ce, în accepțiunea acestei norme juridice, înseamnă corespunzător materiei căreia îi aparține litigiul, în speță fiind incidente, față de calitățile părților, dispozițiile art. 121 C. proc. civ., cum s-a arătat anterior.
De asemenea, conform normei generale în materia competenței teritoriale, art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.
Or, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Suceava la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în perioada 25 august 2017 - 9 ianuarie 2024 (deci inclusiv la data sesizării primei instanțe învestite, 30 mai 2023), pârâtul domicilia în mun. Suceava, str. x, jud. Suceava, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Suceava.
Faptul că ulterior, începând cu data de 9 ianuarie 2024, pârâtul și-a schimbat domiciliul în com. Florești, sat Florești, str. x, jud. Cluj, nu este natură să atragă competența Judecătoriei Cluj-Napoca, întrucât reperul temporal ce prezintă relevanță în determinarea competenței este cel al domiciliului pârâtului, în calitate de consumator, de la data sesizării instanței (30 mai 2023), astfel că orice modificare ulterioară a acestuia nu este de natură să influențeze competența instanței, în acord cu prevederile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., anterior menționate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.