ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 8/F din 17 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 8/F din data de 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția I Penală a menționat că, dispozițiile art. 426 C. proc. pen. reglementează în mod expres și limitativ cazurile în care împotriva unei hotărâri judecătorești definitive poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare, cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., referindu-se la situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

De asemenea, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., contestația în anulare este admisibilă numai dacă aceasta este formulată în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se întemeiază este dintre cele prevăzute în art. 426 din același cod și, în sprijinul său, se depun ori se invocă dovezi care există la dosar.

În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25/05/2017, că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acelei cauze de încetare a procesului penal.

De asemenea, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28/11/2022,Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului, anterior acestei din urmă decizii.

Examinând contestația în anulare din cauza pendinte, prin prisma acestor considerente de ordin teoretic, Curtea a constatat că petentul condamnat A. a invocat numai formal cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât chestiunea referitoare la incidența în cauza ce a avut ca obiect recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul statului român a sentinței penale nr. 14070/2019 din 28.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția I Penală (prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani, 3 luni și 20 de zile închisoare), a cauzei de încetare a procesului penal privitoare la prescripția răspunderii penale, a fost în concret analizată de către instanța care a pronunțat sentința în prezent atacată pe calea contestației în anulare.

Astfel, reținând că potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004, una dintre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru recunoașterea și punerea în executare în România a unei hotărâri judecătorești străine este aceea ca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa să constituie o infracțiune și în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, iar autorul acesteia să fi putut fi sancționabil și potrivit legii penale române, este incontestabil că la pronunțarea sentinței penale nr. 8/F din data de 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, dată în Dosarul nr. x/2021, odată cu examinarea cerinței existenței dublei încriminări a faptelor și a posibilității angajării răspunderii penale a autorului acestora potrivit legii penale române, a fost avută în vedere și incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale referitoare la prescripția răspunderii penale, condiție a cărei neîndeplinire ar fi determinat în mod evident respingerea cererii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii pronunțate de autoritățile statului italian.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 175 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora încetarea executării de către statul român a pedepsei sau măsurii privative de libertate are loc ori de câte ori statul emitent informează cu privire la decizia sa în acest sens, rezultă că, și în situația în care o hotărâre judecătorească străină a fost recunoscută de către o instanță românească și pusă în executare pe teritoriul statului român, statul de condamnare își păstrează prerogativa de a reanaliza situația juridică a executării respectivei hotărâri definitive.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul A. a declarat apel.

Cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, contestatorul a solicitat admiterea apelului, și în rejudecare, admiterea contestației în anulare și respingerea cererii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii penale străine, întrucât răspunderea penală pentru pedeapsa aplicată de instanța italiană era prescrisă.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de contestator ca nefondat, în baza următoarelor argumente, grefate pe inadmisibilitatea contestației în anulare.

Din analiza dispozițiilor legale care reglementează contestația în anulare (art. 426 și urm. C. proc. pen.), Înalta Curte reține că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac.

În acest sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, în deciziile nr. 501 din 30 iunie 2016 și nr. 804 din 5 decembrie 2017, instanța de contencios constituțional a statuat în mod expres că "indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei".

În speță, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 8/F din data de 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021 - prin care, în temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentința nr. 2647/2012 din data de 21.12.2012 a Tribunalului din Roma, secția 22, reformată prin sentința penală nr. 14070/2019 (nr. 4201/2013 din Reg. Gen.) emisă de Curtea de Apel din Roma, secția I Penală la data de 28.11.2019, prin care cetățeanul roman A. a fost condamnat la pedeapsa de 1570 de zile închisoare (4 ani, 3 luni și 20 zile) și s-a dispus executarea pedepsei recunoscute, într-un penitenciar din România.

Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

În conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea infracțiunii se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din aceeași lege.

În consecință, hotărârile pronunțate în baza art. 172 din Legea nr. 302/2004 nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluționat fondul cauzei, respectiv prin care să se fi soluționat acțiunea penală, conform art. 396 C. proc. pen., prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Ca atare, soluționarea cauzei privind pe persoana condamnată A., de către instanța română, nu a fost guvernată de dispozițiile C. proc. pen., ci, de cele ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, act normativ ce reglementează o procedură specială în materia recunoașterii hotărârilor judecătorești străine; discutând de o condamnare pronunțată de o instanță străină față de cetățeanul român A. (sentința penală nr. 14070/2019 din 28.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția I Penală), raportat la normele legale incidente, devine evident că prin hotărârea de recunoaștere a condamnării, pronunțată de instanța română în condițiile Legii nr. 302/2004, nu s-a soluționat fondul acțiunii penale.

Or, căile extraordinare de atac reglementate de legiuitorul român, în speță contestația în anulare, vizează exclusiv hotărârile definitive prin care instanțele române s-au pronunțat asupra temeiniciei acuzației penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluționat fondul acțiunii penale; mai mult, în procedura recunoașterii hotărârilor judecătorești străine, temeinicia acuzației penale reprezintă o chestiune ce excede competenței instanței române, a cărei învestire este limitată la verificarea îndeplinirii cerințelor impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiții, soluția de inadmisibilitate a contestației în anulare pronunțată de Curtea de Apel București este corectă, însă strict în baza argumentelor expuse anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 8/F din 17 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

Reținând culpa procesuală a părții în formularea prezentei contestații, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 601 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 8/F din 17 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul constestator, în cuantum de 601 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2023.