ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 98/PI din data de 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reținut următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 2019/247, pronunțată de Curtea de Apel din Bruxelles la data de 18 ianuarie 2019, definitivă la data de 19 februarie 2019, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de viol și vătămare corporală prevăzute de art. 375 și art. 392 C. pen. belgian.

Totodată, s-a dispus adaptarea pedepsei în sensul reducerii acesteia la cuantumul de 12 ani închisoare (limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea de viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen. român) și transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării acesteia, deducându-se perioada executată de aceasta la zi.

II. Prin decizia penală nr. 43/A din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței penale nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care a fost desființată, în parte, în sensul înlăturării dispoziției privind adaptarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare din Belgia și s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 15 ani închisoare, deducându-se perioada executată la zi.

III. Condamnatul A. a formulat contestații împotriva executării sentinței penale nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, după cum urmează:

- contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care a susținut că există o nelămurire sau împiedicare în executarea pedepsei de 15 ani închisoare, arătând, în esență, că: pedeapsa, care este mult prea mare, i-a fost aplicată fără a exista probe care să susțină vinovăția sa, în realitate, fiind victima unei înscenări, motiv pentru care se impune anularea hotărârii de condamnare; autoritățile judiciare belgiene nu i-au respectat dreptul la apărare și i-au respins cererea de rejudecare a cauzei; a fost arestat și judecat fără probe, iar autoritățile judiciare străine nu au transmis instanței române rechizitoriul împreună cu tot dosarul în care a fost cercetat.

Contestația la executare a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 68/PI din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul anterior menționat, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 816 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

- contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce face obiectul cauzei de față, prin care invocă nelămuriri sau împiedicări cu privire la hotărârea ce se execută, "care ar putea duce la o diminuare a pedepsei", solicitând anularea acesteia și rejudecarea cauzei, susținând, în esență, că în dosarul în care a fost condamnat de autoritățile judiciare din Belgia nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind condamnat în lipsa unor probe certe de vinovăție.

Contestația la executare a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală ce face obiectul prezentei contestații, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte a notat următoarele:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Cu atât mai mult, în procedura contestației la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare pronunțată în statul străin, care a fost recunoscută prin hotărârea a cărei executare se contestă, această chestiune, care ține de fondul cauzei instrumentate și judecate de autoritățile judiciare străine, neputând face obiectul cenzurii instanțelor naționale nici în procedura specială de referință reglementată prin Legea nr. 302/2004, republicată, și, cu atât mai puțin, în procedura prev. de 598 C. proc. pen.

Ca urmare, a apreciat că în situația speței, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută sau împiedicarea la executare - cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al prezentei contestații la executare, trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea de recunoaștere, iar nu legalitatea și temeinicia soluției pe care o conține, care a intrat în puterea lucrului judecat, sau legalitatea și temeinicia hotărârii judiciare străine recunoscute.

În contextul considerațiilor teoretice expuse, evaluând motivele prezentei contestații la executare, Înalta Curte a constatat, concordant instanței de fond, că acestea sunt similare celor invocate de condamnatul A., în baza aceluiași temei legal - art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - în contestația la executare anterioară formulată împotriva aceleiași hotărâri judecătorești (sentința penală nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019).

A precizat că acestea vizează, în esență, pe de o parte, modul pretins defectuos de efectuare a anchetei și de judecare a cauzei sale de către autoritățile judiciare belgiene, ca urmare a încălcării dreptului său la apărare, a pronunțării unei hotărâri de condamnare în lipsa unor probe certe de vinovăție, într-un dosar înscenat, și a respingerii cererii sale de rejudecare a cauzei, iar pe de altă parte, cuantumul nejustificat de mare al pedepsei ce i-a fost aplicată în statul străin, circumscriindu-se unor veritabile critici privind temeinicia și legalitatea hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare belgiene, recunoscută de autoritățile judiciare române prin hotărârea contestată, în baza căreia se face executarea.

Or, a arătat că aceleași împrejurări au făcut deja obiectul cenzurii în procedura judiciară similară demarată de condamnatul A. în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, instanța astfel învestită statuând că ele nu pot constitui motive de contestare a executării sentinței penale nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, considerente pentru care a respins, cu titlu definitiv, respectiva contestație la executare.

În acest context, constatând îndeplinite condițiile de identitate de persoană, temei legal, motive și apărări care caracterizează cele două contestații la executare, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., care atrage inadmisibilitatea celui din urmă demers judiciar al condamnatului A.

De asemenea, Înalta Curte a constatat temeinică și legală soluția primei instanțe, notând că, în prezenta contestație, condamnatul A. nu a formulat veritabile critici cu privire la aceasta, limitându-se la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond și la invocarea unor elemente noi de critică aduse hotărârii care a făcut obiectul contestației la executare, care, nefiind supuse cenzurii Curții de Apel Oradea, nu pot face obiectul analizei instanței supreme direct în calea de atac.

Împotriva acestei decizii penale contestatorul A. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia și pe cale de consecință, admiterea contestației la executare formulată inițial.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată).

Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a contestației în anulare, care rezultă din dispozițiile art. 426, art. 427, art. 428 și art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că această contestație în anulare vizează decizia penală nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 98/PI din data de 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin prisma dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care se rezolvă acțiunea penală printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, aspect ce reiese din interpretarea sistematică a normelor ce reglementează această cale de atac, iar prin hotărâri definitive se înțelege, astfel cum reiese și din art. 551-552 C. proc. pen., care reglementează rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe, respectiv a instanței de apel, hotărârile pronunțate în primă instanță, rămase definitive în urma exercitării sau nu a căii ordinare de atac a apelului.

Astfel, se constată că inculpatul contestator A. a declarat contestație în anulare împotriva unei hotărâri ce nu poate fi supusă acestei căi de atac, decizia penală nr. 182 din 22 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, neîncadrându-se, astfel, în dispozițiile art. 426 C. proc. pen.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM