ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul condamnat A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 21 august 2020, revizuentul condamnat A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, arătând că, prin sentința mai sus menționată, s-a recunoscut o hotărâre pronunțată de autoritățile din Belgia, dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de către autoritățile judiciare belgiene de transferare a persoanei condamnate A., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În baza art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 2019/247 pronunțată de Curtea de Apel din Bruxelles la data de 18 ianuarie 2019, definitivă la data de 19 februarie 2019, prin care s-a dispus condamnarea persoanei condamnate A., la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani (echivalentul a 5475 zile) închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 375 din C. pen. belgian și a infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 392 din C. pen. belgian, cu referire la art. 399 din același cod (acuzațiile de la pct. B și D), respectiv a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 375 din C. pen. belgian, cu referire la art. 376 din același cod și a infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 392 din C. pen. belgian, cu referire la art. 400 din același C. pen. (acuzațiile de la pct. A și C), infracțiuni care au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) din C. pen. și a infracțiunii de lovirea sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (acuzațiile de la pct. B și D), precum și a infracțiunii de viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. e) din C. pen. (acuzațiile de la pct. A și C).

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost adaptată pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare din Belgia, în sensul reducerii acesteia la pedeapsa de 12 ani închisoare, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea de viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. e) din C. pen. român.

A fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. și s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

Din pedeapsa de 12 ani închisoare s-a dedus perioada executată de 669 de zile închisoare, calculată de autoritățile belgiene la data de 24.10.2019.

S-a dedus în continuare perioada executată de la 24.10.2019 la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 din C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data rămânerii definitive a sentinței.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că, potrivit art. 456 din C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează instanței care a judecat cauza în primă instanță, trebuie formulată în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Curtea a mai reținut că, potrivit art. 459 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, verificându-se dacă cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455, dacă aceasta fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3), dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea și, subliniem, dacă persoană care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Potrivit alin. (5) al aceluiași articol, în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Astfel, în condițiile în care nici prin cererea de revizuire formulată și nici ulterior, revizuentul nu a indicat niciunul dintre cazurile de revizuire enumerate limitativ la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. și nici mijloacele de probă în dovedirea acestuia, iar cele menționate de către acesta în motivarea cererii de revizuire nu pot fi încadrate de către instanță la niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. pen., Curtea a opinat că devin incidente prevederile art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.

Totodată, instanța a subliniat că hotărârea a cărei revizuire se solicită este Sentința penală nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019 prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel privind cererea formulată de către autoritățile judiciare belgiene de transferare a persoanei condamnate A., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, iar hotărârile pronunțate în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluționat fondul cauzei, respectiv prin care să se fi soluționat acțiunea penală, conform art. 396 din C. proc. pen., prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Împotriva Sentinței penale nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație revizuentul condamnat A..

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen s-au luat concluziile apelantului revizuent prin apărătorul desemnat din oficiu, precum și ale Parchetului asupra apelului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează a stabili limitele judecății și a fixa cadrul procesual al cauzei în contextul în care revizuentul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a susținut că, în realitate, a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Se reține în acest sens că obiectul căii de atac cu care a fost învestită Înalta Curte îl reprezintă Sentința penală nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea prin care s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul condamnat A..

Prin urmare, având în vedere natura cererii soluționată de către instanța de fond, respectiv cerere de revizuire, cadrul procesual al cauzei îl constituie apelul la cererea introductivă de revizuire și care nu se mai poate schimba în calea de atac, Înalta Curte urmând a supune cenzurii hotărârea apelată din perspectiva dispozițiilor legale ce reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii.

Analizând în continuare sentința penală apelată, Înalta Curte constată că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. este corectă, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de instanța de fond.

Astfel, se constată că sentința a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată în baza dispozițiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentință nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunțat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Contrar argumentelor reținute de către instanța de fond, Înalta Curte constată că revizuentul condamnat A., prin cererile formulate, a indicat cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen. precum și motivele pe care se întemeiază revizuirea.

Se reține în acest sens, că, prin cererea formulată în scris, la data de 12 august 2020, revizuentul condamnat A. a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ca și temei în susținerea cererii de revizuire, cu toate acestea, însă, în realitate, acest caz de revizuire a fost indicat în mod formal, întrucât revizuentul contestă probele administrate de către autoritățile belgiene care au condus la condamnarea acestuia, susținând că nu i-au fost încuviințate probele solicitate în apărarea sa.

Deopotrivă, se constată că și prin cererea scrisă din data de 22 octombrie 2020, revizuentul a indicat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen., ca temei al revizuirii, însă, de asemenea, se apreciază ca fiind invocate în mod formal, întrucât acesta prezintă propria versiune asupra faptelor reținute în sarcina sa, reiterând nemulțumirea sa cu privire la modul în care a fost administrat probatoriul de către autoritățile belgiene.

Nu în ultimul rând se constată că, în calea de atac a apelului, deși a înaintat la dosarul cauzei o serie de memorii, revizuentul A., în cuprinsul acestora, a dezvoltat critici cu privire la aspecte care vizează fondul hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile belgiene, față de care, sub acest aspect, în mod evident, instanțele române nu au competența de a soluționa căi de atac împotriva unor hotărâri pronunțate de instanțe din alte state.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Aceasta, întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne), cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției. Așadar, soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare belgiene nu este de competența organelor judiciare române.

Pe de altă parte, legea procesual penală, reglementează în mod amănunțit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite, însă motivele invocate de revizuent, astfel cum s-a reținut anterior, neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se poate dispune nici rejudecarea cauzei și nici schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.

Așadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile belgiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat A. a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului și atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.

GGC - OB