ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

10.07.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 22.11.2019, judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curții de Apel Oradea, având în vedere dispozițiile Sentinței penale nr. 83/PI/2019 din data de 25.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, a sesizat Judecătoria Sectorului 5 București pentru a aprecia asupra incidenței prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la pedepsele aplicate persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare belgiene și recunoscute de Curtea de Apel Oradea.

La data de 10 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București a trimis sesizarea, pe cale administrativă, judecătorului delegat din cadrul Biroului executări penale al Curții de Apel Oradea, pentru a se aprecia asupra dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., formându-se, astfel, pe rolul acesteia, Dosarul nr. x/2019.

Prin Sentința penală nr. 4/PI din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea a calificat obiectul cauzei ca fiind o cerere de modificare a pedepselor în sensul dispozițiilor art. 585 din C. proc. pen. și a declinat competența de judecare a cauzei privindu-l pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, plecând de la conținutul concret al sesizării formulate din oficiu de către judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale al Curții de Apel Oradea privind pe condamnatul A., Curtea de Apel Oradea a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 83/PI/2019 din data de 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare la data de 14 octombrie 2019, în baza art. 166 alin. (3) și (6) rap. la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 09.07.2018, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 30 ani închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 392-394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român și lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român și a Sentinței penale nr. 5325 din data de 12.11.2010, pronunțată de Tribunalul de primă instanță Antwerpen, definitivă la data de 22.12.2010, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. român, fără a proceda concomitent la contopirea acestora, în raport de forma de pluralitate de infracțiuni existentă.

În contextul factual reținut, Curtea de Apel Oradea a notat că, dat fiind specificul procedurii de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, reglementată de art. 162 și următoarele din Legea nr. 302/2004, și soluțiile limitative (rezultate din dispozițiile art. 166 alin. (6) din aceeași lege) care pot fi dispuse în cadrul unei astfel de proceduri, contopirea pedepselor aplicate în baza unor hotărâri penale străine distincte, recunoscute de instanța română printr-o singură hotărâre, reprezintă o operațiune subsecventă, realizată în condițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Prin urmare, a apreciat că în cauza pendinte nu sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cu referire la instituția adaptării pedepsei [adaptarea pedepsei reprezentând unul din aspectele supuse analizei în chiar procedura de recunoaștere, față de dispozițiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004], ci dispozițiile art. 585 din C. proc. pen., referitoare la alte modificări de pedepse.

Având în vedere că, în raport de conținutul Sentinței penale nr. 83/PI/2019 din data de 25 septembrie 2019, pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, tribunalul este competent să judece în primă instanță infracțiunile ce au făcut obiectul condamnării și ulterior, recunoașterii, în baza art. 50 din C. proc. pen., rap. la art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 36 din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se afla locul de deținere al condamnatului A..

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 31.01.2020, sub nr. x/2019.

Prin Sentința penală nr. 625 din 22.06.2020, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, Tribunalul București, în baza art. 50 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut, în esență, că numitul A. se află în executarea MEPÎ nr. x/2019 din data de 15.10.2019, emis de Curtea de Apel Oradea în baza Sentinței penale nr. 83/PI/2019 din data de 25.09.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, prin care a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. din Belgia în România, au fost recunoscute două hotărâri de condamnare din Belgia (de 30 de ani închisoare și respectiv de 15 luni închisoare) și puse în executare fără adaptarea pedepselor aplicate de instanțele belgiene, în considerarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a nu depăși limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani.

Având în vedere cele expuse, Tribunalul București a considerat faptul că sesizarea din cauza pendinte constituie o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. (respectiv împiedicare la executare) și competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Curții de Apel Oradea, secția penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 iulie 2020, formând obiectul dosarului nr. x/2019.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Oradea și Tribunalul București, constată următoarele:

Înalta Curte constată că pentru stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a sesizării este esențială calificarea juridică a acesteia în raport de motivele invocate și finalitatea urmărită.

Analizând conținutul cererii introductive, se observă că judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curții de Apel Oradea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 București să aprecieze asupra incidenței prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în cazul pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 83/PI/2019 pronunțată la data de 25.09.2019, de Curtea de Apel Oradea, rămasă definitivă, prin neapelare.

Prin sentința penală amintită s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Deciziei penale nr. C/598/2018, din data de 29.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 09.07.2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 392 - 394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român și lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român, precum și a Sentinței penale nr. 5325 din data de 12.11.2010, pronunțată de Tribunalul de primă instanță Antwerpen, definitivă la data de 22.12.2010, prin care s-a dispus condamnarea aceleiași persoane la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. român.

În consecință, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepselor menționate într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată de la data de 27.05.2015 până la zi.

Sesizarea judecătorului delegat a fost motivată de faptul că durata pedepsei astfel stabilite, depășește limita maximă de 30 de ani închisoare prevăzută de legislația penală din România.

Potrivit art. 585 alin. (1) din C. proc. pen.: "Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, în baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.". Ca atare, norma juridică purtând denumirea marginală "alte modificări de pedepse", vizează situațiile în care față de aceeași persoană au fost pronunțate două sau mai multe hotărâri de condamnare pentru infracțiuni pentru care legea penală prevede un anumit tratament sancționator care însă nu a putut fi aplicat în contextul în care infracțiunile au făcut obiectul de judecată al unor cauze distincte, premisă ce nu se regăsește în cauza de față.

Astfel, se observă că pedepsele în a cărei executare se află persoana condamnată, deși au fost aplicate prin hotărâri distincte, acestea au fost pronunțate de autorități judiciare din alte state și ulterior recunoscute de instanța română prin aceeași hotărâre.

Or, într-o astfel de ipoteză revine instanței sesizate cu cererea de transfer să verifice natura și durata pedepsei aplicate. Astfel, art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, statuează că: "Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: (...) b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9).".

În conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, eventuala adaptare a pedepsei aplicate de statul emitent atunci când durata acesteia depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, este de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea recunoașterii.

Ca atare, în mod corect, Tribunalul București a considerat că cererea introductivă constituie o contestație la executare, situația petentului nefiind dintre cele ce se circumscriu procedurii reglementate de art. 585 din C. proc. pen.. De altfel, în ce privește concursul de infracțiuni, prin Decizia nr. 23/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile referitoare la conversiunea condamnării, cuprinse în legea română privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se referă explicit și exclusiv la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația română, iar nu la incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracțiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic. Prevederile menționate, a căror incidență este condiționată de existența unei incompatibilități între durata pedepsei aplicate și legislația română, nu pot constitui deci temeiul legal pentru înlocuirea modalității prin care se ajunge la stabilirea pedepsei rezultante, în conformitate cu legislația statului de condamnare, într-o astfel de situație procedura instituită de art. 585 din C. proc. pen. fiind inaplicabilă.

Astfel, procedura reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este singura care asigură posibilitatea analizării efective a aspectelor menționate în sesizare și care ar putea oferi un remediu adecvat situației juridice a persoanei condamnate.

Or, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., competența revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, curtea de apel având, de altfel, potrivit legii, competență exclusivă asupra chestiunilor supuse dezbaterii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curții de Apel Oradea, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.