ÎCCJ, decizie (scj.ro #171037)

Contestație la executare. Concurs de infracțiuni. Pedepse privative de libertate aplicate prin două hotărâri definitive distincte de condamnare pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene recunoscute și puse în executare pe teritoriul României printr-o unică hotărâre a curții de apel. Instanța competentă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație la executare

-

instanța competentă

C. proc. pen.,

art. 598 alin. (1) lit. c)

Legea nr. 302/2004,

art. 166

În raport cu dispozițiile art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 - care atribuie curții de apel competența în materia adaptării pedepselor -, în ipoteza concursului de infracțiuni, contestația la executare privind durata pedepselor privative de libertate aplicate prin două hotărâri definitive distincte de condamnare pronunțate de instanțele unui stat membru al Uniunii Europene, recunoscute și puse în executare pe teritoriul României printr-o unică hotărâre pronunțată de curtea de apel, se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și se soluționează de către curtea de apel, ca instanță care a pronunțat hotărârea ce se execută, conform art. 598 alin. (2) C. proc. pen. și ca instanță care are competență exclusivă în materia adaptării pedepselor în baza Legii nr. 302/2004.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 264 din 10 iulie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 22 noiembrie 2019, judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curții de Apel Oradea, având în vedere dispozițiile sentinței penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a sesizat Judecătoria Sectorului 5 București pentru a aprecia asupra incidenței prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu privire la pedepsele aplicate persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare belgiene și recunoscute de Curtea de Apel Oradea.

La data de 10 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București a trimis sesizarea, pe cale administrativă, judecătorului delegat din cadrul Biroului executări penale al Curții de Apel Oradea, pentru a se aprecia asupra dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 4/PI din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea a calificat obiectul cauzei ca fiind o cerere de modificare a pedepselor în sensul dispozițiilor art. 585 C. proc. pen. și a declinat competența de judecare a cauzei privindu-l pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, plecând de la conținutul concret al sesizării formulate din oficiu de către judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale al Curții de Apel Oradea privind pe condamnatul A., Curtea de Apel Oradea a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare la data de 14 octombrie 2019, în baza art. 166 alin. (3) și (6) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 9 iulie 2018, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 30 ani închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută în art. 392 - 394 C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) C. pen. român și lipsire de libertate, prevăzută în art. 434 C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 C. pen. român și a sentinței penale nr. 5325 din data de 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul de primă instanță Antwerpen, definitivă la data de 22 decembrie 2010, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută în art. 461 C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român, fără a proceda concomitent la contopirea acestora, în raport cu forma de pluralitate de infracțiuni existentă.

În contextul factual reținut, Curtea de Apel Oradea a notat că, dat fiind specificul procedurii de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, reglementată în art. 162 și urm. din Legea nr. 302/2004 și soluțiile limitative [rezultate din dispozițiile art. 166 alin. (6) din aceeași lege] care pot fi dispuse în cadrul unei astfel de proceduri, contopirea pedepselor aplicate în baza unor hotărâri penale străine distincte, recunoscute de instanța română printr-o singură hotărâre, reprezintă o operațiune subsecventă, realizată în condițiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, a apreciat că în cauza pendinte nu sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu referire la instituția adaptării pedepsei [adaptarea pedepsei reprezentând unul din aspectele supuse analizei în chiar procedura de recunoaștere, față de dispozițiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004], ci dispozițiile art. 585 C. proc. pen., referitoare la alte modificări de pedepse.

Având în vedere că, în raport de conținutul sentinței penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, tribunalul este competent să judece în primă instanță infracțiunile ce au făcut obiectul condamnării și ulterior recunoașterii, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 36 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a condamnatului A.

Prin sentința penală nr. 625 din 22 iunie 2020, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, Tribunalul București, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 51 C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut, în esență, că numitul A. se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 15 octombrie 2019, emis de Curtea de Apel Oradea în baza sentinței penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare, prin care a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. din Belgia în România, au fost recunoscute două hotărâri de condamnare din Belgia (de 30 de ani închisoare și respectiv de 15 luni închisoare) și puse în executare fără adaptarea pedepselor aplicate de instanțele belgiene, în considerarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a nu depăși limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani.

Având în vedere cele expuse, Tribunalul București a considerat faptul că sesizarea din cauza pendinte constituie o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. (respectiv împiedicare la executare) și competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Curții de Apel Oradea, Secția penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 2 iulie 2020.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Oradea și Tribunalul București, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pentru stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a sesizării este esențială calificarea juridică a acesteia în raport cu motivele invocate și finalitatea urmărită.

Analizând conținutul cererii introductive, se observă că judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curții de Apel Oradea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 București să aprecieze asupra incidenței prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în cazul pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 83/PI/2019 pronunțată la data de 25 septembrie 2019 de Curtea de Apel Oradea, rămasă definitivă prin neapelare.

Prin sentința penală amintită s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 9 iulie 2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută în art. 392 - 394 C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) C. pen. român și lipsire de libertate, prevăzută în art. 434 C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 C. pen. român, precum și a sentinței penale nr. 5325 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul de primă instanță Antwerpen, definitivă la data de 22 decembrie 2010, prin care s-a dispus condamnarea aceleiași persoane la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută în art. 461 C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român.

În consecință, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepselor menționate într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată de la data de 27 mai 2015 până la zi.

Sesizarea judecătorului delegat a fost motivată de faptul că durata pedepsei astfel stabilite depășește limita maximă de 30 de ani închisoare prevăzută de legislația penală din România.

Potrivit art. 585 alin. (1) C. proc. pen.: „Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, în baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.” Ca atare, norma juridică purtând denumirea marginală „alte modificări de pedepse” vizează situațiile în care față de aceeași persoană au fost pronunțate două sau mai multe hotărâri de condamnare pentru infracțiuni pentru care legea penală prevede un anumit tratament sancționator, care însă nu a putut fi aplicat în contextul în care infracțiunile au făcut obiectul de judecată al unor cauze distincte, premisă ce nu se regăsește în cauza de față.

Astfel, se observă că pedepsele în a căror executare se află persoana condamnată, deși au fost aplicate prin hotărâri distincte, acestea au fost pronunțate de autorități judiciare din alte state și ulterior recunoscute de instanța română prin aceeași hotărâre.

Or, într-o astfel de ipoteză revine instanței sesizate cu cererea de transfer să verifice natura și durata pedepsei aplicate. Astfel, art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 statuează că: „Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: (...) b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9).”

În conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, eventuala adaptare a pedepsei aplicate de statul emitent, atunci când durata acesteia depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, este de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea recunoașterii.

Ca atare, în mod corect, Tribunalul București a considerat că cererea introductivă constituie o contestație la executare, situația petentului nefiind dintre cele ce se circumscriu procedurii reglementate în art. 585 C. proc. pen. De altfel, în ce privește concursul de infracțiuni, prin Decizia nr. 23/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile referitoare la conversiunea condamnării, cuprinse în legea română privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se referă explicit și exclusiv la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația română, iar nu la incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracțiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic. Prevederile menționate, a căror incidență este condiționată de existența unei incompatibilități între durata pedepsei aplicate și legislația română, nu pot constitui deci temeiul legal pentru înlocuirea modalității prin care se ajunge la stabilirea pedepsei rezultante, în conformitate cu legislația statului de condamnare, într-o astfel de situație procedura instituită de art. 585 C. proc. pen. fiind inaplicabilă.

Astfel, procedura reglementată în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este singura care asigură posibilitatea analizării efective a aspectelor menționate în sesizare și care ar putea oferi un remediu adecvat situației juridice a persoanei condamnate.

Or, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competența revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, curtea de apel având, de altfel, potrivit legii, competență exclusivă asupra chestiunilor supuse dezbaterii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curții de Apel Oradea, instanță căreia i s-a trimis dosarul.