ÎCCJ, decizie (scj.ro #220696)

Contestație. Contestație la executare. Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

Cuprins de materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Dispoziții comune

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Index alfabetic:

- drept procesual penal

- contestație la executare

- recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

C. proc. pen.,

art. 598

Legea nr. 302/2004,

art. 166 alin. (13) lit. b)

Noțiunea de „o altă pedeapsă” din conținutul art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004 nu are în vedere existența unei hotărâri judecătorești de condamnare diferite, ci se referă la o altă pedeapsă pronunțată prin hotărârea de condamnare deja recunoscută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța română. Reglementarea este menită să acopere eventualele erori care pot apărea cu privire la pedeapsa sau pedepsele la care se referă hotărârea de condamnare ce se solicitase a fi recunoscută ori eventuale mecanisme de contopire ulterioare soluționării definitive a cererii de recunoaștere, iar nu să confere o cale alternativă de recunoaștere a unei alte hotărâri străine prin care a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate, respectiv prin intermediul unei contestații la executare.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 739 din 08 noiembrie 2023

Prin sentința penală nr. 226/PI din data de 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 s-a admis în parte contestația la executare formulată de către condamnatul A., după cum urmează:

S-a constatat că prin sentința penală nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/59/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022, pe cale incidentală, în baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a recunoscut sentința nr. 1644/2015, nr. 1925/15 R.G. Dib., pronunțată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015 (beneficiu de suspendare condiționată a pedepsei ce a fost revocat prin ordonanța Tribunalului Ordinar din Milano din data de 09.02.2017), sentința nr. 1110/16, nr. 972/16 R.G. Dib., pronunțată în data de 03.02.2016 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 25.10.2016, sentința nr. 4239/20, nr. 3886/17 R.G. App., pronunțată în data de 22.10.2020 de Curtea de Apel Torino, Secția a II-a penală care a reformat sentința pronunțată de Tribunalul Novara în data de 15.12.2016, definitivă din data de 08.1.2021 și măsura de executare a pedepselor concurente nr. SIEP x/2021, pronunțată de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Biroul Executări Penale, în data de 07.06.2021, privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnată definitiv la o pedeapsa rezultantă cumulată de 4 ani și 4 luni închisoare și amendă, în cuantum de 1000 de euro, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de tăinuire de bunuri, fapte incriminate de legea penală română prin art. 270 C. pen. român - infracțiunea de tăinuire, și art. 229 C. pen. român - infracțiunea de furt calificat, și s-a dispus executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 4 ani 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1.000 de euro.

S-a constatat că prin sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano, la data de 03.02.2016 (nr. x/16 RG notificări infracțiuni nr. y/16 RG) irevocabilă la data de 25.10.2016, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare și 400 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt în circumstanțe agravante în locuință și în participație cu alte persoane”, prevăzută de art. 110, art. 624 bis și art. 61 nr. 5 C. pen. din Republica Italia.

S-a constatat că prin ordonanța Curții de Apel Torino (nr. x SIGE), din 19.04.2023, s-a redeterminat pedeapsa aplicată prin sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano, la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, la 8 luni închisoare și 100 euro amendă.

S-a recalculat pedeapsa închisorii rezultante de 4 ani și 4 luni, aplicată condamnatului A. prin sentința penală nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/59/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022, în sensul reducerii acestei pedepse la 4 ani închisoare.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/PI din 01.11.2022, emis în dosarul nr. x/59/2022 al Curții de Apel Timișoara, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform hotărârii, la rămânerea definitivă a acesteia, în sensul că pedeapsa închisorii ce o are de executat condamnatul A. este de 4 ani.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/59/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin sentința nr. 4239/2020 a Curții de Apel Torino, emisă în data de 22.10.2020, irevocabilă la data de 08.02.2021, pentru infracțiunea comisă în data de 05.10.2013, prevăzută de art. 648 C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 400 euro amendă; prin sentința nr. 1644/2015 a Tribunalului Milano, emisă în data de 17.02.2015, irevocabilă în data de 11.03.2015, în legătură cu infracțiunea comisă în data de 10.02.2015, în temeiul art. 624 bis nr. 2 si 5 C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 200 euro amendă; prin sentința nr. 1110/2016 a Tribunalului Milano, emisă în data de 03.02.2016, irevocabilă la 25.10.2016, pentru infracțiunea comisa în data de 29.01.2016, prevăzută de art. 99, 110, 624 bis, 625a.5 C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare și 400 euro amenda.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/59/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022, pe cale incidentală, în baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a recunoscut sentința nr. 1644/2015, nr. 1925/15 R.G. Dib., pronunțată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015 (beneficiu de suspendare condiționată a pedepsei ce a fost revocat prin ordonanța Tribunalului Ordinar din Milano din data de 09.02.2017), sentința nr. 1110/16, nr. 972/16 R.G. Dib., pronunțată în data de 03.02.2016 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 25.10.2016, sentința nr. 4239/20, nr. 3886/17 R.G. App., pronunțată în data de 22.10.2020 de Curtea de Apel Torino, Secția a II-a penală, care a reformat sentința pronunțată de Tribunalul Novara în data de 15.12.2016, definitivă din data de 08.1.2021 și măsura de executare a pedepselor concurente nr. SIEP x/2021, pronunțată de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Biroul executări penale, în data de 07.06.2021, privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnată definitiv la o pedeapsa rezultantă cumulată de 4 ani și 4 luni închisoare și amendă, în cuantum de 1000 de euro, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de tăinuire de bunuri, fapte incriminate de legea penală română prin art. 270 C. pen. român - infracțiunea de tăinuire și art. 229 C. pen. român - infracțiunea de furt calificat și s-a dispus executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 4 ani 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1.000 de euro.

Curtea a reținut că prin ordonanța Curții de Apel Torino (nr. x SIGE) din 19.04.2023, fapta din sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, se referă la o infracțiune de furt din locuință, săvârșită în data de 29.01.2016, iar fapta din sentința nr. 1644/2015, pronunțată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015, se referă la o infracțiune de furt din locuință săvârșită în data de 10.02.2015, situație în care este posibil să se reducă delictele în cadrul unui același proiect delictual, reținându-se că cele două fapte alcătuiesc conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni în formă continuată și, pe cale de consecință, potrivit normelor penale din Republica Italia s-a redeterminat (redus) numai pedeapsa aplicată prin sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, de la 1 an închisoare și 400 euro, la 8 luni închisoare și 100 euro amendă.

Din aspectele relatate, Curtea a apreciat că pedeapsa pe care o execută condamnatul, în baza sentinței penale nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunțate în dosarul nr. x/59/2022 de Curtea de Apel Timișoara este rezultatul cumulului aritmetic al pedepselor aplicate prin cele trei sentințe penale pronunțate de autoritățile judiciare din Italia, din care face parte și sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, în baza căruia inițial condamnatul avea de executat 1 an de închisoare și 400 euro amendă și că  această pedeapsă a fost redusă de autoritățile judiciare din Italia, după recunoașterea hotărârilor de către Curtea de Apel Timișoara, urmare a reținerii în esență că faptele din două hotărâri recunoscute în România formează în fapt o singură infracțiune continuată.

S-a reținut că sentința penală nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/59/2022 de Curtea de Apel Timișoara, în baza căreia condamnatul execută pedeapsa închisorii de 4 ani și 4 luni nu este propriu-zis o hotărâre de condamnare, ci are un caracter mai degrabă secundar/accesoriu, prin care se recunoaște și se dispune executarea unor pedepse aplicate prin alte hotărâri penale de condamnare, pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene și astfel s-a apreciat că, în lipsa subzistenței condamnării principale, se impune reconsiderarea și a cuantumului pedepsei recunoscute a fi executată, neputând supraviețuii accesoriul în lipsa principalului, respectiv în România condamnatul nu poate executa o pedeapsă mai mare decât acesta o are de executat la data prezentă în Italia.

Văzând prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a considerat că executarea pedepsei recunoscute în România, potrivit legislației acesteia, nu este incompatibilă cu recalcularea pedepsei dacă această recalculare este voința statului emitent, or scăderea cu 4 luni a pedepsei condamnatului este voința statului emitent, potrivit legislației sale, situație în care autoritățile din România trebuie să țină cont în mod imperativ de această reducere, fiind o cauză de reducere a pedepsei anterioară transferării condamnatului în România (existența infracțiunii continuate la data pronunțării sentinței a cărei pedeapsă a fost redeterminată).

Curtea a constatat însă că prevederile art. 153 și urm. din Legea nr. 302/2004 nu îi oferă atribuții să dispună asupra amenzii, chiar dacă aceasta a fost redusă prin același act juridic prin care s-a redus și pedeapsa închisorii, recunoașterea sancțiunilor pecuniare între statele membre UE fiind reglementată separat prin Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, ce a fost transpusă în legislația română, în art. 290 și urm. din Legea nr. 302/2004. Astfel, Curtea a apreciat că nu are competența să dispună asupra cererii de restituire a sumei de 300 euro și nici prezenta cale, urmată de către condamnat în soluționarea cererii sale, nu este cea legală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana condamnată A.

În susținerea contestației sale, contestatorul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, recunoașterea în totalitate a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Torino, revocarea mandatului de arestare, emis la data de 01.11.2022, și emiterea unui nou mandat, arătând că, în principal, a solicitat recunoașterea hotărârii străine în integralitatea ei și în subsidiar a solicitat ca instanța, după recunoașterea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Torino să dispună restituirea celor 300 de euro, în speță, instanța pronunțându-se doar asupra cererii de restituire, fără să spună ce trebuie să facă instanța civilă. Astfel, contestatorul a considerat că, în condițiile în care s-a recunoscut doar pedeapsa sub aspectul cuantumului închisorii, nu poate formula contestație la executare atât timp cât nu a fost recunoscută hotărârea și sub aspectul cuantumului amenzii.

Parchetul, prin motivele de contestație, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a menționat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât cauza a fost soluționată fără ca, în prealabil, să se procedeze la calificarea juridică a demersului judiciar, cu consecința imposibilității procurorului și condamnatului să formuleze concluzii și să invoce excepții, aspect ce atrage sancțiunea nulității absolute, în condițiile în care procurorul, deși prezent la ședința de judecată, nu are posibilitatea de a realiza o participare procesuală efectivă. Parchetul a arătat că instanța a calificat cererea ca fiind contestație la executare, reținând incidența art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, cu prilejul pronunțării și din acest motiv procurorul nu a fost în măsură să formuleze concluzii temeinice și legale, să invoce excepția necompetenței materiale. În opinia parchetului, în cauză, nu subzistă situația prevăzută de art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, care presupune transmiterea de către statul emitent a unui act juridic, precum și ca autoritățile statului emitent să-i fi acordat condamnatului o reducere de pedeapsă anterior transferului acestuia în România, ci vizează recunoașterea unui act emis de autoritățile judiciare din Italia ulterior recunoașterii de către autoritățile române a pedepsei aplicate, act ce modifică pedeapsa urmare a aplicării unui tratament sancționator nou, ceea ce reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei, care intră sub incidența art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar competența de soluționare a cererii aparține instanței prevăzute de art. 598 alin. (2) C. proc. pen.

Parchetul a mai arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât Curtea a recalculat pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni aplicată condamnatului prin hotărârea de recunoaștere, în sensul reducerii acestei pedepse cu 4 luni, dispunând emiterea unui nou mandat de executare pentru o pedeapsă de 4 ani închisoare, fără a analiza caracterul executoriu al actului și interpretând eronat efectul pe care l-a avut reducerea de pedeapsă pentru infracțiunea de furt în formă continuată asupra pedepsei rezultante apliucate pentru infracțiunea de furt în formă continuată și infracțiunea de tăinuire, în condițiile în care prin adresa nr. MA-x-2021-LAV-SV, emisă de Ministerul de Justiție din Italia, s-a comunicat de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino că, urmare a redeterminării cuantumului pedepsei aplicate inițial prin sentința nr. 1110/16, pedeapsa rezultantă pe care condamnatul trebuie să o execute este de 3 ani 10 luni și 16 zile închisoare. Astfel, parchetul a arătat că pedeapsa rezultantă stabilită de Curtea de Apel Timișoara este mai mare decât cea indicată de autoritățile judiciare italiene.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana condamnată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, prin cererea formulată, condamnatul A. a solicitat să îi fie recunoscută hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Torino, Secția a II-a penală, în data de 19.04.2023, în dosarul nr. x SIGE, să se dispună revocarea mandatului de arestare, emis la data de 01.11.2022, și să se emită un nou mandat de arestare, precum și să-i fie restituită amenda de 300 euro achitată.

Prin urmare, Înalta Curte reține că în cauza de față s-a solicitat recunoașterea unei hotărâri pronunțată de Curtea de Apel Torino, în data de 19.04.2023, în dosarul nr. x SIGE, potrivit căreia cele două fapte, respectiv cea din sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, referitoare la o infracțiune de furt din locuință, săvârșită în data de 29.01.2016, și cea din sentința nr. 1644/2015, pronunțată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015, referitoare la o infracțiune de furt din locuință, săvârșită în data de 10.02.2015, au fost reduse în cadrul aceluiași proiect delictual, reținându-se că cele două fapte alcătuiesc conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni în formă continuată și, pe cale de consecință, potrivit normelor penale din Republica Italia, s-a redeterminat (redus) numai pedeapsa aplicată prin sentința nr. 1110/16, pronunțată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, de la 1 an închisoare și 400 euro, la 8 luni închisoare și 100 euro amendă.

Astfel, Înalta Curte constată că, în mod greșit, Curtea de Apel Timișoara a calificat cererea contestatorului ca fiind o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 și a procedat la recalcularea pedepsei rezultante a închisorii stabilită în sarcina condamnatului, prin sentința penală nr. 286/PI din data de 01.11.2022, dând efecte juridice unui act emis de autoritățile judiciare italiene, dar care nu a fost recunoscut de autoritățile judiciare din România.

Contrar celor reținute de prima instanță, se constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 166 alin. (14), raportat la alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 171 din Legea nr. 302/2004.

Concret, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care după emiterea mandatului de executare a pedepsei, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile Codului de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător.

Ipoteza la care se referă dispozițiile art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004 nu are în vedere „o altă pedeapsă”, în sensul existenței unei hotărâri judecătorești de condamnare diferite, ci se referă la o altă pedeapsă pronunțată prin hotărârea de condamnare deja recunoscută prin hotărârea definitivă, pronunțată de instanța română. Reglementarea este menită să acopere eventualele erori care pot apărea cu privire la pedeapsa sau pedepsele la care se referă hotărârea de condamnare ce se solicitase a fi recunoscută ori eventuale mecanisme de contopire ulterioare soluționării definitive a cererii de recunoaștere, iar nu să confere o cale alternativă de recunoaștere a unei alte hotărâri străine, prin care a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate. În cazul în care statul străin ar transmite un certificat privind recunoașterea unei hotărâri distincte, care nu a format obiectul examinării cererii inițiale de recunoaștere, și prin care a fost aplicată o altă pedeapsă aceleiași persoane condamnate, ar deveni pe deplin aplicabile dispozițiile Titlului VI din Legea nr. 302/2004, urmând ca noua hotărâre recunoscută să parcurgă eventualele proceduri de contopire prevăzute de Codul penal român cu pedepsele aplicate prin hotărârea străină recunoscută anterior.

Dispozițiile art. 166 alin. (14) din Legea nr. 302/2004, în raport cu succesiunea reglementării, vizează ipoteza în care transmiterea certificatului privind o altă pedeapsă, în sensul celor expuse mai sus, intervine după transferarea persoanei condamnate, moment ulterior celui al emiterii mandatului de executare. Într-o asemenea ipoteză, respectiv când transmiterea de către statul emitent a unui nou certificat pentru executarea unei alte pedepse are loc după transferarea persoanei condamnate, dispozițiile art. 171 se aplică în mod corespunzător. Întrucât art. 166 alin. (14) din Legea nr. 302/2004 face trimitere doar la dispozițiile art. 171 din același act normativ, cadrul procesual în care va fi soluționată cererea de recunoaștere a noului certificat va fi tot cel la care se referă art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, însă subiectul de sezină nu poate fi persoana condamnată, ci va fi obligatorie respectarea procedurii prevăzute de art. 171 din actul normativ evocat.

Contrar celor reținute de către prima instanță, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, întrucât acestea sunt circumscrise ipotezei în care prin actul autorității judiciare străine sunt acordate „reduceri de pedeapsă”. Or, în prezenta cauză, prin actul judiciar emis de autoritățile italiene nu a fost acordată o reducere de pedeapsă, ci, ca urmare a unei reaprecieri a activității infracționale derulate de persoana condamnată, s-a procedat la modificarea formei de pluralitate de infracțiuni într-o unitate de infracțiune și a fost aplicată o pedeapsă într-un cuantum diferit, la rândul ei parte componentă a unei pedepse rezultante ce a format obiectul unei proceduri de contopire și cu privire la care s-a pronunțat inițial sentința penală nr. 286/PI din data de 01.11.2022 a Curții de Apel Timișoara.

În consecință, reținând incidența dispozițiilor art. 166 alin. (14) din Legea nr. 302/2004, care fac trimitere la dispozițiile art. 171 din același act normativ, Înalta Curte constată că cererea formulată de persoana condamnată nu poate fi soluționată la sesizarea inițiată de aceasta și, totodată, că este obligatorie recepționarea unui nou certificat emis de către autoritățile judiciare italiene, urmată de parcurgerea măsurilor premergătoare prevăzute de art. 171 din Legea nr. 302/2004, chestiuni a căror nerespectare de către prima instanță nu poate fi suplinită direct în contestație de către instanța de control judiciar.

De altfel, în contextul în care s-ar fi solicitat autorităților judiciare din Italia transmiterea unui nou certificat pentru executarea noii pedepse ca urmare a reținerii unei infracțiuni continuate pentru cele două fapte ce fac obiectul sentinței nr. 1110/16, pronunțate de Tribunalul Milano, la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, referitoare la o infracțiune de furt din locuință, săvârșită în data de 29.01.2016, și sentinței nr. 1644/2015, pronunțate în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015, referitoare la o infracțiune de furt din locuință săvârșită în data de 10.02.201, în procedura de recalculare a pedepsei nu s-ar fi ajuns la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, mai mare decât cea indicată de aceste autorități prin adresa nr. MA-x-2021-LAV-SV, emisă de Ministerul de Justiție din Italia, la data de 04.08.2023, prin care s-a comunicat de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino că, urmare a redeterminării de Curtea de Apel Torino, Secția a II-a penală, în data de 19.04.2023, în dosarul nr. x SIGE a cuantumului pedepsei aplicate inițial prin sentința nr. 1110/16, pedeapsa rezultantă pe care condamnatul trebuie să o execute este de 3 ani 10 luni și 16 zile închisoare.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională, urmează să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a-i da persoanei condamnate posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, având în vedere că instanțelor naționale le revine obligația de a se asigura ca drepturile garantate de Convenție „să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii”, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 6 par. 1 și 3 din Convenție.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a admis contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 226/PI din data de 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în dosarul nr. x/59/2023.

A desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.