ÎCCJ, decizie (scj.ro #84274)

Contestație la executare. Recunoașterea hotărârilor penale

străine. Instanța competentă

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Partea

specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

- contestație la

executare

- recunoașterea

hotărârilor penale străine

- instanța competentă

C. proc. pen.,

art. 418, art. 461 alin. (1) lit. d) și

alin. (2)

Legea nr. 302/2004,

art. 121 alin. (1) și (2),

art. 146 alin. (2)

Potrivit art. 461 alin. (2) C. proc.

pen., contestația la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1)

lit. d) se judecă de instanța de executare sau de instanța corespunzătoare în

grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere

a condamnatului.

În cazul în care, în temeiul

prevederilor Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoașterea unor

hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea

executării pedepsei într-un penitenciar din România, conversiunea condamnării

și a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie

instanță de executare, în sensul art. 418 și art. 461 alin. (2) C. proc. pen.,

ci o instanță specială desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele

dintre procedurile reglementate în legea menționată. Într-un atare caz,

instanța competentă să judece contestația la executare nu este, prin urmare,

curtea de apel, ci instanța competentă material potrivit legii române să judece

în primă instanță infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în

străinătate, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a

condamnatului.

I.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 2912 din 8 mai

2006

Prin sentința penală nr. 2974 din 8 decembrie

2005 pronunțată de Judecătoria Vaslui a fost declinată competența de

soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul F.R. în

favoarea Curții de Apel Iași, cu motivarea că această instanță este, potrivit

art. 461 alin. (2) C. proc. pen., competentă să soluționeze cauza, întrucât în

circumscripția sa se află locul de deținere a contestatorului, fiind totodată

instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, Curtea de Apel

București.

Prin sentința penală nr. 21 din 23 februarie 2006, Curtea de Apel Iași și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Vaslui și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului

la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Curtea de Apel Iași a apreciat că, în

raport cu infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat, instanța de

executare, precum și instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în

a cărei circumscripție se află locul de deținere, este Judecătoria Vaslui.

Examinând conflictul negativ de competență, potrivit art. 43 alin. (1), (3) și

(7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză

competența de soluționare aparține Judecătoriei Vaslui pentru următoarele

considerente:

Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Vaslui, condamnatul a

solicitat să-i fie dedusă întreaga perioadă de detenție executată în

străinătate și să-i fie aplicată conversiunea pedepsei, funcție de legislația

statului român.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că, prin sentința penală nr. 7 Schw

Vr 454/00 Hv 8/00 din 17 august 2000, a fost condamnat de Tribunalul de Land

Eisenstadt din Austria la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt, distrugere și viol, iar prin sentința penală nr. 22/E

Hv 4/04t din 9 martie 2004 a Tribunalului Krems Am der Donau, la o pedeapsă de

1 an închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală.

Prin sentința nr. 164 din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția

I penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București privind transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei

într-un penitenciar din România, au fost recunoscute în România sentința penală

nr. 7 Schw Vr 454/00 Hv 8/00 din 17 august 2000 a Tribunalului de Land

Eisenstadt și sentința penală nr. 22 E Hv 4/04t din 9 martie 2004 a

Tribunalului Krems Am der Donau și s-a dispus transferul condamnatului din

Austria în România.

Condamnatul a fost obligat să continue în România executarea pedepselor de 13

ani închisoare (prima sentință) și 1 an închisoare (cea de-a doua sentință).

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a fost contopit restul de pedeapsă rămas

neexecutat, de 8 ani, 2 luni și 23 zile de închisoare (din pedeapsa de 13 ani

închisoare), cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința Tribunalului

Krems Am der Donau, iar la pedeapsa rezultantă s-a adăugat un spor de 1 an

închisoare, condamnatul urmând să continue în România executarea pedepsei de 9

ani, 2 luni și 23 zile de închisoare.

În baza acestei sentințe, a fost emis de către Curtea de Apel București

mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art.

121 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, executarea unei hotărâri penale

străine are loc potrivit legii române (alin. 1), iar hotărârile străine

recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile

pronunțate de instanțele române (alin. 2).

În ceea ce privește conversiunea condamnării, potrivit dispozițiilor art. 146

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în cazul schimbării condamnării se aplică

procedura prevăzută de legea română.

În cauza de față, întrucât contestatorul a invocat o cauză de micșorare a

pedepsei, sunt aplicabile prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc o competență

alternativă - între instanța de executare și instanța corespunzătoare în grad

instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere a

condamnatului -, în ceea ce privește contestația întemeiată pe prevederile art.

461 alin. (1) lit. a), b) și d) din același cod și o competență exclusivă a

instanței ce a pronunțat hotărârea ce se execută, în cazul contestației la

executare fundamentată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În cauză, Judecătoria Vaslui în mod greșit a apreciat că instanța de executare

este Curtea de Apel București, declinând competența Curții de Apel Iași,

instanță egală în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se

află locul de deținere a condamnatului.

În speța de față, Curtea de Apel București nu reprezintă instanța de executare,

ci reprezintă o instanță specială desemnată prin Legea privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală, pentru a recunoaște în România

hotărârile pronunțate în străinătate și care a dispus transferul condamnatului

în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din țară.

Faza de executare a hotărârilor penale are ca obiect desăvârșirea activității

de realizare a justiției penale, prin aducerea la înfăptuire a celor decise

prin hotărârile penale definitive.

Organul care ordonă executarea hotărârii este instanța de executare.

Potrivit art. 418 C. proc. pen., instanța de executare este, de regulă, prima

instanță de judecată și numai în cazul hotărârilor pronunțate în primă instanță

de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de executare este Tribunalul

București sau tribunalul militar teritorial cu sediul în București.

Deși activitatea de executare a hotărârii penale se desfășoară potrivit

normelor de reglementare proprii fazei de executare, există însă unele

corelații între aceste norme și cele din partea generală a Codului de procedură

penală.

Astfel, instanța de executare, fiind prima instanță de judecată, determinarea

ei se face practic prin aplicarea regulilor privitoare la  competență din

partea generală a Codului de procedură penală.

Codul de procedură penală repartizează cauzele penale, sub raportul competenței

după materie, acelor organe judiciare penale pe care le consideră potrivite

pentru soluționarea lor, iar la repartizarea cauzelor penale se ține seama de

calificarea faptelor săvârșite, fie în raport cu incriminarea lor tipică, fie

în raport cu vreo variantă agravată a incriminării.

Repartizarea se referă la instanța căreia i se atribuie competența de a judeca

fapta respectivă în primă instanță.

În cauză, raportat la infracțiunile pentru care F.R. a fost condamnat în

străinătate - furt calificat, distrugere, viol și vătămare corporală -,

instanța competentă material în România să judece astfel de infracțiuni în

primă instanță este judecătoria, astfel că instanța de executare și totodată

instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei

circumscripție se află locul de deținere a condamnatului este Judecătoria

Vaslui.

Pentru aceste considerente, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Vaslui.