ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 186 din 03.12.2019 pronunțată de Tribunalul Maramureș, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestului preventiv din 14 martie 2015 până la 26 iunie 2015.

Împotriva acestei sentințe, printre alții, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 350/A din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 186 din 3 decembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Maramureș.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 1069/A din data de 24 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în temeiul art. 431 și art. 432 C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a admis în principiu și în fond contestația în anulare formulată de apelantul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 350/A din 10.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020, a fost desființată în parte decizia atacată, în latura penală, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii, de către apelantul-inculpat A., a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 2 ani și 8 luni închisoare, în pedepsele componente, înlăturându-se sporul de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. și s-au înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și s-au înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 262/10.03.2021, emis conform sentinței penale nr. 186 din 03.12.2019 pronunțate de Tribunalul Maramureș și punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză sau nu se află în executarea altor pedepse.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 350/A din 10 martie 2021, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, deși la momentul pronunțării deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021, în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, raliindu-se practicii instanței supreme, majoritară la nivelul țării, a apreciat Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale ca având natura juridică a unei decizii de interpretare și i-a conferit efectele la care s-a făcut trimitere prin par. 34, la acest moment nu mai subzistă vreun dubiu în ceea ce privește natura juridică a acestei decizii.

Chiar autoritatea emitentă a clarificat, printr-un act obligatoriu și de generală aplicare, respectiv o nouă decizie de constatare a neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen., că natura juridică a acestei decizii este aceea de simplă decizie de neconstituționalitate și că efectul specific pe care l-a produs, în contextul inactivității legiuitorului, este acela că între data de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 și data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, nu a existat, practic, vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

În plus, prin însăși Decizia nr. 297/2018 (par. 25 și 27), Curtea Constituțională a stabilit că prescripția este o instituție de drept material, inclusiv în raport cu dispozițiile legale ce reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale și modalitatea de aplicare a acestora. Prin urmare, înlăturarea cazurilor de întrerupere a prescripției răspunderii penale începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, ca urmare a constatării neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. produce, în privința cauzelor penale nesoluționate definitiv la acel moment, efectul specific unei succesiuni de legi, care, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., este supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Aplicând aceste considerente de natură teoretică la situația concretă, Curtea de Apel Cluj a reținut că apelantul-inculpat contestator trebuia să beneficieze, în materia prescripției răspunderii penale, de dispozițiile legii penale mai favorabile survenite pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a înlăturării din fondul legislativ a cauzelor de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, au fost efectuate numeroase acte de procedură în cauză, inculpatul contestator luând cunoștință de conținutul acestora. Deciziile Curții Constituționale se aplică tuturor situațiilor juridice ce nu au fost definitiv judecate până la data publicării, iar Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 a produs efectul unei noi reglementări, prin aceea că a înlăturat norma de drept penal care instituia cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Prin urmare, în funcție de "noua reglementare" survenită pe parcursul judecării dosarului penal, prevederile art. 5 C. pen. obligau instanța de apel la evaluarea prescripției răspunderii penale, prin aplicarea retroactivă a disp. art. 155 alin. (1) C. pen. în forma care a înlăturat din fondul legislativ cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, termenul de prescripție a răspunderii penale a curs, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., de la momentul epuizării acesteia, respectiv de la data când a încetat activitatea infracțională, și anume data de 13 martie 2015. Fiind vorba despre un termen de prescripție de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., el s-a împlinit la data de 13 martie 2020.

În mod asemănător, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, termenul de prescripție a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a curs de la data ultimei acțiuni din cadrul infracțiunii continuate, mai exact din luna martie 2015, împlinindu-se la data de 13 martie 2020.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 1069/A din 24 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că față de datele la care au fost săvârșite infracțiunile imputate inculpatului, respectiv perioada noiembrie 2014 - martie 2015

,

termenul de prescripție specială nu era împlinit la data de 10 martie 2021, când a fost pronunțată decizia penală nr. 350/A/2021, urmând a se împlini în luna mai 2025, dată fiind și suspendarea termenului prescripției răspunderii penale pe durata stării de urgență (două luni).

S-a susținut că, în raport cu dispozițiile art. 155 C. pen., actul întreruptiv de prescripție este esențialmente un act de procedură, ale cărui valabilitate și efecte sunt guvernate de principiul tempus regit actum. În cauză au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. prin ordonanța din 13.03.2015, iar ulterior, în faza de judecată, la 25.01.2016, audierea coinculpatului B., iar la 26.03.2018, audierea coinculpatului C., acte întreruptive C. proc. civ. efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă ele privesc numai pe unii dintre aceștia, conform art. 155 alin. (3) C. pen.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează acest ultim principiu, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele întreruptive de prescripție. Aceasta înseamnă că, ulterior întocmirii ordonanței din 13.03.2015, a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care a fost întrerupt de mai multe ori, astfel că termenul de prescripție specială în mod evident nu a fost împlinit la 10.03.2021, data soluționării definitive a cauzei, urmând a se împlini în luna mai 2025.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a apreciat că pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției în perioada mai 2018 - mai 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție îndeplinite anterior, în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile. Interpretarea cauzelor întreruptive de prescripție ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte și pentru trecut, ceea ce contravine dispoziției constituționale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 22 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 10 ianuarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel subsecvent admiterii contestației în anulare formulate de condamnat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada noiembrie 2014 - martie 2015, inculpatul ar fi aderat și sprijinit un grup infracțional organizat din care făceau parte și inculpații D., E.,F., G., H., I., C., J., K., numitul L. din Republica Moldova, M. alte persoane, constituit în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe un alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica Moldova, prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii documentelor și ulterior remiterea către beneficiari a documentelor contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă circumscrisă infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut, de asemenea, că, în perioada noiembrie 2014- martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul ar fi ajutat prin acte materiale, respectiv prin transmiterea, la solicitarea inculpatului D., prin intermediul e-mail-ului în Republica Moldova, de date de stare civilă/antropometrice necesare la contrafacerea, prin intermediul numitului "L.", a unor documente de identitate, care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali cumpărători de influență, faptă circumscrisă infracțiunii prevăzute de art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.

Curtea de Apel Cluj a reținut că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., de la momentul epuizării infracțiunii, respectiv de la data când a încetat activitatea infracțională, și anume data de 13 martie 2015. Fiind vorba despre un termen de prescripție de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., el s-a împlinit la data de 13 martie 2020.

În mod asemănător, s-a reținut că pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, termenul de prescripție a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și curge de la data ultimei acțiuni din cadrul infracțiunii continuate, mai exact din luna martie 2015, împlinindu-se la data de 13 martie 2020.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Subsecvent admiterii contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. – soluție ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casație – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul declarat de inculpatul A., valorificând, în acest cadru procesual, prescripția generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022. Modalitatea de interpretare și aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă anterior menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de 367 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 13 martie 2015, data epuizării infracțiunilor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, termenul de prescripție generală s-a împlinit, în speță, la data de 13 martie 2020.

În consecință, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpatul A. prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1069/A din data de 24 august 2022, pronunțată de Curtea de Cluj, secția penală.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1069/A din data de 24 august 2022, pronunțată de Curtea de Cluj, secția penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 8 februarie 2023

Prin decizia nr. 11/RC din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. x, s-a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.1069/A din data de 24 august 2022, pronunțată de Curtea de Cluj - Secția penală, dispunându-se rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație și suportarea onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 170 lei, din fondul Ministerului Public.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în minuta deciziei nr. 11/RC din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. x, în sensul că:

Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia nr. 11/RC din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. x.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2023.