ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 186/03.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureș, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., la:

- 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și a art. 41 alin. (1) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 și a art. 41 alin. (1) C. pen.

A fost recunoscută, în parte, sentința penală din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Correctionel de la Bonneville Franța, în dosarul nr. x (definitivă la 16.04.2013), cu privire la condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunile de fals, alterare frauduloasă a adevărului într-un înscris, fals într-un document administrativ constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordând o autorizație și de uz de fals de documente administrative constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordare o autorizație.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b), 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea – de 2 ani închisoare, ce a fost sporită cu 1 an 4 luni și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare cu interzicerea pe 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., cu consecințele prev.de art. 65 alin. (1), (3) C. pen. rap.la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv, de la 14 martie 2015 la 12 iulie 2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost achitat inculpatul pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 350/A din data de 10 martie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj a admis, printre altele, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 186/03.12.2019 pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. x/2015.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, procedând la o nouă rejudecare, s-au dispus cu privire la inculpatul A. următoarele:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului A. în pedepsele componente și a fost înlăturat sporul.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de uz de fals în forma complicității, prev. de art. 48 C. pen. rap.la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. și art. 41 C. pen.

A fost menținută dispoziția de recunoaștere în parte a sentinței penale din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Correctionel de la Bonneville Franța în dosarul nr. x (definitivă la 16.04.2013) cu privire la condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunile de fals, alterare frauduloasă a adevărului într-un înscris, fals într-un document administrativ constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordând o autorizație și de uz de fals de documente administrative constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordare o autorizație.

Au fost menținute celelalte pedepse aplicate inculpatului, respectiv:

- 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care a sporit-o cu 8 luni și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 2 ani și 8 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 1068/A din 24 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală, în temeiul art. 431 și art. 432 C. proc. pen.. cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen.. a fost admisă, în principiu, și în fond contestația în anulare promovată de apelantul-inculpat A., deținut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2020, pe care a desființat-o, în parte, în latura penală, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen..și art. 41 alin. (1) C. pen. (de către apelantul-inculpat A.).

Rejudecând în aceste limite, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 2 ani 8 luni închisoare, în pedepsele componente și a fost înlăturat sporul de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și au fost înlăturate consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. și au fost înlăturate consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 258/10.03.2021, emis conform sentinței penale nr. 186/03.12.2019 pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. x/2015.

A fost dispusă punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză sau nu execută alte pedepse.

S-a constatat că a fost reținut și arestat preventiv, în perioada 14 martie 2015-12 iulie 2015, și că a executat, în baza deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021 contestate, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, pedeapsa închisorii începând cu data de 10.03.2021 până la data punerii efective în libertate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021 pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 22 septembrie 2022, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Parchetul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație s-a arătat că, infracțiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârșite în perioada noiembrie 2014- martie 2015, iar raportat la limitele de pedeapsă ale celor două infracțiuni menționate, termenul de prescripție generală, în cazul ambelor infracțiuni, este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar termenul de prescripție specială este de 10 ani, în conformitate cu art. 155 alin. (4) C. pen.

În opinia Parchetului, ținând seama de datele la care au fost săvârșite infracțiunile (perioada noiembrie 2014- martie 2015), termenul de prescripție specială nu era împlinit la data de 10.03.2021, când a fost pronunțată decizia nr. 350/A/2021, urmând a fi împlinit în luna mai 2025, ținând cont și de suspendarea termenului prescripției răspunderii penale pe durata stării de urgență (2 luni).

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație s-a arătat că, potrivit doctrinei relevante (V.Dongoroz): "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

S-a mai susținut că, la rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

S-a arătat că, în cauza de față, au fost, în mod evident, îndeplinite astfel de acte de procedură, fiind indicat, în acest sens, faptul că în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva inculpatului A. prin ordonanța din 13.03.2015, iar ulterior, în faza de judecată, la 25.01.2016 a fost audiat coinculpatul B., după care, la 26.03.2018 a fost audiat coinculpatul C., actele întreruptive producând efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă ele privesc numai pe unii dintre participanți, potrivit art. 155 alin. (3) C. pen.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, s-a opinat că urmează a fi examinat în ce condiții aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripție.

S-a mai menționat că, prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, procurorul a considerat că, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. S-a reiterat că, ulterior întocmirii ordonanței din 13.03.2015, a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care a fost întrerupt de mai multe ori, inclusiv prin audierea coinculpatului B. în faza de judecată, respectiv din 25.01.2016, precum și prin audierea coinculpatului C. din 26.03.2018, astfel că termenul de prescripție specială, în mod evident, nu a fost împlinit la 10.03.2021, data soluționării definitive a cauzei, urmând a fi împlinit în luna mai 2025, ținând cont și de suspendarea termenului prescripției răspunderii penale pe durata stării de urgență (2 luni).

S-a menționat, deopotrivă, că în cuprinsul Deciziei CCR nr. 358/2022, s-a arătat că, între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Întrucât întreruperea cursului prescripției este o instituție de drept procesual, parchetul a susținut că, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 și mai 2022, nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

S-a arătat că această concluzie este întru-totul în acord cu constatările Curții Constituționale: "de asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".

Per a contrario, s-a susținut pe calea recursului în casație formulat, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripție ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte și pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziției constituționale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

S-a subliniat că, dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen. nu pot fi interpretate astfel încât să lipsească de eficiență dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

Caracterul întreruperii prescripției ca instituție de drept procesual penal rezultă și din faptul că, spre deosebire de prescripția răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripție este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripție și își produc efectele de îndată.

Astfel, s-a arătat că, odată prescripția întreruptă, procesul penal va continua, fiind greu de motivat și de justificat, după întocmirea de acte procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluții în cauză, că, de fapt, cauzele de întrerupere au fost altele decât cele avute în vedere în momentul judecării cauzei și că acestea nu și-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri și principiului securității raporturilor juridice și implicit drepturilor părții adverse.

Pentru motivele arătate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., se impune casarea deciziei penale nr. 1068/A/2022 din 24.08.2022 a Curții de Apel Cluj, înlăturarea greșitei aplicări a legii și respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de inculpat.

Prin încheierea din 14 decembrie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1068/A din 24 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 15 februarie 2023.

Înalta Curte a constatat că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat soluția de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenței cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, considerându-se că argumentele aduse în susținerea cererii referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. și că aspectele invocate pot face obiectul cenzurii instanței de casare.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., procurorul susținând, în esență, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.

Sub acest aspect, instanța de recurs va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, în raport de deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, având următoarea formă: "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională .

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de .28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, respectiv infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se determină, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, admițând contestația în anulare declarată de inculpat, a dispus, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit, împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 367 alin. (1), (3) C. pen., infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar potrivit art. 320 alin. (1) C. pen., infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Referitor la prescripția răspunderii penale, în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Se mai notează că, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute în acest articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, iar în cazul infracțiunii continuate, prev. de art. 35 C. pen., termenul curge de la data ultimei acțiuni sau inacțiuni.

În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârșirii faptelor, termenul general de prescripție, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., s-a împlinit la 12 martie 2020 (faptele fiind comise în perioada noiembrie 2014 – 13 martie 2015), anterior pronunțării deciziei penale a instanței de apel (decizia nr. 350/A din 10.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1068/A din 24 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori, privind pe intimatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1068/A din 24 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori, privind pe intimatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2023.