ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2022

HOTĂRÂRE

04.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului de față și luând act că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca – secția Civilă la 27.11.2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor de la punctul 4.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/14.01.2008, condiții generale, coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 din același contract, condiții particulare, în baza cărora a plătit un comision de întocmire dosar în cuantum de 448 euro; de la punctul 4.1 lit. b) din același contract de credit, condiții generale, coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 din contract, condiții particulare, în baza cărora a fost obligat la plata unui comision lunar de gestionare/administrare a creditului, în cuantum de 0,10% aplicat la valoarea creditului acordat (suma percepută cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului până la data introducerii acțiunii fiind de 3.332 euro); a solicitat, în consecință, anularea acestor clauze și repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumelor de 448 euro și de 3.332 euro, percepute cu titlu de comision de întocmire dosar și comision lunar de gestionare/administrare, la plata dobânzii legale penalizatoare aplicate acestor sume, conform prevederilor din O.G. nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2252/27.03.2018, Judecătoria Cluj-Napoca – secția Civilă a admis acțiunea reclamantului, a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei prevăzute la punctul 4.1 lit. a) din condiții generale coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 - condiții particulare din contractul de credit nr. x/14.01.2008, privind comisionul de întocmire dosar de 1,6% din valoarea creditului și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 448 euro, în echivalent în RON la data plății, cu dobândă legală penalizatoare ce se va calcula de la data plății și până la achitarea efectivă.

A constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei prevăzute la punctul 4.1 lit. b) din condiții generale coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 - condiții particulare din contractul de credit nr. x/14.01.2008, în baza cărora reclamantul a fost obligat la plata unui comision lunar de gestionare/administrare a creditului, în cuantum de 0,10%, aplicat la valoarea creditului acordat și a obligat-o pe pârâtă la plata în favoarea acestuia a sumei de 2.645,30 euro, cu dobânda legală penalizatoare ce se va calcula de la data fiecărei plăți și până la achitarea efectivă.

A fost respinsă cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 774/A/22.04.2019, Tribunalul Specializat Cluj a respins apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

La 25.02.2020, recurenta a înregistrat la dosar o cerere de suspendare a judecății cauzei, până la pronunțarea unei decizii în dosarul nr. x/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Prin încheierea din 25.02.2020, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă

a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a unei decizii în dosarul nr. x/2020.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 299/08.06.2021, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a admis excepția perimării recursului și, în consecință, a constatat perimat recursul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, la 11.06.2021 pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Totodată, a precizat că, potrivit art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., va depune motivele de recurs în termenul legal, ulterior comunicării hotărârii.

La 24.06.2021, recurenta a înregistrat la dosar, cu respectarea termenului legal, motivele de recurs subsumate ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a susținut că pe portalul instanțelor de judecată apăreau două cauze de suspendare a judecății, respectiv "până la pronunțarea unei soluții de către C.J.U.E. în dosarul nr. C-269/19 și de către Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2020", context în care a apreciat că nu se impune redactarea unei cereri de repunere pe rol, decât ulterior încetării ambelor cauze de suspendare.

În continuare, a arătat că instanța de recurs a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică ea, interpretând în mod greșit dispozițiile legale incidente, respectiv art. 415 C. proc. civ.

Totodată, a învederat că temeiul de drept al suspendării este art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și că singurul text legal care conține prevederi referitoare la reluarea judecății procesului, ulterior suspendării, este art. 415 C. proc. civ., normă legală care nu este incidentă în cauză, deoarece nu există vreo neînțelegere cu privire la suspendarea litigiului, chiar dacă părțile au fost prezente la termenul când s-a dispus luarea acestei măsuri.

A mai susținut că măsura dispusă de către instanță se fundamentează pe un caz de suspendare facultativă și nicidecum pe un caz de suspendare voluntară sau de drept.

Astfel, în sarcina părților nu este impusă obligația de a formula cerere de reluare a judecății, motiv pentru care recurenta apreciază că nu este aplicabil art. 416 alin. (1) C. proc. civ., context în care cauza nu a rămas în nelucrare din motive imputabile recurentei, obligația de repunere pe rol a cauzei revenind instanței de judecată din oficiu.

În final, recurenta a subliniat că și prin decizia recurată curtea de apel a reținut faptul că suspendarea este facultativă, aspect ce denotă că nu poate fi aplicat situației de fapt textul de lege prevăzut de art. 415 alin. (1) C. proc. civ.

La 09.08.2021 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport; doar recurentul și-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 21.04.2021, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu calea de atac exercitată și a acordat un termen în ședință publică, în vederea soluționării ei pe fond.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Pe calea recursului, autoarea căii de atac a criticat legalitatea deciziei recurate, susținând, în esență, că perimarea cauzei nu putea fi constată, întrucât pentru ipoteza de suspendare facultativă a judecății litigiului din cauză, dispozițiile art. 415 pct. (3) C. proc. civ. erau incidente, sens în care redeschiderea procesului trebuia dispusă din oficiu, neputându-se reține culpa sa pentru lăsarea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni.

În prealabil, Înalta Curte reține că deși criticile au fost subsumate de către autoarea căii de atac motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanțele devolutive a unor norme de procedură și nu a unora de drept material, sens în care examenul conformității deciziei atacate urmează a fi realizat prin prisma acestei ipoteze.

Totodată, se reține că nu vor face obiectul analizei în recurs susținerile recurentei privind informațiile afișate pe portalul curții de apel cu privire la întinderea în timp a măsurii suspendării, având în vedere că acestea privesc aspecte de fapt în legătură cu o eroare materială care ar fi putut fi sesizate acestei instanțe pe cale separată.

În speță, prin încheierea de ședință din 25.02.2020, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a dispus suspendarea judecății recursului, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a unei decizii în dosarul nr. x/2020, ce a avut ca obiect recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov cu privire la următoarea problemă de drept: "corecta aplicare și interpretare de către instanțele române a art. 4 alin. (1) și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 în litigiile în care se analizează caracterul abuziv al comisioanelor de întocmire/analiză dosar și de gestionare/administrare a creditului".

Ulterior, prin decizia recurată, s-a constatat perimat apelul, instanța apreciind că lăsarea pricinii în nelucrare mai mult de 6 luni s-a datorat culpei părții.

Această dezlegare este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale în materia reluării judecății după suspendarea procesului și pe cale de consecință, și a celor privind instituția perimării.

Prealabil, se impune efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a legii, în contextul în care C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dispozițiile art. 24 C. proc. civ. stabilesc că prevederile ligii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data inițierii procesului, 27.11.2017.

Din această perspectivă, susținerile părții cu referire la incidența tezei reglementată de art. 415 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum aceasta a fost modificată prin actul normativ sus-indicat, nu vor fi examinate în recurs, având în vedere că față de cele statuate anterior, acestea nu sunt incidente în cauză.

Până la apariția Legii nr. 310/2018, în C. proc. civ. nu a existat un caz de suspendare a judecății care să vizeze soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unui recurs în interesul legii. De aceea, apelând la analogia legii, instanțele judecătorești s-au prevalat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți - pentru a dispune măsura suspendării cauzei în situația existenței pe rolul instanței supreme un recurs în interesul legii.

Este indiscutabil că acest caz de suspendare facultativă a judecății este lăsat la aprecierea instanței de judecată și are în vedere existența unor "chestiuni prejudiciale", a căror dezlegare ar putea avea o influență determinantă asupra rezolvării cauzei, cauza adoptării acestei măsuri fiind de evitare a pronunțării unei hotărâri contrare jurisprudenței cu valoare obligatorie.

Pe de altă parte, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, astfel că rațiunea măsurii suspendării judecății cauzei în acest caz nu mai vizează strict interesul părților, așa cum se întâmplă în ipoteza reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ci pe cel al instanței de judecată, în considerarea necesității interpretării și aplicării unitare a normelor de drept incidente în cauză.

Prin urmare, redeschiderea procesului în această ipoteză trebuie dispusă de instanță din oficiu, de vreme ce modul de soluționare a recursului în interesul legii a fost apreciat de instanță ca având o înrâurire asupra hotărârii pe care trebuie să o pronunțe în cauza dedusă judecății și instanța a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecății recursului până la pronunțarea deciziei de către instanța supremă.

În fundamentarea raționamentului expus, pentru identitate de rațiune, se aplică și dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 52/2017 - privind chestiunea de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., prin raportare la art. 416 alin. (3) C. proc. civ., în sensul de a stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea unei hotărâri prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu – care la paragraful 25 a statuat că "ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raționament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., și cu înțelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părților interpretarea unui text de lege. Procedându-se astfel, nu s-ar mai putea identifica nicio sursă de ambiguitate în cuprinsul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. și nicio "dificultate a stabilirii rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicit"."

Aceeași concluzie derivă și din considerentele Deciziei nr. 2/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, deși a fost pronunțată ulterior pronunțării deciziei atacate și vizează ipoteza suspendării până la pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se aplică mutatis mutandis în cauza de față, de vreme ce rațiunea măsurii suspendării atât în cazul analizat de instanța supremă, precum și cel din speță, este de interpretare și aplicare corectă a normelor de drept.

Prin această decizie s-a statuat că atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., reluarea judecății se face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, astfel că perimarea procesului nu va putea opera, chiar și în situația în care au trecut mai mult de 6 luni de la data pronunțării hotărârii prealabile.

Așadar, în condițiile în care la momentul suspendării judecății s-a constatat că sunt incidente aceleași norme de drept deduse interpretării instanței supreme pe calea procedurii prevăzute de art. 519 C. proc. civ. sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene, repunerea cauzei pe rol se dispune de instanță din oficiu.

Pentru identitate de rațiune, în același mod trebuie să se procedeze și în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, întrucât chestiunea prejudicială ce a determinat suspendarea facultativă vizează tot interpretarea unor dispozițiile legale asupra cărora s-a apreciat că sunt relevante pentru soluționarea cauzei.

În aceste condiții, apreciind că redeschiderea procesului în cazul dedus judecății este un act de procedură ce trebuia îndeplinit din oficiu, după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I a deciziei date în recursul în interesul legii, lipsa de diligență a părților în repunerea pricinii pe rol nu poate reținută.

Pe cale de consecință, în speță, perimarea nu a intervenit, de vreme ce părții nu i se poate imputa vreo culpă în lăsarea pricinii în nelucrare.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării recursului, Înalta Curte constată în cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 și art. 497 din același cod, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza curții de apel în vederea continuării judecății.