ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, reclamanții au solicitat să se dispună constatarea caracterului abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale de la articolul 3.5 din contract privind obligația de a achita suma de 2.464 CHF cu titlu de comision de procesare credit, încasat după data încheierii contractului, respectiv 06.02.2008, în temeiul art. 1.1 din contract și obligarea pârâtei la restituirea sumei anterior menționate în echivalent RON la data plății efective, cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestei sume de către reclamanți, respectiv 06.02.2008 și până la data achitării efective a acestei sume.

S-a solicitat și constatarea caracterului abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 3.7 din convenția de credit referitoare la comisionul de administrare în procent de 0.23 % aplicat la soldul creditului și obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând comision de administrare lunară a creditului din perioada 31.01.2008-07.07.2010, menționate în cuprinsul graficului de rambursare emis la data de 06.02.2008, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă acestei sume în RON, până la data achitării efective;

S-a mai solicitat constatarea caracterului abuziv, și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.1. din convenția de credit potrivit căreia orice plată efectuată de împrumutat/codebitor în baza prezentului contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul și la art. 4.6 privind eventualele diferențe de curs valutar ce vor fi suportate de către împrumutat și să se dispună conversia creditului în RON și înghețarea cursului la nivelul valorii CHF de la data acordării creditului, precum și obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a plăților nedatorate efectuate în baza acestor clauze contractuale abuzive.

A fost solicitată, de asemenea, și modificarea convenției de credit privind eliminarea clauzelor abuzive de la punctele 3.1, lit. b), 3.3, 3.5, 3.7 si 11.4 referitor la sintagma cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către Bancă, în condițiile prezentului Contract, și derularea contractului în continuare fără aceste clauze abuzive, precum și modificarea scadențarului, care să fie comunicat sub semnătura reclamanților.

S-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii retroactive, de la data încheierii convenției de credit, în funcție de valoarea indicelui de referință aferent monedei în care a fost contractat împrumutul, respectiv LIBOR, precum și obligarea pârâtei la actualizarea dobânzii percepute conform evoluției indicelui de referința LIBOR raportat la împrejurarea că împrumutul a fost acordat în franci elvețieni.

De asemenea, reclamanții au solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, art. 3 din Ordinul nr. 92/2007, art. 948, art. 966 și art. 969 C. civ. de la 1864, art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 15 din Legea nr. 190/1999 și art. 10.2 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x

Prin sentința nr. 7402 din 1 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca – secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Totodată, a fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 2.454 CHF cu titlu de comision de procesare, suma încasată în perioada 31.01.2008-7.07.2010 cu titlu de comision de administrare și suma încasată în perioada 31.01.2008-7.07.2010 cu titlu de dobândă revizuibilă, la care se datorează și dobânda legală calculată de la data reținerii fiecărei sume și până la data restituirii integrale.

S-au respins cererile având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.1 lit. b) din contract, modificarea convenției de credit, precum și recalcularea retroactivă a dobânzii și actualizarea acesteia.

S-a constatat că reclamanții au renunțat la judecarea cererilor având ca obiect stabilirea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.1 și art. 4.6 din contractul de credit, conversia creditului în RON, înghețarea cursului la nivelul valorii CHF de la data acordării creditului și restituirea sumelor aferente.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamanților suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 571/2017 din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul declarat de apelanta C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 712/2017, pronunțate la data de 11 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj.

Prin decizia nr. 994 din 14.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis recursul, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel, sub aspectul reluării analizei caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3.5 și art. 3.7 din contractul de credit, privind comisioanele de administrare și procesare, urmând a ține seama de toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și de interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, cu privire la criteriile pe care instanțele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează comisioanele de acordare a creditului.

În considerentele acestei decizii, instanța de casare a reținut că sunt întemeiate susținerile recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a efectuat o examinare greșită a condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, analiza instanței rezumându-se la constatarea că serviciile furnizate de bancă, circumscrise comisionului de procesare și a celui de administrare, nu sunt definite în cuprinsul contractului și că nu rezultă prestația concretă realizată de bancă pentru perceperea acestor comisioane.

Instanța supremă a constatat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

Astfel, una dintre condițiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiții prezentând relevanță obligația profesioniștilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar și inteligibil al clauzelor contestate din convenția de credit, instanța supremă a reținut efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. și alții).

În cauza menționată s-a reținut, cu privire la exprimarea clară și inteligibilă a unei clauze contractuale, faptul că nu este necesară detalierea tuturor serviciilor furnizate de bancă în schimbul sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare sau acordare.

În decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, instanța de apel urmând a analiza toate aceste condiții.

Totodată, recurenta a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta susține că instanța de apel a încălcat caracterul obligatoriu al limitelor statuate de Înalta Curte de Casație si Justiție în judecarea recursului, prin interpretarea nelegală a celor reținute de CJUE în cauza 621/17 și a încălcat și aplicat greșit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000, art. 969, 970 și 1169 C. civ. de la 1864.

Potrivit recurentei, în dezlegarea caracterului abuziv al comisionului de procesare și de administrare a creditului, instanța de apel nu a respectat dispozițiile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, realizând doar o analiză formală a celor reținute de CJUE în cauza C-621/17 și a condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, încălcând astfel dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în rejudecare, instanța de apel va relua analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.5 și 3.7 din contractul de credit dedus judecății, urmând a ține seama de toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum sunt acestea definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și de interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, privind criticile pe care instanțele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează comisioanele.

Or, contrar celor reținute de instanța de apel în rejudecare, în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că o clauză, precum cele analizate în cadrul litigiului, nu poate fi considerată abuzivă raportat la lipsa enumerării tuturor contraprestațiilor efectuate de bancă, în măsura în care aceasta cuprinde în mod expres cuantumul costurilor ce urmează a fi suportate de consumator, metoda de calcul și scadența acestora.

Prin urmare, menționează recurenta că procentul, metoda de calcul, cuantumul și scadența acestor comisioane sunt informații cuprinse în contractul de credit și în graficul de rambursare, care face parte integrantă din acesta, ambele asumate prin semnătură de către intimații-reclamanți, iar instanța de apel ar fi trebuit să rețină caracterul clar și inteligibil al acestora.

În continuare, recurenta susține că instanța de apel nu a analizat condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, rezumându-se la a aprecia că aceste comisioane nu sunt justificate, întrucât nu este suficient detaliată contraprestația băncii în cuprinsul clauzelor 3.5 și 3.7 din contractul de credit.

Recurenta susține că reclamanții au fost informați cu privire la costurile creditului, informațiile referitoare la cele două comisioane datorate au fost reiterate și în cuprinsul graficului de rambursare înmânat clienților odată cu semnarea contractului de credit, existând în cuprinsul acestuia informații cu privire la sumele datorate lunar cu titlu de comisioane.

În aceste condiții, rezultă că reclamanții au fost în măsură să aprecieze pe baza unor criterii clare și inteligibile consecințele economice care rezultă din contract, nedovedindu-se astfel, niciun dezechilibru semnificativ între prestațiile dintre părți sau reaua-credință a pârâtei.

În acest sens, recurenta a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauza C-415/11 Mohamed Aziz și cauzele conexate C-224/19 si C-259/19, CY împotriva Caixa Bank S.A. si, respectiv LG, PK împotriva Banca Bilbao Vizcaya Argentaria S.A..

În concluzie, recurenta consideră că obligațiile băncii, altele decât cea de acordare a creditului rezultă din prevederile contractuale, neputându-se reține caracterul abuziv al unor clauze, doar pentru că strict în cuprinsul acestora nu au fost enumerate prestațiile părții, în condițiile în care este evident că acele prestații au fost executate efectiv.

De asemenea, recurenta arată că instanța de apel nu a avut în vedere, în analiza caracterului abuziv al clauzelor 3.5 si 3.7, faptul că aceste comisioane sunt legale, fiind prevăzute în convenția de credit cu respectarea legislației aplicabile, în vigoare la momentul încheierii contractului iar, ulterior, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 care a validat legalitatea perceperii atât a comisionului de procesare, cât și a comisionului de administrare a creditului prin prevederile art. 36.

Prin urmare, recurenta susține că, deși a dovedit inclusiv în fața instanței de apel că aceste comisioane sunt justificate, corespunzând unor serii de activități efectiv prestate de bancă în vederea acordării și administrării creditului, instanța a apreciat în mod nelegal că perceperea lor este abuzivă, în condițiile în care acordarea creditului, care a generat seria de activități prestate pentru care au fost percepute comisionul de procesare și de administrare a creditului, a profitat împrumutaților.

S-a mai susținut că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că, în cauză, comisioanele de procesare și de administrare sunt, de fapt, o dobandă mascată, motivele perceperii acestor comisioane fiind distincte de motivele perceperii dobânzii. Astfel, comisioanele de procesare și administrare sunt percepute în vederea acoperirii costurilor legate de administrarea, acordarea și procesarea creditului, pe când dobânda, ce reprezintă prețul lipsei folosinței banilor, este plătită pentru atragerea resurselor financiare.

Recurenta-pârâtă a mai formulat o crititcă prin care susține că motivarea instanței de apel este contradictorie, întrucât, pe de o parte instanța reține, în mod nelegal, faptul că este nerelevantă în cauză legalitatea perceperii celor două comisioane, iar pe de altă parte aduce în discuție nelegalitatea perceperii lor.

În consecință, în opinia recurentei, nelegalitatea deciziei atacate rezultă din lipsa analizării tuturor condițiilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și din nerespedarea deciziei CJUE pronunțate în cauza C-621/17 și încălcarea, pe cale de consecință, a dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

La 30 martie 2022 intimații-reclamanți au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023.

La 16 ianuarie 2023, intimații-reclamanți au depus la dosar note scrise, prin care au invocat excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, având în vedere că aceasta a executat benevol decizia civilă recurată, achitând sumele datorate, referitoare la comisionele de procesare și administrare a creditului.

Referitor la excepția lipsei de interes a recursului, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, având în vedere că recurenta-pârâtă a arătat în mod expres că înțelege să susțină în continuare calea de atac formulată, iar cu privire la plata efectuată la data de 21 noiembrie 2022 s-a învederat că aceasta a fost realizată în considerarea efectului executoriu al deciziei recurate, neavând semnificația unei achiesări în sensul prevăzut de art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat pentru considerentele următoare:

În cauză, se constată că reclamanții au formulat o acțiune întemeiată pe legislația privind protecția consumatorilor, contestând, printre altele, mecanismul contractual referitor la comisioanele de administrare și de procesare a creditului, solicitând în consecință constatarea caracterului abuziv al acestora.

Prin cererea de recurs s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în legătură cu aplicarea greșită, prin decizia recurată, a normelor de drept material prevăzute de art. 969, 970 C. civ. și Legea nr. 193/2000, susținând că instanța de apel a încălcat caracterul obligatoriu al limitelor statuate de Înalta Curte de Casație si Justiție în judecarea recursului, prin interpretarea nelegală a celor reținute de CJUE în cauza 621/17 și a încălcat și aplicat greșit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000.

Având în vedere aspectele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-621/17, în opinia recurentei, instanța de apel ar fi trebuit să rețină caracterul clar și inteligibil al clauzelor privind comisionele de procesare și administrare, întrucât procentul, metoda de calcul, cuantumul și scadența acestor comisioane sunt informații cuprinse în contractul de credit și în graficul de rambursare, care face parte integrantă din acesta.

Instanța de apel, rejudecând cauza, și-a fondat raționamentul care susține soluția pronunțată, pornind de la considerentul că nu se menționează în contractul de credit care sunt serviciile bancare care sunt prestate pentru perceperea comisioanelor de procesare și de administrare și că banca nu a probat existența vreunei informări cu privire la motivele care justifică plata acestor comisioane. Totodată, s-a constatat că, în cauză, comisioanele de procesare și administrare nu au fost definite în contract, fiind prevăzut doar cuantumul acestora și scadențele stabilite contractual. Un asemenea mod de stipulare al clauzelor contractuale referitoare la respectivele comisioane încalcă, în opinia instanței de apel, exigențele bunei-credințe și sunt de natură a crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, întrucât impun costuri în sarcina consumatorului, aparent fără a exista o rațiune a perceperii lor.

De asemenea, instanța de apel a mai notat că pârâta a urmărit să mascheze o parte din dobândă sub forma comisionului de administrare, pentru a avea posibilitatea de a lansa pe piață o ofertă de credit cu dobândă atractivă și de a profita de vulnerabilitatea unor clienți atrași de dobândă, fără a verifica costurile ascunse ale creditului. O astfel de practică este contrară cerințelor bunei-credințe și este de natură să îi pună pe consumatori în situația de a achita, practic, două dobânzi, creându-se astfel un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte cu privire la nelegalitatea deciziei atacate, raportat la lipsa analizei tuturor condițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și la nerespedarea deciziei CJUE pronunțate în cauza C-621/17, fiind încălcate, pe cale de consecință, dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, instanța supremă subliniază că, deși recurenta-pârâtă nu invocă în mod explicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din felul în care au fost dezvoltate argumentele în cadrul cererii rezultă incidența acestui motiv de recurs, astfel încât calea extraordinară de atac va fi analizată și din această perspectivă.

Cercetând actele dosarului, instanța de recurs reține că prin decizia nr. 994/14.04.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost casată decizia instanței de apel pentru considerente privind modul în care trebuie analizat caracterul clar și inteligibil al clauzelor contestate din convenția de credit, efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. și alții), în cuprinsul căreia se subliniază că nu este necesară detalierea tuturor serviciilor furnizate de bancă în schimbul sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare sau acordare.

Prin urmare, în decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil.

Verificând decizia instanței de apel prin prisma criticilor invocate, se constată că decizia atacată nu conține o dezvoltare corespunzătoare a motivelor pentru care instanța a considerat că sunt abuzive comisioanele de administrare și procesare.

Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel a efectuat o analiză incompletă, întrucât, din perspectiva caracterului clar și inteligibil al clauzelor privind comisioanele de administrare și procesare a creditului, examinarea s-a rezumat la constatarea că serviciile furnizate de bancă, circumscrise comisioanelor în discuție, nu sunt descrise în cuprinsul contractului. Totodată, instanța de apel a reținut că, în cauză, nu este îndeplinită cerința bunei-credințe, având în vedere că banca nu a specificat care sunt serviciile oferite pentru perceperea comisioanelor de administrare și procesare, acestea nefiind definite în cadrul contractului. Prin urmare, s-a reținut că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, acestea neaflându-se pe poziții de egalitate.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

Astfel, una dintre condițiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiții prezentând relevanță obligația profesioniștilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

Totodată, pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, atunci când se invocă lipsa contraprestației băncii, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcarea exigențelor bunei-credințe.

Se impune precizarea că Legea nr. 193/2000 a urmărit să sancționeze practicile abuzive utilizate de profesionist în raport cu consumatorul și nu deschiderea unei căi pentru acesta din urmă pentru modificarea costurilor contractului prin raportare la considerente străine de noțiunea de "clauză abuzivă", astfel cum este definită în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Înalta Curte reține, în privința constatării caracterului abuziv al clauzelor care conțin comisioanele de administrare și procesare, că instanța de apel a efectuat o analiză insuficientă din perspectiva caracterului clar și inteligibil, limitându-se doar la constatarea că serviciile furnizate de bancă nu sunt descrise în cuprinsul contractului.

În acest sens, se reține efectul obligatoriu al interpretării realizate de CJUE în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyulane Kiss). În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecății, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, CJUE a statuat că "art. 4 alin. (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

Or, în cauză, instanța de apel a restrâns analiza caracterului clar și inteligibil al clauzelor privind comisioanele de administrare și procesare doar la verificarea precizărilor privind detalierea serviciilor furnizate în schimbul sumelor achitate cu titlu de comision de administrare și comision de procesare.

Totodată, Înalta Curte constată că este întemeiată și critica recurentei-pârâte potrivit căreia, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că, în cauză, comisionul de administrare este, de fapt, o dobandă mascată, întrucât motivele perceperii acestui comision sunt distincte de motivele perceperii dobânzii, astfel cum a susținut și recurenta. Astfel, din denumirea comisionului de administrare se poate deduce care este sensul perceperii lui, ce servicii ale băncii acoperă, cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu se contestă inexistența serviciilor prestate de către bancă, ci faptul că nu sunt descrise serviciile pentru a putea fi controlate și verificate.

În decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisioanelor de administrare și procesare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin art. 3.5 din contract părțile au stabilit obligația de plată a unui comision de procesare a cererii de credit în cuantum de 2,2% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului care s-a plătit integral, la data tragerii creditului. Suma astfel reținută a fost de 2.464 CHF.

De asemenea, conform art. 3.7 din contract, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării sau rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de împrumutat în baza contractului de credit, acesta datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,23% ce se calculează prin aplicare la soldul creditor. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare.

Raportat la conținutul clauzelor prevăzute la art. 3.5 și 3.7 din contract, se poate concluziona că aceste clauze conțin toate elementele necesare pentru deplina informare a reclamanților, deoarece aceștia cunoșteau la momentul încheierii contractului care este valoarea economică a acestor obligații asumate prin raportare la valoarea sumei împrumutate.

Instanța supremă reține că, fiind indicată valoarea comisionului de procesare și metodat de calcul a comisionului de administrare, aceste clauze transpun în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă, așa încât, puteau fi evaluate, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultau din clauze.

În acest context, se constată că instanța de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar și inteligibil al clauzelor care reglementează comisioanele de procesare și administrare a creditului și, cu toate acestea, a reținut caracterul abuziv al acestor clauze, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorilor, în contradicție cu cerința bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța de apel va analiza în ce măsură a fost afectată situația juridică a reclamanților-consumatori, dacă aceștia s-au aflat într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național, cu atât mai mult cu cât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să interzică perceperea unor astfel de comisioane sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de acordarea unui credit.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte observă că instanța de apel a realizat o analiză formală a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și a deciziei pronunțate în cauza C-621/17 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în raport cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la limitele judecății stabilite prin decizia de casare

Prin urmare, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de apel va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 719/2021 din 14 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Raportat la soluția de admitere a recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă C. S.A. nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanța de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport cu soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes a recursului.

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 719/2021 din 14 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.