ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă, comision de procesare, comision de administrare și comision suplimentar de risc plus dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii.

Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2017, reclamanții și-au redus pretențiile în ceea ce privește restituirea comisionului de procesare, la suma de 3358,04 CHF.

De asemenea, reclamanții au completat cererea introductivă, solicitând instanței să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor art. 5.1 și 5.4 din contractul de credit, să dispună stabilizarea cursului valutar, începând cu 28.09.2017 și pâna la 31.05.2017, având în vedere cursul valutar aplicabil la data încheierii contractului de credit, precum și să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferențele de curs valutar plus dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 451 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 645/PI din 20 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată de către reclamanți și s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4 pct. 4.3 teza a II-a din contractul de credit x/28.09.2007, dispunându-se restituirea sumelor încasate peste procentul de dobândă de 3,9 % pe an, plus dobânda legală aferentă, de la data efectuării plății până la data restituirii acestora și respectiv a clauzelor prevăzute la art. 6, pct. 6.1, 6.3 și 6.4 din același contract, dispunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare, comision de administrare și comision de risc suplimentar plus dobânda legală aferentă, de la data plății până la data restituirii acestora.

S-a respins în rest acțiunea.

Totodată, s-a respins ca nefondată cererea accesorie privind cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1049/PI din 5 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a dispus completarea sentinței civile nr. 645/PI din 20 iunie 2018, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 1 din actul adițional datat 17.12.2013.

De asemenea, împotriva sentinței nr. 1049/PI din 5 decembrie 2018 au declarat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 481/A din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de către pârâta C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 645/PI, pronunțate la 20 iunie 2018 și, de asemenea, s-a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1049/PI din 5 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 996 din data de 14 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul pârâtei C. S.A., s-a casat decizia civilă nr. 481/A din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și s-a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia nr. 58/A din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 645/PI din 20 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

De asemenea, s-a solicitat constatarea desființării de drept a actelor de executare și restituirea sumelor executate.

A mai solicitat recurenta-pârâtă și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, atât în faza procesuală a apelului, cât și a recursului.

Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și a interpretării date de C.J.U.E. în cauza C-621/17, precum și încălcarea prevederilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., raportat la decizia nr. 996 din data de 14 aprilie 2021, pronunțată de instanța de casare, în primul ciclu procesual.

Recurenta arată că, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000, instanța de apel a fost învestită sa rejudece capetele de cerere având ca obiect caracterul abuziv și nulitatea clauzelor contractuale ce stabilesc obligația de a plăti comisionul de procesare, comisionul de administrare și comisionul de risc suplimentar.

Se susține că natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de natura produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, toți factorii care au determinat încheierea contractului, clauzele contractuale, astfel încât împrejurarea că prestațiile băncii nu sunt enumerate în cuprinsul clauzelor care stabilesc comisioanele de procesare și administrare, respectiv de risc suplimentar, nu este relevantă sub aspectul constatării caracterului abuziv al acestor clauze.

Evocă recurenta o serie de aspecte privind situația de fapt și istoricul raporturilor între părți care, în opinia acesteia, converg spre concluzia că, la data încheierii contractului, beneficiarii creditului au cunoscut obligațiile ce urmau a fi asumate în temeiul contractului de credit, precum și valoarea economică a acestora.

Recurenta relevă că, în rejudecare, instanța de apel nu a procedat la analiza clauzelor, raportat la situația de fapt învederată și ținând cont de toate criteriile prevăzute de lege, ci a reluat, aceeași motivare ca cea din decizia casată, limitându-se doar la a cita dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și la a face aprecieri în ceea ce privește cuantumul comisioanelor.

Susține recurenta că față de caracterul obligatoriu al interpretării date de C.J.U.E. în cauza C-621/17 și indicațiile instanței de recurs, instanța de apel trebuia să analizeze dacă clauzele în discuție precizează cuantumul exact al comisionului, metoda de calcul și data exigibilității, respectiv daca rezultă posibilitatea ca natura serviciilor să fie înțeleasă sau dedusă din contract și de a verifica dacă există anumite suprapuneri între diferitele costuri sau servicii.

La data de 13 mai 2022 intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității recursului iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

La 27 iunie 2022 recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a clarificat faptul că recursul este întemeiat numai pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, s-a respins excepția tardivității recursului și s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen de judecată în ședință publică la data de 28 februarie 2023.

Casarea unei hotărâri în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta invocă încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., raportat la indicațiile date de instanța supremă prin decizia nr. 996 din 14 aprilie 2021. Ceea ce se impută instanței de apel este încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000, precum și a celor reținute de C.J.U.E. în cauza C-621/17.

Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 996 din 14 aprilie 2021, instanța supremă a trasat curții de apel obligația să reia analiza caracterului abuziv al clauzelor art. 6.1., 6.3 și art. 6.4 din contractul de credit, urmând a avea în vedere toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17. Referitor la modul în care trebuie analizat caracterul clar și inteligibil al clauzelor contestate din convenția de credit, referitoare la comisioane, instanța de recurs a reținut efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. și alții).

Prin urmare, în aceste limite, instanța de apel avea obligația, în acord cu dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., să procedeze, în rejudecare, la examinarea tuturor criteriilor izvorând din lege și jurisprudența CJUE, în raport de care se poate stabili caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Astfel, în legătură cu fiecare dintre clauzele privind comisioanele disputate, instanța apel trebuia să realizeze o analiză în etape, respectiv să stabilească, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și probele din dosar, dacă:

- clauza a fost sau nu negociată, respectiv dacă reclamanții-consumatori au avut posibilitatea influențării acesteia. Deși art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție a lipsei negocierii în cazul contractelor standard precum contractele de credit, prezumția este relativă, fiind permisă dovada contrară din partea profesionistului.

- clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, este aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului. Pentru a fi în prezența unui dezechilibru semnificativ, consumatorul trebuie să se găsească, urmare a contractului încheiat, într-o situație juridică mai puțin favorabilă decât aceea în care s-ar fi aflat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în absența contractului.

- clauza este contrară cerinței de bună-credință ce revine profesionistului în relația cu consumatorul. Există bună-credință dacă cocontractantul consumatorului se putea aștepta, în mod rezonabil, ca acesta din urmă să accepte clauza potențial abuzivă, în măsura în care ar fi avut loc negocieri individuale corecte și echitabile. Chiar dacă, ca regulă, valabilitatea clauzei se analizează în raport de data încheierii actului juridic, este necesară evaluarea în ansamblu a conduitei profesionistului, prin luarea în considerare a tuturor elementelor, anterioare, concomitente și respectiv ulterioare perfectării contractului.

Cerințele prevăzute de lege au caracter cumulativ, fiind necesară îndeplinirea tuturor condițiilor pentru a se putea constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Tot în aprecierea caracterului abuziv instanța de apel trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 (în vigoare la data încheierii contractului de credit, art. 4 alin. (6) invocat de recurentă fiind aplicabil începând cu 31.12.2007, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 363/2007), potrivit cărora profesionistul are obligația de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

În ceea ce privește cerința ca o clauză să fie clară și inteligibilă, așa cum a arătat instanța de recurs, se impune interpretarea realizată de C.J.U.E. în Hotărârea adoptată în cauza C-621/17 (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., Emil Kiss, Gyulane Kiss, EU:C:2019:820).

În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecății, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare și de administrare, C.J.U.E a statuat că "(...) cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În alți termeni, elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil sunt cuantumul precis al comisioanelor, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său, precum și posibilitatea de a se verifica dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau servicii.

Or, verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte referitoare la lipsa analizei condițiilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și la nerespectarea și greșita aplicare a interpretării oferite de C.J.U.E. prin decizia pronunțată în cauza C-621/17, fiind încălcat astfel art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Din cuprinsul hotărârii examinate rezultă că instanța de apel a redat textul art. 4 din Legea nr. 193/2000 incident în cauză și a făcut aprecieri de ordin general asupra clauzelor în discuție, fiind omise de la analiză circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății, astfel cum au fost învederate de către bancă.

Fără a analiza în concret clauzele privind comisioanele disputate raportat la întreg contextul factual și la criteriile legale aplicabile, examenul realizat de instanța de apel s-a rezumat la constatarea faptului că serviciile furnizate de bancă, aferente acestor comisioane, nu sunt descrise în cuprinsul contractului, concluzionându-se astfel că nu sunt satifăcute cerințele de claritate și inteligibilitate.

Mai mult, în mod greșit, instanța de apel și-a întemeiat soluția, raportându-se la cuantumul costurilor creditului, întocmai cum a procedat și în ciclul procesual anterior, concluzionând că, în cauză, comisioanele sunt nejustificate și disproporționate din punct de vedere valoric, de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Amintește Înalta Curte că analiza clauzelor prin raportare la valoarea acestora excede competenței instanțelor judecătorești, precum și că cerința dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 se referă la dezechilibrul juridic cauzat consumatorului, acesta neputând fi apreciat din perspectiva cuantumului comisioanelor.

Nu în ultimul rând, se constată că, în pofida indicațiilor trasate prin decizia nr. 996 din 14 aprilie 2021, instanța de apel nu a realizat analiza clauzelor în discuție prin prisma criteriilor de claritate și inteligibilitate, astfel cum reies din interpretarea C.J.U.E. dată în cauza C-621/17, prin Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., Emil Kiss, Gyulane Kiss, EU:C:2019:820.

Prin urmare, Înalta Curte va casa decizia recurată, cu consecința că, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de apel va judeca din nou cauza, urmând a avea în vedere motivele invocate înaintea sa.

În rejudecare, instanța de apel va relua analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1, 6.3 și 6.4 din contractul de credit nr. x/28.09.2007 și va realiza o examinare completă a tuturor circumstanțelor de fapt din perioada precontractuală pentru a stabili dacă au existat sau nu negocieri între părți privitoare la comisioanele contestate iar, pentru situația în care nu au fost negocieri, va stabili dacă reclamanții au cunoscut datele referitoare la aceste comisioane. De asemenea, va aplica și criteriile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 prin raportare la interpretarea dată de C.J.U.E. în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. și alții).

Pentru considerentele ce preced, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A din 3 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În ceea ce privește cererea recurentei-pârâte de restituire a sumelor executate, aceasta va fi respinsă, având în vedere că, potrivit recurentei, unica prestație executată a fost aceea privind diferența de dobândă încasată necuvenit, la a cărei restituire a fost obligată, urmare a deciziei definitive nr. 996 din 14 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual.

Raportat la soluția de admitere a recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă C. S.A. nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanța de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport cu soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A din 3 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Respinge cererea recurentei-pârâte privind întoarcerea executării.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.