ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 240/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2019 pe rolul Tribunalului Gorj – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată la plata de daune morale în sumă de 720.000 RON, prejudiciu moral cauzat prin debranșarea nelegală a locuinței proprietatea familiei sale, aflată la adresa din Motru, str. x, bl. N.5, județul Gorj, în perioada 13.02.2014 - 13.02.2015, respectiv 365 de zile, de la rețeaua de energie electrică.

Tribunalul Gorj – secția a II-a civilă, prin sentința nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020, a respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale active a reclamatei A., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâtă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (fostă D.), având ca obiect daune morale; pârâta a fost obligată la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune morale către reclamanta A..

Prin decizia nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. (fostă D.) și s-a schimbat sentința nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020 a Tribunalului Gorj – secția a II-a civilă, în sensul că s-a respins ca prescrisă acțiunea promovată de reclamanta A..

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1787 din 22 septembrie 2021, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă.

În considerentele acestei hotărâri, s-a arătat că nemulțumirea recurentei-reclamante A. vizează faptul că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile reglementate de art. 2537 alin. (1) și art. 2541 alin. (3) din C. civ. privind cazurile de întrerupere a termenului de prescripție.

Potrivit susținerilor recurentei, așa cum rezultă din bonul de mișcare contor din 23 noiembrie 2016 și din adresa nr. x/25.11.2016, termenul de prescripție se împlinea la 23 noiembrie 2019, acțiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripție.

Înalta Curte a reținut că obiectul acțiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale), care are caracter patrimonial și se supune regulilor de prescripție extinctivă potrivit art. 2501 din C. civ. și art. 2517 din același cod.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a arătat că instanța de apel, referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 1381 alin. (2) și art. 2528 alin. (1) din C. civ., statuând că acest termen se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, respectiv 13.02.2014 – 13.02.2015, astfel încât termenul de prescripție general de 3 ani s-a împlinit la data de 13 februarie 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 1381 alin. (2) și art. 2528 alin. (1) din C. civ., termenul de prescripție a dreptului la repararea prejudiciului se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, acesta începând să curgă de la data cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de ea.

În aceste condiții, cum acțiunea a fost promovată de reclamantă la data de 14 august 2019, în mod corect s-a reținut că aceasta a fost introdusă peste termenul legal de prescripție.

Recurenta-reclamantă a invocat existența unor situații juridice care afectează cursul prescripției sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23 noiembrie 2016 care atestă rebranșarea locuinței la rețeaua de energie electrică, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției în accepțiunea art. 2541 alin. (3) din C. civ., potrivit căruia "dacă întreruperea prescripției a avut loc prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripție de același fel".

De altfel, nici existența anterioară a altor litigii nu are ca efect întreruperea curgerii prescripției în condițiile în care reclamanta nu a fost parte în respectivele cauze, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

La data de 15 octombrie 2021, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă.

Revizuenta a menționat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că decizia nr. 1787 din 22 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă este netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii, a arătat că incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Craiova a pronunțat decizia nr. 807 din 16 octombrie 2019, rămasă definitivă prin nerecurare, statuând că prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă de la data de 11 octombrie 2017.

Astfel, la paginile 4 și 5 din decizia nr. 807/16 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova a reținut că "față de perioada pentru care se solicită acordarea de daune morale (31.12.2015-04.03.2016), termenul de prescripție nu s-a împlinit la momentul promovării cererii de chemare în judecată, 30.01.2019, deoarece el începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11 octombrie 2017, dată la care s-a pronunțat decizia nr. 1621/2017 din 11 octombrie 2017 de Tribunalul Gorj – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, constatându-se că apelanta-pârâtă E. S.R.L. nu a avut dreptul de a debranșa locuința reclamantului de la rețeaua de furnizare a energiei electrice".

Revizuenta consideră că acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, depusă la data de 14 august 2019, a fost promovată în interiorul termenului de prescripție care s-a împlinit la 11 octombrie 2020.

Prin urmare, instanța de recurs nu a observat că în speță nu operează prescripția dreptului material la acțiune.

De asemenea, revizuenta a arătat că respingerea recursului, fără trimitere la rejudecare în apel, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (7) din C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu a ținut seama de circumstanțele cauzei și de spiritul legii, în sensul de a apăra valorile intrinseci ființei umane lezate grav o perioadă de 4 ani, în care locuința familiei sale a fost debranșată de la rețeaua de furnizare a energiei electrice.

În cuprinsul cererii de revizuire, autoarea căii extraordinare de atac a precizat că acțiunea dedusă judecății în dosarul nr. x/2019 reprezintă o dovadă în plus a deciziei nr. 807 din 16 octombrie 2019, hotărâre potrivnică.

Pentru aceste argumente, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuenta A. invocă incidența motivului prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând faptul că decizia atacată cu revizuire încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al unei decizii pronunțate între F. și E. S.R.L.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De asemenea, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., "dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Astfel, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, aplicabilă în cauză față de data începerii procesului în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire (20.08.2019), se poate obține retractarea unei hotărâri judecătorești atât pentru încălcarea efectului negativ, cât și a celui pozitiv al autorității de lucru judecat.

Efectul negativ al autorității de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv nu pretinde identitatea de obiect și cauză, însă implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior. În consecință, cerința identității de părți este comună ambelor efecte ale autorității de lucru judecat.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora".

De altfel, prin Decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că "principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces (și succesorii acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare" (paragraful 95).

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că decizia nr. 807/2019 din 16 octombrie 2019 a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în care revizuenta A. nu a figurat ca parte.

Așadar, pe calea prezentului demers judiciar, revizuenta invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 807/2019 din 16 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a statuat că, față de perioada pentru care se solicită acordarea de daune morale (31.12.2015-04.03.2016), termenul de prescripție nu s-a împlinit la momentul promovării cererii de chemare în judecată, 30.01.2019, deoarece el începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11 octombrie 2017, dată la care s-a pronunțat decizia nr. 1621/2017 din 11 octombrie 2017 de Tribunalul Gorj – secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, constatându-se că apelanta-pârâtă E. S.R.L. nu a avut dreptul de a debranșa locuința reclamantului de la rețeaua de furnizare a energiei electrice.

Din verificările instanței a rezultat că, la originea dosarului nr. x/2019 se află cererea reclamantului F. privind obligarea pârâtei E. S.R.L. la plata de daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă în perioada 31.12.2015-04.03.2016, ca urmare a debranșării efectuate la 11-12.02.2013.

Obiectul dosarului nr. x/2019 îl reprezintă cererea reclamantei A. de obligare a pârâtei B. S.A. la plata de daune morale în sumă de 720.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin debranșarea nelegală a locuinței proprietatea familiei sale, aflată la adresa din Motru, str. x, bl. N.5, județul Gorj, în perioada 13.02.2014 - 13.02.2015, respectiv 365 de zile, de la rețeaua de energie electrică.

Înalta Curte reține că, prin decizia invocată de către revizuentă, nu au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre reclamanta A. și pârâta C. S.A. (fostă D.), fără posibilitatea de a se statua diferit, ci Curtea de Apel Craiova a tranșat definitiv un litigiu între alte părți, având un alt obiect, astfel că nu se pune problema menținerii unei consecvențe în judecată, în sensul de a nu se contrazice ulterior ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre anterioară.

Constatând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 513 din același act normativ, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.