ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2377/2022

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2012, sub nr. x/2012 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., solicitând a se dispune obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să-i restituie reclamantului împrumutul acordat societății în valoare de 333.316,13 RON și 29.216 euro, echivalentul în RON la data plății efective, cu dobândă legală calculată, începând cu data promovării acțiunii. Totodată, s-a solicitat încuviințarea retragerii reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L., plata către reclamant a cotei părți din capitalul și patrimoniul social, aferente cotei sale de participare de 49%, precum și restituirea către reclamant a aporturilor în muncă în favoarea societății. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 226 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii; ca prescrisă în ce privește restituirea sumelor împrumutate; ca neîntemeiată pe fond. Totodată, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata pierderilor societății.

Prin sentința civilă nr. 48/CA/2016 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. Totodată, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantului A. și, în consecință, a fost încuviințată retragerea reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L., fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 146.075,86 RON, reprezentând cota de 49% din diferența dintre pierderile și veniturile societății, la data de 31 august 2014. A respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantului privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea împrumutului acordat societății, în valoare de 339.345 RON și 245,03 euro, echivalentul în RON la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societății în sumă de 333.316,33 RON și 29.216 euro echivalentul în RON la data plății efective, cu dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii, la plata către reclamant a cotei părți din capitalul și patrimoniul social pozitiv, aferente cotei sale de participare de 49% și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 601 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia – secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de reclamantul A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., care a fost admis prin decizia nr. 1641 din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în sensul casării deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990, întrucât instanța trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea părților sociale deținute de asociatul care se retrage din societate, respectiv de recurentul-reclamant. Totodată, avea obligația să dispună prin aceeași hotărâre și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. De asemenea, Înalta Curte a subliniat că instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la sumele pe care reclamantul le solicită de la societate ca fiind împrumut nerestituit, cu toate că prin cererea de apel se solicită schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societății în valoare de 333.316,13 RON și 29.216 euro echivalentul în RON la data plății efective, cu dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii, iar prin încheierea de la 8 noiembrie 2016 s-a consemnat că apărătoarea apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Aceeași solicitare există și în cadrul recursului, respectiv de obligare a societății la restituirea împrumutului acordat. Întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestei solicitări, s-a apreciat că nu se poate realiza controlul judiciar de către instanța de recurs. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba-Iulia – secția a II-a Civilă sub dosar nr. x/2012.*

Prin decizia nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă s-a admis apelul formulat de către apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 48/CA/2016, pronunțată de către Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. În consecință, s-a dispus retragerea reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L și s-au atribuit în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L. părțile sociale în număr de 490, pe care reclamantul le deține la S.C. B. S.R.L. Prin aceeași decizie, s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantului A.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată în apel. În motivarea acestei decizii, instanța de apel, în rejudecare, a reținut că drepturile asociatului retras A., cuvenite părților sociale, raportat la prevederile art. 226 din Legea nr. 31/1990 sunt egale cu zero, iar cu privire la structura capitalului social al B. S.R.L., asociatul C. S.R.L. deține 100% din capitalul social. Valoarea părților sociale deținute în societate de asociatul A., raportat la cota de participare de 49%, ținând cont de prevederile Legii nr. 31/1990 și ale actului constitutiv al Societății, ca urmare a retragerii din societate, este nulă. S-a constatat că valoarea activului net calculat conform reglementărilor în vigoare la data solicitării retragerii din societate a asociatului A., folosind metoda evaluării globale este negativă, la diferite momente luate în calcul ce ar constitui data retragerii asociatului A. din societate. În consecință, evaluând valoarea reală a cotei părți din patrimoniul social, respectiv comparativ pasivul și activul, potrivit cotelor stabilite de părți, instanța de apel a constatat că cererea reconvențională nu este întemeiată. În ceea ce privește petitul din apel, de schimbare în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societății în valoare de 333.316,13 RON și 29.216 euro, echivalentul în RON la data plății efective cu dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii, instanța de apel a reținut din expertiza administrată că în perioada 2009 - 2018, din sumele puse la dispoziția societății, au fost efectuate restituiri către asociați sau administrator, printre care suma de 345.363 RON către asociatul A., împrumutul fiind astfel restituit.

La data de 26 septembrie 2022, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, iar în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea în integralitate a cererii reclamantului, în sensul obligării intimaților la plata cotei părți de 49% din capitalul și patrimoniul B. S.R.L. Recurentul-reclamant a susținut că decizia recurată este confuză și contradictorie, nu cuprinde motivele de respingerea a cererilor sale, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., recurentul a învederat că, în cauză, se impune refacerea raportului de expertiză judiciară, precum și audierea celor trei experți care au efectuat lucrarea, în acest raport existând multe inadvertențe, care dacă ar fi lămurite ar schimba concluziile privind valoarea patrimoniului societății și ar duce la modificarea hotărârii recurate. Totodată, recurentul-reclamant a arătat că se impune administrarea probei cu expertiza contabilă, având în vedere că la obiecțiunea nr. 1 privind depunerea cu titlu de aport și restituirile cu același titlu efectuate de către societate către C. S.R.L., experții concluzionează, în mod greșit, că aceste restituiri nu au avut influență în negativarea activului sau majorarea artificială a pasivului societății calificând aceste restituiri ca fiind practic trasferuri din contul contabil 455 (cont de pasiv) în contul contabil 462 (tot cont de pasiv). În opinia recurentului, cererea de refacere a raportului de expertiză este utilă și pertinentă soluționării cauzei, întrucât experții au ignorat prevederile legale în ce privește legalitatea înregistrării sumelor din pasivul și activul societății în planul de conturi. Recurentul a susținut că experții, atât în raportul de expertiză inițial, cât și în răspunsul la obiecțiuni, se contrazic, stabilind că operațiunile economice referitoare la decontările între entitățile din cadrul grupului sunt reflectate în contul contabil 451 conform Ordinului MFP nr. 3055/2009, iar potrivit aceluiași act normativ în contul 462 se înregistrează sumele achitate creditorilor diverși, distincți față de decontările din grup. Totodată, s-a învederat că experții nu au avut în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară evaluatorie din care reiese fără echivoc că societatea are în patrimoniu bunuri imobile și mobile în valoare totală de 456.600 euro, în echivalent 2.022.928 RON. În ce privește motivarea deciziei de către instanța de apel, recurentul apreciază că aceasta lipsește cu desăvârșire, având în vedere că decizia recurată reprezintă o copie a concluziilor raportului de expertiză, fără a conține concluziile completului învestit cu judecarea apelului și fără a arăta părților motivele ce au dus la soluția adoptată. Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținându-se, în esență, că argumentele invocate de recurent nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Totodată, a formulat întâmpinare și intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului. La 14 noiembrie 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar un script intitulat note de recurs. Cauza a fost înregistrată la 7 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă. La termenul din 15 noiembrie 2022, în ședință publică, Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, urmează să constate nulitatea recursului, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304". Conform art. 304 din C. proc. civ. de la 1865 "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate". Înalta Curte reține că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanțe în justificarea soluției pronunțate. În situația în speță, în care s-a exercitat calea de atac a apelului, care a fost admis în parte, cauza a fost analizată sub aspectele temeiniciei și legalității soluției pronunțate de prima instanță. A fost, deci, examinată la un grad de jurisdicție superior, astfel încât recursul nu mai poate fi exercitat decât pentru motivele concret și limitativ determinate, ce vizează legalitatea deciziei pronunțate în apel. Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu reiterarea susținerilor de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele formulate hotărârii instanței anterioare pot fi încadrate ori nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, motivarea recursului constă nu doar în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 din același cod, ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret, adecvată căii extraordinare de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat. Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant A., deși aceasta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că decizia recurată este confuză și contradictorie, nu cuprinde motivele de respingerea a cererilor sale. Totodată, s-a susținut că motivarea deciziei lipsește cu desăvârșire, având în vedere că decizia recurată nu reprezintă decât o redare a concluziilor raportului de expertiză, fără a conține concluziile completului învestit cu judecarea apelului și fără a se arăta motivele ce au dus la soluția adoptată. Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, întrucât recurentul-reclamant nu susține în vreun fel nelegalitatea soluției din apel sub aspectul lipsei motivării hotărârii atacate ori a contradicțiilor logice din considerentele acesteia. Susținerile vizează nemulțumirea reclamantului față de modul în care instanța de apel a apreciat asupra capătului de cerere privind plata contravalorii părților sociale, sens în care aduce în discuție probele administrate, tinzând la schimbarea situației de fapt prin reaprecierea probelor administrate. În plus, se constată că recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin indicarea exactă a motivelor contradictorii ori străine de natura pricinii pentru a fi incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ci doar reproșează instanței că și-a însușit concluziile din raportul de expertiză, solicitând, în realitate, refacerea probatoriului, respectiv a raportului de expertiză contabilă, precum și audierea celor trei experți. Aceste aspecte vizează interpretarea și evaluarea probatoriului, astfel încât, se constată că recurentul nu formulează critici în legătură cu modul în care s-a soluționat fondul cauzei și s-au interpretat îndrumările deciziei de casare ori s-au aplicat reguli de drept substanțial. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal, iar pentru ca susținerile recurentului să se încadreze în această ipoteză, acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită. În ceea ce privește greșita reținere a situației de fapt susținută în cauză, se constată că aceasta nu poate face obiectul analizei instanței de recurs. În cauză, deși recurentul invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la cenzurarea contravalorii părților sociale, recurentul nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispozițiile legale interpretate eronat sau greșit aplicate, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat. Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susținut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței. Prin urmare, se constată că niciuna dintre critici nu permite încadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În plus, se observă că evaluarea cotei părți din patrimoniul social, prin compararea pasivului și a activului, ține de puterea de apreciere a circumstanțelor procesului de către instanța de fond și nu intră în atribuțiile instanței ce realizează un control în legalitate a soluției astfel pronunțate. În alți termeni, recurentul-reclamant critică evaluarea unor mijloace de probă, fără a arăta în concret de ce este eronat raționamentul instanței de apel, prin indicarea regulilor de drept care au fost nesocotite prin decizia atacată. Procedând în acest fel, recurentul-reclamant se cantonează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie netemeiniciei ce nu este cenzurabilă în recurs, fără a reuși să facă o trimitere argumentată, la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Or, modul în care instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt privind aprecierea eronată a probelor. Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentul-reclamant a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Nemulțumirea părții față de soluțiile pronunțate, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancționată cu nulitatea cererii. În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a III-a din același cod va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Întrucât recurentul-reclamant A. a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. cheltuielile de judecată efectuate în recurs și dovedite prin factura nr. x din 10 noiembrie 2022 și ordinul de plată din 10 noiembrie 2022, aflate la dosarul acestei instanțe, cheltuieli în sumă de 2.500 RON, reprezentând onorariul avocațial.