ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2022

HOTĂRÂRE
23.06.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 29.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate nulitatea contractului individual de muncă înregistrat sub nr. x/30.06.2016 în registrul general de evidență a salariaților pârâtului, cu funcția de director financiar și administrativ, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1237/2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată, a fost admisă excepția lipsei de interes a acțiunii principale, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. și în consecință:

A fost respinsă acțiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L., ca lipsită de interes.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către reclamantul-pârât S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant A., ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 5619,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâta S.C. B. S.R.L. Deva.

Prin decizia civilă nr. 264/2021 din 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă s-a respins apelul declarat de reclamantul A. și apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1237/2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva deciziei civile nr. 264/2021 din 18 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând repunerea în termenul de revizuire și revizuirea deciziei atacate pentru încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii din 22 martie 2019 a Judecătoriei Târnăveni, pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Susține, în esență, că în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Târnăveni, prin încheierea din 22 martie 2019, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că "la data de 06.09.2017 directorul executiv al petentei avea un mandat expres de reprezentare a petentei, sens în care susținerile intimatei privind lipsa calității de reprezentant al acestuia sunt neîntemeiate."

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității și, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, precum și respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a căii de atac.

Învestită cu soluționarea cererii de revizuire, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în vederea pronunțării asupra excepției necompetenței sale materiale, raportat la prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, în cazul în care revizuirea este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod.

În speță, Înalta Curte reține că prima hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată - încheierea din 22 martie 2019 - a fost pronunțată de Judecătoria Târnăveni.

Conform Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța mai mare în grad față de Judecătoria Târnăveni este Tribunalul Mureș.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde de revizuent că a fost încălcată.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 264/2021 din 18 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Mureș.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2023
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023 Asupra constatării perimării cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.02.2018
ÎCCJ 2021-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2021
Ședința publică din data de 31 martie 2021 Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 20 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclam
ÎCCJ 2022-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2022
Ședința publică din data de 9 martie 2022 Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1480 din 20 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins acțiunea for
ÎCCJ 2025-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2025
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată la data de 9 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Hunedoara – Secția I Civilă sub nr. x/97/2022, reclamanta A a chemat în jud
ÎCCJ 2022-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2022
Ședința publică din data de 15 iunie 2022 Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2018, reclamanta S.C.
Sursă