ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2021

HOTĂRÂRE
31.03.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 20 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr. H/884 din 22 ianuarie 2018, reintegrarea pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale pe care le-ar fi realizat în perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2055 din 4 decembrie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., ca neîntemeiată, și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 11.012,97 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 603 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant și a obligat reclamantul să îi plătească pârâtei suma de 11.315 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 30 septembrie 2020, sub nr. x/2020, A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 603 din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și anularea acesteia, invocând, în esență, următoarele:

Revizuentul arată că nu se află în raport de subordonare cu administratorii S.C. B. S.R.L., având calitatea de mandatar al consiliului de administrație al asociatului unic și mandatar al asociatului unic al societății intimate. Apreciază că trebuie aplicate cu prioritate dispozițiile Legii nr. 31/1990 față de dispozițiile Codului muncii.

Autorul căii de atac solicită repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire, în temeiul art. 186 alin. (1) C. proc. civ. întrucât decizia nr. 603 din 24 iunie 2020 i-a fost comunicată la 24 august 2020 și susține că această este decizie este potrivnică hotărârilor judecătorului delegat, încheierii din 26 iunie 2019, deciziei nr. 24/2017, deciziei penale nr. 157 din 25 septembrie 2019 și deciziei nr. 3438/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității, inadmisibilității și a lipsei de interes a cererii de revizuire, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii.

Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2020, judecata cauzei a fost amânată la 31 martie 2021 în vederea restituirii de către Curtea de Apel Alba Iulia a dosarului nr. x/2018 și a anexelor acestuia.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de revizuire, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la cererea de repunere în termen, Înalta Curte reține că revizuentul nu arată care este motivul temeinic justificat care l-a împiedicat să depună în termen cererea de revizuire, astfel că va respinge cererea de repunere în termen.

Cu privire la cererea de revizuire, se constată că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ., respectiv existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Prin cererea formulată, se invocă contrarietatea dintre decizia nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, și o serie de alte hotărâri pronunțate anterior acestei decizii.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, revizuentul ar fi trebuit să aibă în vedere dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc că termenul de revizuire este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În speță, ultima hotărâre, respectiv decizia nr. 603 din 24 iunie 2020, a fost pronunțată în calea de atac a apelului în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect o contestație la o decizie de concediere.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului. Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a acestor modificări, cum este și cazul acțiunii de față, calea de atac este numai a apelului, astfel că ultima hotărâre, respectiv decizia nr. 603 din 24 iunie 2020, a rămas definitivă la data pronunțării.

Ca urmare, termenul de o lună în care revizuentul putea formula cererea de revizuire a început să curgă la 24 iunie 2020 și, conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-ar fi împlinit la 24 iulie 2020, într-o zi de vineri, zi lucrătoare. Revizuentul a formulat cererea la 24 septembrie 2020, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, cu depășirea termenului prevăzut de lege

Termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este un termen absolut, prevăzut de lege cu caracter imperativ. Nerespectarea sa atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează:

"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 185 și art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte va constata tardivitatea formulării cererii de revizuire și o va anula.

Față de soluția de anulare a cererii de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (1) raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga revizuentul A. la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,23lei, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

Anulează, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă revizuentul A. la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,23lei.

Cu drept de recurs, care este de competența Completului de 5 judecători.

Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 670/25.06.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.
ÎCCJ 2023-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2023
Ședința publică din data de 22 martie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. x/2021, reclamantul A.
ÎCCJ 2021-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2312/2021
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă sub nr. x/31.10.2016, reclamantul A. a
ÎCCJ 2023-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2023
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023 Asupra constatării perimării cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.02.2018
ÎCCJ 2022-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2022
Ședința publică din data de 9 martie 2022 Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1480 din 20 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins acțiunea for
Sursă