ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2312/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă sub nr. x/31.10.2016, reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., decizia nr. 43/03.10.2016 privind revocarea sa din funcția de director, emisă de Consiliul de Administrație al pârâtei și a solicitat: în principal, să se dispună anularea deciziei nr. 43/03.10.2016, reintegrarea sa în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri (remunerația lunară în cuantum de 6.550 RON), începând cu data de 04.10.2016 și până la reintegrarea efectivă; în subsidiar, să se constate că revocarea s-a făcut din motive neimputabile reclamantului și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 248.900 RON cu titlu de despăgubiri, sumă ce reprezintă echivalentul renumerației ce i se cuvine până la încetarea contractului de mandat, la care se adaugă premiul anual aferent perioadei în care și-a desfășurat activitatea conform art. 20 din contract.

Prin încheierea civilă nr. 488 din 23 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara, secția I-a civilă a admis excepția necompetenței materiale funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 1 martie 2017 sub nr. x/2016*.

La data de 3 octombrie 2018, în cadrul dezbaterilor asupra fondului, reclamantul a învederat instanței că nu înțelege să mai susțină primul capăt de cerere.

Prin sentința nr. 1021/CA/2018 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și, în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri pe perioada 04.10.2016-16.04.2017 în cuantum brut de 6.550 RON lunar (4622 RON lunar net); a respins în rest cererea.

Împotriva sentinței civile nr. 1021/CA/2018 din 17 octombrie 2018 au formulat apel ambele părți.

Prin decizia nr. 36 din 11 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de A. și S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 1021/CA/2018 din17 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2016; a fost obligată apelanta S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2720 RON; s-a luat act că intimata S.C. B. S.A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă arată că soluția pronunțată în cauză de prima instanță și de instanța de apel se opune prevederilor art. 143

1

din Legea nr. 31/1990, conform cărora "Directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul este îndreptățit la plata unor daune-interese".

Recurenta susține că, din simpla lecturare a textului de lege mai sus citat, rezultă că legiuitorul nu a impus nici o formalitate specială pentru revocarea mandatului, fiind suficientă simpla manifestare de voință a membrilor consiliului de administrație în acest sens.

În opinia recurentei-pârâte, în cazul în care legiuitorul ar fi urmărit ca decizia de revocare să cuprindă în mod obligatoriu motivele care au condus la luarea măsurii, ar fi prevăzut aceasta în mod expres în cuprinsul textului de lege. Însă, arată recurenta, prin art. 143

1

din Legea nr. 31/1990, nu s-a prevăzut nici o cerință specială de formă pentru revocarea mandatului.

Totodată, recurenta susține că instanțele erau obligate să verifice dacă reclamantul și-a îndeplinit sau nu obligațiile legale și pe cele asumate contractual, iar în urma acestei analize, să decidă dacă revocarea mandatului a fost justificată sau a survenit fără justă cauză.

Potrivit recurentei, omisiunea instanțelor de a analiza aceste chestiuni esențiale în cauză, echivalează cu nesoluționarea fondului și trebuie să atragă casarea hotărârii, conform dispozițiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. În caz contrar, recurenta-pârâtă susține că s-ar ajunge în situația inexplicabilă și inechitabilă în care reclamantul va încasa despăgubiri de la societate, cu toate că nu și-a îndeplinit obligațiile, fiind singurul vinovat de încetarea mandatului său.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că, din actele dosarului, rezultă încălcarea gravă și repetată de către intimatul-reclamant a obligațiilor asumate prin contractul de mandat. Astfel, pe toată perioada mandatului său, reclamantul a dovedit un dezinteres total față de bunul mers al societății, pe care a falimentat-o, societatea înregistrând pierderi în valoare de 499.208 RON, în condițiile în care, așa cum rezultă din evidențele contabile și din bilanțurile anuale, la data numirii reclamantului în funcția de director, societatea înregistra profit.

Mai susține recurenta-pârâtă că, astfel cum a arătat în fața primei instanțe și după cum a dovedit prin înscrisurile prezentate, reclamantul se face vinovat de încălcarea obligațiilor sale legale și contractuale: omisiunea de aplicare a tarifelor majorate pentru apă și canal și neluarea măsurilor legale pentru avizare și aprobare; omisiunea de a lua măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv a celor salariale; neîndeplinirea obiectivelor din planul de management referitoare la colectarea apelor uzate, epurarea acestora și tratarea nămolurilor cu respectarea standardelor naționale și europene de calitate; omisiunea reclamantului de a elabora și de a supune spre aprobare planul de investiții, ceea ce a condus la pierderea contractelor de lucrări cu unitățile administrativ-teritoriale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă prin care susține că instanțele erau obligate să verifice dacă reclamantul și-a îndeplinit sau nu obligațiile legale și pe cele asumate contractual, iar în urma acestei analize, să decidă dacă revocarea mandatului a fost justificată, precum și cele cu privire la administrarea probatoriului, susținând că din actele dosarului, rezultă încălcarea gravă și repetată de către intimatul-reclamant a obligațiilor asumate prin contractul de mandat, nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prin criticile invocate și prin expunerea situației de fapt se urmărește o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată și dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce țin de temeinicia deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod și, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ B. S.A. ORAȘTIE împotriva deciziei nr. 36 din 11 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ B. S.A. ORAȘTIE împotriva deciziei nr. 36 din 11 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2021.