ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la data de 19 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., prin corespondent desemnat pe teritoriul României S.C. C. S.R.L. și pe intervenientul forțat D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de despăgubiri morale și a sumei de 15.000 RON, cu titlu de daune materiale. A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 și următoarele din C. civ., art. 49, 50 și următoarele din Legea nr. 136/1995 și art. 1, 26 și 27 din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995.

Prin încheierea civilă nr. 838/2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul Hunedoara, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 19 iulie 2019.

Prin sentința civilă nr. 133/CA/2019 din data de 13 februarie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., prin corespondent S.C. C. S.R.L. și intervenientul forțat D. și, în consecință:

A obligat pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta A. a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta A. a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat intervenientul forțat D. la plata către reclamanta A. a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței anterior menționate a declarat apel pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, modificarea, în parte, a sentinței apelate, sub aspectul diminuării despăgubirilor materiale și morale până la nivelul celor dovedite, respectiv până la un nivel concordant cu jurisprudența română.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă la data de 25 iunie 2019.

Prin decizia nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a îl-a Civila a admis apelul declarat de apelanta-pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 133/CA/2019 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A., de la suma de 50.000 euro, la suma de 60.000 RON. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 2982,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

La data de 4 februarie 2020, reclamanta A. a transmis, prin poștă, recurs împotriva deciziei nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a Il-a Civilă.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

A invocat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând decizia recurată sub aspectul aplicării greșite a principiului echității și a jurisprudenței relevante naționale, sens în care a indicat eronata interpretare a deciziei nr. 6330/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În dezvoltarea criticilor, a precizat că, în mod greșit a fost redusă în apel suma acordată recurentei, reprezentând daune morale, de la 50.000 Euro, la doar 60.000 RON.

Arătând că surorii recurentei i s-a acordat suma de 60 000 RON, cu titlu de daune morale, iar tatălui victimei i s-a acordat suma de 40.000 Euro, cu același titlu, a învederat că, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor din dosarul cauzei, după moartea mamei sale, recurenta a devenit a doua mamă pentru victimă, 1-a crescut până a împlinit vârsta de 18 ani, după care s-au mutat în Austria, unde locuiau și gospodăreau împreună, deținând și o firmă.

A considerat că acceptarea unei oferte mult mai mici, de 60.000 RON de către sora sa, care locuiește în România și se vedea foarte rar cu victima, a reprezentat o opțiune a acesteia și s-a datorat faptului că sora sa nu avea o relație atât de apropiată cu victima, cum avea recurenta.

Deși jurisprudența nu este, în principiu, izvor de drept, a subliniat că normele de punere în aplicare a Legii asigurărilor din România vorbesc, în mod expres, despre criteriul de individualizare a cuantumului despăgubirilor, reprezentat de jurisprudență.

A susținut că aceste norme se completează cu dispozițiile art. 1531 din C. civ., care legiferează principiul despăgubirii integrale, de asemenea aplicat incorect de instanța de apel.

Recurenta a argumentat că, în speța de față, valorile morale vătămate sunt deosebite, iar pierderea suferită este incomensurabilă, rezultatul vătămător și, respectiv, prejudiciul încercat fiind dovedite cu proba testimonială.

A mai precizat că, în spețe similare, sumele acordate cu titlul de daune morale fraților au fost disproporționat de mari față de sumele acordate în cauză (suma de 60 000 RON fiind neînsemnată față de vătămarea suferită), considerând că, la momentul transmiterii propunerii sale, asigurătorul a avut în vedere experiența sa cu privire la stabilirea despăgubirilor, dar și natura vătămărilor, astfel încât, în apel, instanța a realizat o evaluare greșită a prejudiciului, raportat la principiul echității și răspunderii integrale.

La data de 12 martie 2020, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând anularea recursului, ca nemotivat, apreciind că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

S-a acordat termen la data de 3 februarie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei-reclamante, deși tind să demonstreze aplicarea greșită a principiului echității și a jurisprudenței relevante, relevă de fapt nemulțumirea acesteia privind cuantumul daunelor morale acordate, care nu a fost stabilit în concordanță cu criteriile aplicabile în materie, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În cauză nu s-a susținut că aceste criterii nu ar fi fost aplicate, ci s-a criticat cuantificarea prejudiciului raportat la acestea. O atare analiză asupra cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, precum și celelalte aspecte deduse judecății prin motivele de recurs excedează cadrului procesual în care se poate efectua controlul judiciar întrucât vizează chestiuni de apreciere a probelor administrate cu privire la prejudiciul moral suferit și care se reflectă în cuantificarea daunelor acordate.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Prin urmare, susținerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În consecință, recurenta-reclamantă s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la nivelul suferințelor fizice și psihice cauzate, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanța de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanțele cauzei, cuantumul daunelor morale.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în critici de nelegalitate a hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2021.