ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra constatării perimării cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În data de 14.03.2018, pârâta B. S.R.L. a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1.439.830 RON brut, indexată, compensată și actualizată la data plății efective, însușită de reclamant cu titlu de avansuri salariale.

La termenul de judecată din data de 11.06.2018 a fost admisă cererea de disjungere a cererii reconvenționale, fiind format un alt dosar .

Prin sentința civilă nr. 2055/2018 din 04.12.2018 a Tribunalului Hunedoara s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 11.012,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 603/2020 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul contestatorului A., fiind obligat să plătească intimatei B. S.R.L. suma de 11.315 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de revizuire a arătat revizuentul că a luat cunoștință despre existența dosarului nr. x/2017 în cursul lunii aprilie 2022, prin accesarea site-ului www.x.ro și lecturarea hotărârii nr. 189 din 16.02.2021. Față de faptul că nici sentința civilă nr. 512/20.06.2019 și nici încheierea de ședință din 22.03.2019, ambele ale Judecătoriei Târnăveni, nu au fost publicate, în data de 20 aprilie 2022 s-a prezentat la această instanță în vederea studierii dosarului nr. x/2017

Având în vedere lipsa accesului la încheierea de ședință din 23 martie 2019 și abuzul de drept al intimatei B. S.R.L., revizuentul a solicitat repunerea sa în termenul de revizuire.

În susținerea cererii de repunere în termen revizuentul a invocat jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Decizia nr. 675 din 6 noiembrie 2018) jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 11 iulie 2018 în cauza C-356/15 Comisia Europeană împotriva Regatului Begiei, Cauza C-557/17 Y.Z., Z.Z., Y.Y., împotriva Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie, Concluziile avocatului general C.), art. 17 Cedo și art. 54 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În susținerea cererii de revizuire revizuentul a arătat, în esență, că încheierea civilă din 22 martie 2019 a Judecătoriei Târnăveni, pronunțată în dosarul nr. x/2017 are autoritate de lucru judecat față de decizia nr. 603/2020 a Curții de Apel Alba-Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2018, întrucât se confirmă inexistența raportului de subordonare față de vreun alt mandatar al asociatului unic - administrator ori vreun alt terț persoană fizică din cadrul societății B. S.R.L. ori a asociatului unic.

De asemenea, autorul cererii de revizuire a mai invocat prevalența răspunderii civile întemeiate pe legea specială, respectiv Legea nr. 31/1990 privind societățile, Codul comercial sau C. civ., cu consecința directă a lipsei incidenței răspunderii disciplinare întemeiate pe Codul muncii ori pe Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Revizuentul a mai făcut referire la nulitatea absolută a contractului individual de muncă încheiat la 30.06.2016 cu societatea B. S.R.L. pentru motivul incompatibilității includerii într-un contract individual de muncă încheiat pe o perioadă nedeterminată a prerogativelor stabilite de către asociatul unic în cadrul unui mandat de drept societar pe termen limitat, sub forma unor "atribuții funcționale în cadrul fișei postului", așa cum a invocat pe cale de excepție în cadrul apelului formulat în dosarul nr. x/2018, excepție respinsă, instanța de apel asimilându-l, printr-o eroare de drept, unui submandatar al administratorului societății B. S.R.L., situație ce contravine încheierii din 23 martie 2019 pronunțate de Judecătoria Târnăveni, din care reiese calitatea sa de mandatar al asociatului unic D..

S-a mai arătat că prin încheierea din 22 martie 2019, instanța a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că la data de 06.09.2017 directorul executiv al petentei avea un mandat expres de reprezentare a acesteia, sens în care excepția lipsei calității de reprezentant este neîntemeiată, aspect reținut și prin sentința civilă nr. 512/2019 din 20 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Târnăveni, precum și prin decizia nr. 189 din 16 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea argumentelor de drept, revizuentul a făcut trimitere la jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 14/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 875 din 25 septembrie 2020, Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, referitoare la examinarea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind modul de interpretare a dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 400 din 26 mai 2016, Decizia nr. 62/2021 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1072/09.11.2021, Decizia nr. 18/2020, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 191/10.03.2020), art. 54 alin. (1) și (2), art. 55 alin. (1) și (2), jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la încălcarea art. 4 din TFUE.

La 28 septembrie 2022 intimata B. S.R.L. a transmis întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.

La 3 octombrie 2022, revizuentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire și autoritatea de lucru judecat a încheierii civile din 22 martie 2019 pronunțată de Judecătoria Târnăveni, solicitând totodată conexarea prezentului dosar la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Mureș.

Prin același răspuns la întâmpinare, revizuentul a mai invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23 mai 2022.

Prin încheierea din 4 octombrie 2022 s-a suspendat judecata cererii de revizuire în temeiul art. 411 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., întrucât, deși legal citate, părțile nu s-au prezentat și nu au cerut judecata în lipsă.

La 24 mai 2023 intimata B. S.R.L. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea punerii în discuție a excepției perimării, prin rezoluție fiind stabilit termen de judecată la 17 octombrie 2023, termen preschimbat din oficiu, prin încheierea de ședință pronunțată la 18 septembrie 2023, la 24 octombrie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de revizuire și a reținut următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părților, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte reține că judecata cererii de revizuire a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în data de 4.10.2022. În cauză, se constată că de la momentul suspendării a trecut un termen mai mare de 6 luni.

Constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 din acelasi act normativ raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 603/2020 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018. Totodată, potrivit art. 422 alin. (1) C. proc. civ., perimarea lipsește de efect actele de procedură din dosar.

Referitor la cererea intimatei B. S.R.L., privind obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului, respectiv factura fiscală nr. x din 27.09.2022, emisă de Cabinet avocat E. și ordinul de plată emis de F., în cuantum de 7353,76 RON .

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 603/2020 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă revizuentul A. la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 7353,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2023.