ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2023

HOTĂRÂRE
22.03.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C B. S.R.L., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 1456/24 08 2021, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 78 alin. (2) Codul Muncii, obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariate majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate si actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectiva deținuta anterior concedierii, obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate conform art. 269 si urm. Codul Muncii, apreciate la valoarea de 50. 000 ron; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1727/2022 pronunțată de Tribunalul Alba a fost admisă în parte cererea formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., și în consecință:

A fost anulată decizia nr. 1456/24.08.2021, emisă de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și a fost obligată intimata să plătească contestatorului, despăgubiri egale cu salariile lunare, indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care putea beneficia, de la data de 24.08.2021 și până la data reintegrării efective.

A fost respinsă în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata S.C. B. S.R.L.

Prin decizia nr. 2214/2022 din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis ca fondat apelul declarat de intimata S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1727/2022 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2021; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul respingerii în tot a cererii formulate de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.; a obligat contestatorul A. să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 2000 RON, cu titlul cheltuieli de judecată la fond; a menținut în rest sentința atacată.

Totodată, în baza art. 723, art. 724 C. proc. civ. a dispus întoarcerea executării sentinței civile nr. 1727/2022, pronunțată de Tribunalul Alba, prin restabilirea situației anterioare executării.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus note scrise.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 2214/2022 din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative), "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

De asemenea, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege arătat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibila de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A..

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2214/2022 din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2022-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1827/2022
plinirea cerințelor legale impuse de art. 65 alin. (1) Codul muncii. Prin sentința civilă nr. 4511 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind anulată decizia nr. 4517
ÎCCJ 2023-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 12/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – secția I Civilă, la data de 15 iunie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A.
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1285/2024
Asupra recursului,din actele dosarului, constată următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2023 pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a Conflcite de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. x/2023, reclamantul A., în
ÎCCJ 2021-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2021
Ședința publică din data de 31 martie 2021 Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 20 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclam
Sursă