ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 670/25.06.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 66/2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2018, a schimbat în parte sentința atacată, sub aspectul cuantumului sumei pe care a fost obligat pârâtul să o restituie reclamantei, pe care l-a stabilit ca fiind 1.264.830 RON, precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.948 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în fata instanței de fond; a menținut în rest sentința atacată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.333,22 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea, întrucât încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat izvorând din decizia civilă nr. 603/24.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Prin decizia nr. 2016/20.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac și a respins ca tardivă cererea de revizuire; a fost obligat revizuentul să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste decizii, B. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ.

În motivare, a susținut, în esență, că deși doamna judecător C. din cadrul secției a II-a Civile a Înaltei Curși de Casație și Justiție apare menționată pe ultima pagina a deciziei nr. 2016/20.10.2020 (așa cum a fost transmisă prin poștă în plicul pe care l-a primit la 24.12.2020), aceasta nu a fost prezentă fizic în sala de judecată la momentul dezbaterilor, completul de judecată fiind compus din alți judecători.

Subsumat aceluiași motiv de contestație în anulare, autorul căii de atac a susținut că decizia atacată, care i-a fost transmisă prin poștă, nu poartă semnătura tuturor membrilor completului de judecată care au luat parte la dezbateri, încălcându-se astfel dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

În acest context, a invocat doctrina, precum și jurisprudența națională și comunitară, subliniind că semnarea hotărârii judecătorești de către membrii completului de judecată care au participat fizic la ședința de judecată constituie o cerință reglementată printr-o norma imperativă, iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea hotărârii, în cazul în care lipsa semnăturii nu a fost suplinită potrivit dispozițiilor legii.

La 05.03.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes

Înalta Curte, va lua în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, asupra căreia reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În speță, contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Din interpretarea textului legal mai sus evocat rezultă că în ipoteza contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ., prima condiție de admisibilitate este dată de obiectul căii de atac, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desființarea hotărârilor pronunțate în recurs. Din această perspectivă, sfera hotărârilor judecătorești care pot fi atacate pe calea procedurii contestației în anulare reglementate de alin. (2) al art. 503 din C. proc. civ. este mai restrânsă decât cea a hotărârilor care pot fi retractate în urma promovării unei contestații în anulare de drept comun, întemeiate pe alin. (1) al aceluiași articol. Astfel, dacă în cazul ipotezei art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare obișnuită se poate îndrepta, pentru motivele expres prevăzute în textul legal, împotriva oricărei hotărâri definitive, în cazul alin. (2), contestația în anulare nu poate viza orice hotărâre definitivă, ci numai pe cele pronunțate de instanțele de recurs.

Întemeindu-și cererea pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ., B. a formulat o contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate într-o revizuire.

Cum decizia atacată nu este pronunțată în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că sus-menționata condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Este adevărat că art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conferă oricărei persoane dreptul de acces la o instanță.

Acesta nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, pentru că instituirea căilor de atac, prin natura lor, reclamă o reglementare din partea statului.

În exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul beneficiază de o anumită marjă de apreciere, după cum a statuat constant în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, în cauza Trif c. României).

Așadar, legiuitorul are competența exclusivă de a institui reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația liberului acces la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

Raportat la dispozițiile art. 453 C. proc. civ., va obliga contestatorul la plata către intimată a sumei de 6.960,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, al cărui cuantum apreciază că nu se impune a fi redus, având în vedere activitatea desfășurată de apărătorul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2016/20.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 6.960,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.