ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția I civilă, la data de 11 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, revizuentele A., B., C., D. și E. au formulat, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL SIBIU și F., cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1678/10.12.2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând anularea parțială a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat rezultat din sentința nr. 40/05.02.2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018, menținută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 a Curții de Apel Alba Iulia.

În drept, au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 826/2021 din 20 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1678/2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr. x/2018, formulată de revizuentele A., B., C., D. și E..

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuentele A., B., C., D. și E., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-revizuente au invocat, în esență, următoarele motive:

Prin hotărârea recurată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, din perspectiva principiului disponibilității părților, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.., arătând recurentele-revizuente că nu a fost analizat de către instanța de judecată motivul cererii de revizuire reprezentat de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat rezultat din sentința nr. 40/05.02.2019 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018, menținută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, motiv de revizuire față de care instanța nu s-a pronunțat [efect pozitiv al autorității de lucru judecat în reglementarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ..].

Recurentele- revizuente mai susțin că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impus și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și, implicit, a autorității judecătorești, principiu care ar fi grav afectat dacă, în aplicarea uneia și aceleiași legi, soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii, practica neunitară afectând principiul siguranței juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept, iar instanțele de judecată interpretează în mod necesar legea, prin soluționarea cauzelor cu care au fost învestite, ca fază indispensabilă a procesului de aplicare a legii, conform și principiului supunerii judecătorului numai față de lege, conform art. 123 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., recurentele- revizuente au susținut că decizia recurată conține numai motive străine de natura cauzei; motivarea Curții de Apel Alba Iulia, prin recunoașterea efectului negativ al autorității de lucru judecat și reținând inexistența triplei identități de părți, obiect și cauză, este o motivare străină cauzei, deoarece arată că au invocat prin cererea de revizuire efectul pozitiv al autorității de lucru judecat rezultat din sentința nr. 40/05.02.2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018, menținută prin decizia nr. 1013/27.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, față de care instanța nu s-a pronunțat.

În fine, prin ultimul motiv invocat, întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentele- revizuente au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele- revizuente arată că chestiunea litigioasă este identică în cele două dosare, iar normele de drept aplicabile celor două situații sunt identice, însă au fost aplicate și interpretate contradictoriu în cele două dosare (în dosar nr. x/2018 este admisă cererea de eliberare adeverință reclamantelor pensionate anterior anului 2015, pe când, în dosarul nr. x/2018, nu a fost admisă cererea de eliberare adeverință formulată de reclamantele pensionate anterior anului 2015).

Ca și norme de drept material, au enumerat: Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale; Decizia nr. 23/2015 a I. C. civ..J.- Completul pentru dezlegarea unei probleme de drept în materie civilă; decizia nr. 38/13.06.2018 a Curții de Apel Alba Iulia; Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Președintele I. C. civ..J., considerând că intenția legiuitorului exprimată în actele normative adoptate ulterior anului 2015, a fost aceea de a înlătura orice inechități salariale existente între persoanele ocupând funcții similare în cadrul aceleiași familii ocupaționale, astfel încât, cererea lor este admisibilă.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar nu a fost depusă întâmpinare de către intimați.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentele-revizuente au formulat punct de vedere în scris la raport, înregistrat la data de 04.03.2022, prin care au menționat că sunt de acord cu raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit de către raportor.

La termenul din 12 mai 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la primul motiv de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentele- revizuente au invocat, în susținerea acestui motiv de recurs, nerespectarea principiului disponibilității, prevăzut de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., în sensul că nu ar fi fost analizat de către instanța de judecată motivul cererii de revizuire reprezentat de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat rezultat din sentința nr. 40/05.02.2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x/2018, și menținută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 a Curții de Apel Alba Iulia.

În prealabil, Înalta Curte reține că textul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma invocată de recurentele- revizuente privind reglementarea asupra efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, a fost introdus abia prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin art. I pct. 61 din lege: "La articolul 513, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins: "(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Or, procesul de față a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la data de 24 iulie 2018, nefiind, astfel, incident art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, prin care s-a statuat asupra încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cum eronat pretind recurentele-revizuente.

De altfel, contrar criticilor formulate, Înalta Curte constată că instanța de revizuire s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut atunci când a statuat asupra celor solicitate de către revizuente, cu respectarea dreptului de dispoziție al părților și cu respectarea, deci, a prevederilor art. 9 C. proc. civ.

Instanța a răspuns argumentelor aduse prin motivele de revizuire, pe care le-a respins, constatând că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire și reținând, totodată, că soluțiile diferite din cele două dosare presupun o practică neunitară, care nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.

Față de argumentele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge și cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile subscrise acestui motiv, în sensul că instanța a motivat respingerea cererii de revizuire pe recunoașterea efectului negativ al autorității de lucru judecat, deși au invocat prin cererea de revizuire efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind nefondate.

Contrar susținerilor recurentelor, instanța de revizuire a motivat în ce constă rațiunea pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, reținând, în cauză situația a două hotărâri diferite, având reclamanți diferiți, chiar dacă problema de drept pusă în discuție este similară.

Or, din moment ce instanța a răspuns acestui argument, chiar dacă "nu în modalitatea solicitată de recurentele- revizuente", cum se arată în recurs, nu se poate reproșa acesteia că a dat o hotărâre fără să se pronunțe pe aspecte care au fost invocate în cererea de revizuire.

Art. 425 C. proc. civ., care reglementează conținutul unei hotărari judecătoresti impune, în ceea ce priveste motivarea hotărârii, ca aceasta să fie clară, precisă și necontradictorie.

Înalta Curte constată ca decizia dată în revizuire îndeplinește aceste cerințe, din toate argumentele prezentate de instanță nepunându-se problema echivocului sau a unor considerente străine de natura cauzei, cum nefondat susțin recurentele-revizuente.

De altfel, examinând conținutul cererii de revizuire, Înalta Curte observă că înseși revizuentele au arătat că, în cauză, este vorba despre efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, motivat tot pe faptul a ceea ce s-a statuat prin sentința nr. 40/05.02.2019 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. x/2018, menținută prin decizia nr. 1013/27.06.2019 a Curții de Apel Alba Iulia.

În fine, Înalta Curte va înlătura, ca nefondată, și ultima critică din recurs, întemeiată pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentele- revizuente susțin că hotărârea instanței de revizuire a fost pronunțată cu nerespectarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., fiindcă chestiunea litigioasă este identică în cele două dosare, iar normele de drept aplicabile celor două situații sunt identice, însă au fost aplicate și interpretate contradictoriu în cele două dosare (în dosar nr. x/2018 este admisă cererea de eliberare adeverință reclamantelor pensionate anterior anului 2015, pe când, în dosarul nr. x/2018, nu a fost admisă cererea de eliberare adeverință formulată de reclamantele pensionate anterior anului 2015).

Pe lângă faptul că normele înscrise la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. sunt norme de procedură civilă, și nu norme de drept material, care intră în conținutul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., Înalta Curte reține că o asemenea critică nu poate fi primită, fiind nefondată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Principiul puterii lucrului judecat împiedică contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată într-un alt proces

Într-o asemenea ipoteză, sunt aplicabile, de asemenea, dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenție.

În acest sens, în jurisprudența CEDO (Forna c. României, Hotărârea din 5 mai 2009) s-a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, pe motiv că autoritățile naționale au obligația de a lua toate măsurile pentru a evita existența unor hotărâri contradictorii sau cel puțin să ia măsuri pentru a rezolva situațiile astfel create.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, astfel, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În acest caz, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a normei procedurale enunțate, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice recursul, se constată, contrar susținerilor recurentelor-revizuente, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a constatat că, în ceea ce privește hotărârile pretins potrivnice în opinia revizuentelor, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, reclamanții din cele două cauze fiind diferiți.

Astfel, corect s-a reținut că, faptul că două completuri de la aceeași instanță au dat soluții diferite în cele două dosare menționate de recurentele-revizuente, chiar dacă problema de drept pusă în discuție este similară, presupune o practică neunitară, care nu poate face obiectul unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există identitate de părți, criticile recurentelor-revizuente pe acest aspect fiind nefondate.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de casare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele- revizuente A., B., C., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 826/2021 din 20 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.