ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5926/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel reclamantele A., B., personal auxiliar de specialitate al Judecătoriei Vatra Domei, în temeiul art. 7 din Anexa V, Capitolul VIII, Secțiunea 1 coroborat cu art. 37 din Dispozițiile generale ale Legii-cadru nr. 153/2017, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, solicitând:

- anularea Hotărârii nr. 17 din 12 iulie 2018 a Colegiului de conducere a Curții de Apel Suceava, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 143 din 18 iunie 2018 emisă de Președintele Curții de Apel Suceava,

- anularea în parte a deciziei contestate și emiterea unei noi decizii care să stabilească în mod corect drepturile noastre salariale, prin aplicarea în mod legal a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din lg. 153/2017, respectiv prin stabilirea procentului de 30 % pe angajator/ordonator de-credite (și nu pe angajat) și prin acordarea nivelului maxim al sporurilor (45% format din: 15% condiții de muncă, 25% condiții de risc si 5% spor de confidentialitate),

- aplicarea VRS de 463,5 RON așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 143 din 18.06.2018 pentru reclamanți indiferent dacă sunt salarizați deja la nivelul anului 2022, așa cum procedează alte curți de apel (București, Bacău, Pitești) și așa cum sunt salarizați marea majoritate a colegilor care-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Public – parchete,

- plata, actualizarea sumelor datorate si plata penalităților/dobânzilor pentru sumele rezultate în urma aplicării integrale a sporurilor de 45 % si a VRS de 463,5 RON începând cu ianuarie 2018 și pe viitor,

- să se constate că reclamantele sunt discriminate în raport de colegii de la Curțile de Apel Bacău, București, Pitești și parchetele de pe lângă instanțele de judecată referitor la cuantumul sporurilor, de 45 % și nu 30 % cum a stabilit Curtea de Apel Suceava și la aplicarea VRS de 463,5 RON începând cu data de 1 ianuarie 2018 si reclamantelor.

Prin Hotărârea nr. 17/12 iulie 2018, Colegiul de conducere a Curții de Apel Suceava a respins contestația împotriva Deciziei nr. 143/18.06.2018 cu privire la aplicarea corectă a sporurilor în cuantum de 45 la sută.

În cauză au depus întâmpinări pârâții, pârâtul Ministerul Justiției solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate și pe cale de consecință respingerea acțiunii față de Minister.

Prin sentința civilă nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea reclamantelor A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "anulare act administrativ – Hotărâre nr. 17/12.07.2018", ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au formulat cerere de recurs, pârâtul Ministerul Justiției formulând recurs incident.

Prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, au considerat că motivarea instanței de fond este nelegală și netemeinică și nu ține cont de normele legale aplicabile speței, prezentând, în esență, următoarele argumente:

- potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017, în opinia acestora, angajatorul avea obligația majorării cu 25% a salariilor chiar dacă acestea erau la nivelul anului 2022, această majorare urmând să acopere transferul contribuțiilor de plată de la angajator la angajat,

- cuantum sporurilor trebuie să fie de 45%, cu trimitere la Curtea de Apel Bucuresti care aplică sporuri în cuantum total de 45%, invocând discriminarea în raport cu colegii de la această instanță, precum și de la instanțele care procedează la un mod de calcul diferit decât cel aplicat acestora.

În susținerea cererii de recurs incident formulată de pârâtul Ministerul Justiției, acesta a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Minister, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

Astfel, în opinia sa, Ministerul nu poate fi obligat în mod direct să plătească reclamantelor eventuale diferențe bănești, întrucât are atribuții privind efectuarea calculului și acordarea drepturilor salariale doar pentru salariații din aparatul propriu al ministerului și numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare și de a repartiza creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamante, în opinia sa, sentința fiind legală sub aspectul aplicării dispozițiilor Legii nr. 153/2017 cu ocazia încadrarea salarială a reclamantelor.

Intimații-pârâți Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurentele-reclamante și menținerea soluției primei instanțe, în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurentele-reclamante au solicitat respingerea tuturor apărărilor invocate de intimați.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din data de 21 aprilie 2022, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 517 alin. (1)

1

C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin Rezoluția din data de 26 octombrie 2022, s-a fixat termen la data de 8 decembrie 2022, cu citarea părților, în vederea verificării subzistenței motivului suspendării judecății, dată la care cauza a fost repusă pe rol.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 24 noiembrie 2022, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, și, în rejudecare, după casare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar cu privire la capătul de cerere privind plata, actualizarea sumelor datorate si plata penalităților/dobânzilor acestea au fost solicitate pentru sumele rezultate în urma aplicării integrale a sporurilor de 45 % si a VRS de 605,225 RON astfel cum s-a stabilit prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, urmând să fie admis recursul incident, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin decizia nr. 143/18.06.2018 a președintelui Curții de Apel Suceava, începând cu data de 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază și al sporurilor pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul Curții de Apel Suceava și al instanțelor de judecată arondate să fie majorat cu 25%, respectiv 28,5% pentru persoanele scutite de plata impozitelor față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017. Potrivit aceleiași decizii personalul auxiliar de specialitate beneficiază de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 10%, spor de confidențialitate de 5% și spor pentru condiții vătămătoare și periculoase de 15%.

Prin Hotărârea nr. 17/12.07.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Suceava, au fost respinse contestațiile formulate de reclamanți împotriva Deciziei de mai sus.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele A., B., personal auxiliar de specialitate al Judecătoriei Vatra Domei, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, solicitând: anularea Hotărârii nr. 17 din 12 iulie 2018 a Colegiului de conducere a Curții de Apel Suceava, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 143 din 18 iunie 2018 emisă de Președintele Curții de Apel Suceava; anularea în parte a deciziei contestate și emiterea unei noi decizii care să stabilească în mod corect drepturile noastre salariale, prin aplicarea în mod legal a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv prin stabilirea procentului de 30 % pe angajator/ordonator de credite (și nu pe angajat) și prin acordarea nivelului maxim al sporurilor (45% format din: 15% condiții de muncă, 25% condiții de risc si 5% spor de confidentialitate); aplicarea VRS de 463,5 RON așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 143 din 18.06.2018 pentru reclamanți indiferent, dacă sunt salarizați deja la nivelul anului 2022, așa cum procedează alte curți de apel (București, Bacău, Pitești) și așa cum sunt salarizați marea majoritate a colegilor care-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Public – parchete; plata, actualizarea sumelor datorate si viata penalităților/dobânzilor pentru sumele rezultate în urma aplicării integrale a sporurilor de 45 % si a VRS de 463,5 RON începând cu ianuarie 2018 și pe viitor; să se constate că reclamantele sunt discriminate în raport de colegii de la Curțile de Apel Bacău, București, Pitești și parchetele de pe lângă instanțele de judecată referitor la cuantumul sporurilor, de 45 % și nu 30 % cum a stabilit CA Suceava și la aplicarea VRS de 463,5 RON începând cu data de 1 ianuarie 2018 si reclamantelor.

Prin sentința recurată, s-a respins acțiunea reclamantelor, acestea înțelegând să formuleze critici din perspectiva greșitei aplicări a legii, iar pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs incident, criticând soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale a reclamantelor.

Instanța de control judiciar reține că prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au formulat critici din perspectiva greșitei aplicări a legii, în ceea ce privește acordarea sporurilor în cuantum total de 30% per angajator/ordonator de credite, iar nu per angajat și neacordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, în ceea ce privește majorarea salarială cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018, fără aplicarea plafonului pentru anul 2022 stabilit prin Legea nr. 153/2017, invocând discriminarea față de colegii de la alte instanțe ori parchete, argumente care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta curte le apreciază ca fiind nefondate.

Referitor la criticile privind cuantumul total al sporurilor, Înalta Curte reține că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Așadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate și prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).

De asemenea, instanța de control judiciar, reține că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuție are caracter special, limita prevăzută neputând fi depășită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care și modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit, așa cum se subliniază și în decizia mai sus amintită (par. 79).

Înalta Curte apreciază că recurentelor - reclamante nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Înalta Curte are în vedere și considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, anterior menționate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragraful nr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Se mai reține și cele statuate la par. 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii.

Raportat la aceste statuări ale instanței supreme, cu caracter obligatoriu, Înalta Curte constată că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizația de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată argumentele expuse de recurentele-reclamante în calea de atac a recursului cu privire la solicitarea de acordare a sporurilor în cuantum total de 45%, și la stabilirea procentului de 30% pe angajator/ordonator de credite, și nu pe angajat sunt nefondate, hotărârea recurată fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susținerile recurenților referitoare la obligația angajatorului de a majora salariile cu 25% indiferent dacă acestea erau deja la nivelul anului 2022.

Potrivit art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Dispozițiile legale anterior amintite sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, astfel că nu se poate stabili că o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuțiile puterii legislative ori în atribuțiile Curții Constituționale.

Astfel, referitor la faptul că reclamanții nu au beneficiat de creșterea de 25% de la data de 1 ianuarie 2018, prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, se constată că potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, să fie acordate cele stabilite pentru anul 2022.

În condițiile în care, la data de 1 ianuarie 2018, drepturile salariale ale reclamantelor (menținute în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017) erau calculate potrivit art. 23 alin. (2) din Anexa nr. VI, Cap. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, acestea au depășit nivelul stabilit de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022.

Ca atare, prin efectul legii, reclamantele nu au beneficiat de creșterea salarială de 25%, drepturile lor salariale fiind stabilite la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022. În acest context, în lumina unui argument de sistematizare a acestor texte de lege, art. 38 alin. (3) nu poate deroga de la regula stabilită la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurente, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

În ceea ce privește solicitarea recurentelor-reclamate de plată a drepturilor salariale/actualizări prin raportare la o valoare de referință sectoriale de 605,225 RON, asa cum s-a stabilit prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș, formulată prin notele de ședință depuse pentru termenul la care s-a soluționat cauza în recurs, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată această solicitare a privit aplicarea unei VRS de 463,5 RON, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 143/2018, fără să se aplice plafonarea salariului la nivelul anului 2022, acestea fiind limitele învestirii instanței, nefăcând obiectul analizei instanței de fond. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ., aceste aspecte nu pot fi analizate pentru prima dată în stadiul procesual al recursului.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de pârâtul Minsiterul Justiției privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările ulterioare, acesta este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care "asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept".

În acest sens, în vederea realizării și exercitării obiectivelor și funcțiilor din domeniul său de activitate, Ministerul Justiției îndeplinește anumite atribuții specifice, strict determinate de lege, iar în calitatea sa de autoritate de stat, asigură controlul asupra aplicării unitare și respectării reglementărilor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor și unităților care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau în subordinea sa, prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 652/2009.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. o) din Hotărârea nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, "Președintele curții de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, în sensul că numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar și administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia (...)

Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică,iar raportul de muncă al reclamantelor a fost stabilit cu angajatorul, astfel că drepturile salariale au fost calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care a procedat și la calcularea și virarea impozitului și a contribuțiilor sociale către stat.

Reclamantele au fost încadrate prin decizie a președintelui Curții de Apel Suceava, iar Ministerul Justiției, potrivit H.G. nr. 652/2009 de organizare și funcționare, nu are atribuții în legătură cu încadrarea, stabilirea drepturilor salariale sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului instanțelor judecătorești, astfel că nu există niciun temei juridic în baza căruia să se stabilească răspunderea Ministerului pentru modul de calculare a drepturilor salariale respective.

În acest sens și având în vedere și calitatea reclamantelor, respectiv, personal auxiliar de specialitate, Ministerul Justiției nu calculează și nu plătește drepturile salariale decât propriilor angajați, singura obligație a acestui ordonator principal de credite putând fi aceea de a vira și asigura sumele solicitate de curțile de apel prin proiectele de buget, conform dispozițiilor legale aplicabile.

De asemenea, în contextul dispozițiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, obligația de plată a acestor diferențe salariale în sarcina Ministerului Justiției excedează atribuțiilor acestui pârât.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul recursul formulat de reclamante, ca nefundat; va admite recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale; va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1719 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.