Decizia nr. 5351/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A., a chemat în judecată pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta, în principal, la emiterea unei decizii privind retrocedarea în natură a imobilelor cu nr. topo. x Popești, înscrise în C.F. nr. x Popești, care au format obiectul cererilor de retrocedare nr. x/24.01.2006, constând în terenuri intravilane și două case (nr. topo. x Popești), iar în subsidiar, la emiterea unei decizii privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, sub formă de puncte, pentru imobilele menționate anterior, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 42/CA/2021–P.I. din 28 aprilie 2021, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, pentru Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolică, Marghita, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, pentru Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolică, Marghita a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece au fost nesocotite dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013, în conformitate cu care entitățile învestite de lege aveau la dispoziție un termen de 36 de luni pentru soluționarea cererilor, contrar celor reținute de instanța de fond în considerentele sentinței recurate. Mai mult, instanța de fond nu a luat în considerare nici Decizia nr. 45/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost interpretate prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Potrivit acestei Decizii: "termenul de 6 luni nu se aplică cererilor formulate împotriva refuzului entităților învestite de lege de soluționare a notificării, altele decât cele prevăzute de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013". Practic, această ultimă decizie a instanței supreme este în perfectă concordanță cu prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluționarea în termen sau la refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică. Prin cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006, Episcopia Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru de cult - conform art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 - a solicitat pentru Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic Marghita retrocedarea în natură a imobilelor cu nr. topo. x Popești, înscrise în C.F. nr. x Popești, constând în terenuri intravilane și două case (nr. topo. x Popești). Conform înscrierilor din aceste cărți funciare, toate aceste imobile au aparținut, înainte de 1948, Bisericii Greco-Catolice, respectiv Parohiei Greco-Catolice Popeși din cadrul Protopopiatului Român Unit cu Roma Marghita. Recurenta mai precizează că prin Decretul nr. 358/02.12.1948, întreaga avere mobilă și imobilă i-a fost preluată fără niciun titlu de Statul Român, astfel încât are dreptul la retrocedarea în natură a acestor imobile, în măsura în care ele erau libere la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, conform art. 1 din acest act normativ. În măsura în care aceste imobile au fost înstrăinate legal în perioada de referință (până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000) sau sunt afectate de construcții, recurenta consideră că este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în puncte, în conformitate cu prevederile art. 3 alin, (6) coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013. În sprijinul susținerilor sale sunt și prevederile pct. 1 din Normele metodologice la art. 1 din O.U.G. nr. 94: "sunt considerate abuzive acele preluări,..., care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile...". Deoarece nu a existat niciun titlu pentru preluarea acestor imobile, pârâta era obligată să soluționeze cererile de retrocedare formulate, fie prin restituirea în natură, fie prin acordarea de măsuri compensatorii, în termen de 60 de luni de la publicarea în M. Of. a Legii nr. 165/2003, adică de la data de 20.05.2013 până la data-limită de 20.05.2018 (art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013). Recurenta consideră că a dovedit existența dreptului de proprietate în patrimoniul său anterior datei de 6 martie 1945, respectiv preluarea de către Statul Român, fără nici un titlu, a imobilelor cu nr. topo. x Popești, înscrise în C.F. nr. x, 27, 805 și 896 Popești, constând în terenuri intravilane și două case (nr. topo. x Popești), de unde decurge îndreptățirea la recunoașterea dreptului la retrocedare în natură sau la măsuri reparatorii sub formă de puncte, respectiv calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 pct. 2 din O.U.G. nr. 94/2000. În opinia recurentei, considerentul instanței de fond privind neformularea unei acțiuni având ca obiect "obligarea pârâtei la soluționarea cererii și emiterea Decizie", este în contradicție cu cererea introductivă, care se referă la ambele soluții legale posibile, fie restituirea în natură, fie obligarea intimatei să emită o decizie privind acordarea măsurilor reparatorii, în echivalent. De asemenea, acest considerent a fost infirmat în mai multe decizii de speță ale instanței supreme - care pot fi aplicate prin raționament analogic -, prin care, în prezența caracterului lacunar al Legii nr. 18/1991, Înalta Curte de Casație si Justiție a răspuns afirmativ la întrebarea dacă titularul unui drept subiectiv recunoscut de lege are acces la justiție în caz de tăcere a autorităților abilitate, cu motivarea că art. 6 și 13 din CEDO și art. 21 din Constituția României consacră în mod imperativ acest drept (deciziile nr. 5329/2003 și nr. 1405/2003 publicate în Buletinul Jurisprudenței pe anul 2003, p. 49-56; deciziile nr. 2767/2004 și nr. 3573/2004 publicate în Buletinul Casației nr. 1/2005. p. 22-24; deciziile nr. 200/2005, nr. 625/2005 și nr. 3032/2005 nepublicate - B. - Jurisprudența civilă comentată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Editura C.H.Beck, București, 2007, p. 44-45).

Apărările formulate în cauză Intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererile de retrocedare nr. x/24.02.2003, nr. y/24.02.2003 depuse de către Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Marghita, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Popești, și cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003, nr. y/03.03.2003 depuse de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Marghita, și cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006, nr. x/24.01.2006, nr. x/24.01.2006, nr. x/24.01.2006, nr. x/24.01.2006, nr.x/24.01.2006 și nr. x/24.01.2006 depuse de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Popești, s-a solicitat restituirea imobilelor situate în județul Bihor, cu nr. top. x, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Popești și nr. top. x, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Popești, dosarul administrativ aferent cererilor de retrocedare nefiind încă soluționat de către Comisia specială de retrocedare. Intimata a avut în vedere prevederile punctului 4 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "nu fac obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele situate, în prezent sau la data preluării abuzive, în extravilanul localităților, întrucât acestea fac obiectul legilor speciale de restituire din domeniul fondului funciar". De asemenea, s-a reținut că dispozițiile art. IV, titlul II din Legea nr. 247/2005, prevăd că: "cererile de retrocedare având ca obiect terenuri situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, precum și construcțiile de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta de către Comisia specială de retrocedare, în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Termenul de 60 de zile curge de la data la care Comisia specială de retrocedare primește situația juridică din care reiese că imobilul respectiv era la momentul preluării situat în extravilan sau este în prezent situat în extravilan." În vederea finalizării procedurii administrative de soluționare a dosarului aferent cererilor menționate, pentru stabilirea competenței de soluționare a cererilor de retrocedare menționate, prin adresele nr. x/15.03.2021 și nr. y/16.03.2021, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Bihor cât și Primăriei comunei Popești, jud. Bihor, informații referitoare la imobilul identificat cu nr. top. x, respectiv dacă acest imobil s-a aflat în intravilanul sau extravilanul localității, în perioada 1948-1989 precum și dacă, în prezent, se află în intravilanul sau extravilanul localității, întrucât potrivit cărții funciare electronice nr. x a localității Popești provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Popești, acesta se află în extravilanul localității. Totodată, prin adresa nr. x/15.03.2021, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor să transmită înscrisuri/documente. Înalta Curte constată că reclamanta nu a contestat un act administrativ tipic sau asimilat, ci a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererilor formulate. De asemenea, nu s-a fixat un termen pentru depunerea documentelor solicitate de către Comisie și nici pentru soluționarea cererilor după depunerea documentației. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond temeinic și legal a constatat că procedura de analiză a cererilor de retrocedare formulate de recurentă este în curs de desfășurare. Instanța de fond în mod corect a reținut că, față de obiectul acțiunii, nu se poate substitui Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase, pentru a dispune în locul acesteia retrocedarea bunurilor sau acordarea de despăgubiri. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că obligația de soluționare a acestor cereri revine exclusiv Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase și se finalizează prin adoptarea Deciziei de admitere sau de respingere a cererii. Doar această decizie poate fi supusă analizei legalității efectuată de către instanța de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere că procedura era în curs de desfășurare, instanța putea fi investită cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la soluționarea cererii și emiterea Deciziei. În raport cu cele reținute, se constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Având în vedere soluția pronunțată, instanța va respinge cererea recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.