ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ulterior modificată, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Oradea au chemat în judecată pârâții și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să anuleze în parte, Decizia nr. 8657/18.06.2019 emisă de către pârâtă, cu privire la imobilele cu nr. topo. x Beznea și, în principal, să oblige pârâta să emită o decizie prin care să dispună restituirea în natură, către reclamantă a imobilele cu nr. topo. x, și 3 Beznea și acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul cu nr. topo. x Beznea, iar, în subsidiar, să dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru toate aceste imobile.

Prin sentința civilă din 180/CA/2019-P.I. din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România; a anulat în parte, respectiv cu privire la imobilele cu nr. topo. x Beznea, Decizia nr. 8657/18.06.2019 emisă de către pârâtă; a obligat pârâta să emită o decizie prin care să propună acordarea către reclamante a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială, pentru imobilele cu nr. topo. x Beznea și a respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă două aspecte de nelegalitate .

Primul privește aplicarea greșită de prima instanță prin sentința atacată de admitere a acțiunii și de anulare în parte a Deciziei nr. 8657/18.06.2019 a prevederilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și a dispozițiilor art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948 și ale art. 32-33 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată; cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul roman, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau in patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 358/1948, în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Potrivit art. 2 din decretul sus-menționat, averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat,

În opinia recurentei-pârâte Decretul nr. 358/1984 nu reprezintă un act de preluare abuzivă, acesta reglementând în art. 2 doar procedura de repartizare a bunurilor aparținând cultului greco-catolic. Dar imobilele care au aparținut Mitropoliei sau Episcopilor au trecut în propietatea statului român.

Potrivit cărții funciare nr. x a localității Beznea, dreptul de proprietate al starului român asupra imobilelor identificate cu nr. top. inițiale 1,2,3 a fost înscris prima dată în anul 1983, iar, la acel moment, imobilele respective se aflau în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Delureni.

Potrivit art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă în cartea fandară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Prevederile art. 32 coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciara, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În concluzie, potrivit cărții funciare nr. x a localității Beznea, statul român a preluat imobilele identificate cu nr. top. inițiale 1,2,3 în anul 1983 de la Parohia Ortodoxă Română Delureni, iar nu de la Parohia Greco-Catolică Beznea.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 8 alin. 1 din același act normativ în ceea ce privește soluția dispusă de instanța de fond cu privire la conținutul deciziei de acordare de măsuri reparatorii.

Se apreciază de către recurenta-pârâtă că prin soluția dispusă prima instanță s-a substituit în atribuții administrative și a încălcat principiul reparației puterilor în stat.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate și menținerea ca legal emisă a deciziei contestate.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1

(1)

din O.U.G. nr. 94/2000 și a dispozițiilor art. 8 și 18(1) din Legea nr. 554/2004.

Primul aspect de nelegalitate invocat nu este fondat.

În cauză prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dispoziții în baza cărora reclamanta-intimată, ca pretins fost proprietar a formulat cererile de acordare despăgubiri pentru imobilele identificate cu nr. topo din cartea funciară.

Conform prevederilor de la pct. 1 de sub art. 1 (din O.U.G. nr. 94/2000) din Normele metodologice:

"sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ..., dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării".

Prima instanță a verificat corect legalitatea deciziei nr. 8657/2019 contestate de reclamante în raport de condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 1 și 2 din UG nr. 94/2000 care reprezintă temeiul formulării cererilor privind acordarea de măsuri reparatorii.

În cauză nu poate fi reținută incidența altor acte normative invocate în cererea de recurs, respectiv dispozițiile Decretului nr. 358/1948 și Decretul Lege nr. 115/20138 acte care nu au reprezentat temeiul emiterii deciziei contestate.

Decretul nr. 358/1948 are relevanță numai în ceea ce privește temeiul preluării abuzive de stat a imobilelor aparținând reclamantei din anul 1890 conform înscrisurilor din cartea funciară calitatea reclamantei de fost proprietar intabular a fost probată și nu a fost contestată de către recurenta-pârâtă.

Ce a constatat recurenta-pârâtă și a fost verificat corect de prima instanță a fost caracterul abuziv al preluării de stat a imobilelor în baza Decretului nr. 338/1958 prin care s-a desființat de drept Biserica Greco-Catolică din România iar patrimoniul a fost preluat de Biserica Ortodoxă.

Astfel, în art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948 se prevedea expres că averea mobilă și imobilă a Bisericii Greco-Catolice, "...cu excepția expresă a averii fostelor parohii", "revine Statului Român", iar prin art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că:

"o comisie interdepartamentală ... va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române". În consecință, prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată juridic de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut de Statul Român fără titlu, de vreme ce - prin chiar efectul juridic principal al art. 1 din Decretul nr. 358/1948 - Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a fost desființată ca subiect de drept civil. Mergând pe "logica" recurentei - în sensul că averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată de către Statul Român -, se ajunge la existența unui drept fără titular, ceea ce este aberant.

În consecință, parohiile Bisericii Ortodoxe Române (în speță, Parohia Ortodoxă Română din Delureni/Beznea) nu au dobândit nicidecum un drept de proprietate asupra imobilelor care au aparținut Bisericii Greco-Catolice, această dobândire fiind contrară și prevederilor art. 10 din Constituția de la 1948, precum și prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Conform acestora din urmă, bunurile care au intrat în patrimoniul statului sau al unităților administrativ-teritoriale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fără titlu valabil, prin nerespectarea Constituției de la momentul preluării, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, putând fi revendicate (pe calea dreptului comun sau pe calea procedurilor din legile speciale, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).

Înscrierea în cartea funciară în anul 1983 nu înlătură caracterul abuziv al preluării din anul 1948, în cauză fiind îndeplinită condiția preluării fără titlu prevăzut de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

În mod legal prima instanță a verificat legalitatea deciziei de respingere sub aspectul îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 și a anulat în parte decizia contestată constatând că reclamantele are un drept recunoscut de lege vătămat prin respingerea cererilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele care i-au aparținut și care au fost preluate abuziv de statul român în anul 1948.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat în recurs nu este fondat.

În cauză nu poate fi reținută interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 și 18(1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluționarea capătului accesoriu din acțiunea reclamantei-intimate astfel cum a fost formulată.

Obligarea recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii de restituire în natură respectiv de despăgubiri prin echivalent pentru imobilele care au făcut obiectul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o consecință a anulării deciziei contestate prin care reclamanții cu foști proprietari nu le-a fost recunoscut acest drept. Iar soluția dispusă se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și poate fi dispusă în baza art. 18 alin. 1 din același act normativ.

Instanța de contencios administrativ exercită un control de legalitate, având deplină jurisdicție conform art. 8 și 18(1) din Legea nr. 554/2004, fără a se putea aprecia că în cauză instanța s-a substituit atribuțiilor administrative ale recurentei-pârâte sau ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile din 180/CA/2019-P.I. din 5 decembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.