Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5290/2022

HOTĂRÂRE
10.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5290/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, reține următoarele:

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3232 din 27 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017. Definitivă. Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe ro
ÎCCJ 2022-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4052/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2018 pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2024-03-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1775/2024
Ședința publică din data de 27 martie 2024 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2023-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2023
Ședința publică din data de 30 mai 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2023-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5765/2023
Ședința publică din data de 5 decembrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă