ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2015, așa cum a fost completată și modificată, reclamanta Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1/2015, pronunțata în dosar nr. x/CSD/2.014 de Comisia Superioara de Disciplină din cadrul UNEJ, respectiv încheierii din data de 16.01.2015 pronunțată în cauză și a Hotărârii nr. 2/2014 pronunțată în dosar nr. x/2014, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- admiterea contestației, desființarea soluțiilor și a hotărârilor contestate si închiderea dosarului disciplinar;

- constatarea și sancționarea cu nulitatea absolută a procesului-verbal de cercetare prealabilă, încheiat la data de 8. 05.2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba - Iulia, precum și a actelor subsecvente.

Prin sentința nr. 125 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității contestației, invocată din oficiu și, în consecință,

- a respins ca inadmisibilă contestația formulată de reclamanta Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia;

- a respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 1/2015, pronunțată în dosar nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J., inclusiv a încheierii din data de 16.01.2015, pronunțată în cauză și a Hotărârii nr. 2/2014, pronunțată în dosar nr. x/2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba îulia, cerere formulată de reclamanta Executor Judecătoresc A. în contradictoriu cu pârâtele Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești;

- a obligat reclamanta să plătească pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia suma de 2.728 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 11.05.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile tardivității, lipsei de interes și abuzului de drept procesual, a fost admis în principiu recursul declarat și s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului la 27.10.2017, cu citarea părților.

Prin încheierea din 27.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, iar prin încheierea din 23.02.2018 a Înaltei Curți a fost respinsă cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurenta-reclamantă.

La termenul din 04.06.2018 a fost invocată excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 1/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ și Hotărârea nr. 2/28.10.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.

S-a solicitat și suspendarea soluționării litigiului de față până la pronunțarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 2775 din data de 29.06.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 1/2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J., a Hotărârii nr. 2/28.10.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a procesului-verbal de cercetare prealabilă, încheiat la data de 08 mai 2014, de Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, ca inadmisibilă; s-a admis recursul declarat de reclamanta Executor Judecătoresc A. împotriva sentinței nr. 125/2015 din 23 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin încheierea nr. 604/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a admis cererea de strămutare formulată de către reclamanta executor judecătoresc A. ce formulează obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Alba Iulia și a fost strămutată judecarea cauzei la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea nr. 7 din 11.02.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2015 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și trimiterea dosarului Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, pe rolul acestei din urmă instanțe cauza fiind înregistrată la data de 05.03.2019 sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 134 din 30 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a obligat reclamanta să plătească pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia suma de 10.917,5 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Împotriva sentinței civile nr. 134 din 30 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Executor Judecătoresc A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 134 din 30 mai 2019, iar pe fond, admiterea contestației, desființarea Hotărârii nr. 1/2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. și a Hotărârii nr. 2/28.10.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Recurentul a susținut că procesul disciplinar, s-a desfășurat cu ignorarea totala a normelor de procedura - fapt ce încalcă dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția C.E.D.O. ce prevede drept condiție a procesului echitabil ca tribunalul (in speța instanțele disciplinare) sa fie imparțial, iar, pe de alta parte, judecătorul sa ofere toate garanțiile suficiente spre a exclude, in persoana lui, orice bănuiala legitima, (Piersack c./Belgia, hotărâre din 1 octombrie 1982, Kyprianou c/Grecia, hotărâre din 15 decembrie 2005), astfel ca, procesul disciplinar de fond, a cărui hotărâre a fost menținută in procesul disciplinar pe calea de atac administrativa, a cărei hotărâre la randu-i a fost examinata si validata de către Instanța judiciara de Fond, s-a desfășurat cu incalcarea art. 6 C. proc. civ. referitor la dreptul la un proces echitabil.

Enunțând dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/2000, a considerat ca procedura de judecata disciplinara s-a desfășurat după regulile vechiul C. proc. civ., pe când aplicabile in speța, erau normele Noului C. proc. civ., incalcandu-se astfel principiul legalității procesului civil, edictat de art. 7 si art. 24 C. proc. civ. care dispune cu referire la lege aplicabila proceselor noi.

Astfel, desfășurarea procesului disciplinar, cu ignorarea dispoziția art. 72 Legea 188/2000, referitoare la completarea cu dispozițiile C. proc. civ., coroborat cu pauperitatea dispozițiilor din Regulament, in privința procedurii disciplinare, au determinat ca, instanța de fond, sa considere ca argumentele criticile aduse sunt vădit nefondate si formale invocandu-se aspecte nerelevante si care nu sunt de natura sa îl vatame in vreun fel pe reclamant, fapt ce este echivalent cu nemotivarea hotărârii de fond, fiind vatamat atât contestatorul cat si Statul Român, prin incalcarea dreptului justitiabilului la un proces echitabil.

Atât instanțele disciplinare cat si instanța de fond au considerat ca judecata disciplinara s-a desfășurat după regulile de procedura reglementate in Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, în timp ce reclamantul a invocat faptul ca judecata trebuia făcuta după dispoziția art. 72 Legea 188/2000, se dipune ca: "Prezenta lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ..",

Referitor la reținerile primei instanțe privind respectarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO în motivarea criticii reclamantei cu privire la faptul că procesul disciplinar a fost lipsit de contradictorialitate întrucât instanța disciplinară i-a respins toate excepțiile și cererile în probațiune, recurenta a arătat că nu a avut dreptul la o procedură corectă și, în definitiv la un proces disciplinar echitabil fiind ignorată atât norma specială – lacunară privind desfășurarea procesului disciplinar, dar perfect explicită privitor la completarea Legii nr. 188/2000 cu Noul C. proc. civ. – aceast susținând că lipsa legalității procesului disciplinar este susceptibilă să conducă la ilegalitatea întregului proces.

Aceasta consideratiune a instanțelor disciplinare cat si a instanței de fond este in contradicție cu ierarhizarea normelor de drept, care impune actului legislativ secundar Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, subordonarea atât legii primare speciale Legea nr. 188/2000 cat si subordonarea legii generale de procedura Noul C. proc. civ., la care face trimitere art. 72 din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la incidentul procedural al recuzării/abținerii membrilor completului de judecata din prima instanța disciplinara, (pag, 25 par. 4 din sent. civ. 134/2019), după expunerea sintetica a principalelor momente procesuale din prima faza a procesului disciplinar (de fond) ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, recurentul a concluzionat că fata de considerentele instanței de fond cu referire la asa-zisul incident procedural al recuzării/abținerii membrilor completului de judecata din prima instanța disciplinara si cu privire la respectarea in cadrul procedurii disciplinare derulate in fata Consiliului de disciplina a garanțiilor implicite ale procesului echitabil, procedura disciplinara a fost ilegala, iar considerentele instanței de fond, sunt oscilante privitoare la aplicarea dispozițiilor Noului C. proc. civ., privitoare la incompatibilități (ale executorilor judecătorești ce au calitatea de judecători in cadrul procedurii disciplinare).

Legea 188/2000 privind executorii judecătorești nu are prevederi exprese, cu referire la incompatibilități aplicabile executorilor judecătorești - ce au calitatea de judecători in complete disciplinare, astfel ca se face trimiterea la dispozițiile art. 72 Legea 188/2000, procedura si judecarea incompatibilitatilor fiind obligatoriu făcuta potrivit normei procedurale generale, in lipsa de norma speciala.

Astfel ca, in speța disciplinara, referitor la incompatibilități, trebuiau aplicate dispozițiile art. 41-54 C. proc. civ. - dar, instanțele disciplinare, cu precădere, instanța disciplinara de fond - Consiliul de Disciplina din cadrul C.E.J. Alba-Iulia, au preferat sa judece cauza, respectiv, sa dispună referitor la excepțiile de incompatibilitate, intr-o maniera proprie, lipsita de temei juridic si in abstentiune de procedura si/sau cu totala desconsiderare a legii.

Au fost incalcate dispozițiile art. 214 C. proc. civ. in sensul alin. (1), membrii completului nefiind aceeași pe tot cursul judecații si in sensul alin. (2). Înlocuirea membrilor completului, s-a făcut alternativ, inconsecvent, fara judecarea cererilor de incompatibilitate, depuse chiar de aceștia si fara judecarea cererilor de incompatibilitatea depuse de contestatoare, in definitiv fara respectarea condițiilor legale.

Cererea de incompatibilitate - abținere, depusa in data de 18.07.2014 de membrul titular si vicepreședinte al primului complet disciplinar de fond, B. trebuia judecata conform art. 50 C. proc. civ. de către un alt complet sau instanța superioara, care trebuia sa pronunțe o hotărâre, nefiind revocabila si neputând fi neluata in seama, ajungandu-se la constituirea, in aceeași cauza, al celui al treilea complet disciplinar de fond (identic cu primul), avand ca membrul titular si vicepreședinte, pe același B..

Instanța de fond a greșit, in privința incompatibilității judecătorului B., in procesul disciplinar de fond, greșeala care a afectat grav judecata, in consideratiunea faptului ca, in mod vădit, a fost văduvit de dreptul la un proces echitabil - in situația in care a fost judecat de un judecător disciplinar care el insusi s-a declarat incompatibil, care a formulat cerere de abținere care procedural (si nici moral) nu era revocabila si nu putea fi neluata in seama si care cerere trebuia judecata conform art. 50 C. proc. civ. de către un alt complet sau de către Instanța Superioara Disciplinara, care trebuia sa pronunțe o hotărâre.

Comisia Superioara de Disciplina nu s-a pronunțat asupra cererii de recuzare (a completului constituit cu supleanți), deși în mod procedural, odată investita, comisia superioara de disciplina avea obligația de a soluționa cererea, neexistind legal posibilitatea de ignorare a cererii si lăsarea acesteia nejudecate.

La data de 02.10.2014 completul de judecata al Consiliului de disciplina format din președintele C. si cei doi supleanți s-a întrunit din oficiu si au convocat pentru următorul termen de judecata din 23.10.2014 pe cei doi membri de drept, respectiv B. si D..

Instanța de fond, a ignorat considerentele Deciziei nr. 810/2007 a Curții Constituționale - decizie general obligatorie - care dispune ca situațiile pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres și limitativ prevăzute de lege și se referă la conduita profesională a acestuia, precum si peste poziția Guvernului reținuta in aceeași Decizie a Curții Constituționale, prin care se arata că verificarea activității executorilor judecătorești se exercită raportat la ansamblul activității și nu într-o cauza determinată.

Instanța de fond, a ignorat dispozițiile C. proc. civ., care prevăd ca executarea silita (deci actele de executare) este sub controlul instanțelor judecătorești, iar nu sub controlul organismelor disciplinare, care nu au căderea de a verifica sau constata deficiente ale executării silite sau ale actelor de executare, precum și dispozițiile art. 60 alin. (1) si 2 din Legea nr. 188/2000, care reglementează in mod clar, faptul ca, activitatea executorilor judecătorești este supusa controlului profesional, iar nu si actele de executare, care, in mod exclusiv, sunt supuse controlului instanțelor.

Pe fond, recurentul a apreciat că faptele disciplinare, sancționate ca ilegale sau imorale, sunt fie inexistente, fie nu reprezintă abateri disciplinare, in sensul prevăzut de lege - iar daca ar fi fost săvârșite, astfel precum au fost prezentate, unele dintre fapte, ar fi însemnat infracțiuni, dar mai presus de toate, organismele profesionale nu au investirea de a analiza legalitatea actelor de executare silita, ci pot analiza exclusiv activitatea executorului judecătoresc. Numai organele judiciare, respectiv, instanțele judecătorești, pot, in mod exclusiv sa analizeze actele de executare.

Așadar, a reiterat susținerea că verificarea profesională este subsidiară controlului jurisdictional, fara a se putea interfera, mai mult, controlul profesional ar putea fi justificat numai in situația in care, in urma controlului judiciar s-au constatat deficiente ale actelor executionale, fiind profund ilegal si imoral, ca in cadrul controlului profesional sa se poată constata deficiente ale actelor de executare silita.

Instanța de fond greșește când susține că executorul judecătoresc nu are cont de consemnațiuni mai întâi pentru că imediat ce face această reținere face mențiunea despre registrul de valori, în care se înscriu recipisele de consemnațiune, iar apoi pentru că este de notorietate că fără acest cont biroul nu poate funcționa.

Cu privire la datoria fiscală în cuantum de 244.022 RON referitor la care curtea reține că provine din aplicarea amenzilor de către instanțele de judecată prin care au sancționat refuzul executorului judecătoresc de a comunica copiile dosarelor executionale sub pretextul avansării contravalorii copiilor de partea interesată, reclamanta neachitând aceste amenzi și a reținerilor că pe lângă afectarea prestigiului profesiei, acest fapt a avut drept consecință tergiversarea nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, recurenta a arătat că în continuare susține că executorul judecătoresc nu poate fi obligat la a-și grefa patrimoniul cu plata serviciilor de acest tip în interesul părților care trebuie să fie obligate la avansarea cheltuielilor necesare copierii dosarului de executare silită.

În concluzie, legea fiscală nu a fost încălcată, executorul fiind controlat anual, lipsa din dosar a chitantei onorariului este corect constatată, dar nu poate reprezenta abatere disciplinară, iar, în unele cazuri lipseste pentru că nu executorului îi erau destinate sumele respective.

A mai susținut recurentul că activitatea biroului a fost gestionată corespunzător, ținând cont de numărul mare de dosare execuționale având în vedere că executorul nu are posibilitatea de a refuza înregistrarea cererilor de executare silită sau a condiționa primirea acestora, iar personalul deservent de 24 de persoane lucra la data efectuării controlului profesional în două ture, precum și în două dintre zilele de sâmbătă ale lunii, timp de 6 ore.

Cu privire la faptul că activitatea biroului nu era riguros condusă recurentul-reclamant a apreciat că prima instanță a înțeles greșit situația plângerilor împotriva acesteia, precum și faptul că aceasta nu a combătut că 23% din numărul total de sesizări au fost formulate împotriva acesteia, a arătat că acestea sunt cauzate de neînțelegerile pe care le-a avut ulterior anului 2014, cu președintele UNEJ împotriva căruia a formulat plângere penală, făcând trimitere și la propunerea președintelui CEJ Alba Iulia de a da dosare celorlalti colegi, fiind nemulțumit că pe rolul reclamantului erau înregistrate tot atâtea dosare cât pe rolul celorlalti executori din circumscripția Curții.

Recurentul a arătat, de asemenea, cu privire la abaterea prevăzută de art. 47 lit. f) din Legea nr. 188/200 că nu este adevărată susținerea absenței nejustificate de la biroul executorului judecătoresc acesta lipsind justificat, în scopul executării silite, situație dovedită cu acte.

Cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la modificarea și completarea acțiunii și la faptul că lipsa semnăturii de pe procesul-verbal de control nu reprezintă motiv de nulitate, recurentul arată că susține în continuare nulitatea procedurală și falsul procesului-verbal ce nu a fost încheiat cu ocazia controlului, ci ulterior, nu a fost încheiat la sediul BEJ A., ci în altă parte, nu a fost opozabil acestuia, neputând face apărări și depune probe, situație față de care s-a trecut direct la cercetarea disciplinară.

A mai făcut referiri și la nerespectarea prevederilor art. 292 C. proc. civ. și art. 178 C. proc. civ., cu privire la depunerea înscrisurilor de către titularul acțiunii disciplinare în forma certificată prevăzută de lege din perspectiva art. 72 din Legea nr. 188/2000, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Referitor la individualizarea sancțiunii, recurentul a arătat că s-a efectuat în mod greșit, întrucât prima instanță, care nu a înțeles încălcarea procedurii după care s-a desfășurat procesul, ignorarea incompatibilităților/recuzării fapt ce a făcut ca B. în calitate de judecător disciplinar să își judece propriile acte întocmite și în calitate de executor judecătoresc și în baza acestora să pronunțe o hotărâre care sancționează executorul judecătoresc sancționat disciplinar.

În fine, recurentul a arătat că, în opinia sa, sancțiunea prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 - excluderea din profesie - este evident similara cu sancțiunea prevăzută de art. 111 alin. (1) din C. pen. - Legea nr. 286/2009, cu deosebirea că sancțiunea disciplinara cu excluderea din profesie, este o pedeapsa principala si definitiva - fara a putea fi limitata in timp odată dispusa, în timp ce sancțiunea penala a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcție ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate, este o pedeapsa complementara si temporara - putând fi si limitata in timp odată dispusa, ceea ce face ca, regimul juridic aplicabil în materia contenciosului administrativ (cu referire la procedura procesului disciplinar si sancțiunile disciplinare civile) sa fie mai puțin favorabil celui care reglementează infracțiunile penale, în condițiile în care primele sunt considerate de către legiuitorul național si european ca fiind mai puțin grave decât următoarele - situație juridica ce cotravine normelor europene si jurisprudentei C.E.D.O. si C.J.U.E.

Prin urmare, in ciuda naturii profesionale a sancțiunii efectiv aplicate contestatoarei si natura civila a legii de pedepsire a faptelor respective, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale - situație fata de care, pentru argumentele de fond si mai ales argumentele (greșelile) de procedura invocate, trebuie constatata încălcarea garanțiilor procesuale - in faza procesului disciplinar si in faza judiciara in primă instantă, motivat de faptul ca, hotărârea instanței disciplinare de fond a fost menținută de instanța disciplinara superioara Comisia Superioara de Disciplina, care la rându-i a fost menținută, in cadrul procesului judiciar de fond, prin hotărârea instanței de fond - Curtea de Apel Cluj, recurata.

In consecința, recurentul a apreciat că, de lege ferenda, se impune ca pedeapsa maximala in materie profesionala executionala (civila), sa fie mai favorabila decât pedeapsa in materie penala sau cel puțin sa poată fi revocabila si limitata temporal (considerând ca echitabil ar fi fost ca pedeapsa maxima prevăzuta de Legea 188/2000 sa se limiteza pana la cea prevăzută de art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000 - suspendarea din funcție pe o durată de la o lună la 6 luni).

Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a formulat întâmpinare și completare la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Cu titlu preliminar, a invocat excepția nulității recursului, arătând că, în opinia sa, se încearcă reluarea fondului problemei litigioase, recurentul neraportându-se la motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției nulității și respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând aspecte prezentate în memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din data de 17 februarie 2022, s-a respins cererea de abținere formulată de doi dintre membrii completului de judecată.

Prin încheierea din 24.03.2022 a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de interventie accesorie formulată de domnul E., reținându-se că deși este vorba despre o cerere accesorie, petentul trebuie să justifice un interes propriu în participarea la judecarea litigiului, condiție care nu este îndeplinită în cauză. Prin încheierea din data de 12 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de E. împotriva încheierii din 24.03.2022.

Prin încheierea din 19.05.2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2015, s-a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă Executor Judecătoresc A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.

Prin încheierea din data de 15.09.2022 s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă-Insemex Petroșani, reținându-se că cererea nu îmbracă forma unei veritabile cereri de intervenție, în fapt fiind vorba despre cererea prin care o terță persoană încearcă să apere interesele recurentei-reclamante, fără a invoca, la nivel de aparență, un interes propriu în soluționarea dosarului.

Prin aceeași încheiere s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecății recursului până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, depusă în ședință publică de apărătorul recurentei-reclamante, reținându-se că nu se justifică luarea unei măsuri care ar conduce la tergiversarea soluționării litigiului, în condițiile existenței unui remediu prevăzut de legiuitor, partea având posibilitatea de formulare a unei cereri de revizuire, în cazul constatării neconstituționalității prevederilor ce formează obiectul cererii de sesizare CCR.

Prin încheierea din 13.10.2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2015, s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă Executor Judecătoresc A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 19, art. I din Legea nr. 212/25.07.2018 și, subsecvent, a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin care se dispune că procedura prevăzută la art. 493 C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ, ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 19 mai 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație si Justiție, in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 188/2000 - ce reglementează activitatea executorilor judecătorești, prin care se prevede la pct. 1. faptul ca executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar la pct. 2 se prevede ca actul îndeplinit de executorul judecătoresc este act de autoritate publică, in sensul in care, dispozițiile enunțate pot fi interpretate in sensul ca raportat la serviciu de interes public pe care ii prestează si raportat la actele de autoritate publică pe care le indeplineste, executorul judecătoresc este funcționar public.

A arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., în speța, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2015 fiind în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție; chestiunea de drept identificată prezintă caracter de noutate; asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește cerința referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, a considerat a fi îndeplinită, întrucât, in cauza, a pus problema neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 48 alin. (6) din Legea 188/2000, privind executorii judecătorești, prin care se dispune ca, procedura judecării abaterilor disciplinare, se stabilește prin regulamentul de aplicare Legii 188/2000, dispoziție criticata ca fiind in contradicție cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție si cu Decizia nr. 737/08.10.2020 a Curții Constituționale, în cauză fiind îndeplinită si situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare.

De asemenea, la termenul din data de 19 mai 2022 recurentul-reclamant a depus la dosar cerere privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004.

În motivarea cererii a arătat că solicită sesizarea Înaltei Curtie de Casație si Justiție, in vederea rezolvării de principiu a problemei de drept, referitoare la aplicarea in timp a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, modificata de punctul 19, articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ, in sensul de a stabili daca: dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, in forma modificata de punctul 19 articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ, se pot aplica retroactiv, pentru cauzele deduse judecații, inainte de intrarea in vigoare a formei modificate a dispoziției evocate, cauze aflate in prezent pe rolul înaltei Curtie de Casație si Justiție, sau dimpotrivă, daca: dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea554/2004, in forma inițiala (de dinaintea modificării făcute prin punctul 19, articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018), sunt aplicabile pentru cauzele deduse judecații Instanțelor Judiciare, inainte de intrarea in vigoare a formei modificate a dispoziției evocate, cauze aflate in prezent pe rolul înaltei Curtie de Casație si Justiție.

Problema de drept a cărei rezolvare se cere este supusa unor interpretări diferite in diverse cauze, datoria faptului ca textul de lege are o formulare neclară, incompleta, astfel, chiar in dosarul x/2015 asociat dosarului principal x/2015, este parcursa in prezent procedura de filtru, pe când in dosarul principal x/2015 nu a fost parcursa procedura de filtru. Mai mult, sunt o serie de procese începute in anul 2015, in care s-a parcurs procedura de filtru la epoca la care au fost puse pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, spre exemplificare dosarele nr. x/2015; nr. 373/57/2015; nr. 374/57/2015; nr. 682/57/2015; nr. 846/57/2015 etc.

În concluzie, a opinat ca in cauza de fata, a fost fixat in mod greșit si prematur primul termen de judecata, folosindu-se ca argument dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, asa cum a fost modificat de punctul 19, art. I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ.

La termenul din data de 19 mai 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar și o cerere de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, recurenta-reclamantă a solicitat ca, in temeiul art. 267 TFUE, să se dispună sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a răspunde la următoarea întrebare preliminară ce privește interpretarea: art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului - Dreptul la un proces echitabil, interpretarea art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil si principiului securității raporturilor juridice si a principiului securității juridice (astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa), o decizie în acest sens fiind utilă soluționării cauzei afalte pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție sub nr. x/2015*, formulând următoarele întrebări:

Enunțând dispozițiile art. 493 C. proc. civ., art. 20 din Legea 554/2004 în vigoare la data înregistrării dosarului pe rolul instanței de judecată, art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificat de punctul 19, articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în M.O. nr. 658 din 30.07.2018, art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 24 C. proc. civ., definiția principiul securității juridice care exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze", precum și statuările Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest principiu, recurentul-reclamant a apreciat că in cauza, a fost fixat in mod greșit si prematur primul termen de judecata, folosindu-se ca argument dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, asa cum a fost modificat de punctul19, art. I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ.

Astfel, în conformitate cu principiul neretroacvității legii civile (art. 15 alin. (2) din Constituția României si art. 24 C. proc. civ. cât si cu principiul securității juridice (principii ce fac parte din ordinea juridică comunitară), legea civila are aplicabilitate viitoare. In plus, atâta vreme cit Legea nr. 212/2018, nu conține norme tranzitorii, consideram ca in speța, textul de lege ambiguu și neclar, enunțat la punctul 19, articolul I, nu se poate aplica in cazul unui proces înregistrat la fond în anul 2015, in schimb, se aplica direct art. 24 C. proc. civ. urmând ca art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, in forma sa modificata, sa se aplice doar pentru acțiunile formulate in contencios administrativ.

Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a depus la dosar puncte de vedere la cele trei cereri formulate de recurent la termenul din 19 mai 2022, solicitând respingerea acestora, în principal, ca inadmisibile, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de textele legale ce le reglementează și, în subsidiar, ca neîntemeiate.

La data de 29 septembrie 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise și cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere care nu poate fi analizată de instanță în raport de prevederile art. 400 C. proc. civ. conform cărora "dacă în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau probe noi va dispune repunerea cauzei pe rol, cu citarea părților".

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1.1 Cererea de îndreptare eroare materială formulată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești

Înalta Curte va admite cererea și va îndreapta eroarea materială strecurată în încheierea de ședință din data de 24 martie 2022, în sensul că denumirea intimatului-pârât este Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești, în loc de Colegiul Medicilor, iar în loc de "având cuvântul asupra excepției invocate, recurentul-reclamant" se va trece "având cuvântul asupra excepției invocate, intimatul-pârât", constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 442 alin (1) din C. proc. civ., care prevăd că "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere", fiind vorba despre o vădită eroare materială în sensul acestui text legal.

1.2 Cererile formulate de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/2000, și la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004

1.2.1 Aspecte comune

Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ.: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Astfel cum rezultă din conținutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ.

Cu privire la prima cerință, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului, nefiind pronunțată până la acest moment o hotărâre definitivă.

Acțiunea introductivă este un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, care se află în competența de primă instanță a secției de contencios administrativ a curții de apel și se soluționează prin hotărâre supusă numai recursului.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă pricina în ultimă instanță, astfel că se constată îndeplinită și cea de-a doua cerință de admisibilitate.

Și cea de-a treia condiție de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunțare a unei hotărâri prealabile apare a fi îndeplinită, având în vedere că, din verificarea evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunțată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

1.2.2 În ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/2000, Înalta Curte constată că pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul soluționării în principiu a chestiunii de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 188/2000 "(1) Executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. (...)

(2) Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege."

În speță, recurentul-reclamant solicită lămuriri privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluționării cauzei presupunând doar realizarea de către instanța de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute.

Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din C. proc. civ.

1.2.3 În ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, Înalta Curte reține că aceste dispoziții prevăd că "La articolul 20, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență. Procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ."

Așa fiind, se constată că în cauză nu este îndeplinită cerința ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, dispozițiile a căror interpretare se solicită neavând legătură cu soluționarea prezentului demers judiciar.

Astfel, se reține că prin Hotărârea nr. 106 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a luat act de hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, în cauză, nefiind vorba, așadar, despre aplicarea retroactivă a normei de procedură nouă, cauza nefiind soluționată cu aplicarea dispozițiilor legale a căror interpretare se solicită de recurentul-reclamant, astfel că nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate prevăzută de art. 519 C. proc. civ. cu privire la cererea formulată.

1.3 Cererea formulată de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare,

Amintește instanța de control judiciar că în conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Înalta Curte constată că prin întrebările formulate prin cererea de sesizare a CJUE nu se pune problema interpretării unei norme juridice a Uniunii Europene, ci recurenta-reclamantă solicită interpretarea Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului.

Or, în principal, interpretarea Cartei se face numai prin raportare la un text din legislația europeană, prin dispozițiile Cartei nefiind extinse competențele acesteia la alte aspecte care nu făceau obiectul legislației Uniuni Europene.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că cererea formulată de recurentul-reclamant nu îndeplinește condițiile de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Recomandările adresate instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012.

1.4 Excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia,

Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, constatând că argumentele de ordin critic invocate de recurenta-reclamantă privind neanalizarea și nemotivarea temeinică a respingerii susținerilor sale, precum și greșita analiză și apreciere a motivelor procedurale pentru care aceasta a invocat că procesul disciplinar este lovit de nulitate, prin prisma aplicabilității noului C. proc. civ., iar nu vechiul cod în baza căruia, în opinia sa, s-a desfășurat procedura disciplinară, precum și ignorarea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 188/2000, și invocarea greșitei aplicări a normelor de drept material în analizarea criticilor aduse actelor administrative contestate, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv pct. 8 din C. proc. civ.

2.1 Situația de fapt și de drept reținută prin actele administrative atacate

Prin hotărârea nr. 2 din 28.10.2014 pronunțată de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba – Iulia în dosarul nr. x/2014 s-a admis acțiunea disciplinară promovată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, respectiv excluderea din profesie a reclamantei A. pentru săvârșirea următoarelor abateri disciplinare: - săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri; - întârziere sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor și absența nejustificată de la birou, abateri prevăzute de art. 47 lit. c), e), respectiv f) din Legea nr. 188/2000.

Consiliul de disciplină, în urma analizării acțiunii disciplinare, a constatat că executorul în cauză a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în anumite dosare execuționale (942/2011, 2940/2012, 584/2013, 409/2013, 615/2013, 649/2013, 784/2013, 3.654/2012 și 390/2012), cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind percepute sume de bani mai mari decât cele menționate în Anexa nr. 1 la Statutul UNEJ sau care excedează acesteia, pentru activități precum tehnoredactare, printing, copiere acte, consumabile, birotică.

De asemenea, s-au stabilit cu titlul de cheltuieli de execu