ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2022

Cererea de chemare în judecată. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la 09.02.2015, sub nr. x/2015, astfel cum a fost completată și modificată, reclamantul Executor Judecătoresc A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, contestație împotriva Hotărârii nr. 1/2015, pronunțată în dosarul nr. x/CSD/2.014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, respectiv împotriva încheierii din 16.01.2015, pronunțată în cauză, precum și împotriva Hotărârii nr. 2/2014 dată în dosarul nr. x/2014, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să admită contestația, să desființeze soluțiile pronunțate și hotărârile contestate, și să dispună închiderea dosarului disciplinar. Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de cercetare prealabilă, încheiat la 08.05.2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, precum și a actelor subsecvente. Prin sentința nr. 125 din 23.06.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității contestației, invocată din oficiu și, în consecință, a respins ca inadmisibilă contestația formulată de reclamantul Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Totodată, a respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 1/2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, inclusiv a încheierii din data de 16.01.2015, pronunțată în cauză, și a Hotărârii nr. 2/2014, pronunțată în dosar nr. x/2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a obligat reclamanta să plătească pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia suma de 2.728 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 2775 din 29.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 1/2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a Hotărârii nr. 2/28.10.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a procesului-verbal de cercetare prealabilă, încheiat la 08.05.2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca inadmisibilă. De asemenea, a admis recursul declarat de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva sentinței nr. 125 din 23.06.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.10.2018, sub nr. x/2015*. Prin încheierea nr. 604 din 07.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petentul Executor Judecătoresc A. și a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, de la Curtea de Apel Alba Iulia, la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea nr. 7 din 11.02.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și s-a trimis dosarul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2019, sub același număr de dosar. Prin sentința civilă nr. 134 din 30.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Executor Judecătoresc A. în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia suma de 10.917,5 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. Recursul declarat de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva sentinței de fond pronunțate în rejudecarea cauzei după casare a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.06.2020, sub nr. x/2015*. La termenul din data de 19.05.2022, recurentul-reclamant a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor punctului 19, art. I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30.07.2018 și, subsecvent, a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin care se prevede că procedura prevăzută la art. 493 C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ. Cererea de sesizare a fost înregistrată sub nr. dosar asociat x/2015 și a fost stabilit termen la 15.09.2022, în vederea comunicării acesteia, la termenul menționat dispunându-se amânarea pronunțării la 29.09.2022 și respectiv 13.10.2022.

Încheierea din 13.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din 13 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 19, art. I din Legea nr. 212/25.07.2018 și, subsecvent, a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 prin care se dispune că procedura prevăzută la art. 493 C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva încheierii din 13 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul Executor Judecătoresc A., susținând că articolul de lege criticat pentru neconstituționalitate este imprecis și incomplet, fiind defectiv în privința dispozițiilor referitoare la aplicarea în timp, considerând astfel că textul trebuia să includă în final prevederea conform căreia: "pentru procesele începute după intrarea în vigoare a prezentei modificări." În dezvoltarea recursului a reluat argumentele invocate sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a reiterat situația de fapt și de drept ce au stat la baza invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 C. proc. civ. și a concluzionat pe subiectul în discuție expunând următoarele argumente:- în cauza analizată a fost fixat în mod greșit și prematur primul termen de judecată, folosindu-se ca argument dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat de punctul 19, art. I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede că procedura prevăzută la art. 493 C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ; - în conformitate cu principiul neretroactivității legii civile (art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 24 din C. proc. civ.), cât și cu principiul securității juridice, principii ce fac parte din ordinea juridică comunitară, legea civilă având aplicabilitate viitoare. A mai arătat că, atât timp cât Legea nr. 212/2018 nu conține norme tranzitorii, în cauza de față nu se aplică în mod direct art. 24 din C. proc. civ., urmând ca art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma sa modificată, să se aplice doar pentru acțiunile formulate în contenciosul administrativ. Față de cele expuse, a solicitat să se constate că în mod greșit i-a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale. În plus, în condițiile în care instanța ar fi apreciat în mod corect cererea pe care a formulat-o, aceea de sesizare a Curții Constituționale, și ar fi admis-o ca atare, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2015, în care a depus cererea de sesizare și din care a fost disjuns dosarul nr. x/2015, putea fi suspendată până la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale. Totodată, având în vedere greșita apreciere a cererii de sesizare depuse și efectele grave ce se pot produce, a solicitat, în temeiul art. 484 și următoarele din C. proc. civ., suspendarea executării deciziei nr. 4649 din 13.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat instanței, în principal, să dispună respingerea recursului ca tardiv, în subsidiar, să dispună respingerea recursului ca nemotivat, iar în terțiar să respingă recursul ca nefondat. Totodată, a solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, respectiv ca neîntemeiată. Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise în susținerea recursului declarat, prin care, în esență, a reiterat argumentele expuse prin cererea de recurs. La termenul din 10 noiembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a respins excepția tardivității formulării cererii de recurs, reținând că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că recurentul a respectat termenul de declarare prevăzut de lege, de 48 de ore de la pronunțare. Totodată, a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată și o va admite, urmând să constate nul recursul reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol. Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.. Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului. Condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează, în lipsa acestor mențiuni instanța învestită cu judecarea recursului neputând exercita un control judecătoresc eficient, ci, numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. De altfel, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate. În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Așadar, motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. În speță, recurentul-reclamant nu a indicat motivul de casare pretins a fi întrunit în privința soluției atacate, dintre cele prevăzute în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în mod expres și limitativ, iar prin cererea de recurs formulată nu a dezvoltat veritabile critici de nelegalitate la adresa încheierii recurate, care să poată fi încadrate în unul dintre motivele de casare menționate. În schimb, a reiterat susținerile din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale referitoare la admisibilitatea acesteia, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că Înalta Curte i-a respins cererea, apreciind că în mod greșit a dispus în acest sens, fără a arăta însă, în concret, care este greșeala imputată instanței de recurs, și a reluat aspectele ce au conturat situația de fapt și de drept, fără a se raporta însă la considerentele încheierii atacate și fără a le combate efectiv. În aceste condiții, susținerile recurentului-reclamant nu permit analizarea încheierii atacate din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în susținerea solicitării de casare a unei hotărâri judecătorești, această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac exercitate. Această concluzie se impune deoarece simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin încheierea atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor prevăzute în mod expres și limitativ de lege, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate. Or, atât timp cât partea nu a arătat, în concret, greșelile pretins săvârșite de instanța de recurs la pronunțarea soluției contestate, simpla afirmație privind greșita respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reluarea argumentelor referitoare la admisibilitatea acestei sesizări și reiterarea situației de fapt și de drept, fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de lege, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs. În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurentul-reclamant a procedat la reluarea argumentelor invocate în fața instanței de recurs și la reiterarea situației de fapt, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din același Cod, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs. Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nul recursul declarat de reclamant împotriva încheierii din 13.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, pe care, în consecință, o va menține ca legală.