ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4321/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (nouă), la data de 25.02.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad, solicitând instanței: în principal - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la anularea în parte a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 și emiterea unui alt Ordin prin care să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015, actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; în subsidiar - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou Ordin de salarizare prin care să se dispună indexarea sumelor pe care le are de primit în baza Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea și la plata pentru flecare lună a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 871 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad.

A anulat răspunsul nr. x/26.03.2020 emis de Ministerul Justiției.

A anulat în parte Ordinul ministrului justiției nr. 4988/C/29.11.2019, în ceea ce privește situația reclamantului A. și în limita art. 1 alin. (1), sub aspectul datei de început a recunoașterii valorii de referință sectorială.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea în favoarea părții reclamante a unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON.

A obligat pârâtul Tribunalul Arad să calculeze și să plătească părții reclamante diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON, respectiv începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

A respins în rest cererea de chemare în judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 871 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Se mai arată că la emiterea acestui ordin s-a ținut cont de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, fără a se avea în vedere hotărâri judecătorești.

De asemenea, la acordarea acestor majorări s-a avut în vedere nivelul maxim al salariului sau al indemnizației de încadrare, astfel cum s-a prevăzut în art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care a plafonat aceste drepturi la nivelul anului 2022.

Învederează recurentul că în cadrul litigiului de muncă soluționat prin cele două hotărâri judecătorești menționate, intimatul-reclamant A., alături de alți reclamanți a formulat același pretenții judiciare legate de calcularea indemnizației de încadrare cu VRS 440,16 începând cu 09.04.2015 și cu VRS 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, la acel moment nefiind emis ordinul atacat în prezenta cauză.

A mai arătat recurentul-pârât că prin hotărârile în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat s-a stabilit definitiv dreptul reclamantului A. de a beneficia de reîncadrarea salarială cu VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, cu luarea în considerare a intervenirii prescripției pentru perioada anterioară și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea privind recalcularea indemnizației de încadrare și celorlalte drepturi aferente, raportat la VRS de 484,18 RON, în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 01.12.2016, având în vedere emiterea Ordinului MJ nr. 4988/C/29.11.2019, contestat în prezenta cauză.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat ca neîntemeiată și respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs prin prisma excepției autorității de lucru judecat, precum și a criticilor de nelegalitate formulate, în raport de probatoriul administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune reformarea sentinței recurate pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Examinând, cu prioritate, excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Tribunalul Arad, Înalta Curte constată incidența acesteia în prezentul litigiu atât sub aspectul efectului pozitiv, cât și al efectului extinctiv.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. noțiunea de "Autoritate de lucru judecat" este definită astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Art. 431 din C. proc. civ. reglementează "Efectele lucrului judecat": (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă"

Din economia dispozițiilor procedurale mai sus citate, rezultă că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Analizând hotărârile judecătorești definitive pronunțate în litigiul de muncă ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinți, în care intimatul-reclamant A. a avut calitatea de reclamant, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 195/2019 a Tribunalului Mehedinți s-a dezlegat definitiv solicitarea reclamantului A. privind recalcularea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, în sensul că s-a recunoscut parțial acest drept litigios, stabilindu-se că reclamantul beneficiază de majorarea indemnizației cu VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, fiind admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la perioada 09.04.2015-30.01.2016.

În prezenta cauză, reclamantul solicită, în contradictoriu cu aceiași pârâți din litigiul de muncă anterior, respectiv Ministerul Justiției și Tribunalul Arad, emiterea unui ordin de salarizare prin care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin luarea în considerare a VRS de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015 și a VRS 484,18 RON începând cu 01.12.2015, această solicitare fiind identică sub aspectul finalității juridice cu cea formulată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinți.

Or, în acest context, soluția definitivă pronunțată anterior, în cadrul litigiului de muncă, prin care s-a stabilit că reclamantul A. are dreptul la recalcularea indemnizației de încadrare în raport de VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 09.04.2015- 31.01.2016 se opune cu putere de lucru judecat, prin efectul pozitiv al dezlegării date acestei pretenții judiciare, chiar dacă temeiul de drept al celor două demersuri procesuale este diferit, relevanță având existența legăturii juridice dintre litigiul anterior și soluționarea prezentei cauze și faptul că reclamantul A. a avut această calitate procesuală în ambele dosare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că din această perspectivă, soluția instanței de fond este nelegală, în sensul că stabilirea datei de 01.12.2015, ca moment al acordării indemnizației de încadrare calculată cu VRS 484,18 RON, încalcă puterea de lucru judecat a sentinței nr. 195/2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, prin care s-a recunoscut acest drept salarial începând cu data de 31.01.2016.

Consecința acestui raționament constă în reformarea soluției pronunțate de instanța de fond asupra capătului de cerere privind emiterea unui nou ordin de salarizare privind încadrarea reclamantului și recalcularea indemnizației de încadrare, petit accesoriu celui privind anularea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministerul Justiției.

În ceea ce privește efectul negativ al autorității de lucru judecat acesta presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză, ipoteză întrunită în speță, în ceea ce privește capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, constând în obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea și plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate din noua încadrare salarială

Prin sentința recurată, instanța de fond a obligat pârâtul Tribunalul Arad să calculeze și să plătească părții reclamante diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON, respectiv începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

În cadrul litigiului de muncă ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinți – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a formulat capăt accesoriu de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Arad la plata diferențelor de drepturi salariale dintre venitul la care este îndreptățit potrivit calculului prin includerea valorii de referință sectorială 440,16 RON și 484,18 RON și venitul efectiv plătit, sumă actualizată cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința nr. 195 din 25 aprilie 2019 (definitivă prin Decizia nr. 840/2020 a Curții de Apel Craiova), Tribunalul Mehedinți a obligat pârâtul Tribunalul Arad "să plătească reclamanților (n.r. printre care și A.), începând cu data de 31.01.2016 și până la zi, diferențele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,18 RON și venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare aferentă de la data scadenței fiecărui drept la data plății efective".

Această soluție a fost dată în consecința admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 09.04.2015- 31.01.2016 prin aceeași sentință nr. 195/2019.

În raport de aceste elemente de fapt și de drept, Înalta Curte reține că în privința capătului de cerere accesoriu formulat de reclamant în prezentul litigiu, constând în acordarea diferențelor salariale începând cu data de 09.04.2015 există autoritate de lucru judecat, astfel încât soluția pronunțată de instanța de fond asupra acestui petit încalcă această autoritate.

În acest context, Înalta Curte reține faptul că soluția de anulare parțială a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 se menține, pentru argumentele exprimate judicios de instanța de fond, însușite de instanța de control judiciar, având în vedere că acesta nu a ținut cont de hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Mehedinți prin care reclamantului i se stabilise dreptul de a primi indemnizația de încadrare calculată cu VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, pârâtul Ministerul Justiției stabilind acest drept începând cu o dată ulterioară, respectiv 1.12.2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este afectată de viciul nelegalității din perspectiva momentului de la care trebuie acordate majorările salariale solicitate de reclamant, dar și a obligației impusă pârâtului Tribunalul Arad de a plăti diferențele salariale, în această privință existând autoritate de lucru judecat, în sensul recunoașterii acestei pretenții, începând cu data de 31.01.2016 inclusiv cu actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare, o nouă solicitare fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2), precum și ale art. 432 din C. proc. civ. va admite recursurile, va casa în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâtul Ministerul Justiției la emiterea în favoarea reclamantului a unui ordin de încadrare salarială cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 31.01.2016.

Va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Tribunalul Arad, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea și plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate din noua încadrare salarială și, în consecință, va respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere, menținând, în rest, dispozițiile sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții – pârâți Tribunalul Arad și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 871 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâtul Ministerul Justiției la emiterea în favoarea reclamantului a unui ordin de încadrare salarială cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016.

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Tribunalul Arad, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea și plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate din noua încadrare salarială și, în consecință, respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.

Menține, în rest, dispozițiile sentinței instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2022.