ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița nr. 2493/120/2019 și ulterior pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București și Tribunalul București, reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.08.2018; obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

La data de 3 septembrie 2019, reclamanții au formulat cerere modificatoare a acțiunii, în sensul lărgirii cadrului procesual pasiv prin cererea de chemare în judecată inclusiv a Ministerului Justiției, în condițiile în care reîncadrarea în raport de pretențiile expuse se poate realiza doar de către această instituție.

Ulterior, raportat la Ordinul nr. 3348/C/24.08.2020, emis de Ministerul Justiției, la data de 03.11.2020 reclamanții au depus la dosar precizări la acțiune, solicitând:

- recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București la plata pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită reclamanta B. și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâților Tribunalul București și Curtea de Apel București la plata pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții A. și D. și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective,

- obligarea pârâtei Curtea de Apel București la plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită reclamanta C. și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 106 din 16 iunie 2021, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de către prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reținând că reclamanții au făcut trimitere, în principal, la dispozițiile Legii nr. 153/2017 și ale Legii nr. 71/2015 și au au înțeles să modifice acțiunea, în sensul introducerii în cauză a Ministerul Justiției, anume, în soluționarea capătului de cerere privind reîncadrarea, iar pe de altă parte formularea unui capăt de cerere distinct relativ la plata diferențelor salariale, subsecventă și accesorie primului capăt.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A., B., C. și D., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au susținut, în esență, că prima instanță a realizat o greșită aplicare a legii prin raportare la aspectele solicitate, depășind limitele învestirii stabilite prin cererile și precizările depuse, având în vedere că nu au cerut emiterea unui nou ordin de încadrare și nici nu am înțeles să conteste vreunul din cele emise de Ministerul Justiției, aspect ce rezultă din cererea introductivă, în care au făcut referire exclusiv la egalizarea drepturilor salariale la nivel maxim conform Legii nr. 71/2015.

Totodată, au arătat că prima instanță a ignorat precizarea depusă la data de 03.11.2020, ca răspuns la interpelarea expresă a instanței cu privire la obiectul investirii, precizare în cuprinsul căreia s-a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.0412015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

În opinia părților, judecătorul fondului s-a raportat exclusiv la cererea modificatoare prin care au solicitat introducerea in cauză a Ministerului Justiției (la data de 03.09.20199), pentru a stabili obiectul investirii, ignorând insă precizarea ulterioară cu privire strict la obiectul investirii, care trebuia să primeze in acest demers, pentru că din cuprinsul acesteia rezultă clar și explicit voința reclamanților cu privire la obiectul investirii, fiind din punct de vedere cronologic ulterioară.

Or, chiar din motivarea cererii introductive reiese că obiectul pretențiilor viza recalcularea indemnizației de încadrare în raport de dispozițiile Legii nr. 71/2015, iar prima instanță era obligată, conform art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. să dea calificarea corecta actelor și faptelor deduse judecații, cu atât mai mult cu cât, în urma interpelării pe această temă, s-a arătat expres că se dorește recalcularea indemnizației lunare și nicidecum emiterea unor noi ordine de încadrare.

De asemenea, au învederat că nu au solicitat niciodată emiterea unor noi decizii de încadrare și nu au invocat ca temei al pretențiilor Legea nr. 153/2017, dispozițiile acestei legii fiind reiterate doar pentru a justifica menținerea în plată și după anul 2017 a drepturilor cuvenite conform legislației anterioare - Legea nr. 71/2015 acestea reprezentând obiectul pretențiilor, iar pe de altă parte prevederile art. 7 din cap. III Anexa V a Legii nr. 153/2017 produc efecte doar de la momentul intrării in vigoare a acestei legi și doar pentru viitor, însă pretențiile acestora vizează și perioada anterioară, până la data de 09.04,2015.

În concluzie, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru aceleiași instanțe pentru judecata fondului pricinii.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului, cu motivele invocate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.0412015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată reflectă o abordare greșită a cauzei, așa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivelor de casare invocate.

Potrivit principiului disponibilității consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) din din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În cauză, prin demersul lor judiciar, reclamanții au solicitat, astfel cum rezultă în mod clar din precizarea cererii de chemare în judecată din data de 3 noiembrie 2020, recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente în raport cu dispozițiile Legii nr. 71/2015, așadar, nu emiterea unor noi ordine de salarizare.

Prin urmare, în cauză se invocă un refuz nejustificat al autorităților pârâte de a rezolva cererea reclamanților, așa încât, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, nu se impune parcurgerea procedurii prealabile.

Se reține astfel că prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicate de judecătorul fondului nu sunt incidente în speță. De altfel, pretențiilor reclamanților sunt anterioare Legii nr. 153/2017.

Așa fiind, se constată că prima instanță a depășind limitele învestirii și a aplicat în mod greșit prevederile legale sus-menționate, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății, așa cum a fost configurat de către reclamanți.

În concluzie, se constată că sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., impunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru judecata pe fond a pretențiilor reclamanților.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 106 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.