ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, la data de 12 mai 2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, Guvernul României, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea parțială a numărului de inventar MF 64118 - obiectivul "Baraj Siriu" din Anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la terenul în suprafață de 3.110 mp, situat în extravilanul comunei Siriu, județul Buzău, tarlaua x, având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x UAT Siriu și deținut de subsemnata în temeiul Certificatului de moștenitor nr. x/09.05.2014, eliberat de B. în dosarul succesoral nr. x/2014.

Prin sentința nr. 28 pronunțată la data de 16 februarie 2022, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins ca tardivă acțiunea formulată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respingerea excepției tardivității contestării actului administrativ și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că interpretarea dată de instanță este una neîntemeiată, actul administrativ având caracterul unui act administrativ normativ.

Invocă recurenta dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 al cărui conținut este redat prin cererea de recurs, normă juridică în raport de care susține că reținerea instanței referitoare la caracterul individual al H.G. nr. 1705/2006 este nefondată, iar faptul că Anexa cuprinde denumiri individualizate ale imobilelor nu este suficient pentru a aprecia că actul administrativ generează, astfel, drepturi individuale.

Afirmă recurenta că din analiza sistematică a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu precădere prin raportare la art. 11, reiese necesitatea ca destinatarii actului administrativ cu caracter individual să fie indicați în mod expres, actul cu caracter individual fiind necesar a fi redactat într-un mod neechivoc în sensul în care se adresează unei persoane individuale sau unui grup de persoane efectiv nominalizate.

Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 cuprinde o listă de inventar cu bunuri ce fac parte din proprietatea publică a statului, dar aceste dispoziții sunt obligatorii pentru toți justițiabilii, opozabilitatea listelor având un evident caracter general, erga omnes.

Destinatarii căruia să îi fie opozabile dispozițiile acestei Anexe nu sunt indicați, contrar celor afirmate de instanța de fond. Astfel, nu destinatarii normei sunt individualizați, ci sunt individualizate bunurile care fac parte din domeniul public al statului, destinatarii normei – adică persoanele care sunt obligate să respecte aceste inventare – fiind toți membrii societății (persoane fizice sau juridice) de unde și caracterul general al dispozițiilor legale în discuție.

Susține că la momentul edictării normei, legiuitorul a avut în vedere aplicarea sa generală, fiind de subliniat și faptul că obiectul actului normativ are în vedere bunuri din domeniul public al statului.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că hotărârea Guvernului a fost adoptată în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, este un act cu caracter individual, întrucât se aplică unui număr determinat și dinainte stabilit de subiect de drept – statul român și titularii drepturilor reale corespunzătoare proprietății publice – cu privire la bunuri determinate expres în conținutul său.

Actul administrativ ce face obiectul cauzei de față nu are caracter normativ fiind un act de administrare a domeniului public, neavând caracter de reglementare generală.

A formulat întâmpinare și intimata pârâtă Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că H.G. nr. 1705/2006 – Anexa nr. 12 cu nr. MF 64118 pentru obiectivul "Baraj Siriu" reprezintă o inventariere/reinventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public al statului, astfel cum au fost inventariate prin hotărârile de Guvern anterioare, H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 45/2002

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea anularea parțială a numărului de inventar MF 64118 - obiectivul "Baraj Siriu" din Anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la terenul în suprafață de 3.110 mp, situat în extravilanul comunei Siriu, județul Buzău, tarlaua x, având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x UAT Siriu și deținut de subsemnata în temeiul Certificatului de moștenitor nr. x/09.05.2014, eliberat de B. în dosarul succesoral nr. x/2014.

Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantă ca tardiv formulată.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar.

Susținerile recurentei, în sensul că actul administrativ atacat are caracter normativ așa încât acțiunea nu este tardivă, nu pot fi primite.

Prioritar, Înalta Curte observă că H.G. nr. 1705/2006 a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care, potrivit art. 1 "Se aprobă inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1 -46*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, actualizate la data de 4 decembrie 2006".

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Potrivit doctrinei, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispozițiilor legale.

În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Așadar, pentru a avea caracter normativ, așa cum greșit susține recurenta-reclamantă cu privire la actele contestate în cauză, actul administrativ în discuție trebuie să se adreseze tuturor subiecților de drept, erga omnes, fără ca aceștia să poată fi identificați sau identificabili, ori nu doar acelora care intră sub incidența sa, așa cum este cazul de față. Din această perspectivă, rezultă cu puterea evidenței că actul administrativ în discuție, este unul individual deoarece nu stabilește reguli generale, de aplicabilitate repetată, nu se adresează unui număr nedeterminat de subiecți, în condițiile în care hotărârea de guvern amintită conține reguli care produce efecte în raport de autoritățile statului.

Altfel spus, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă manifestări unilaterale de voință care generează, modifică sau sting drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative, care conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu.

Prin urmare, față de aceste caracteristici ale actelor administrative, actul administrativ contestat în cauza de față are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual pentru că se adresează unor subiecte determinate și nu prevede/cuprinde reglementări cu caracter general cu efecte erga omnes.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că această hotărâre este un act administrativ normativ nu sunt fondate, întrucât din conținutul actului administrativ a cărui anulare se solicită H.G. nr. 1705/2006 se constată că acest act este un act de aprobare a unui inventar cu bunurile proprietate publică, atât persoanele destinatare cât și drepturile sunt precis determinate, astfel că în mod corect judecătorul fondului a reținut faptul că actul atacat are caracter individual și nu normativ.

În consecință, Înalta Curte reține că prima instanță a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reținând că acesta este un act administrativ cu caracter individual.

De altfel, această opinie este prezentă și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 561 din 7 februarie 2014, analizând caracterul normativ sau individual al H.G. nr. 1705/2006 a statuat că "Hotărârea de Guvern are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei excepții de nelegalitate în temeiul art. 554

2

004, care instituie o cale indirectă de control judecătoresc al actului administrativ, alături de acțiunea directă, întemeiată pe prevederile art. 1 și 8 din aceeași lege".

Prin urmare, fiind vorba despre un act administrativ individual devin incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaștere dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situațiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, (...)"

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeași lege, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În cauză, recurenta-reclamantă a luat cunoștință de conținutul actului la data de 10 iunie 2016, dată la care în dosarul nr. x/2016, dosar în care reclamanta a fost parte, Administrația Națională Apele Române a depus întâmpinare, iar anexat întâmpinării a depus Anexa 12 privind Inventarul Bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, cuprinzând și numărul 64118 contestat în prezenta cauză, iar prezenta acțiune a fost formulată la data de 12 mai 2021, corect a reținut instanța de fond că aceasta este tardiv formulată.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 28 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.