ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2022

Cererea de chemare în judecată. Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual. Prin acțiunea înregistrată, initial, la data de 27.01.2015, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., anularea parțială a Contractului de concesiune nr. x/10.07.2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului, preluat ulterior de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și S.C. Piscicola S.A. Călărași și a actelor subsecvente încheiate în baza acestuia, având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului în suprafață de 1720,43 ha - având categoria de folosință "teren amenajat pentru piscicultură" tarla/parcelă, conform Anexei, în schimbul unei redevențe, precum și transmiterea dreptului de exploatare și a obligației de întreținere a suprafeței de 386 ha ape-bălți, pentru care nu se datorează redevență. Prin sentința nr. 459 din 4 mai 2015, Tribunalul Buzău a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta S.C. A. S.A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27.05.2015. Prin încheierea de ședință din 9 februarie 2016, instanța a admis în principiu cererea de intervenție forțată formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, privind introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGRFP Ploiești, în baza art. 64 C. proc. civ., în calitate de intervenient forțat. Prin sentința nr. 48 din 01.03.2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (fosta Companie Națională de Administrare a Fondului Piscicol) și S.C. A. S.A. și cererea de intervenție forțată formulată de reclamanta privind pe intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-DGRFP Ploiești. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta Administrația Națională "Apele Române" prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice-DGRFP Ploiești, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 3994 din 19 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de fond a respins acțiunea reclamantei și cererea de intervenție fără să soluționeze fondul litigiului cu care a fost învestită și fără să facă o analiză a susținerilor reclamantei privind nelegalitatea încheierii contractului de concesiune și actului adițional subsecvent, referitoare la suprafețele de teren ce fac obiectul acestora. În condițiile în care în cauză nu s-a opus o prescripție a dreptului la acțiune sau o inadmisibilitate, instanța trebuia să procedeze la analiza condițiilor de valabilitate a contractului, fiind sesizată cu o acțiune în anulare a unui contract administrativ și, din punct de vedere al subzistenței obiectului acestuia, să manifeste un minim de rol activ în sensul dezlegării situației juridice reale.

Hotărârea pronunțată în rejudecare după casare, în al doilea ciclu procesual Cauza a fost reînregistrată, în rejudecare după casare, pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 12.09.2019, sub nr. x/2015*. Prin sentința civilă nr. 19 din 15 februarie 2021, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Bazinală Ialomița, ca nefondată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Administrația Națională "Apele Române" și Administrația Bazinală de Apă Buză-Ialomița și intervenienții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Ministerului Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și S.C. Piscicola S.A., ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamantele Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița și Administrația Națională "Apele Române" și intervenientul Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești. 3.1. Recurenta-reclamantă Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate O primă critică se referă la renunțarea de către prima instanță, la administrarea probei cu expertiză topo, având în vedere situația de fapt și de drept a terenului și nu a pus în discuția părților această împrejurare, fiind încălcate disp. art. 259 teza finală din C. proc. civ., iar judecătorul fondului, în virtutea rolului său activ, trebuia să solicite părților să-și precizeze poziția față de renunțarea la administrarea probei. O altă critică are în vedere aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece încă din anul 2000 terenul în suprafață de 1.720,43 ha și suprafața de 386 ha, ape bălți a fost inventariat în domeniul public al Statului Român și în administrarea Companiei Naționale "Apele Române" S.A., prin anexele la hotărârile de guvern indicate. Această împrejurare este relevată și de numărul de înregistrare de la Ministerul Finanțelor, care este diferit. Recurenta-reclamantă invocă disp. art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, legea apelor și disp. art. 861 alin. (1) din C. civ., faptul că albia minoră este obiect exclusiv al proprietății publice a statului, iar Ministerul Finanțelor este de acord că aceste bunuri fac parte din domeniul public administrat de aceasta. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române" administrează bunuri proprietate publică, conform Anexei nr. 2, acestea fiind date în administrarea reclamantei, respectiv malurile și cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Dunăre. Pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură nu a depus la dosar niciun act prin care să i se fi recunoscut un drept general de administrare a acumulărilor de apă amplasate în albiile minore ale cursurilor de apă cadastrale, care să îi dea dreptul să le concesioneze către terți, mai ales că suprafața aferentă nr. MF este mai mică decât cea care face obiectul acțiunii și are o altă categorie de folosință. Recurenta-reclamantă susține că dreptul de a concesiona terenul pe care este amplasată o amenajare piscicolă nu este identic și nu se confundă cu dreptul de administrare al cuvetelor și malurilor, astfel că mențiunea de la art. 2 din H.G. nr. 545/2010 "de concesionare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole", nu conferă ANPA un drept de administrare, ci sunt în administrarea AMAR. 3.2. Recurenta-reclamantă Administrația Națională "Apele Române" a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, invocând aceleași motive de nelegalitate ca și recurenta-reclamantă Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița. 3.3. Recurentul-intervenient Ministerul Finanțelor prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, admiterea acțiunii formulate și a cererii de intervenție. Recurentul-intervenient invocă aceleași motive de nelegalitate ca și recurenta-reclamantă Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în privința renunțării instanței de fond la administrarea probei cu expertiza topo și a faptului că pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură nu are inclus și dreptul de administrare privind albiile minore, malurile și cuvetele lacurilor proprietate publică a statului. De asemenea, se precizează normele de drept material încălcate de către prima instanță, respectiv disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008, art. 18 din Ordinul nr. 326/2007, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 și Anexa nr. 2 din O.U.G. nr. 107/2002.

Cererea de renunțare la judecata recursului formulată de Administrația Națională "Apele Române" La data de 05.05.2021, Administrația Națională "Apele Române" a formulat cerere de renunțare la judecata recursului, solicitând a se lua act de faptul că recursul a fost introdus din eroare de o persoană fără calitate procesuală activă, nefiind parte la judecarea cauzei în fond. A susținut că, potrivit Legii nr. 107/1996, ANAR are în subordine administrații bazinale de apă, organizate, la nivelul districtelor de bazin hidrografic, ca instituții publice cu personalitate juridică. Astfel, față de obiectul acțiunii și principiului disponibilității, Administrația Bazinală de Apă Buză-Ialomița are calitate procesuală activă.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a formulat întâmpinare față de recursurile reclamantei ABA Buză-Ialomița și DGRFP Ploiești pentru Ministerul Finanțelor, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Intimata-pârâtă A. S.A. Călărași a depus întâmpinare față de recursul ABA Buză-Ialomița solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Preliminar, în ceea ce privește cererea Administrației Națională "Apele Române" de renunțare la cererea de recurs, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecata recursului ANAR. 2. Cu privire la recursurile formulate de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița și intervenientul Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Analiza motivelor de casare Critica ce privește renunțarea instanței de fond la administrarea probei cu expertiză topo, încălcarea disp. art. 22 și disp. art. 259 teza ultimă din C. proc. civ., pot fi încadrate la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurenții nu au înțeles să precizeze în concret temeiul de drept al cererilor de recurs formulate. Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din data de 27.01.2021 s-a reținut lipsa raportului de expertiză dispus în cauză, nota prin care expertul a învederat dificultăți la întocmirea lucrării, precum și cererea acestuia de a apela la serviciile unei societăți de cadastru, aspect asupra căruia aceeași instanță se pronunțase la un termen anterior, prin respingerea solicitării. Prin aceeași încheiere s-a arătat că identificarea și măsurarea terenului nu fac obiectul cererii, iar în discuție se pune interpretarea unei probleme de drept referitoare la dreptul de administrare al terenului ce face obiectul contractului de concesiune. La termenul de judecată din data de 27.01.2021, părțile au lipsit dar procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar judecătorul a pus în discuție revenirea la administrarea probei cu expertiză. De asemenea, se constată că s-a dispus amânarea pronunțării în cauză pentru a se depune concluzii scrise. Dispozițiile art. 259 teza ultimă din C. proc. civ. prevăd ca instanța să pună în discuția părților necesitatea revenirii la administrarea probei cu expertiză, judecătorul fondului a respectat prevederea legală, însă aceasta nu obligă ca, în lipsa părților legal citate, să se dispună efectuarea unor adrese pentru ca părțile să își spună punctul de vedere, iar o atare obligație nu există nici în virtutea disp. art. 22 C. proc. civ. Neexistând o asemenea obligație, Înalta Curte reține neîntrunirea motivelor de recurs prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce permit casarea hotărârii numai în ipoteza în care au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În ceea ce privește criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în cauză, se contestă dreptul de administrare al terenurilor ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/2003 și nu apartenența acestor terenuri la domeniul public al statului. În concret, se contestă dreptul de administrare al pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură asupra terenurilor situate în albiile minore ale cursurilor de apă codificate din județul Călărași, ce fac obiectul contractului de concesiune și, implicit, dreptul acestei pârâte de a încheia acest contract. Recurenta-reclamantă și recurentul-intervenient invocă aplicarea greșită a disp. art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 37/2003 potrivit cărora, aparțin domeniului public apele de suprafață cu albiile minore cu lungimi mai mari de 5 Km. și cu bazine ce depășesc suprafața de 10 km., malurile și cuvetele lacurilor, iar potrivit disp. art. .4 aliln.(2) din aceeași lege, apele din domeniul public se dau în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Conform disp. art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, Administrația Națională "Apele Române" administrează bunurile din domeniul public al statului, prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituția României și Leghea nr. .213/1998. Se mai susține că Agenția Domeniilor Statului exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și terenurilor aflate permanent sub luciu de apă. Dreptul de a concesiona terenul pe care este amplasată o amenajare piscicolă, susțin recurenții, nu este identic și nu se confundă cu dreptul de administrare al cuvetelor și malurilor, astfel că mențiunea de la art. 2 lit. f) din H.G. nr. 542/2010, de concesionare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, nu conferă pârâtei un drept de administrare. Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate, având în vedere că bunurile înregistrate la Ministerul Finanțelor cu nr. x și anume, malurile și cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Dunăre sunt menționate generic și nu sunt individualizate. În plus, terenul în discuție este înregistrat la Ministerul Finanțelor sub nr. x, este identificat și precizat administratorul, respectiv pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Se mai reține că terenul în litigiu este aferent unei amenajări piscicole și a fost folosit anterior anului 1989 de către A.. În anul 1990, prin H.G. nr. 1353/1990 a fost înființată S.C. A. S.A., iar după apariția O.U.G. nr. 198/1999, prin care s-a înființat Agenția Domeniilor Statului, s-a prevăzut prerogativa acesteia de a exercita în numele statului dreptul de proprietate privată, dar și dreptul de a concesiona trenuri din domeniul public și privat al statului, aflate în administrarea companiilor și societăților naționale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii și Administrației. Așadar, Agenția Domeniului Statului avea competență să încheie contracte de concesiune și cu privire la terenuri aparținând domeniului public al statului, contrar celor afirmate de către recurente. Ulterior, prin apariția altor acte normative, respectiv Legea nr. 192/2001, modificată prin O.U.G. nr. 76/2002, Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol a preluat administrarea amenajărilor piscicole proprietate publică a statului, de la Agenția Domeniilor Statului. Recurenții susțin că prin H.G. nr. 196/1991 și H.G. nr. 981/1998 s-a menționat dreptul de administrare asupra cuvetelor lacurilor, prin Regia Autonomă Apele Române, devenită ulterior Compania Națională Apele Române, însă aceste acte administrative prevăd că bunurile în discuție se concesionează de către Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Companiei Naționale "Apele Române" S.A., fără să se includă în capitalul social al acesteia. De asemenea, H.G. nr. 1045/2000, nr. 1326/2001; nr. 45/2003; nr. 2060/2004; nr. 1705/2006, au ca obiect aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului și nu darea în administrare care trebuie să fie făcută expres, conform disp. art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/21998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în vigoare la acea dată. Sunt de menționat și disp. art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008, potrivit cărora Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură administrează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparținând domeniului public al statului, inclusiv lacurile de acumulare care au drept folosință unică piscicultura, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr-1047/2002 aprobată prin Legea nr. 404/2005, ce se referă la înființarea Administrației Naționale "Apele Române". Față de acestea, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada și nici nu a precizat în concret suprafața de teren pentru care pretinde că are drept de administrare, contractul de concesiune este intabulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, terenul este intabulat în numele statului; în domeniul public al acestuia și în administrarea pârâtei ANPA, iar pârâta societate comercială a obținut prin hotărâri judecătorești definitive, dreptul de proprietate privind digurile, barajele și călugării care fac parte din amenajările piscicole, de asemenea intabulate în favoarea acesteia. Cu privire la hotărârile judecătorești, considerate favorabile de către recurenta-reclamantă, se constată că acestea privesc terenuri inventariate în domeniul public de interes local al unor comune și nu au legătură cu prezenta cauză. Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.