ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1712/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.12.2015 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta Administrația Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Ciocârlia și S.C. A. S.R.L., anularea parțială a poziției nr. 16, coloana 3, din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I lit. b) penultima liniuță din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134,200 mp; anularea, pe cale de consecință, a contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. Ciocârlia, județul Ialomița, și S.C. A. S.R.L. și obligarea U.A.T. Ciocârlia și S.C. A. S.R.L. să lase libere imobilul și suprafața de apă ce fac obiectul acestei cereri.

De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate, Statul Roman prin Ministerul de Finanțe, având calitate procesuală activă potrivit disp. art. 870 alin. (1) din noul C. civ.

1.2. Cererea reconvențională

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea cererii; în subsidiar, în situația în care cererea de chemare în judecata va fi admisă, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților UAT Comuna Ciocârlia și Statul Roman, prin administratorul bunului proprietate publică Administrația Națională "Apele Romane", la plata sumei de 954,071,00 RON, reprezentând investițiile realizate și nefructificate, efectuate de aceasta, în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

La data de 2.03.2016, pârâta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar precizări la întâmpinare – în sensul că prin întâmpinare a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat în temeiul art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 554/2004 să se dispună obligarea reclamantei sa respecte pe viitor drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de concesiune nr. x/30.11.2010, în ceea ce privește concesionarul: în subsidiar, în situația în care cererea de chemare în judecata va fi admisă, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților UAT Comuna Ciocârlia și Statul Roman, prin administratorul bunului proprietate public Administrația Națională "Apele Romane", la plata sumei de 954,071,00 RON, reprezentând investițiile realizate și nefructificate, efectuate de aceasta, în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

1.3. Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 127 din 07 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2015, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta Comuna Ciocârlia; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Unitatea Admnistrativ Teritorială Comuna Ciocârlia - prin Primar, S.C. A. S.R.L. și Statul Român prin Ministerul de Finanțe, dispunându-se anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziția nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134.200 mp., precum și anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. comuna Ciocârlia, județul Ialomița și S.C. A. S.R.L. și obligarea acestora să lase liber imobilul ce face obiectul cererii; a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

1.4. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții S.C. A. S.R.L., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia și Guvernul României, pârâta S.C. A. S.R.L formulând calea de atac și împotriva încheierii din 26.04.2017.

Prin Decizia nr. 4010 din data de 29 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile declarate de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 127 din 07 iunie 2017 și a încheierii din data de 26 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precum și recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia și Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, fiind casate sentința și încheierea recurate și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, ICCJ a reținut că soluționarea excepției s-a făcut printr-o analiză formală a dispozițiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esențiale, prin raportare la disp. art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016. Astfel, ICCJ a reținut că încheierea protocolului la care a făcut referire prima instanță prezintă relevanță în soluționarea excepției în discuție în măsura în care se stabilește că lacul de acumulare în litigiu are drept folosință unică piscicultura.

De altfel, Ministerul Finanțelor Publice, în notele de ședință depuse în dosarul de recurs, a susținut că imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanță deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul Ciocârlia VI, nu are drept unică folosință piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundațiilor a orașului Urziceni.

În consecință, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, ICCJ a reținut incidența motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este incident și în ceea ce privește modul în care instanța de fond a înțeles să administreze și să revină asupra probei cu expertiza tehnică, pentru considerentele expuse deja în privința recursului pârâtei S.C. A. S.R.L.

Dată fiind reținerea acestui motiv de casare, ICCJ a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Cu ocazia rejudecării, în vederea corectei soluționări a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, ICCJ a dispus ca instanța de fond să procedeze și la analiza susținerilor Ministerului Finanțelor Publice din notele de ședință depuse în dosarul de recurs potrivit cărora imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanță deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul Ciocârlia VI, nu are drept unică folosință piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundațiilor a orașului Urziceni. În consecință, în conformitate cu disp. art. 22 Cod procedură civilă care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, ICCJ a dispus ca instanța de rejudecare să lămurească dacă acest imobil intră sau nu sub incidența O.U.G. nr. 85/2016, împrejurare în raport cu care va fi dezlegată problema calității procesuale active a reclamantei.

Totodată, ICCJ a dispus analizarea de către instanța de fond și a celorlalte susțineri din notele scrise depuse de Ministerul Finanțelor Publice în dosarul de recurs.

În ceea ce privește proba cu expertiză tehnică, ICCJ a constatat că se impune administrarea acestei probe pentru atingerea scopului edictat prin disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., acela de a pronunța o hotărâre temeinică și legală. În acest scop, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

ICCJ a apreciat că pentru stabilirea situației de fapt și pentru aplicarea corectă a legii este necesară efectuarea unei expertize tehnice conform obiectivelor stabilite la prima judecată în fond a cauzei, probă asupra căreia instanța de fond a revenit cu motivarea imposibilității obiective de efectuare; pentru efectuarea acestei expertize părțile având posibilitatea să ajungă la un acord cu privire la expertul ce va fi desemnat, iar în măsura în care nu se va realiza un asemenea acord, instanța de fond va putea proceda la numirea unui expert de pe lista unui alt birou local de expertize decât cel de pe lângă Tribunalul Prahova, aflat în raza teritorială a Curții de Apel Ploiești.

În rejudecare cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești –Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*.

2.1. Sentința dată în rejudecarea cauzei

Prin sentința nr. 119 din 10 iunie 2022 (în rejudecare după casare) de Curtea de Apel Ploiești– secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta comuna Ciocârlia; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta și în consecință, s-a dispus anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziția nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19A, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134.200 mp; s-a dispus anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. Ciocârlia Ialomița și S.C. A. S.R.L. și obligarea acestora să lase liber imobilul ce face obiectul cererii; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

2.2. Cererile de recurs

Împotriva sentinței de mai sus, au declarat recurs pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., precum și pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia prin Primar.

2.2.1. Recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Pârâta A. S.R.L. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței și, după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; admiterea cererii reconvenționalc și pe cale de consecință, constatarea legalității contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 emis de autoritatea publică locală Comuna Ciocârlia, Jud. Ialomița; obligarea reclamantei să respecte pe viitor drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de concesiune nr. x/30.11.2010, în ceea ce privește concesionarul; în subsidiar, daca se va dispune anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, obligarea intimatei-parâte UAT Comuna Ciocârlia și a Administrației Naționale "Apele Române" la plata sumei de 658.185,00 RON, reprezentând investițiile realizate și nefructificate, efectuate de recurentă, în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In ceea ce privește cererea referitoare la constatarea legalității contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

Având în vedere natura juridică a contractului de concesiune a bunurilor proprietate publică, recurenta a dobândit un drept real asupra bunului, opozabil erga omnes, în limitele respectării clauzelor contractuale, acest drept fiind opozabil atât concedentului, cât și terților având în vedere notarea acestuia în cartea funciara. Contractul de concesiune nr. x/30.11.2010 a fost încheiat în urma adjudecării licitației publice organizate de UAT Ciocârlia de către recurenta, iar până la acest moment toate drepturile și obligațiile corelative, izvorâte din contract, au fost îndeplinite în condiției impuse de acesta cât și de O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Potrivit dispozițiilor art. 871 alin. (3) C. civ., procedura de încetare a contractului de concesiune este supusa condițiilor prevăzute de lege, adică de normele speciale în materie. In speță, contractul de concesiune nr. x/30.11.2010 poate înceta numai în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 54/2006.

Solicitarea intimatei-reclamante, în sensul anularii contractului de concesiune ca urmare a anulării poziției nr. 16 coloana 3 din anexa nr. 19 a H.G nr. 1353/2001, întemeiată pe principiul "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod nou habet) " nu poate avea aplicabilitate în cauză, întrucât o astfel de modalitate de încetare a actului administrativ nu este prevăzută de lege, situație în care instanța de fond, după rejudecare, a adăugat practic la lege.

Mai mult, față de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere natura juridica a actului a cărui anulare se cere, principiul "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non babet) " nu își găsește aplicare în cauză deoarece, pe de o parte, actul este unul de natura administrativă, emis în regim de autoritate publică, care se bucură de prezumția de temeinicie și legalitate iar, pe de altă parte, în speță fiind aplicabil principiul securității juridice a actului administrativ, principiu ce presupune (in contenciosul administrativ subiectiv) exploatarea bunurilor proprietate publică prin încheierea de contracte de către autoritățile publice, fără însă a vătăma drepturile sau interesele legitime ale cocontractantului care a fost de buna credință, atât la încheierea actului, cât și pe tot parcursul derulării relației contractuale.

Principiul securității juridice exprimă, în esență, faptul că persoanele fizice ori juridice, în relația cu autoritățile publice, trebuie protejate contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Prin urmare, anularea actului administrativ, prin care s-a atestat la domeniul public al Comunei Ciocârlia bunul proprietate publica, ce face obiectul cauzei, nu presupune în mod imediat și anularea actului administrativ prin care s-a urmărit exploatarea eficienta și economica a bunului în scopul de a obține venituri la bugetul public, local sau de stat, astfel încât, contractul de concesiune urmează a-si produce în continuare efectele independent de anularea actului administrativ care, pentru moment, atestă bunul la domeniu public local. In caz contrar, recurenta societate ar fi vătămată în drepturile și interesele sale legitime întrucât, la data încheierii contractului de concesiune având percepția si încrederea asupra calității de conccdcnt cât și în sistemul de drept ce a guvernat procedura de atribuire. respectiv O.U.G nr. 54/2006.

Prin urmare, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii pronunțând astfel o soluție nelegala anulând contractul de concesiune. De altfel, instanța de fond, în rejudecare, nu a motivat în nici un fel care au fost motivele pentru care s-au respins dispozițiile legale invocate de recurenta prin cererea reconvențională sau apărările formulate prin întâmpinare referitoare la legalitatea contractului de concesiune, rezumându-se să rețină în considerentele sentinței recurate doar apărările intimatei-reclamante, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Mai mult de atât, instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere, acesta rămânând practic nesoluționat.

In considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut ca prin sentința civilă nr. 259/10.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2011, rămasă definitiva și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1470/21.03.2014, a fost anulată în parte H.G. nr. 1353/2001, în ceea ce privește poziția nr. 16 din Anexa nr. 19 cu privire la suprafață de 13,42 ha (suprafață denumită bazinul 6), instanța mai reținând că adoptarea H.G. nr. 985/2011 a intervenit chiar în perioada soluționării cauzei sus-menționate.

Practic, în motivarea soluției adoptate, instanța de fond retine motive străine prezentei cauze, întrucât recurenta societate nu a fost parte în acel proces, sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2011, rămasa definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1470/21.03.2014, nefiindu-i astfel opozabilă. În plus, sentința vizează prevederi abrogate de Statul Român prin hotărârea de guvern ulterioară, prevederi asupra cărora Statul Român a stăruit prin includerea acelorași mențiuni și care păstrează ca proprietar UAT Ciocârlia.

Recurenta a arătat că nu se află în situația unui act administrativ subsecvent celui care a făcut obiectul dosarului, ci este o altă dispoziție a proprietarului - Statul Român care decide să atribuie terenul concesionat către UAT Ciocârlia în contextul în care Statul Român era parte în litigiul respectiv.

La data derulării procedurii de licitație, finalizată prin încheierea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, concesionarul nu avea cunoștință de acest proces, acestuia fiindu-i opozabile doar mențiunile din hotărârea de Guvern privind atestarea bunului în domeniul public al UAT Ciocârlia cu privire la bunul concesionat și din documentația ce a stat la baza dosarului administrativ.

Prin urmare, făcând trimitere la un dosar soluționat definitiv si irevocabil in care recurenta societate nu a fost parte, eludând normele de drept sus-menționate, soluția instanței de fond este si de aceasta data una nelegala, aceasta întrucât se sprijină pe motive străine în raport de cadrul procesual, atât pe acțiunea principală cât și pe cererea reconvențională, motiv ce se subscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In mod nelegal, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond apreciază că nu este îndreptățită să i se restituie investițiile nefructificate, întemeiate pe îmbogățirea fără justa cauză, deoarece bunul nu se afla în patrimoniul intimatei-reclamante "Apele Române" sau al intimatei- parate UAT Comuna Ciocârlia, acesta fiind în patrimoniul Statului Român.

Sub acest aspect, solicitarea sa a fost ca intimata-reclamantă "Apele Române" să fie obligată să restituie aceste investiții în temeiul art. 1345 C. civ., întrucât îi profita după anularea contractului de concesiune, regăsindu-se astfel în situația juridica a unei îmbogățiri fără justa cauză; nu a solicitat să se constate ca UAT Comuna Ciocârlia, pentru care a solicitat obligarea la plata despăgubirilor în temeiul art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, s-ar îmbogăți fără justa cauza; și de această dată soluția instanței de judecată este una nelegală, dată cu interpretarea greșită a legii, aceasta deoarece nu a avut în vedere calitatea de ordonator terțiar de credite al intimatei-reclamante "Apele Romane", entitate juridică cu un patrimoniu propriu (conform O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Romane"), rezumând-se să constate că bunul nu este în patrimoniul sau ci al Statului Roman, eludând astfel și dispozițiile art. 224 din C. civ., situație ce subscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In situația în care instanța de fond a apreciat că obligația de restituire a investițiilor nu este una solidară, având în vedere anularea poziției nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19 a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) penultima liniuță din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134,200 mp, avea obligația să se pronunțe pe capătul de cerere prin care a solicitat ca UAT Ciocârlia să fie obligată la restituirea investițiilor, efectuate de recurenta, în baza dispozițiilor art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006; și de această dată soluția instanței de judecată este una nelegală, deoarece a lăsat o pretenție dedusa judecații nesoluționată.

Tot în ceea ce privește cererea reconvențională formulata în cauză de recurenta societate, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate ca în mod cert investițiile au fost efectuate,numai ca acestea nu sunt efectuate în patrimoniul UAT comuna Ciocârlia ori patrimoniul "Apele Romane". Cu toate acestea, în mod evident, aceste investiții profita domeniului public, deoarece nu s-a făcut dovada ca acesta ar fi ieșit și aparținut domeniului privat. Soluția instanței de judecată, privind obligarea UAT comuna Ciocârlia și administratorului bunului proprietate publica, Administrația Națională "Apele Române" Buzău-Ialomița la plata sumei reprezentând investițiile realizate și nefructificate, efectuate de recurenta este una nelegală, data cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie.

In egala măsura, soluția instanței de fond este una greșită raportat la dispozițiile art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006 deoarece, având in vedere raportul juridic dedus judecații prin cererea reconvențională, legea dispune ca încetarea contractului de concesiune poate avea loc în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanța de judecată. Obligația este una solidara întrucât, in speță, se raportează la exercitarea dreptului de proprietate publica, la exploatarea unui bun proprietate publica, izvorul obligației fiind unul comun, ambele debitoare tind să urmărească același scop, încasarea redevenței în urma exploatării bunului. Prin asimilare, având in vedere raportul juridic dedus judecații pe capătul II din cerere (recuperarea investițiilor efectuate), instanța poate constata funcția și efectele unei astfel de obligații ca fiind una comuna.

Chiar și în situația în care obligația nu ar fi una comuna, instanța de fond avea obligația să se pronunțe pe cererea recurentei, astfel cum este întemeiată pe dispozițiile art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006, în ceea ce privește UAT Ciocârlia.

Pe fondul cererii de chemare in judecata, referitor la anularea poziției nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19, a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificata prin art. 1, lit b), penultima liniuta din H.G. nr. 985/2011, se arată că actul administrativ, pentru care se cere anularea, nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate in domeniul public local.

Prin urmare, H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificata prin art. 1, lit. b), penultima liniuță din H.G. nr. 985/2011, a avut la baza inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al autorităților administrativ-teritoriale, însușit prin hotărârea autorității publice locale, fiind adoptata conform Legii nr. 213/1998 si Normelor tehnice aprobate prin H.G nr. 548/1999.

Așadar, in speță, nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de reclamanta Administrația Națională "Apele Romane", in sensul in care hotărârea de guvern este susceptibila de a-i produce o vătămare in propriile interese. Hotărârile de Guvern, privind atestarea bunurilor la domeniu public al statului, unităților administrativ -teritoriale județene sau unităților administrativ -teritoriale locale, au un caracter constatator, iar nu constitutiv de drepturi. Aceste hotărâri sunt acte administrative emise in baza Legii nr. 213/1998 si pot face obiectul acțiunii in contencios administrativ subiectiv pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, in măisura in care reclamantul invoca un drept propriu sau un interes legitim in legătura cu bunul menționat in hotărâre.

Condițiile in care se poate cere anularea unui astfel de act administrativ sunt cumulative, acestea consta in justificarea motivelor de nelegalitate, netemeinicie, afectarea unui interes propriu si a unui interes legitim. Așadar, in ceea ce privește nelegalitatea actului administrativ, procedura tehnica de adoptare nu comporta nici o critica, întrucât acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale in materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 si Normele tehnice aprobate prin H.G nr. 548/1999.

In ceea ce privește motivele de temeinicie, care au stat la baza emiterii actului administrativ, aceste urmează a fi analizate prin prisma afectațiunii bunului proprietate publică astfel Legea organica in materie, Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, dispune ca domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituție, din bunurile stabilite ca atare prin anexa ce face parte integranta din lege, precum si "din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public" (art. 3).

Rezulta așadar ca domeniul public cuprinde dreptul de proprietate al statului sau a unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin destinația legii, sunt de uz si de utilitate publica. Criteriul de determinare a apartenenței unui bun la proprietatea publica este criteriul destinației ori al afectațiunii bunului, uzului ori interesului public. Aceasta destinație poate rezulta fie din natura bunului, fie din declarația expresa a legii, in sensul ca un bun este de uz ori interes public.

Astfel, o prima concluzie este aceea ca exista bunuri care fac parte exclusiv din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz.

In ceea ce privește bunul ce face obiectul judecații, in prezenta cauza, trebuie in principal determinat domeniul public căruia ii este afectat, domeniul public al statului ori domeniul public al U.A.T. Ciocârlia, motiv pentru care este necesar a se analiza daca este de uz si interes public național sau de uz si interes local.

Pentru determinarea exacta a apartenenței bunului, la domeniul public al statului ori la domeniul public al unității teritorial-administrative comuna Ciocârlia, trebuie avut in vedere si destinația intrinseca a bunului, nu doar faptul ca ar face parte dintr-un bazin hidrografic, cu rol de apărare împotriva inundațiilor, ceea ce ar justifica (într-o anumita măsura) apartenența la domeniul public al statului. Or, având in vedere criteriile de identificare a terenurilor aflate permanent sub ape, fondul apelor cuprinde suprafețe acoperite in permanenta sau in cea mai mare parte a anului cu ape stătătoare (lacuri, bălti, marea teritoriala) sau curgătoare (fluvii, râuri, pâraie).

In mod evident, in principal destinația bunului in cauza este una aferenta amenajării unei acumulări de apa, prin retenție, in vederea practicării acvaculturii si pescuitului sportiv încadrată la ape stătătoare, deoarece se află în prezența unei ape amenajate in mod special pentru creșterea peștelui, precum si a unei suprafețe de apa stătătoare de mica adâncime unde cresc trestiișuri si păpurisuri, precum si alte tipuri de vegetație specifica in regim amenajat sau neamenajat.

Acumularea de apa in cauza, bazinul piscicol nr. 6 (ce poarta si denumirea de Ciocârlia VI), este posibilă datorita unui baraj. Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 244/2000, din punct de vedere tehnic, astfel cum rezulta din raportul de expertiza, barajul care face posibila retenția de apa si creează bazinului piscicol in cauza, este unul de importanta redusa conform dispozițiilor legale mai sus menționate, bunul nefiind afectat interesului de importanta națională ci interesului de importanta locala.

Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, intimata-reclamanta nu justifica, indubitabil si lipsit de echivoc, afectațiunea bunului proprietate publica exclusiv la domeniul public al statului.

Intimata-reclamanta Administrația Națională "Apele Romane" invoca un drept propriu si interes legitim asupra bunului in cauza in strânsă legătura cu afectațiunea acestuia Ia domeniul public al statului, justificat fiind de importanta națională a acestuia.

In lumina dispozițiilor legale mai sus menționate, raportat la caracteristicile tehnice ale bunului si, nu in ultimul rând, la destinația acestuia (bazin piscicol) dreptul si interesul reclamat in prezenta cauza nu este justificat. Prin urmare, soluția instanței de fond este, si de aceasta data, una injusta, data cu aplicarea greșită a legii, raportul juridic in speță, dreptul de proprietate si administrare a bunului, fiind interpretat greșit. Acesta aparține în mod indiscutabil UAT comuna Ciocârlia si nu intimatei-reclamante.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ.

2.2.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României

Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva sentinței, prin care a solicitat admiterea acestuia și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziția nr. 16, coloana 3 din Anexa nr. 19A, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134.200 mp.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul – pârât a susținut, următoarele:

Recurentul a arătat că este neîntemeiată susținerea instanței de rejudecare potrivit căreia modificarea H.G. nr. 1353/2001 prin art. I al H.G. nr. 985/2011, punctul 4 lit. b) este nelegală, întrucât a intervenit pe parcursul soluționării litigiului ce a avut ca obiect tocmai anularea parțială a H.G. nr. 1353/2001, deoarece legiuitorul a emis H.G nr. 985/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița, abia la data de 01.11.2011, dată la care acest litigiu era încă pe rolul instanțelor judecătorești, decizia civilă nr. 1470 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rămânând irevocabilă Ia data de 21.03.2014, deci la interval de trei ani după intervenția legislativă.

Actul administrativ, anulat parțial de către instanța de fond, nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă, deoarece acesta nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Prin urmare, H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I lit. b) penultima liniuță din H.G nr. 985/2011, a avut la bază inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al autorităților administrativ-teritoriale, însușit prin hotărârea autorității publice locale, fiind adoptată conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Drept urmare, poziția nr. 16 din Anexa nr. 19 al Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001 a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local al comunei Ciocârlia care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Deoarece hotărârea Consiliului local al comunei Ciocârlia nu a fost contestată în termen legal la instanța de contencios administrativ, Consiliul Județean Ialomița, conform competențelor conferite de Legea nr. 213/1998, a centralizat inventarele astfelcum au fost înaintate de consiliul local și le-a transmis Ministerului Administrației si Internelor, organul de specialitate al Guvernului, pentru a fi atestate prin hotărâre de guvern.

Contrar celor reținute de către instanță, hotărârile consiliului local sunt acte administrative, de sine stătătoare, emise de o autoritate a administrației publice locale, sunt aduse la cunoștință publică prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj (după cum dispune atât art. 83 din Legea nr. 24/2000, republicată cât și Legea nr. 215/2001, republicată) și pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești competente.

Recurentul a arătat că mai critică soluția instanței de rejudecare și prin raportare la faptul că aceasta trebuia să ia în considerare faptul că, prin hotărârea de Guvern și prin hotărârile autorităților publice locale, nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. De altfel, intervenția Guvernului asupra inventarelor astfel cum au fost ele însușite prin acte ale autorităților locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerință în autonomia locală, consacrată prin Constituție și prin Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, cât și o depășire a atribuțiilor conferite prin Legea nr. 213/1998.

Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.

Așadar, în speță, nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii de Guvern sub aspect procedural, procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică, întrucât aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

2.2.3. Recursul formulat de recurenta- pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia – prin Primar

Pârâta UAT COMUNA CIOCÂRLIA a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Prin sentința recurata au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevederile art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ. și prevederile art. 4 alin. (1) și (2) și art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

Deși formal, reclamanta a calificat acțiunea ca fiind una care privește vătămarea unui drept de administrare al A.N. APELE ROMÂNE, lecturând argumentele invocate de către intimata-reclamantă reise faptul că litigiul nu se mărginește la dreptul de administrare, ci tinde, de fapt, la stabilirea unui drept de proprietate publică în favoarea statului și, totodată, la invalidarea dreptului de proprietate publică atestat în favoarea UAT Comuna Ciocârlia, obiectivul fiind acela de a se obține o hotărâre judecătorească care să producă efecte cu privire la dreptul de proprietate. Această concluzie se despinde fără echivoc chiar din considerentele sentinței recurate, instanța însăși reținând că prin admiterea acțiunii în contencios administrativ "s-a desființat dreptul de proprietate publica al UAT Ciocârlia". Este, în fapt, o veritabilă acțiune în revendicare imobiliară, astfel cum rezultă și din formularea capătului de cerere privind "obligarea pârâtelor să lase liber imobilul ce face obiectul cererii".

Or, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ nu poate pronunța, potrivit legii o hotărâre prin care să desființeze un drept de proprietate, putând doar să dispună anularea unui act administrativ nelegal și repararea eventualei pagube cauzate de un asemenea act. Așadar, în mod vădit nelegal, cu încălcarea prevederilor Legii contenciosului administrativ, instanța de fond reține desființarea dreptului de proprietate publica al UAT Ciocârlia ca urmare a anulării Hotărârii de guvern prin care a fost atestat acest drept de proprietate publică al comunei, cu toate că, dreptul de proprietate al recurentei este dobândit în copndițiile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, iar nu prin Hotărârea de guvern anulată, hotărâre ce are un efect declarativ, iar nu unul constitutiv de drepturi, căci dreptul de proprietate publică nu se dobândește prin hotărâre a Guvernului privind atestarea domeniului public, ci fie de drept, după natura bunului, în cazul bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, fie ca urmare a unei declarații de uz sau interes public făcută după caz, prin lege sau prin hotărâre a consiliului județean sau a consiliului local.

De asemenea, prin sentința recurată au fost încălcate și prevederile art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ.. Potrivit art. 865 alin. (1) C. civ. "Obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului", iar 870 alin. (1) C. civ. statuează că: "(1) Apărarea în justiție a dreptului de administrare revine titularului dreptului."

În considerarea prevederilor legale sus menționate, titularul dreptului de administrare are exclusiv prerogativa apărării dreptului său de administrare, iar obligația apărării în instanță a proprietății publice revine exclusiv titularului acestui drept, Statul Român. În prezenta cauză intimata-reclamantă A.N. Apele Române a invocat o pretinsă vătămare a dreptului său de administrare prin raportare la încălcarea dreptului de proprietate publica a statului, sens în care, potrivit legii, manifestarea de voință referitoare la apărarea acestui din urmă drept putea aparține doar Statului Român.

Reclamanta a încercat să suplinească lipsa de intenție procesuală a titularului dreptului de proprietate publică prin intervenția forțată a acestuia în proces, însă, și în acest caz, era necesară o manifestare expresă de voință din partea acestuia în sensul solicitării recunoașterii dreptului de proprietate publică, în contradictoriu cu cel atestat în favoarea recurentei; însă, pe tot parcursul procesului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a avut o poziție procesuală indiferenta, lipsind orice fel de manifestare a intenției de ocrotire a dreptului pe care îl afirmă intimata-reclamantă A.N. Apele Române. În aceste condiții, instanța de fond, pronunțând o hotărâre ce produce efecte cu privire la dreptul de proprietate publică al statului, nu a ținut seama de împrejurarea că intimata-reclamantă A.N. Apele Române, în virtutea statutului său legal - acela de titulară doar a unui drept de administrare - nu putea reclama și apăra în justiție mai mult decât legea îi dă posibilitatea, și anume dreptul de administrare. Procedând astfel, instanța nu fond nu a dat mai mult decât s-a cerut, însă a dat mai mult decât s-ar fi putut în mod legal cere de către reclamanta A.N. Apele Române.

Este relevantă și împrejurarea că Statul Român, intervenient in prezenta cauză, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a înțeles, pe durata considerabilă a litigiului, nici sa modifice/înlăture pretinsa vătămare invocată de reclamantă pe cale administrativă, prin abrogarea sau modificarea dispozițiilor hotărârii de guvern atacate.

Totodată, instanța de fond a încălcat și prevederile art. 4 alin. (1) și (2) și art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, din considerentele sentinței recurate desprinzându-se concluzia că intimata-reclamantă A.N. Apele Române ar fi autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Or, art. 4 alin. (1) Legea apelor nr. 107/1996 se referă la apă ca resursă, nu la ape în sens geografic - terenuri acoperite cu apă curgătoare sau stătătoare, instanța de fond interpretând, aparent, în mod greșit textul de lege, ca și cum ar institui o exclusivitate a statului în ceea ce privește apele în sens geografic. Următorul alineat privește apele în sens geografic - ape de suprafață curgătoare și stătătoare. Trebuie precizat că acest text nu poate privi decât apele din domeniul public al statului, iar nu integralitatea de pe teritoriul României, în acest sens fiind edificatoare dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea A.N. Apele Române.

Anexa 2 la O.U.G. nr. 107/2002 stabilește lista cuprinzând bunurile de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată și de Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, aflate în administrarea exclusivă a Administrației Naționale "Apele Române". Art. 2 alin. (5) din Ordonanța de urgență prevede că "bunurile din domeniul public, constituite din: lacurile care nu sunt declarate de interes public național, digurile de apărare împotriva inundațiilor, care nu se constituie într-o linie continuă de apărare, consolidările și apărările de maluri și lucrările de dirijare, trec, prin hotărâre a Guvernului, în administrarea beneficiarilor care sunt deserviți de acestea".

Prin urmare, există ape care nu fac parte din domeniul public al statului, ci au alți proprietari, entități publice sau chiar private, iar includerea apelor în domeniul public al statului se realizează prin declararea interesului public național în privința acestora, așadar prin lege, conform Legii nr. 213/1998.

De asemenea, greșit reține instanța de fond că autoritatea publică centrală din domeniul apelor ar fi A.N. Apele Române, aceasta fiind Guvernul României prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Prin urmare și, din perspectiva Legii apelor nr. 107/1996 și a O.U.G. nr. 107/2002, hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât în nici un caz nu se putea acorda prevalentă interesului public invocat de reclamanta A.N. Apele Române împotriva autorității centrale în domeniul apelor, astfel încât să se anuleze Hotărârea emisă de către acesta din urma. Interesele reprezentate de A.N. Apele Române trebuie să se subordoneze și să se conformeze politicilor autorității centrale în domeniul apelor, nefiind de admis inițierea de către A.N. Apele Române a unor conflicte judiciare împotriva autorității centrale de resort, și cu atât mal puțin ca în jurisdicția contenciosului administrativ, guvernată de principiul prevalentei interesului public și de principiul ierarhiei administrative, acte emise de autoritatea centrală să fie anulate la cererea unei autorități subordonate.

De asemenea, prevederile art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, enunțate de către instanța de fond în argumentarea deciziei sale cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de concesiune încheiat de UAT Comuna Ciocârlia cu A. S.R.L., nu se referă la A.N. Apele Române, ci la Autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Prin sentința recurată au fost încălcate prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Din cuprinsul considerentelor sentinței recurate rezultă împrejurarea că instanța de fond a avut în vedere exclusiv prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu pct. 1.3 din Anexa la lege, fără a avea în vedere și prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu pct. III din Anexa la lege, prevederi care se referă la domeniul public local al comunelor.

Din interpretarea și sistematică a acestor din urmă prevederi legale rezultă faptul că un bun cum este Bazinul piscicol Ciocârlia VI - lac de acumulare - prin natura lui nu se regăsește în categoria bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului, ci poate în egală măsură să facă parte din domeniul public al oricărui alt titular decât statul, în speță al Comunei Ciocârlia.

Prin urmare, determinant pentru regimul juridic al unui lac de acumulare este criteriul legal al interesului public deservit, respectiv după cum acesta este unul național, județean sau local, nu este determinant pentru calificarea aparteneței la un domeniu public. Aplicarea acestui criteriu legal nu poate fi înlăturată sau înfrântă de situații de fapt fără relevanță în privința interesului public deservit, cum este împrejurarea reținută de instanță că "bazinul piscicol Ciocârlia VI este amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II" sau acela că "suprafața de apa in litigiu este cea care reprezintă bazinul Ciocârlia 6 (...) se afla in cuveta iacului de acumulare Cotorca II", la fel cum nu este relevantă și nu are nicio înrâurire asupra regimului juridic nici denumirea (Ciocârlia 6 sau Cotorca II) pe care o folosim atunci când ne referim la aceasta suprafață de apă.

Or, din moment ce bunul se află pe raza UAT Comuna Ciocârlia, deservește comunitatea locală, este mai mult decât evident că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, acesta nu se poate afla decât în domeniul public al Comunei Ciocârlia (de altfel, existența unui interes public supraordonat celui comunal în privința unui mic bazin piscicol de cea 13 ha este greu de conceput, după cum la fel de dificil de înțeles este cum anume s-ar putea face exploatarea acestuia în interes public național). Dreptul atestat în favoarea UAT Comuna Ciocârlia și exercitat de aceasta este tot un drept de proprietate publică, în interesul general al comunității locale și cu beneficii directe pentru cetățenii localității.

Instanța de fond, fără o analiză atentă a legislației sus amintite și fără a ține seama de înscrisurile aflate la dosar sau de susținerile recurentei (fie că este vorba de obiecțiunile la raportul de expertiză, de concluziile scrise sau de cele afirmate cu prilejul dezbaterilor orale) sau ale intimatului-pârât Guvernul României (care prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei a susținut cu motive temeinice respingerea acțiunii ca neîntemeiată, explicând pe larg în ce condiții a fost adoptat actul normativ a cărui anulare este solicitată), a reținut ca având valoare de adevăr absolut cele consemnate în raportul de expertiză întocmit în cauză, după casare, și anume că Acumularea Cotorca II este inventariata in domeniul public al satului prin H.G. nr. 1705/2006, in Anexa nr. 12, și ca bazinul piscicol Ciocârlia VI este amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II, fapt ce a condus în mod simplist la concluzia că ar fi fost încălcat dreptul de proprietate publică al statului.

Or, în realitate H.G. nr. 1705/2006 identifică doar "lacul de acumulare Cotorca II" făcând referire la caracteristici ale bunului imobil construcție hidrotehnică baraj (dig) fără nicio precizare cu privire la bazinul (luciul) de apă aferent acestuia (este evident că această anexă se referă nu la lacuri de acumulare, ci la construcții hidrotehnice - baraje, văzând descrierea acestora și bunurile inventariate mai sus, denumite "baraj Siriu", "baraj Gurbănești"), bunul fiind localizat pe raza Municipiului Urziceni, iar nu a Comunei Ciocârlia. Poziția indicată - Anexa nr. 12 - nu cuprinde nici o referire la Bazinul piscicol Ciocârlia VI situat pe teritoriul Comunei Ciocârlia și nici la digul (barajul) aferent acestui bazin.

În realitate, Bazinul piscicol Ciocârlia VI este situat în totalitate pe teritoriul administrativ al Comunei Ciocârlia și este inventariat în domeniul public al Comunei Ciocârlia prin H.G. nr. 1353/2001 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 985/2011, anexa nr. 19, poziția nr. 16, coloana 3.

În această situație este mai mult decât evident că se poate afla cel mult în prezența unei necorelări între hotărârile de guvern sus amintite, acte normative ce au o forță juridică egală, neputând afirma ca dispozițiile uneia dintre ele ar preleva asupra celeilalte, situație ce nu poate determina, în nicio circumstanță anularea parțială a H.G. nr. 1353/2001 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 985/2011, doar prin raportare la H.G, nr. 1705/2006.

Este lipsită de temei juridic afirmația A.N. Apele Române, care constituie argumentația centrală, esențială, a acțiunii în contencios administrativ, potrivit căreia "dubla inventariere" ar reprezenta o cauză de nelegalitate a hotărârii de Guvern atacate. Inventarierea este o operațiune cu caracter tehnic, iar greșita sau "dubla" inventariere a unui bun proprietate publică poate constitui cel mult o eroare materiala, în nici un caz neavând înrâurire asupra regimului juridic al acestuia și cu atât mai puțin neputând avea efectul de a desființa un drept de proprietate publică, mai cu seamă că acesta este în conformitate cu legea și cu natura interesului public deservit.

Instanța de fond, ignorând complet criteriul legal esențial al interesului public deservit, a procedat la confruntarea a două acte de inventariere - hotărâri de Guvern privind atestarea domeniilor publice - ambele acte cu efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi (niciunul dintre aceste acte neconstituind titlu de proprietate), și, fără un motiv convingător de natura juridică, a acordat prevalentă înregistrărilor din H.G. nr. 1705/2006 asupra celor din H.G. nr. 1353/2001 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 985/2011, dispunând fără temei legal anularea acesteia din urmă, și, mai mult, considerând că urmare acestei anulări "s-a desființat dreptul de proprietate publica al UAT Ciocârlia".

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

2.3. Apărările formulate în cauză

2.3.1. Întâmpinarea formulată de intimata – reclamantă Administrația Bazinală de Apă-Buzău Ialomița împotriva recursului promovat de pârâta S.C. A. SRL

Intimata-reclamantă Administrația Bazinala de Apa Buzau-lalomita a formulat întâmpinare față de recursul promovat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta A., prin cererea de recurs, nu face decât sa reia motivările, apărările si considerentele avute in vedere la fondul cauzei, atât in primul ciclu procesual cat si in rejudecare, cat si in motivarea cererii de recurs din dosarul x/2015, înainte de casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru lipsa probei cu expertiza.

Privitor la criticile recurentei fata de considerentele instanței privitor la anularea contractului de concesiune, este necesar a se tine seama de felul in care isi produce efectele instituția anularii in materie administrativa, si anume ca, in moment