ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 21.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița a chemat în judecată pârâtele societatea A. S.R.L. și Agenția Națională pentru Piscicultură și Acvacultură, solicitând anularea contractului de concesiune nr. x/11.12.2006, încheiat între pârâte și a actului adițional nr. x/28.07.2010, încheiat cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și radierea înscrierii în Cartea Funciară nr. x a localității Movila Miresii a încheierii nr. 24035/11.06.2012. 1.

Pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura - (A.N.P.A.) a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea legalității încheierii contractului de concesiune nr. x/2006, cât și legalitatea actelor adiționale subsecvente, precum și constatarea dreptului A.N.P.A de administrare a lacului Seaca. 1.

În cauză a formulat, sub titulatura de întâmpinare, cerere de intervenție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, prin care a invocat calitatea de proprietar al Lacului natural Seaca și a arătat că sprijină acțiunea reclamantei Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița. 1.

Pârâta A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat, în situația admiterii acțiunii formulate de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița și a anulării contractului de concesiune nr. x/2006 și a actelor adiționale la acesta, obligarea reclamantei la plata contravalorii apei și a resurselor acvatice vii, cu care a fost populat lacul Seaca, în considerarea bunei-credințe a A. S.R.L. la încheierea contractului de concesiune, bunuri pe care le-a estimat la suma de 3.000.000 RON. 1.

Prin sentința civilă nr. 1432/05.12.2017, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă A. S.R.L., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2018. 1.

Prin cererea din data de 07.02.2018, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița a precizat capătul de cerere referitor la radierea imobilului din cartea funciară, în sensul că, în temeiul art. 907 alin. (2) și art. 908 alin. (3) C. civ., a solicitat doar rectificarea înscrierii în Cartea Funciară referitoare la persoana administratorului domeniului public, în speță Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, urmând a fi rectificată în sensul că administratorul este A.N.A.R- A.B.A. Buzău Ialomița. 2. Hotărârile instanței de fond 2.1. Prin încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată și a unit, cu fondul cauzei, excepția inadmisibilității cererii cu privire la radierea extrasului de carte funciară nr. x din 11.06.2012, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. 2.2. Prin sentința civilă nr. 56 din data de 31 martie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind radierea înscrierii în Cartea Funciară și a respins capătul de cerere, astfel cum a fost precizat, ca inadmisibil. Totodată, prima instanță a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., Agenția Națională pentru Piscicultură și Acvacultură (A.N.P.A.) și intervenientul Ministerul Finanțelor și a dispus anularea contractului de concesiune nr. x/11.12.2006 precum și a actului adițional nr. x/28.07.2012. De asemenea, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de intervenție accesorie, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta A.N.P.A., ca neîntemeiată și a luat act de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale formulate de pârâta A. S.R.L.. 3. Căile de atac exercitate în cauză În cauză au formulat recurs pârâta Agenția Națională pentru Piscicultură și Acvacultură și pârâta societatea A. S.R.L. 3.1 Prin calea de atac promovată, pârâta Agenția Națională pentru Piscicultură și Acvacultură a solicitat casarea sentinței civile nr. 56 din data de 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta A.N.P.A. arată, în esență, următoarele: În primul rând, raționamentul juridic prin care reclamanta este considerată titulara dreptului de administrare asupra Lacului Seaca este greșit, instanța de fond ignorând faptul că Legea apelor nr. 107/1996 prevede că apele din domeniul public se dau în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea centrală din domeniul apelor, în condițiile legii, iar art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede că bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local, darea în administrare realizându-se, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului Local. Reținând câteva aspecte importante rezultate din aceste dispoziții, privind acordarea dreptului de administrare prin hotărâre a guvernului, în cuprinsul căreia se identifică și se individualizează bunul precum și limitele acestui drept, consideră că dreptul de administrare asupra unui bun din domeniul public al statului constituit în favoarea unei instituții publice poate fi probat doar prin hotărârea de Guvern prin care se constituie acest drept real aferent dreptului de proprietate publică. Recurenta face diferența între hotărârea de guvern prin care se constituie dreptul de administrare asupra unui bun, hotărâre ce ar fi trebuit emisă în temeiul art. 12 din Legea nr. 213/1998, și hotărârea de guvern prin care se aproba inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, hotărâre emisă în temeiul prevederilor art. 20 alin. (2) din aceeași lege. În al doilea rând, susține că Anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 nu menționează lacul Seaca, instanța de fond preluând, nefiltrată, poziția reclamantei potrivit căreia acest imobil figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului. În al treilea rând, în dosarul cu nr. x/42/209 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 195/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3307/2011, s-a pus în discuție și s-a tranșat dreptul de proprietate publică al Statului Român asupra Lacului Seaca nu și cu privire la titularul dreptului de administrare. În al patrulea rând, instanța fondului ignoră prevederile art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura administrează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparținând domeniului public al statului, inclusiv lacurile de acumulare care au drept folosință unică piscicultura, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare. Greșit menționează instanța fondului că recurenta este administratorul fondului piscicol, noțiunea de fond piscicol nefiind prevăzută de O.U.G. nr. 23/2008. Arătând că art. 2 din acest act normativ definește noțiunile de resurse acvatice vii și efectiv piscicol, concluzionează că amenajarea piscicolă Seaca se referă la efectivul piscicol, proprietarul acestuia fiind operatorul economic care are în concesiune amenajarea piscicolă, instanța de fond confundând originea imobilului cu destinația acestuia. Susține că Lacul Seaca este un heleșteu format într-o depresiune naturală creată în pachetul de loess prin tasarea acestuia iar definirea heleșteului ca amenajare piscicolă nu diferențiază în funcție de modul de formare, respectiv, dacă s-a format în mod natural sau prin intervenție antropică, ci după destinația acestuia. Analizând dispozițiile art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008, afirmă că intră sub incidența legii pescuitului și acvaculturii suprafețele de teren care au ca destinație piscicultura, prin derogare de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996. Invocă scopul și spiritul O.U.G. nr. 23/2008, potrivit cărora administrator asupra suprafețelor de teren care au ca destinație piscicultura este Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura, fiind depuse la dosarul cauzei probe, inclusiv raportul de expertiză tehnică judiciară, care dovedesc faptul că imobilul Lacul Seaca a fost utilizat permanent ca amenajare piscicolă. Concluzionează că acest imobil intră sub administrarea instituției recurente, prin derogare de la Legea apelor, conform destinației. În final, solicită acordarea cheltuielilor de judecată și, în situația în care recursul va fi respins, reducerea cheltuielilor de judecată proporțional cu activitatea depusă de avocat. În drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 noul C. proc. civ. și "orice alte dispoziții legale". 3.2. În cauză a formulat recurs și pârâta societatea A. S.R.L., prin care, invocând incidența motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat atât casarea încheierii de ședință din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cât și casarea sentinței civile nr. 56 din data de 31 martie 2021, pronunțată de aceeași instanță. Din perspectiva rejudecării cauzei, drept efect al casării hotărârilor recurate, pârâta a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în subsidiar prim, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar secund, respingerea acesteia ca nefondată. Cu privire la nelegalitatea încheierii din 14.11.2018, apreciază că soluția dată de instanța de fond excepției inadmisibilității acțiunii este consecința interpretării greșite a dispozițiilor art. 2 lit. c) (actualul c indice1), precum și a prevederilor O.U.G. nr. 54/2008 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. Intimata reclamantă a cunoscut existența contractului de concesiune cu mult înainte de a face demersuri de anulare a acestuia și, mai mult decât atât, corespondența dintre părți nu poate fi considerată ca fiind o plângere prealabilă, motivată în fapt și în drept, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, procedură pe care trebuia să o urmeze în calitate de terț vătămat. În ceea ce privește sentința civilă nr. 56/31.03.2021, recurenta aduce patru critici: 1. Instanța de fond și-a încălcat rolul său în aflarea adevărului, precum și principiile egalității drepturilor procesuale și a dreptului la apărare, neluând în considerare, în mod nelegal, întregul probatoriu administrat în cauză. Instanța nu a luat în considerare faptul că nu există un act de administrare a lacului și nici raportul de expertiză care cuprinde detalii constructive, sursele de apa care mențin lacul în existență, precum și actele normative cu privire la transferul dreptului de administrare a imobilului concesionat, fiind o probă pertinentă, concludentă și utilă cauzei. Arată că Lacul Seaca este o amenajare piscicolă, așa cum s-a constatat prin raportul de expertiză și că, instanța de fond, greșit a dat prioritate unei sentințe judecătorești care nu este opozabilă pârâtelor și care confirmă un drept de proprietate al Statului asupra imobilului, drept care nu a fost contestat de niciuna dintre părți. 2. Greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a A.N. Apele Române întrucât, faptul că Lacul Seaca figurează în inventarul patrimoniului public al Statului (deși nu a fost identificat în anexa 12) nu echivalează cu faptul că bunul s-ar afla și în administrarea A.N. Apele Române, bunurile statului putând fi date în administrarea mai multor instituții ale statului, (cum este si A.N.P.A. sau Ocolul Silvic) sau chiar și unor instituții publice locale. A.N.P.A. are drepturi și atribuții conferite de O.U.G. nr. 23/2008, pe care A.N. Apele Române nu le are. Amintește că este succesoarea în drepturi a Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol și că are drept de administrare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparținând domeniului public al statului, fiind abilitată să încheie contractele de concesiune având ca obiect terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, așa cum este și Lacul Seaca. Susține că reclamanta nu dovedește o vătămare și că instanța de fond este în eroare cu privire la calitatea A.N.P.A. de instituție publica a Statului și de faptul că redevența se face venit la Bugetul public al Statului, preluând din motivarea sentinței civile nr. 195/2010 pronunțata in dosarul nr. x/2009 al Curții de Apel Ploiești, fără a avea în vedere ca speța dedusa judecații e diferită. Nici motivarea intervenientului Ministerul Finanțelor Publice nu vine in sprijinul reclamantei, motivele acesteia fiind străine de natura cauzei. 3. Art. 3 si 4 din Legea Apelor, precum și dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 23/2008 și confirmată de Legea nr. 317/2009, cu privire modul de constituire și dreptul de administrare a bunurilor aflate in domeniul public sau privat al Statului Roman au fost încălcate de instanța de fond și in soluționarea fondului cauzei. Apreciază că la încheierea contractului de concesiune nr. x/2006 au fost respectate prevederile legale . Susține că argumentul potrivit căruia un lac s-a format în mod natural sau artificial nu este contrar prevederilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, instanța făcând un adaos nepermis la lege, singura condiție prevăzută de lege fiind ca, pe respectivul teren, să existe o amenajare piscicola. Cu privire la încadrarea Lacului Seaca în categoria de "lac natural", față de concluziile raportului de expertiză, afirmă că aceasta susținere nu este sau, cel puțin, nu mai este valabilă, în condițiile în care sursele de apă naturală (aport freatic) nu mai există, astfel încât, asigurarea cu apă a lacului se face din surse artificiale (prin canalul de distribuție). Dreptul de proprietate al Statului Roman asupra bunului concesionat nu a fost contestat de niciuna dintre părți dar Administrația Naționala "Apele Române", nu are nici un drept de administrare asupra cuvetei și malurilor amenajării piscicole Seaca, conform Ordonanței de urgență Nr. 107/2002. 4. Sentința civila este nemotivată în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractului de concesiune, în condițiile în care a arătat instanței de fond că reclamanta nu invocă motive de nulitate absolută a contractului de concesiune. La momentul încheierii contractului de concesiune, cel care l-a încheiat în numele proprietarului, a justificat, prin prisma legislației în vigoare, un drept de administrare, prezumându-se ca avea vocația de a încheia în numele statului un contract administrativ. Din cartea funciară nu reiese ca ABA -Buzău Ialomița ar fi administratorul terenului concesionat, singura mențiune care ar fi putut să pună la îndoială buna-credință a subdobânditorului dreptului real, în contradictoriu cu legislația incidentă la încheierea contractului. În drept, s-au invocat: art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 486 si art. 488 pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ., art. 7 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 213/1998, Legea Apelor nr. 107/1996, dispozițiile O.U.G. nr. 23/2008 și confirmată de Legea nr. 317/2009. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Agenția Națională pentru Piscicultură și Acvacultură, ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței recurate. 4.2. Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița a formulat întâmpinare și împotriva recursului formulat de pârâta societatea A. S.R.L., prin care a solicitat și respingerea acestuia ca nefondat, apreciind că atât încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2018, cât și sentința civilă nr. 56 din data de 31 martie 2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, reprezintă hotărâri judecătorești temeinice și legale. În esență, împotriva ambelor recursuri, intimata susține că: Calitatea procesuală a intimatei rezultă ope legis, din interpretarea coroborată a art. 3 din Legea nr. 107/1996, raportat la Legea 213/1998, preluată la acest moment în Codul administrativ și în C. civ. Înainte de formularea cererii de chemare în judecată a invitat la conciliere directă ambele pârâte. Lacul Seaca este proprietatea publică a statului roman aflat în administrarea instituției intimate, A.N.P.A. fiind administratorul fondului viu iar nu malurile și cuvetele lacurilor. Hotărârile de guvern, H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 1705/2006, de atestare a domeniului public al statului, sunt cele prin care este constituit dreptul de administrare al intimatei, alături de legislația din domeniul apelor, respectiv art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2008 este un act cu caracter normativ care prevede că A.N.P.A. administrează terenurile pe care sunt amplasate amenajări piscicole aparținând domeniului public al statului, dar aceasta nu este susținută de o hotărâre de guvern care să stabilească în mod clar bunurile ce fac obiectul acestui drept de administrare, așa cum Legea 107/1996, este însoțită de hotărârile de guvern nr. 1045/2000, pana la H.G. nr. 1705/2006, unde in Anexa 12, sunt clar identificate bunurile proprietate de stat. S-a primit în proprietate doar suprafața de 1354,36 metri pătrați, cum decurge din anexa Certificatului nr. x, prin urmare, putea fi concesionată doar această suprafață. În ceea ce privește alte două lacuri naturale, Esna și Lutul Alb, intimata a urmat aceeași procedură de anulare a contractelor de concesiune și a avut câștig de cauză, apreciind că identitatea de situație ar trebui să conducă la identitate de soluții. Lucrările hidrotehnice realizate pe un lac natural în scopul exploatării sale piscicole, cum ar fi canale, stăvilare, cât și alte lucrări de reglare a nivelului apei în funcție de necesitățile amenajării piscicole, nu conduc la schimbarea caracterului de lac natural care este conferit de modul de formare a lacului și nu de modificările realizate în vederea exploatării fondului piscicol. Concluzia expertului, în sensul că amenajarea Seaca este un heleșteu-bazin piscicol, prevăzut cu canale de alimentare si evacuare ale apei, dotat cu construcții hidrotehnice și instalații de alimentare si evacuare a apei, stație de pompare și conductă de evacuare, este greșită deoarece nu se ia în calcul faptul că aceasta amenajare este înfăptuită în cuveta unui lac natural, Lacul natural Seaca, care face parte din bazinul hidrografic Dunăre XIV-1, cum se desprinde din Anexele la hotărârile de guvern 1045/2000, 1326/2001, 45/2002, 2060/2004 si 1705/2006. 4.3. Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta societatea A. S.R.L, ca nefondat. În esență, apărările sunt asemănătoare intimatei Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița. 5. Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 20 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate (și în limitele a ceea ce s-a recurat), probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că atât recursul declarat de pârâta societatea A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cât și recursurile declarate de pârâta Agenția Națională pentru Piscicultură și Acvacultură și pârâta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 56 din data de 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar prin cererile de recurs se invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., respectiv: hotărârea este nemotivată (sub un singur aspect) și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Critica privind nemotivarea hotărârii, sub aspectul capătului de cerere privind anularea contractului de concesiune, este nefondată. Contrar susținerii recurentei A. S.R.L., reclamanta A.N. Apele Române, în calitate de pretins titular al dreptului de administrare, a invocat nulitatea contractului de concesiune din perspectiva încălcării normelor legale ce reglementează dreptul de proprietate publică al Statului Român. Prima instanță a constatat întemeiate susținerile reclamantei din perspectiva prevederilor art. 3 alin. (1) Legea apelor nr. 107/1996 și a hotărârii judecătorești definitive care stabilește că reclamanta are drept de administrare a bunurilor din domeniul public al statului, inclusiv Lacul Seaca, motiv pentru care, contractul de concesiune nu este legal, întrucât nu a fost încheiat de instituția care este titulara dreptului de administrare. Aceste considerente sunt clare, explicite și converg spre soluția pronunțată, context în care, nu se poate susține nemotivarea hotărârii sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă, în esență, patru chestiuni de drept, greșit interpretate și aplicate în cauză: 1. Greșita aplicare a prevederilor art. 7 Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la lipsa procedurii prealabile; 2. Încălcarea prevederilor din Legea apelor nr. 107/1996 și O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, raportat la modul de constituire al dreptului de administrare al bunurilor aflate în domeniul public al Statului Român, disputa esențială referindu-se la existența/inexistența dreptului de administrare a Lacului Seaca de către cele două autorități publice - A.N.P.A. și A.N. Apele Române; 3. În legătură cu critica anterioară, s-a invocat și lipsa calității procesuale active, respectiv, inexistența unui drept de administrare a Lacului Seaca de către A.N. Apele Române și inexistența unei vătămări; 4. Nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, dreptului la apărare, prin înlăturarea concluziilor expertizei. În ceea ce privește lipsa procedurii prealabile, Înalta Curte îmbrățișează argumentele și raționamentul primei instanțe și constată că prin corespondența purtată anterior declanșării prezentului litigiu, părțile au fost invitate la conciliere prealabilă, aspect menționat explicit (în acest sens sunt înscrisurile de la dosar x/2017 al Tribunalului Buzău) iar A. a comunicat răspuns, scopul legii fiind atins. În aceste condiții, a respinge acțiunea ca inadmisibilă înseamnă a nega dreptul de acces la instanță, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, fără nicio justificare. Corect s-a reținut că termenul de formulare a plângerii prealabile/concilierii prealabile se opune părților contractante nu unui terț vătămat, așa cum rezultă și din cuprinsul Deciziei CCR nr. 797/2007, care a declarat neconstituțional art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În plus, cu privire la momentul de la care începe să curgă acest termen pentru terțul vătămat, din probatoriul administrat nu rezultă momentul luării efectiv la cunoștință de către reclamantă a conținutului contractului de concesiune ce face obiectul litigiului. De altfel, nici recurenta nu menționează un astfel de moment, mărginindu-se a afirma, fără susținere probatorie, că reclamanta a avut cunoștință de acest contract, cu mult timp anterior. A avea cunoștință de existența contractului și a lua efectiv cunoștință de conținutul acestuia sunt două chestiuni distincte, legea având în vedere momentul luării la cunoștință a conținutului contractului. Cât timp, din actele dosarului, nu rezultă tardivitatea îndeplinirii procedurii prealabile, acțiunea nu poate fi considerată inadmisibilă. În analiza celorlalte critici, primordial, trebuie amintit că starea de fapt, modul în care prima instanță a analizat și interpretat probele administrate nu pot face obiectul recursului, orice critici de netemeinicie a hotărârii fiind inadmisibile în această cale de atac. Așadar, în fapt, s-a reținut că Lacul Seaca, obiect al contractului de concesiune nr. x/2006, cu actele adiționale ulterioare, face parte din Bazinul Hidrografic Dunăre și aparține domeniului public al statului, așa cum rezultă din anexa Hotărârii de Guvern pentru aprobarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, H.G. nr. 1045/2000. Dreptul de proprietate publică al statului român nu este contestat, fiind o chestiune definitiv tranșată în dosarul cu numărul x/2009 Așa cum rezultă din contractul de concesiune, A. S.R.L., care a cumpărat activele fermei Seaca, a concesionat suprafața de 106,22 ha de teren pe care sunt amplasate activele amenajării piscicole Seaca și care este aferentă acestei amenajări. Terenul pe care este amplasată "amenajarea piscicolă" este în suprafață de doar 1354.36 mp, ceea ce înseamnă că societatea a concesionat o suprafață de teren mult mai mare. Aspectele esențiale ale soluționării prezentului litigiu, au fost dezlegate, în mod definitiv, în dosar nr. x/2014 și dosar nr. x/2013, cu privire la celelalte 2 lacuri, aflate în situație juridică identică cu Lacul Seaca, este vorba de Lacul Esna și Lacul Lutul Alb. Astfel, prin decizia nr. 2780/2015 (în dosar x/2014) și decizia nr. 4485/2014 (în dosar x/2013), ambele pronunțate de Curtea de apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost menținute hotărârile Tribunalului Buzău de anulare a contractelor de concesiune încheiate pentru cele două lacuri. Instanțele au hotărât că, făcând parte din Bazinul hidrografic Dunăre XIV -1 conform Atlasului Cadastral al Apelor Române, ediția 1992, aprobat prin Ordinul ministerial nr. 399/1997 al Ministrului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, emis în baza Legii apelor nr. 107/1996, cele trei lacuri fac parte din domeniul public al statului, astfel cum rezultă din Hotărârile de Guvern pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului (H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/2004, H.G.. 1705/2006). Totodată, s-a lămurit faptul că A.N.P.A. nu putea dispune de terenurile aflate în proprietatea publică a statului, titularul dreptului de administrare asupra malurilor și cuvetelor lacurilor, conform art. 3 alin. (1) Legea nr. 107/1996 și art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române", fiind reclamanta A.N. Apele Române și nu pârâta A.N.P.A., care administrează doar fondul piscicol/amenajarea piscicolă, în baza O.U.G. nr. 23/2008. În plus, s-a stabilit că cele trei lacuri sunt lacuri naturale și că lucrările hidrotehnice realizate pe un lac natural în scopul exploatării sale piscicole, cum ar fi canale, stăvilare cât și alte lucrări de reglare a nivelului apei în funcție de necesitățile amenajării piscicole, nu conduc la schimbarea caracterului de lac natural, care este conferit de modul de formare a lacului. Lucrările de la suprafața lacului, edificiul artificial pentru amenajarea piscicolă sunt distincte de cuveta și malurile lacului, ce se află în administrarea autorității reclamante. Efectul pozitiv al lucrului judecat presupune ca o situație juridică, dezlegată definitiv de o instanță de judecată, să nu poată fi contrazisă prin hotărâri ulterioare. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un proces care are legătura cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, în acest sens fiind art. 431 alin. (2) C. proc. civ..((2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.) Această reglementare a autorității de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Așa fiind, în mod legal, prima instanță a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat rezultat, pe de o parte, din dosarul x/2009 al Curții de apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, unde s-a stabilit că lacul din litigiu face parte din domeniul public al statului român, reclamanta A.N. Apele Române fiind titulara dreptului de administrare. În acest sens, se mai reține că în cuprinsul hotărârilor de guvern care stabilesc inventarul bunurilor din domeniul public al Statului Român, malurile și cuvele lacurilor de pe cursurile din Bazinul Hidrografic Dunăre aparțin domeniului public al statului și au fost date în administrarea Companiei Naționale "Apele Române", conform H.G. nr. 981/1998, în prezent: A.N. Apele Române, conform O.U.G. nr. 107/2002. Pe de altă parte, disputa existenței/inexistenței dreptului de administrare asupra celor trei lacuri, inclusiv calitatea procesuală a reclamantei și existența vătămării, calificarea lacurilor și normele de drept incidente au fost tranșate definitiv în cele două dosare - x/2014 și y/2013 - în care ambele autorități publice (A.N. Apele Române și A.N.P.A.) au avut calitatea de parte. În prezența efectului pozitiv al lucrului judecat, instanța sesizată ulterior nu poate face evaluări proprii asupra acestor chestiuni. Prima instanță a procedat legal, pornind raționamentul juridic de la aceste chestiuni tranșate definitiv prin hotărâri judecătorești ce nu pot fi ignorate. În acest context, criticile din recurs vor fi respinse întrucât repun în discuție chestiuni litigioase soluționate anterior și tind la încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat. Potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., în relația dintre cele două autorități publice, prezumția de lucru judecat are caracter absolut, ceea ce înseamnă ca nu se poate pretinde stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior. În fine, în acord cu poziția intimatei reclamante, reținând că suprafața de teren pe care se află amenajarea piscicolă este de 1354.36 metri pătrați, Înalta Curte constată că, indiferent de calificarea Lacului Seaca, ca amenajare piscicolă sau habitat piscicol natural, în sensul art. 2 pct. 2 lit. A) (heleșteu) și pct. 3 (lac natural) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, A.N.P.A., în virtutea atribuțiilor conferite de acest act normativ, respectiv, atribuția de a concesiona terenuri pe care sunt amenajări piscicole (art. 20 lit. h), nu putea încheia un contract de concesiune pe o suprafață de 106,22 ha, lipsindu-i competența legală în acest sens. Față de toate aceste aspecte, sunt inutil a fi analizate punctual criticile din recurs, cu privire la chestiunile juridice tranșate anterior, întrucât toate acestea nu pot înlătura efectul pozitiv al lucrului judecat, aplicat corect de prima instanță (chiar dacă aceasta nu menționează în mod clar dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), raționamentul juridic exprimat de judecătorul fondului fiind însușit și de către instanța de recurs. Prin urmare, nici criticile de nelegalitate invocate de A. S.R.L. nu pot fi fructificate în recurs. Buna credință nu poate fi opusă nulității absolute a contractului de drept administrativ. Nu se poate reține nici încălcarea principiilor egalității drepturilor procesuale, a dreptului la apărare ori, încălcarea rolului instanței în aflarea adevărului, pentru că, în cauză se impune cu prioritate efectul pozitiv al lucrului judecat. Trebuie menționat și faptul că aceste critici nu pot contura cele două motive de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste considerente, având în vedere că prima instanță a realizat o legală interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri. Cheltuieli de judecată în recurs Raportat la soluția la care s-a ajuns în urma deliberării și la prevederile art. 453 C. proc. civ., recurenții sunt în culpă procesuală putând fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Având în vedere că intimata Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița nu a făcut dovada naturii și cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, până la închiderea dezbaterilor, cererea acesteia va fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 452 C. proc. civ.