Decizia nr. 4010/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.12.2015 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Ciocârlia și S.C. A. S.R.L., anularea parțială a poziției nr. 16, coloana 3, din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I, lit. b), penultima liniuță, din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134,200 mp; anularea, pe cale de consecință, a contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. Ciocârlia, județul Ialomița, și S.C. A. S.R.L. și obligarea U.A.T. Ciocârlia și S.C. A. S.R.L. să lase libere imobilul și suprafața de apă ce fac obiectul acestei cereri. De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate, Statul Roman prin Ministerul de Finanțe, având calitate procesuală activă potrivit disp. art. 870 alin. (1) din noul C. civ. Pârâta S.C. A. S.R.L a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat: în temeiul art. 873 C. civ., raportat la art. 696 alin. (1) C. civ., să se constate legalitatea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010; în temeiul art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea 554/2004 să se dispună obligarea reclamantei să respecte pe viitor drepturile și obligațiile izvorâte din acest contract de concesiune, în ceea ce privește concesionarul. În subsidiar, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, a solicitat să fie obligate în solidar U.A.T. Comuna Ciocârlia, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, și administratorul bunului proprietate publică Administrația Națională "Apele Române", în temeiul art. 1345 C. civ., la plata sumei de 954.071 RON reprezentând investițiile realizate și nefructificate de pârâtă în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 127 din 07 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta comuna Ciocârlia; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că a fost dispusă anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziția nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafață de 134.200 mp. S-a dispus anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. comuna Ciocârlia, județul Ialomița și S.C. A. S.R.L. și obligarea acestora să lase liber imobilul ce face obiectul cererii și a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții S.C. A. S.R.L., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia și Guvernul României, pârâta S.C. A. S.R.L formulând calea de atac și împotriva încheierii din 26.04.2017. 3.1. În motivarea cererii de recurs formulate împotriva sentinței, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L a arătat, în ceea ce privește cererea de constatare a legalității contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a dobândit un drept real asupra bunului, opozabil erga omnes, în limitele respectării clauzelor contractuale, acest drept fiind opozabil atât concedentului, cât și terților. Până la acest moment, toate drepturile și obligațiile corelative izvorâte din contract au fost îndeplinite în condițiile impuse de acesta și de O.U.G. nr. 54/2006. A invocat disp. art. 871 alin. (3) C. civ. și a precizat că, în speță, contractul de concesiune poate să înceteze numai în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 54/2006, sens în care a făcut trimitere și la disp. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere natura juridică a actului a cărui anulare se cere, principiul "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet)" nu își găsește aplicare deoarece, pe de o parte, actul este unul de natură administrativă, emis în regim de autoritate publică, ce se bucură de prezumția de temeinicie și legalitate, iar, pe de altă parte, este aplicabil principiul securității juridice a actului administrativ, principiu ce presupune exploatarea bunurilor proprietate publică prin încheierea de contracte de către autoritățile publice, fără a vătăma drepturile sau interesele legitime ale cocontractantului de bună credință, atât la încheierea actului, cât și pe tot parcursul derulării relației contractuale. Anularea actului administrativ prin care s-a atestat la domeniul public al Comunei Ciocârlia bunul proprietate publică ce face obiectul cauzei nu presupune în mod imediat și anularea actului administrativ prin care s-a urmărit exploatarea eficientă și economică a bunului, în scopul de a obține venituri la bugetul local. Contractul de concesiune urmează a-și produce în continuare efectele, independent de anularea actului administrativ care, pentru moment, atestă bunul la domeniu public local. Mai arată în cererea de recurs că în considerentele sentinței se face referire la susținerile DGRFP Ploiești, deși la termenul din 07.09.2016 s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului de Finanțe și, implicit, al Statului Român de către această instituție publică. La termenul respectiv instanța a hotărât, după discuțiile purtate în contradictoriu de părți, să înlăture înscrisurile depuse la dosar de către DGRFP Ploiești, întrucât aceasta nu a făcut dovada calității de reprezentant. O altă critică adusă sentinței constă în faptul că instanța a făcut trimitere la raportul de expertiză depus de dl. Expert B., deși la termenul din 26.04.2017 a revenit asupra deciziei de administrare a probei cu expertiză apreciind că nu este utilă cauzei. Sub acest aspect hotărârea este nelegală deoarece, față de drepturile recurentei deduse judecății, instanța de fond a apreciat că acestea nu i se cuvin, suma solicitată fiind infinit mai mică, așa cum rezultă din raportul de expertiză. Chiar și în condițiile în care investițiile societății au fost derizoriu apreciate prin acest raport de expertiză, instanța de fond nu motivează de ce nu este îndreptățită să le primească. În mod nelegal instanța apreciază că recurenta nu este îndreptățită la restituirea investițiilor nefructificate deoarece reclamanta este terț față de contractul de concesiune. Soluția este una greșită deoarece, chiar dacă acest contract se prezintă ca un fapt juridic pentru reclamantă și nu ca un act juridic, solicitarea a fost ca aceasta să fie obligată să restituie aceste investiții întrucât îi profită după anularea contractului de concesiune, regăsindu-ne în situația juridică a unei îmbogățiri fără justă cauză. În situația în care instanța a apreciat că obligația nu este una solidară, avea obligația să se pronunțe pe cererea de îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, întemeiată pe disp. art. 1345 C. civ.. În cazul în care instanța a apreciat că obligația de restituire a investițiilor nu este una solidară, avea obligația să se pronunțe pe capătul de cerere prin care a solicitat ca U.A.T. Comuna Ciocârlia să fie obligată la restituirea investițiilor, în baza disp. art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006. Recurenta susține că soluția instanței privind obligarea în solidar a U.A.T. Comuna Ciocârlia și a administratorului bunului proprietate publică, Administrația Națională "Apele Romane" la plata sumei reprezentând investițiile realizate și nefructificate efectuate de recurentă în bazinul piscicol este una nelegală, dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 1345 C. civ. și art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006 Obligația este una solidară, întrucât ne raportăm la exploatarea unui bun proprietate publică, izvorul obligației fiind unul comun, ambele debitoare tind să urmărească același scop, încasarea redevenței în urma exploatării bunului. Prin asimilare, având în vedere raportul juridic dedus judecății pe capătul II din cerere (recuperarea investițiilor efectuate), instanța poate constata funcția și efectele unei astfel de obligații ca fiind una comună. În motivarea recursului formulat împotriva încheierii din data de 26.04.2017 recurenta a arătat că, având în vedere conținutul sumar al raportului de expertiză depus la dosar de către dl. expert B., lipsa unui suport științific al concluziilor acestui raport, a solicitat instanței anularea acestuia, înlocuirea expertului și numirea unui nou expert. Instanța a admis cererea și a dispus o nouă expertiză, fiind desemnat un expert în specialitatea evaluări construcții, în persoana dl. C. care a precizat că nu poate efectua raportul de expertiză întrucât nu îi permite specializarea. Față de această situație, având în vedere că pârâta U.A.T. Comuna Ciocârlia a prezentat instanței o listă cu experții tehnici judiciari agreați de Ministerul Justiției, a solicitat să se desemneze unul dintre experții ce figurează pe această listă. Instanța a respins cererea motivând că revine asupra încuviințării probei cu expertiză întrucât se află în imposibilitate obiectivă să numească un expert. Soluția instanței este nelegală, dată cu aplicarea greșită a art. 331 alin. (1) C. proc. civ., fiindu-i încălcat recurentei dreptul la un proces echitabil întrucât nu i s-a permis să-și dovedească pretențiile cu un astfel de mijloc de probă. În situația în care lista experților tehnici este limitată, instanța avea obligația, la cererea părților, să numească un expert judiciar arătat de către aceștia în vederea întocmirii raportului de expertiză. Deși a solicitat efectuarea unei adrese la Facultatea de Hidrotehnică în vederea identificării unui specialist în domeniu, cu rang de profesor universitar, deși de comun acord părțile au solicitat numirea unui expert de pe lista înaintată instanței, instanța a revenit asupra încuviințării probei cu expertiză apreciind nelegal că se află în imposibilitate obiectivă să numească un expert. Recurenta a prezentat pe larg argumentele privind cererea de chemare în judecată, referitor la anularea poziției nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19 a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. 1, lit. b), penultima liniuță din H.G. nr. 985/2011. În esență, a susținut că actul administrativ pentru care se cere anularea nu are caracter vătămător pentru reclamantă deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local. Procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică întrucât actul a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 și Normele tehnice aprobate prin H.G nr. 548/1999. Motivele de temeinicie care au stat la baza emiterii actului administrativ urmează a fi analizate prin prisma afecțiunii bunului proprietate publică. Având în vedere susținerile din cererea de chemare în judecată nu rezultă în mod expres motivul pentru care reclamanta apreciază că bunul în cauză este de uz și interes public. Simpla trimitere la caracteristicile tehnice și ipotetice ale unui bun proprietate publică, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, nu poate determina în cauză afecțiunea bunului la un domeniu public sau altul. Pentru determinarea exactă a apartenenței bunului la domeniul public al statului ori la domeniul public al U.A.T. Comuna Ciocârlia trebuie avută în vedere și destinația bunului, nu doar faptul că ar face parte dintr-un bazin hidrografic, ceea ce ar justifica (într-o anumită măsură) apartenența la domeniul public al statului. Recurenta a prezentat criteriile de identificare a terenurilor ocupate de ape, prevederile art. 8.2.7 din anexa la Ordinul Ministerului Administrației Publice nr. 534/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 259/2010. Destinația bunului în cauză este una aferentă amenajării unei acumulări de apă, prin retenție, în vederea practicării acvaculturii și pescuitului sportiv, încadrată la ape stătătoare deoarece suntem în prezența unei ape amenajate în mod special pentru creșterea peștelui, precum și a unei suprafețe de apă stătătoare de mică adâncime unde cresc trestiișuri și păpurișuri, precum și alte tipuri de vegetație specifică în regim amenajat sau neamenajat. În lumina dispozițiilor legale invocate, raportat la caracteristicile tehnice ale bunului și, nu în ultimul rând, la destinația acestuia (bazin piscicol), dreptul și interesul reclamat în cauză nu este justificat. 3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a arătat că au fost nesocotite formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 174 și următoarele C. proc. civ., întrucât nu i-a fost comunicată și încheierea de ședință din data de 07.09.2016 prin care a fost respinsă excepția tardivității, fiind evidentă violarea gravă a dreptului la apărare și a principiilor egalității, contradictorialității și procesului echitabil. I-a fost comunicată doar sentința prin care se precizează că la termenul de judecată din data de 07.09.2016 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității. Or, potrivit doctrinei și jurisprudenței, pronunțarea hotărârii la un termen ulterior judecății este legală numai dacă este însoțită de încheierea de amânare a pronunțării, iar în cauză, deși fusese amânată pronunțarea pentru un termen ulterior, nu a fost comunicată și această încheiere. În lipsa încheierii de amânare a pronunțării prin care a fost respinsă excepția tardivității acțiunii nu îi sunt cunoscute integral motivele hotărârii, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor sale procesuale. Recurentul a susținut că sentința a fost dată cu încălcarea disp. art. 11 din Legea nr. 554/2004, în mod eronat instanța respingând excepția tardivității cererii de chemare în judecată. Măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură ce condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, moment de la care încep să curgă și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ. H.G. nr. 1353/2001, modificată prin H.G. nr. 985/2011, face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial. Data publicării în Monitorul Oficial nr. 771 a hotărârii este 01.11 2011. Reclamanta a sesizat instanța la data de 11.10.2016, acțiunea fiind formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin art. 11 din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, fără a se solicita părții reclamante informații cu privire la data la care a luat, în concret, cunoștință despre actul administrativ, instanța în mod eronat a apreciat că acțiunea a fost introdusă în termen. Pe fondul cauzei a apreciat neîntemeiată susținerea instanței potrivit căreia modificarea H.G. nr. 1353/2001, prin art. 1 al H.G. nr. 985/2011, punctul 4, lit. b) este nelegală întrucât a intervenit pe parcursul soluționării litigiului ce a avut ca obiect tocmai anularea parțială a H.G. nr. 1353/2001, deoarece legiuitorul a emis H.G nr. 985/2011 abia la data de 01.11.2011, dată la care acest litigiu era încă pe rolul instanțelor, decizia civilă nr. 1470 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rămânând irevocabilă la data de 21.03.2014, deci la interval de trei ani după intervenția legislativă. Actul administrativ anulat parțial de instanță nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local. Poziția nr. 16 din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001 a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local al comunei Ciocârlia care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ. Deoarece hotărârea Consiliului local al comunei Ciocârlia nu a fost contestată în termen legal la instanța de contencios administrativ, Consiliul Județean Ialomița a centralizat inventarele așa cum au fost înaintate de consiliul local și le-a transmis Ministerului Administrației și Internelor pentru a fi atestate prin hotărâre de guvern. Critică de asemenea soluția instanței și prin raportare la împrejurarea că trebuia să ia în considerare faptul că prin hotărârea de Guvern și prin hotărârile autorităților publice locale nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. De altfel, intervenția Guvernului asupra inventarelor, astfel cum au fost ele însușite prin acte ale autorităților locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerință în autonomia locală, consacrată prin Constituție și prin Legea nr. 215/2001, cât și o depășire a atribuțiilor conferite prin Legea nr. 213/1998. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii de Guvern apreciază că procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică întrucât a fost emisă cu respectarea Legii nr. 213/1998 și a H.G. nr. 548/1999. 3.3. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia a arătat, cu privire la greșita respingere a excepției tardivității acțiunii sub aspectul primului capăt de cerere, că în raport cu natura juridică de termen de decădere a termenului prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ și cu data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii contestate - 1.11.2011, era fără putință de tăgadă că acțiunea înregistrată la 15.12.2015 nu mai putea fi primită. În speță nu sunt incidente disp. art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 deoarece hotărârile Guvernului, emise în vederea executării legilor, în funcție de obiectul lor, pot avea fie caracter normativ, fie caracter individual, așa cum este cazul hotărârilor prin care se atestă apartenența unor bunuri la domeniul public al statului sau unităților administrativ-teritoriale. Referitor la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei a precizat că această excepție a fost invocată în primă instanță de U.A.T. Comuna Ciocârlia, prin întâmpinare, și reiterată, cu o altă motivare, prin documentul procesual depus pentru termenul din 17 mai 2017. Astfel, prin întâmpinare, a arătat că "reclamanta însăși afirmă că în prezenta cerere Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este cel care ar avea calitate procesuală activă, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică", în condițiile în care prin acțiunea în contencios administrativ a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate publică alegat, făcând trimitere la disp. art. 865 și 866 C. civ., așadar recunoscând că obiectul litigiului se circumscrie dreptului de proprietate, iar nu dreptului de administrare. În concret, acțiunea tinde către o revendicare a unui bun aparținând domeniului public al statului de la posesorul neproprietar unitatea administrativ teritorială, o asemenea acțiune putând fi promovată numai de titularul dreptului de proprietate publică. Or, din această perspectivă, în mod greșit instanța de fond arată că "mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGRFP Ploiești a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, apreciind documentul procesual la care face referire drept o ratificare a acțiunii. Instanța omite să precizeze că, la acel termen din 1.06.2016, a dispus emiterea unor adrese către această instituție și către Ministerul Finanțelor Publice solicitând clarificări, iar la termenul din 7.09.2016 a decis că acest document procesual intitulat "întâmpinare" nu va fi luat în considerare ca reflectând poziția procesuală a Statului Român. Prin urmare, D.G.R.F.P. Ploiești nu a avut calitatea de reprezentant al Statului Român în litigiul privitor la dreptul de proprietate publică. Cu toate acestea, în mod nelegal prima instanță a respins această excepție. Pârâta a reiterat excepția la termenul din 17 mai 2017, motivat de dispozițiile O.U.G. nr. 85/2016 emisă pe parcursul procesului, act normativ prin care dreptul de administrare al terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparținând domeniului public al statului, inclusiv lacurile de acumulare ce au drept folosință unică piscicultura, se transferă Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Instanța a respins și această excepție motivând că nu s-a făcut dovada formalităților de transfer (protocol de predare-primire) al bazinului piscicol în litigiu, ignorând însă, pe de o parte, împrejurarea că un asemenea protocol nici nu s-ar putea încheia, bazinul piscicol în litigiu fiind încă atestat legal în domeniul public al U.A.T. Comuna Ciocârlia și, pe de altă parte, împrejurarea că O.U.G. nr. 85/2016 a produs efectul pierderii cu caracter definitiv de către reclamantă a dreptului de administrare asupra bunurilor vizate, până la data încheierii unui astfel de protocol această instituție rămânând doar un detentor precar. A mai fost invocată prin cererea de recurs și încălcarea dispozițiilor legale privind proba cu expertiza tehnică judiciară, respectiv disp. art. 331 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora învoiala părților asupra numirii expertului are prevalență, desemnarea expertului din lista biroului local fiind doar subsidiară, în lipsa unui acord între părți. Referitor la dezlegarea dată fondului cauzei, a menționat că motivarea hotărârii recurate este bazată exclusiv pe concluziile expertizei administrate în procesul anterior (dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Ploiești) finalizat prin sentința civilă nr. 259/10.09.2012, irevocabilă, concluzii potrivit cărora bazinul Ciocârlia nr. 6 ar fi amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II, bun inventariat în domeniul public al statului. Practic, instanța care a soluționat dosarul nr. x/2011 nu a făcut decât ca, pe baza concluziilor expertizei, să dobândească convingerea că bunul în litigiu inventariat în domeniul public al U.A.T. Comuna Ciocârlia nu are o individualitate distinctă, ci reprezintă o parte dintr-un alt bun, inventariat în domeniul public al statului, și să acorde prevalență acestui din urmă drept de proprietate publică. Recurenta menționează că nu a putut infirma în litigiul de față această concluzie neconformă realității și la care s-a ajuns întrucât expertul topograf fără cunoștințe în specialitatea hidrotehnie a fost indus în eroare de reprezentanții reclamantei și de expertul hidrotehnician B.. Instanța de fond nu era ținută să soluționeze litigiul exclusiv din perspectiva celor de mai sus, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât o concluzie a unor experți (care nu reprezintă nici măcar o constatare nemijlocită, ex propriis sensibus, a unei situații de fapt, ci reprezintă rezultatul prelucrării informațiilor factuale prin prisma cunoștințelor de specialitate) nu poate fi asimilată "lucrului judecat" care presupune, înainte de toate, un raționament eminamente juridic. Față de dispozițiile legale privind proprietatea publică și regimul apelor nu ar exista niciun motiv pentru care bazinul piscicol în litigiu să țină de domeniul public al statului. În acest sens a invocat disp. Anexei I pct. 18, Anexa III, pct. 3 la Legea nr. 213/1998, disp. Legii apelor nr. 107/1996 - art. 3 alin. (2), alin. (5). Referitor la admiterea capătului de cerere privind anularea contractului de concesiune, consideră că instanța a încălcat normele de drept material ce guvernează nulitatea actului juridic, sancțiune ce se aplică în cazul existenței unor încălcări ale unor norme de ordine publică anterioare sau contemporane încheierii actului, câtă vreme acest contract a fost încheiat de către pârâtă în calitate de titular legitim al bunului din domeniul public, atestat prin hotărâre de Guvern, în vigoare și necontestată la acel moment.

Apărările intimatei 4.1. Intimata reclamantă Administrația Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea celor trei recursuri ca nefondate susținând, în esență, că nu face altceva decât să-și apere dreptul de administrare cu a cărui exercitare a fost învestită de către proprietarul Statul Român. Scopul inițial al întregii acumulări, inclusiv al bazinului D. este de apărare împotriva inundațiilor, nu piscicultura și acvacultura, astfel încât cheltuielile și amenajările efectuate de pârâta S.C. A. S.R.L nu sunt nici necesare, nici utile, devenind necesare pentru asigurarea și menținerea activității de pescuit sportiv și piscicultură. Expertiza tehnică judiciară este inutilă și tinde doar să prelungească termenul de soluționare a cauzei. 4.2. Recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Guvernul României, precum și a recursului formulat de S.C. A. S.R.L, numai în privința petitului principal prin care se solicită "admiterea recursului, casarea în tot a sentinței ca nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare, anularea încheierii de ședință din data de 26.04.2017 și a motivelor expuse în susținerea acestuia". A solicitat respingerea petitului subsidiar prin care solicită "(...) casarea în parte a sentinței recurate prin admiterea cererii reconvenționale formulate în cauză" (...) față de U.A.T. Comuna Ciocârlia, întrucât Statul Român ar fi cel ce trebuie obligat la despăgubiri pentru că este titularul domeniului public și cel căruia îi vor profita investițiile efectuate până în prezent.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pe care l-a formulat, pentru motivele cuprinse în cererea de recurs. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante 1.1. Referitor la recursul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L împotriva sentinței se reține că una dintre critici vizează faptul că în considerentele sentinței se face referire la susținerile DGRFP Ploiești, deși la termenul din 07.09.2016 s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului de Finanțe și, implicit, al Statului Român de către această instituție publică. Critica este întemeiată, Înalta Curte reținând că la termenul de judecată din 07.09.2016 instanța de fond a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant considerând că prin înscrisul înregistrat sub nr. x/3.05.2016, DGRFP Ploiești nu face dovada calității de reprezentant al Statului Român, situație față de care apărările formulate de aceasta prin întâmpinare nu vor fi supuse discuției contradictorii a părților și nu vor fi analizate de Curte. Cu toate acestea, în sentință, atunci când motivează respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța menționează că prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - DGRFP Ploiești a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor (art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998) și că, potrivit art. 865 alin. (1) din noul C. civ., obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului, respectiv, Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din 26.04.2017, Înalta Curte reține că acesta privește încălcarea de către instanța de fond a disp. art. 331 alin. (1) C. proc. civ. pentru argumentele expuse în cererea de recurs. În acest sens, reține că instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții hidrotehnice desemnând expert pe dl. B.. La termenul din 22.03.2017 a respins cererea de anulare a raportului de expertiză și de efectuare a unei noi expertize formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtele U.A.T. Comuna Ciocârlia și S.C. A. S.R.L. La termenul din 12.04.2017 instanța a apreciat că prin răspunsul la obiecțiunile formulate expertul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care se impune înlocuirea acestuia existând motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize, în sensul disp. art. 338 alin. (1) C. proc. civ.. Față de împrejurarea că expertul care întocmise raportul era singurul de pe lista de experți comunicată de Biroul local de expertize de pe lângă Tribunalul Prahova, avocatul pârâtei U.A.T. Comuna Ciocârlia a prezentat instanței o listă cu experți din alte localități. Instanța a dispus, în conformitate cu art. 338 C. proc. civ., efectuarea expertizei de către un alt expert, dl. C., având specialitatea construcții civile și industriale, dar acesta a comunicat că respectiva lucrare nu poate fi efectuată decât de către un expert cu specialitatea amenajări și construcții hidrotehnice. La termenul din 26.04.2017, față de această împrejurare, avocatul pârâtei S.C. A. S.R.L. a solicitat numirea ca expert, în condițiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., a unui profesor universitar la Facultatea Hidrotehnică a Universității Tehnice de Construcții din București. Totodată, a precizat că este de acord cu desemnarea unuia dintre experții menționați pe lista depusă la termenul anterior de U.A.T. Comuna Ciocârlia. Instanța de fond a respins ambele solicitări și a revenit asupra încheierii de ședință prin care a fost desemnat ca expert dl. C., având în vedere imposibilitatea obiectivă de efectuare a expertizei față de specializarea acestuia, precum și de faptul că Biroul local de expertize de pe lângă Tribunalul Prahova a indicat un singur expert în lucrări hidrotehnice. Cu toate acestea, în considerentele sentinței reține că în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize specialitatea construcții hidrologice, care a stabilit că suprafața de 13,42 ha, bazinul nr. 6 este amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II, iar lucrările de investiții efectuate de S.C. A. S.R.L. la bazinul piscicol de pe albia râului Cotorca au fost estimate la 52.421 RON și au constat în: destufizarea și decolmatarea bălții, colectarea și transportul deșeurilor voluminoase, amenajare terasament și transport pe căile de acces din jurul bălții, montaj țeavă evacuare apă din lac, branșament lumină și gard din plasă împletită. Instanța de fond a reținut că atât în expertiza topo efectuată în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Ploiești în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 259/10.09.2012, cât și în expertiza tehnică în specialitatea amenajări și construcții hidrotehnice, suprafața de 14,42 ha, bazinul nr. 6, este amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II, acesta aflându-se în domeniul public al statului. Înalta Curte reține că este vorba despre un litigiu anterior înregistrării prezentei cauze pe rolul instanței, în cadrul căruia reclamanta a solicitat instanței anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziția nr. 16 din anexa nr. 19 cu privire la suprafața de 13,42 ha - suprafață denumită bazinul nr. 6, amplasată în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II. Sentința civilă nr. 259/2012 a Curții de Apel Ploiești prin care acțiunea a fost admisă, sentință rămasă irevocabilă, s-a întemeiat în esență pe concluziile raportului de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, care concluzionează că suprafața de apă în litigiu este cea care reprezintă bazinul D., cuprinsă la punctul 16 al Anexei 19 la H.G. nr. 1353/2001 și că aceasta se află în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II, bun inventariat în domeniul public al statului. Înalta Curte reține așadar, că soluția pronunțată de instanță prin sentința recurată s-a întemeiat atât pe concluziile raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Ploiești, cât și pe concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții hidrologice întocmit în prezenta cauză. Deși instanța de fond a revenit asupra încheierii de ședință prin care a fost desemnat ca expert dl. C., având în vedere imposibilitatea obiectivă de efectuare a expertizei, a înțeles totuși să-și bazeze soluția de admitere a acțiunii pe concluziile raportului de expertiză întocmit de primul expert desemnat despre care a apreciat că nu s-a conformat dispozițiilor instanței și că se impune înlocuirea lui existând motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize. Se mai reține totodată, că potrivit art. 333 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, ei se vor numi de către instanță, prin tragere la sorți, de pe lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidența sa și autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare". Rezultă că instanța va numi expertul asupra căruia părțile se învoiesc și numai în măsura în care nu s-a ajuns la o asemenea învoială va desemna expertul prin tragere la sorți, de pe lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză. În consecință, nu se poate reține o imposibilitatea obiectivă de efectuare a expertizei în condițiile în care părțile se învoiseră cu privire la desemnarea unui expert după ce instanța ajunsese la concluzia că există motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize. Față de toate aceste considerente se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil. Trebuie subliniat însă faptul că este nefondată critica privind respingerea de către instanța de fond a cererii pârâtei S.C. A. S.R.L. de numire ca expert a unui profesor universitar de la Facultatea Hidrotehnică a Universității Tehnice de Construcții din București, caracter nefondat reținut prin prisma disp. art. 330 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv". Aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte, unui specialist sau unei personalități dintr-un domeniu i se poate solicita un punct de vedere, acesta neputând fi numit ca expert, iar, pe de altă parte, în domeniul în care a fost încuviințată proba cu expertiza există experți autorizați, astfel că cererea pârâtei nu are suport legal. În ceea ce privește toate celelalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reține că nu se mai impune analizarea lor de către Înalta Curte în condițiile în care a reținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de instanță cu ocazia rejudecării. 1.2. Cu privire la recursul formulat de Guvernul României se reține că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport cu împrejurarea că nu i-a fost comunicată și încheierea de ședință din data de 07.09.2016 prin care a fost respinsă excepția tardivității acțiunii. În opinia recurentului, în lipsa încheierii de amânare a pronunțării prin care a fost respinsă excepția tardivității acțiunii nu îi sunt cunoscute integral motivele hotărârii, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor sale procesuale. Înalta Curte constată că invocarea acestui motiv de casare se întemeiază pe susținerea că încheierea din data de 07.09.2016 este încheierea de amânare a pronunțării. Această susținere este eronată, întrucât încheierea de amânare a pronunțării este cea de la termenul de judecată din 24.05.2017, astfel cum rezultă din sentința recurată în care se menționează că dezbaterile au avut loc în ședința din data de 24.05.2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată. Așadar, excepția tardivității acțiunii nu a fost respinsă prin încheierea de amânare a pronunțării de la termenul de judecată din 24.05.2017, ci prin încheierea de la termenul de judecată din 7.09.2016. În ceea ce privește necomunicarea încheierii de ședință prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției tardivității acțiunii, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii". Din interpretarea disp. art. 424 - 427 C. proc. civ. rezultă obligația instanței de a comunica din oficiu părților hotărârea judecătorească prin care litigiul este soluționat și nu orice încheiere de ședință, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare invocat, prin prisma faptului că instanța de fond a încălcat norme de procedură prin aceea că nu a comunicat pârâtului Guvernul României încheierea de la termenul de judecată din 7.09.2016 pentru care pârâtul avea termen în cunoștință. Criticile formulate de recurent cu privire la soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii nu pot fi deci examinate de instanța de control judiciar în condițiile în care pârâtul nu a declarat recurs împotriva încheierii din 7.09.2016. În acest sens se au în vedere disp. art. art. 466 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora "(4) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Art. 494 C. proc. civ. prevede că "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Cel de-al doilea motiv de casare invocat este cel reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmând să aibă în vedere considerentele expuse cu privire la recursul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L. Criticile privind fondul cauzei vor fi analizate de instanța de fond cu ocazia rejudecării, nefiind necesar ca instanța de control judiciar să le examineze câtă vreme a reținut incidența motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru argumentele mai sus expuse. 1.3. Referitor la recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia se constată că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o primă critică subsumată acestui motiv fiind cea care vizează respingerea excepției tardivității acțiunii. Așa cum a argumentat în cazul analizării recursului declarat de Guvernul României, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea acestei critici din moment ce pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia nu a înțeles să recureze și încheierea de ședință prin care instanța de fond a soluționat excepția în discuție. O altă critică are în vedere respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, critică în privința căreia instanța de control judiciar reține următoarele: Această excepție a fost invocată pentru prima dată de U.A.T. Comuna Ciocârlia, prin întâmpinare, prin care a arătat că "reclamanta însăși afirmă că în prezenta cerere Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este cel care ar avea calitate procesuală activă, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică", în condițiile în care prin acțiunea în contencios administrativ a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate publică alegat, făcând trimitere la disp. art. 865 și 866 C. civ., așadar recunoscând că obiectul litigiului se circumscrie dreptului de proprietate, iar nu dreptului de administrare. Prin încheierea de ședință de la termenul din 7.09.2016, instanța de fond a respins excepția reținând disp. art. 866, art. 870 alin. (1) C. civ., art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, faptul că reclamanta a formulat acțiunea invocând dreptul de administrare a cursului de apă aflat în domeniul public al statului, curs pe care se află acumulările identificate ca bazinul nr. 6, inventariate la poziția nr. 16 din anexa 19 a H.G. nr. 985/2011, punctul referitor la bazinul D., în suprafață de 134,200 mp. Așa fiind, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) din Legea 554/2004, afirmându-și statutul de persoană vătămată, care urmează a fi confirmat sau infirmat pe fondul cauzei, reclamanta are calitate procesuală activă. Soluția de respingere a excepției prin această încheiere nu poate fi supusă controlului judiciar pentru că pârâta nu a exercitat calea de atac a recursului și împotriva acestei încheieri. Pârâta U.A.T. Comuna Ciocârlia a reiterat această excepție prin înscrisul depus pentru termenul din 17 mai 2017, prin invocarea incidenței O.U.G. nr. 85/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 957/28.11.2016, deci ulterior încheierii din 7.09.2016. Prin sentința recurată instanța a respins excepția reținând că pârâta U.A.T. Ciocârlia nu a făcut dovada existenței unui protocol de predare-primire a bazinului piscicol în suprafață de 13,42 ha amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II dintre Administrația Națională "Apele Române" și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură. De asemenea, la data introducerii acțiunii de anulare a H.G. nr. 985/2011, calitatea de administrator al bazinului nr. 6 amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II aparținea reclamantei Administrația Națională "Apele Române". Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - DGRFP Ploiești a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor (art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998) și că, potrivit art. 865 alin. (1) din noul C. civ., obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului, respectiv, Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice. Instanța de control judiciar apreciază că soluționarea excepției s-a făcut printr-o analiză formală a dispozițiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esențiale, prin raportare la disp. art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016 potrivit cărora "Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură are următoarele atribuții: c) administrează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparținând domeniului public al statului, inclusiv lacurile de acumulare care au drept folosință unică piscicultura, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare". Astfel, încheierea protocolului la care face referire prima instanță prezintă relevanță în soluționarea excepției în discuție în măsura în care se stabilește că lacul de acumulare în litigiu are drept folosință unică piscicultura. De altfel, Ministerul Finanțelor Publice, în notele de ședință depuse în dosarul de recurs, a susținut că imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanță deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul D., nu are drept unică folosință piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundațiilor a orașului Urziceni. În consecință, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei se reține incidența motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este incident și în ceea ce privește modul în care instanța de fond a înțeles să administreze și să revină asupra probei cu expertiza tehnică, pentru considerentele expuse deja în privința recursului pârâtei S.C. A. S.R.L. Dată fiind reținerea acestui motiv de casare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei. Cu ocazia rejudecării, în vederea corectei soluționări a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de fond va proceda și la analiza susținerilor Ministerului Finanțelor Publice din notele de ședință depuse în dosarul de recurs potrivit cărora imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanță deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul D., nu are drept unică folosință piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundațiilor a orașului Urziceni. În consecință, în conformitate cu disp. art. 22 C. proc. civ. care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, instanța de rejudecare va lămuri dacă acest imobil intră sau nu sub incidența O.U.G. nr. 85/2016, împrejurare în raport cu care va fi dezlegată problema calității procesuale active a reclamantei. Totodată, vor fi analizate de către instanța de fond și celelalte susțineri din notele scrise depuse de Ministerul Finanțelor Publice în dosarul de recurs. În ceea ce privește proba cu expertiză tehnică, Înalta Curte constată că se impune administrarea acestei probe pentru atingerea scopului edictat prin disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., acela de a pronunța o hotărâre temeinică și legală. În acest scop, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Or, pentru stabilirea situației de fapt și pentru aplicarea corectă a legii este necesară efectuarea unei expertize tehnice conform obiectivelor stabilite la prima judecată în fond a cauzei, probă asupra căreia instanța de fond a revenit cu motivarea imposibilității obiective de efectuare. Pentru efectuarea acestei expertize părțile au posibilitatea să ajungă la un acord cu privire la expertul ce va fi desemnat, iar în măsura în care nu se va realiza un asemenea acord, instanța de fond va putea proceda la numirea unui expert de pe lista unui alt birou local de expertize decât cel de pe lângă Tribunalul Prahova, aflat în raza teritorială a Curții de Apel Ploiești. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentința și încheierea recurate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.