ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5012/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.05.2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Comunei Grădiștea, anularea pozițiilor nr. 23 și 24 din Anexa nr. 16 la H.G. nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al județului Brăila, al municipiului, orașelor și comunelor din județul Brăila, în ceea ce privește Balta Ciulnița și Balta Albă.

Prin sentința civilă nr. 180 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al comunei Grădiștea, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamanta Administrația Națională "Apele Române" Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 742 din data de 28 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2014 s-a admis recursul declarat de Administrația Națională "Apele Române" Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița împotriva sentinței nr. 180 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin încheierea din 21.11.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de intervenție forțată și a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reclamant.

Prin sentința nr. 223 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al comunei Grădiștea, și a anulat pozițiile 23 și 24 din Anexa nr. 16 la H.G. nr. 363/2002 individualizate "Balta Ciulnița" și "Balta Albă".

Împotriva sentinței nr. 223 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca nefondate.

Recurentul-pârât arată că Hotărârea de Guvern nr. 363/2002 este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituția României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Astfel, hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, care era la acea dată organul de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții în domeniul administrației publice locale, iar la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.

Mai arată că potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens în fiecare unitate adminisțrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice respective. Astfel, pozițiile atacate din Hotărârea de Guvern nr. 363/2002 au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Local Grădiștea, care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată la instanța de contencios administrativ, dar întrucât hotărârea Consiliului Local nu a fost atacată în contencios administrativ, inventarul comunei a fost comunicat Ministerului Administrației Publice, pentru a face obiectul unei hotărâri de Guvern, în speță al H.G. nr. 363/2002.

Invocând dispozițiile art. 18-24 ale Legii nr. 213/1998, arată că H.G. nr. 363/2002 nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale, ci doar de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ teritoriale.

Precizează că Guvernul nu are abilitarea legală de a inventaria el însuși bunurile din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și nici de a modifica inventarele întocmite de comisia locală de inventariere și prin urmare, o eliminare a respectivelor poziții din H.G. nr. 363/2002 s-ar fi putut realiza numai la inițiativa autorității administrației publice locale competente, conform procedurii prevăzute de art. 21 din Legea nr. 23/1998.

Intimata - reclamantă Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate, arătând că aspectele din cererea de recurs au fost invocate și în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs formulate de către pârâtul Guvernul României, invocată de către instanță din oficiu, Înalta Curte constată că recurs este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât ca temei de drept al cererii de recurs.

De asemenea, criticile recurentului nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând o redare fidelă a întâmpinării depuse în dosarul de fond din primul ciclu procesual (dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Ploiești, nefiind critici de nelegalitate cu privire la soluția pronunțată de către prima instanță, motiv pentru care nu pot face obiectul unei cereri de recurs.

Astfel fiind, aspectele invocate prin cererea de recurs au făcut obiectul analizei instanței de fond, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 223 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 223 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2020.