Decizia nr. 3330/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 201/2016 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată la termenul din 26 septembrie 2016, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea pozițiilor nr. 26, 27 și 29 din anexa nr. 81 (inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Sălciile, jud. Prahova) a H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 201 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu intervenienta în interes propriu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile, precum și cererea de intervenție forțată. Totodată, a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile. Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița, întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 4373 din 2 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul promovat de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița împotriva sentinței civile nr. 201 din 4 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași sentințe. Instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei; că pentru a dezlega în mod corect raportul juridic dedus judecății, este necesar ca instanța de fond să evalueze întregul material probator la care părțile au făcut referire, să examineze prin prisma dispozițiilor legale din materie dacă probele administrate sunt apte să fundamenteze soluția dispusă în cauză și, în caz contrar, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului. S-a mai reținut că în rejudecare, instanța de fond va avea în vedere și necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate care să lămurească aspectele litigioase din speță, asupra cărora părțile au poziții divergente. Urmare a casării și trimiterii spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14 februarie 2020, sub nr. x/2015*.

Hotărârea instanței de fond din al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 39 din 16 martie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea precizată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar, ca neîntemeiată; A respins cererea de intervenție forțată formulată de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; A admis cererea de intervenție principală, formulată de intervenienta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar.

Căile de atac exercitate în cauză 4.1. Împotriva sentinței nr. 39 din 16 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei. În motivarea recursului arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele de drept din domeniul gospodăririi apelor. Arată că prin adresa nr. x/29.10.2014, emisă de Primăria Comunei Sălciile, înregistrată la recurentă sub nr. x/30.10.2014, a luat cunoștință de Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001, privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Sălciile, județul Prahova, anexă publicată în M.O. nr. 128 bis/18.02.2002. Astfel, a constatat că la punctele nr. 23-29 din Anexa nr. 81 au fost inventariate în domeniul public de interes local imobile, sub denumirea « balta », situate pe cursul de apă codificat, curs de apă aflat în domeniul public al Statului, în integralitatea lui și în administrarea recurentei. Astfel, a considerat ca autoritățile locale au inclus în domeniul public de interes local bunuri de interes național, încălcând dispozițiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. III al Anexei Legii nr. 213/1998 și ale Legii apelor nr. 107/1996, Statul român fiind vătămat în dreptul său de proprietate publică. În rejudecare, în fața instanței de fond s-a administrat proba cu expertiza, concluzionându-se că acumulările în cauză nu sunt situate pe cursul de apă Toti și că se alimentează din precipitații și izvoare subterane. Menționează că imobilele-bălți sunt situate pe un curs de apă codificat care are o lungime de 21 km (de la izvor și până la vărsare) cu bazin hidrografic în suprafața de 69 kmp și face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița cu toți afluenții de ordin l-VI. Astfel, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediția 1992), aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 și modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005, cursul de apă Toti deține cod cadastral 11.1.22.

Cursul de apă Toti, pe care se află imobilele-bălți este un bun din domeniul public al Statului, care potrivit Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 este înregistrat la Ministerul Finanțelor sub nr. 101435, fiind dat în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", respectiv subunității sale cu personalitate juridică, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița. În acest sens, invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, coroborate cu art. 4 alin. (2) din aceeași lege. Susține că aceste acumulări au luat ființă prin bararea cursului normal al apei și, conform Legii nr. 107/1996, acestea formează albia minoră a cursului de apă, iar activitatea de piscicultură este doar un mod de folosință a respectivei acumulări de apă. Consideră că prin inventarierea în domeniul public al comunei Sălciile a acumulărilor create pe cursul de apă Toti a fost încălcat dreptul său de administrare asupra albiilor minore ale cursurilor de apă. În susținerea acestor aspecte, invocă următoarele autorizații de gospodărire a apelor eliberate pentru amenajările din UAT Sălciile: nr. 56/19.04.2023, pentru Acumularea cu folosință piscicolă și irigații Sălciile 1, în care se arată că acumularea este amplasată pe cursul de apă Valea Toti și că amenajarea piscicolă este prima amenajare din amonte dintr-o salbă de 5 amenajări din județul Prahova, amplasate pe cursul de apă Toti; nr. 3/21.02.2018, pentru Acumularea cu folosință piscicolă Sălciile II, în care se arată că acumularea este amplasată pe pârâul Toti, ce se alimentează din ape meteorice, din izvoarele bălții și din pârâul Toti, fiind menționat că alimentarea cu apă este asigurată în principal din pârâul Toti, prin intermediul deversorului de preaplin al amenajării piscicole din amonte, respectiv că pentru evacuarea apei receptorul este acumularea din aval; nr. 219/31.10.2019, pentru acumularea cu folosință piscicolă Sălciile III, în care se arată că amenajarea este amplasată pe pârâul Toti, curs de apă nepermanent, sursa de apă fiind din Izvoarele băltii și din pârâul Toti, aceasta rezultând din bararea pârâului Toti cu un baraj din pământ încastrat între cele 2 maluri, prevăzut cu deversor frontal în mijlocul barajului, iar alimentarea cu apă din surse de suprafață se face prin intermediul instalațiilor de evacuare ale amenajării piscicole amplasate în amonte; nr. 148/06.08.2021, pentru acumularea cu folosință piscicolă Sălciile IV, în care se arată că amplasarea acumulării este pe cursul de apă Toti, curs de apă cadastrat, amenajarea fiind a 4-a dintr-o salbă de 5 amenajări din județul Prahova, amplasate pe Valea Toti, sursa de alimentare cu apă fiind din izvoare și din pârâul Toti, iar acumularea a luat ființă prin bararea pârâului Toti cu un baraj de pământ, prevăzut cu deversor frontal. În aceste autorizații se precizează faptul că pârâul Toti este un curs de apă nepermanent, care colectează ape din precipitații și care asigură, la limită, alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole amenajate pe acest fir de apă, dar în același timp se menționează și faptul că este curs de apă cadastrat, pe teritoriul UAT Sălciile, jud. Prahova. Mai arată că din cuprinsul autorizațiilor de gospodărire a apelor se desprinde faptul că din acumularea Sălciile I apa se scurge gravitațional în Sălciile II, III, IV și V, concluzionând ca acumulările se află pe cursul de apă Toti. Susține că și-a precizat cererea, în sensul ca își menține acțiunea doar pentru pozițiile 26, 27 și 29, deoarece celelalte au fost puse în posesie pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 și ulterior au fot înstrăinate prin contracte de vânzare cumpărare. Arată că în speță, cursul de apă Toti face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița și este cuprins în Atlasul cadastral al Apelor din România, pagina 357 și în Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006, paginile 308-309, depuse la dosar, astfel că, fiind un curs de apă cadastrat, acesta face parte din domeniul public al Statului. Precizează că în raport cu definițiile date noțiunilor albia minora și bazin hidrografic prin Anexa nr. 1 la Legea apelor nr. 107/1996, interpretarea corectă a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 este în sensul că se are în vedere întregul bazin hidrografic al cursului de apă, bazinul hidrografic fiind considerat spațiul geografic de pe care un sistem fluviatil (alcătuit dintr-un colector și afluenții săi) își adună apele. Bazinul hidrografic cuprinde atât cursul de apă principal, cât și toți afluenții săi, până la cumpăna apelor. Prin urmare, susține că acumulările în discuție sunt proprietatea publică a Statului, aflate în administrarea recurentei, aceasta fiind singura instituție în măsură să angajeze proprietarul, Statul Român, în raporturi juridice ce dau naștere unor drepturi și obligații în sarcina părților, având ca obiect dreptul de locațiune asupra acumulărilor de apă în discuție. Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 107/2002 cuprinde lista bunurilor de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată, și de Legea nr. 213/1998, aflate în administrarea exclusivă a Administrației Naționale "Apele Române", iar la punctul 1 din listă sunt enumerate "Apele cu potențialul lor valorificabil, cu excepția resurselor acvatice vii și cele ce pot fi folosite în interes public, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor. Susține că la data inventarierii în domeniul public/privat al UAT Sălciile, terenurile cuprinse la pozițiile 26, 27 și 29 din Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001 erau situate în albia minoră a cursului de apă codificat Toti, curs de apă inventariat în domeniul public al statului și în administrarea Companiei Naționale "Apele Române" S.A., antecesoarea recurentei, având nr. de înregistrare la Ministerul Finanțelor Publice 101435 și cod de clasificare 11.1.22.5. Invocă în acest sens dispozițiile art. 136 alin. (3) și (4) din Constituție, și art. 860 C. civ., art. 3 din Legea nr. 107/1996, art. 2 alin 2 și 5, coroborat cu art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 107/2002 și art. 4 alin. (2) Legea apelor. De asemenea, susține că dreptul de administrare este un drept derivat din dreptul de proprietate publică și, pe cale de consecință, și acesta devine opozabil erga omnes și poate fi protejat prin toate mijloacele de drept comun, motiv pentru care legiuitorul a înțeles să recunoască calitatea procesuală - activă sau pasivă - titularului dreptului de administrare atunci când litigiul se poartă cu terții și are ca obiect acest drept (art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, care a fost abrogat de pct. 3 al art. 89 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 și reiterat în noul C. civ. prin art. 870). Caracterele juridice ale dreptului de administrare sunt aceleași cu cele ale dreptului de proprietate publică, astfel că bunurile care constituie obiectul dreptului de administrare sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Precizează că în fapt, aceste acumulări de apă au fost create prin fracționarea cursului natural al apei prin lucrări hidrotehnice de barare. Totodată, invocă jurisprudența în materie a instanțelor naționale. 4.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Ministerului Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii reclamantei și a cererii de intervenție formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor. În motivarea recursului arată că prin raportul de expertiză efectuate de către instanța de fond din al doilea ciclu procesual s-a concluzionat ca suprafața de 42,6 ha, compusă din suprafețele acoperite cu apă de 10,34 ha (Tarla 20, P.1027 poziția 26) de 17,73 ha (T.25, P.341 poziția nr. 27), de 14,53 ha (T.22, P.239 poziția nr. 29), inventariate în Anexa nr. 81 (UAT Sălciile) din H.G. nr. 1359/2001 și în Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, nu se află pe cursul de apă cadastral Valea Toti. Arată că reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, dar expertul și-a menținut concluziile raportului de expertiză. Consideră că de fapt, expertul nu a răspuns obiecțiunilor încuviințate de către instanță la termenul din 20.10.2022, întrucât a depus un răspuns similar cu răspunsul la obiecțiunile încuviințate la termenul din data de 14.04.2022, însă instanța de fond a considerat că expertul a răspuns la obiecțiuni. Critică faptul că instanța de fond a reținut că potrivit raportului de expertiză, terenurile în litigiu nu se află pe cursul de apă cadastrat Valea Toti și, coroborând concluziile raportului de expertiză cu extrasul din atlasul cadastrului apelor din România și planșele depuse la dosar de reclamantă, rezultă că suprafețele acoperite cu apă în litigiu, aflate la pozițiile 26, 27 și 29 nu se află pe cursul cadastrat Valea Toti, nu există identitate între bălțile aflate la pozițiile nr. 26, 27 și 29 din Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001 și acumulările de apă care figurează pe cursul de apă Toti, în cuprinsul planșelor fiind desenate mai multe acumulări, iar pe de altă parte, acestea sunt destinate pisciculturii. În acest sens, instanța de fond a considerat că bălțile nu se află pe cursul de apa Valea Toti, fiind acumulări din precipitații și ape subterane, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, pentru a aparține domeniului public al Statului. Consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale aplicabile în cauză, având în vedere că imobilele-bălți sunt situate pe un curs de apă codificat, cu o lungime de 21 km, cu bazin hidrografic în suprafața de 69 kmp, ce face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița cu toți afluenții de ordin I-VI, iar conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediția 1992), aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 și modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005, cursul de apă Toti deține codul cadastral 11.1.22.5. La data inventarierii în domeniul public/privat al UAT Sălciile, terenurile cuprinse la pozițiile 26, 27 și 29 din Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001 erau situate în albia minoră a cursului de apă codificat Toti, curs de apă inventariat în domeniul public al statului și în administrarea Companiei Naționale "Apele Române" S.A., antecesoarea recurentei-reclamante, având nr. de înregistrare la Ministerul Finanțelor Publice 101435 și cod de clasificare 11.1.22.5. Susține că respectivul curs de apă face parte din domeniul public al Statului potrivit Anexei nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, iar bălțile în discuție au apărut prin fracționarea cursului natural al pârâului Toti, făcând parte din albia minoră a acestuia. În susținerea punctului său de vedere invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, definiția dată noțiunii de albia minora din Anexa nr. 1 la Legea nr. 107/1996, art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, art. 865 alin. (1) C. civ., art. 136 alin. (4) din Constituția României, care consacră inalienabilitatea bunurilor proprietate publică, în condițiile în care imprescriptibilitatea și insesizabilitatea sunt efectele juridice ale faptului că aceste bunuri nu sunt alienabile. Astfel, ele nu pot fi dobândite prin uzucapiune și nu pot fi urmărite prin procedura executării silite, nefiind susceptibile nici de vânzare prin licitație publică în vederea satisfacerii creanțelor creditorului, sens în care actele juridice încheiate cu încălcarea regimului juridic conturat de aceste caractere ale proprietății publice sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, apele din domeniul public se dau în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, iar dreptul de administrare al Administrației Naționale "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița asupra acumulărilor create pe cursul de apă Toti s-a constituit conform dispozițiilor art. 867 alin. (1) din C. civ., prin H.G. nr. 1705/2006-Anexa 12, în timp ce dreptul de administrare al acesteia se exercita în conformitate cu prevederile art. 868 alin. (1) și (2) din C. civ. Mai susține că în speță, Consiliul local al comunei Sălciile a inclus în domeniul public de interes local, bunuri de interes național, încălcând astfel dispozițiile prohibitive ale art. III alin. (3) al Anexei la Legea nr. 213/1998 și ale Legii apelor nr. 107/1999, Statul Român fiind astfel vătămat în dreptul său de proprietate publică. Totodată, susține că a fost încălcat și dreptul de administrare al reclamantei Administrația Națională "Apele Romane"-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița asupra albiilor minore ale cursurilor de apă codificate din județul Prahova. În concluzie, consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că bălțile ce fac obiectul prezentului litigiu nu se află pe cursul de apă Valea Toti și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, pentru a aparține domeniului public al statului. | 5. Apărările formulate în recurs 5.1. Intimata-intervenientă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-reclamantă Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, prin care invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare. Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că legea impune trei condiții pentru ca apele de suprafață să aparțină domeniului public al Statului, respectiv: bazinul hidrografic să aibă o lungime mai mare de 5 km și suprafața de peste 10 kmp; acumularea de apă să facă parte din albia minoră a unei ape curgătoare și acumularea de apă să nu fie pepinieră sau crescătorie piscicolă. Or, în speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ, astfel cum prevede legea. Mai arată că expertiza întocmită în cauză a concluzionat că bălțile în discuție nu se află pe cursul de apă cadastral Valea Toti și că acestea sunt de sine stătătoare, fiind asigurate din precipitații și ape subterane și având o folosință piscicolă. 5.2. Intimata-intervenientă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentul Statul Român prin reprezentant DGRFP Ploiești, prin care invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare. Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând aceleași aspecte ca cele din întâmpinarea precedentă.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat (după precizarea de acțiune) anularea pozițiilor nr. 26, 27 și 29 din Anexa nr. 81 (inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Sălciile, jud. Prahova) a H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova. În al doilea ciclu procesual, instanța de fond a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție forțată formulată de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție principală, formulată de intervenienta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recursuri recurenta-reclamantă Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Ministerului Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Preliminar, întrucât criticile formulate prin cererile de recurs sunt similare, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate de către recurenți. În esență, ambii recurenți au susținut că imobilele-bălți sunt situate pe un curs de apă codificat care are o lungime de 21 km (de la izvor și până la vărsare), cu un bazin hidrografic în suprafața de 69 kmp și face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița cu toți afluenții de ordin l-VI. Astfel, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediția 1992), aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 și modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005, cursul de apă Toti deține cod cadastral 11.1.22.5. Cursul de apă Toti, pe care se află imobilele-bălți este un bun din domeniul public al Statului, care potrivit Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 este înregistrat la Ministerul Finanțelor sub nr. 101435, fiind dat în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", respectiv subunității sale cu personalitate juridică, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, iar autoritățile locale au inclus în domeniul public de interes local bunuri de interes național, încălcând dispozițiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. III al Anexei Legii nr. 213/1998 și ale Legii apelor nr. 107/1996, Statul român fiind vătămat în dreptul său de proprietate publică. Cu alte cuvinte, recurenții susțin că imobilele-bălți în discuție aparțin domeniului public al Statului, motiv pentru care Consiliul local al comunei Sălciile le-a inclus în mod nelegal în domeniul public de interes local, încălcând dispozițiile art. III alin. (3) al Anexei la Legea nr. 213/1998 și a Legii apelor nr. 107/1999. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor pretinse a fi fost încălcare, art. III alin. (3) din Anexa la Legea nr. 213/1998, privind Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale: "III. Domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: (...) 3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean." De altfel, în cuprinsul respectivei anexe se face mențiunea că "Enumerarea din prezenta anexă are un caracter exemplificativ". Astfel, textul de lege invocat nu prevede în mod prohibit că lacurile nu pot aparține domeniului public local al comunelor, ci doar că din domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor fac parte lacurile care nu sunt declarate de interes public național sau județean. Prin urmare, domeniul public al Statului sau al unităților administrativ teritoriale nu se confundă cu bunurile de interes public, aspect ce reiese inclusiv din prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998, care prevede că: "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. (2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege. (3) Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național. (4) Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean." De asemenea, dispozițiile de mai sus se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 - Legea apelor, care prevăd că "Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 kmp, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime.", iar la alin. (5) al aceluiași articol prevăd că "Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) pepinierele și crescătoriile piscicole." Prin urmare, în vederea soluționării prezentei cauze s-a impus cu necesitate încadrarea imobilelor-bălți ce fac obiectul litigiului în una dintre categoriile de ape prevăzute de lege. Instanța de fond din al doilea ciclu procesual a dispus efectuarea unei expertize, prin raportul de expertiză întocmit în cauză concluzionându-se că suprafețele acoperite cu apă în suprafață de 10,34 ha (Tarla 20, Parcela 1027 poziția 26), 17,73 ha (Tarla 25, Parcela 341, poziția 27), 14,53 ha (Tarla 22, pacela 239, poziția 39 (in fapt 29), inventariate in Anexa 81 (UAT Sălciile) din H.G. nr. 1359/2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova, inventariate și în H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa 12, nu se află pe cursul de apă cadrastral Valea Toti. De asemenea, s-a mai concluzionat că nu s-a identificat niciun curs de apă în zona suprafețelor de apă în suprafață de 10,34 ha (Tarla 20, Parcela 1027 poziția 26), 17,73 ha (Tarla 25, Parcela 341, poziția 27), 14,53 ha (Tarla 22, parcela x, poziția 39 (în fapt 29), aceste acumulări cu folosință piscicolă (bălți) fiind de sine stătătoare. În consecință, s-a concluzionat că aceste acumulări de ape sunt asigurate din precipitații de orice fel și din ape subterane. Dincolo de acest aspect, reclamanta a formulat obiecțiuni, depunând și un înscris constând în Reevaluarea stării de siguranță în exploatarea barajului Salciile III (între sate) de pe râul Toți com Sălciile din județul Prahova, din care reiese că acumularea Sălciile III face parte dintr-o schemă de amenajare cu 5 lacuri de acumulare pentru piscicultură și agrement. În acest sens, se impun a fi reținute prevederile art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora pepinierele și crescătoriile piscicole nu intră în domeniul public al statului. În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că suprafețele acoperite cu apă în litigiu aflate la pozițiile 26, 27 și 29 nu se află pe cursul de apă cadastrat Valea Toți, nu există identitate între bălțile aflate la pozițiile nr. 26, 27 și 29 din Anexa nr. 81 a H.G. nr. 1359/2001 cu acumulările de apă care figurează pe cursul de apă Toți, în cuprinsul planșelor fiind desenate mai multe acumulări, nu numai 3, iar, pe de altă parte, acestea sunt destinate pisciculturii, și, în plus, întrucât bălțile nu se află pe cursul de apă Valea Toti, fiind acumulări asigurate din precipitații și ape subterane, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 pentru a aparține domeniului public al statului. Referitor la hotărârile invocate de recurenta-reclamantă cu titlu de jurisprudență, acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții aparent contrare, însă ce țin cont de circumstanțele respectivelor cauze. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița și de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Ministerului Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței nr. 39 din 16 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.