ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5308/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea la data de 6.01.2022, reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Administrația Naționala Apele Române - Administrația Bazinală de Apa Buzau-Ialomița, au solicitat anularea parțiala a anexei 12 la H.G. nr. 1705/2006 în privința suprafeței de 2238 m.p (din acte 2600 mp) situată pe raza comunei Siriu, județul Buzău, tarlaua x, parcela x, punctul lunca fără nume nr. de carte funciara x a U.A.T. Siriu, respectiv suprafața de 2000 m.p. teren fâneață situat tot pe raza comunei Siriu, județul Buzău, tarlaua x, parcela x punctul "la casoca pe pod".

Prin sentința civilă nr. 110 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâți și de intervenientul accesoriu.

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor în favoarea pârâtului Guvernul României.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. C. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița, Guvernul României, și intervenientul Ministerul Finanțelor, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs A., B. și C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamanții susțin în esență că instanța de fond a greșit în alegerea ordinii de soluționare a excepțiilor și a omis a se pronunța pe o excepție prioritară, fata de toate celelalte, împrejurare care conduce la nulitatea hotărârii.

În acest sens, recurenții arată că:

- prioritară era excepția de necompetență teritorială, coroborat cu obligația instanței de judecată în verificarea competenței și estimarea duratei cercetării procesului - art. 131 C. proc. civ., context în care, chiar dacă pârâta a renunțat la aceasta prima excepție, nu se reține în mod precis din practicaua sentinței dacă instanța de fond s-a declarat competentă, existând doar o apreciere deductibilă.

- instanța avea obligația să stabilească cadrul procesual, respectiv soluționarea în conformitate cu exigențele procesual civile a cererii de intervenție accesorie, după punerea in discuție a excepției lipsei calității procesual pasive ridicate de una dintre pârâte, care era prioritară față de excepția tardivității acțiunii.

În opinia recurenților, instanța de fond procedând astfel, a încălcat norme imperative care prevăd obligativitatea verificării cadrului procesual, din această perspectiva a și fost soluționată cererea de intervenție anterior excepției tardivității, sancțiunea fiind nulitatea hotărârii.

Recurenții critică soluția de respingere a acțiunii ca tardive, susținând că raționamentul instanței este greșit din perspectiva următoarelor aspecte:

In primul rând, termenul de 30 de zile și întreaga procedură descrisă de art. 7 se referă la procedura prealabilă, nu la termenul de sesizare a instanței de judecată.

Pe de alta parte, acest termen este un termen de prescripție, iar problema tardivității nu putea fi ridicata decât de Guvernul României destinatarul de drept al procedurii prealabile și numai prin răspunsul la procedura prealabilă.

Nefiind ridicata această susținere de Guvernul României prin răspunsul la procedura prealabilă, echivalează cu însușirea acestei proceduri prealabile, cunoscut fiind că prescripția este o problemă privată care poate fi ridicată de doar de pârâți, neridicată în prezenta cauza.

Nu in ultimul rând, art. 7 alin. (1)

1

din Legea 554/2004 prevede că în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

In cazul de față, o hotărâre de guvern, nu poate fi un act administrativ cu caracter individual ci doar cu caracter normativ.

Recurenții-reclamanți menționează că instanța de fond a stabilit că este lipsit de relevanță că plângerea prealabilă și acțiunea după comunicarea răspunsului-22.06.2021, sunt realizate în termen, pentru că oricum a fost depășit termenul de 1 an prevăzut de alin. (2) art. 11 din Legea 554/2004.

Aprecierea instanței de fond este greșită pentru că nu analizează în principal natura juridică a hotărârii de guvern atacate și nici nu ia în considerare R.I.L-ul nr. 22/2019, prin care în mod obligatoriu instanța supremă stabilește că termenul nu poate să curgă de la data comunicării actului, dezlegare care are înrâurire și asupra prezentei cereri.

Dispozițiile art. 11 sunt aplicabile doar actelor administrative individuale nu și celor normative, astfel încât raționamentul instanței de fond este total greșit.

De altfel, instanțele de fond și cele de control în dosarele prin care au fost atacate actele de proprietate invocându-se proprietatea publica conferita prin acest H.G., au stabilit cu putere de lucru judecat - prin respingerea excepțiilor de nelegalitate, că H.G. nu poate fi decât un act administrativ normativ.

4.1. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României solicită, în principal, anularea cererii de recurs pe cale de excepție, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Intimatul-pârât Guvernul României susține excepția nulității recursului sub aspectul neîndeplinirii exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ., apreciind că în cauză, nu a fost atașată dovada achitării taxei de timbru.

În opinia sa, sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel încât, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, sancțiunea este anularea cererii.

Pe fondul cauzei, intimatul-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că acțiunea a fost introdusă abia la data de 04.01.2022, astfel că, în mod întemeiat, instanța de fond a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins acțiunea ca tardiv formulată.

4.2. Intimata-pârâtă Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că prin rezoluția din data de 12.08.2022(fila x), instanța a stabilit în sarcina recurenților obligația achitării taxei de timbru de 200 de RON, iar recurenții au depus dovada achitării taxei de timbru aferente cererii de recurs la data de 19.08.2022,

Prin urmare, se constată că recurenții s-au conformat dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. potrivit cărora "Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată.", astfel că în cauză nu se impune aplicarea sancțiunii anulării cererii de recurs.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au investit instanța cu o cerere prin care au solicitat anularea parțială a Anexei nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru imobilul baraj Siriu, cod de clasificare 8.18.03, nr. MF x, în limita suprafeței de 2238 mp (din acte 2600 mp), pentru care reclamanții pretind că au drept de proprietate.

Soluționând cauza, instanța de fond a admis excepția tardivității formulării acțiunii în anulare și a respins acțiunea ca tardivă.

Din cercetarea motivelor de recurs formulate de reclamanți, se constată că acestea sunt centrate pe câteva aspecte esențiale, pe larg dezvoltate în cadrul memoriului de recurs.

Printr-o primă critică adusă sentinței de fond, recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția de necompetență teritorială, apreciind că soluționarea acestei excepții este prioritară soluționării excepției tardivității acțiunii.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că, deși pârâta Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a renunțat la a mai susține excepția de necompetență teritorială, totuși prima instanță s-a pronunța pe această excepție, reținând prin practicaua sentinței atacate că, față de faptul că doi reclamanți au domiciliul în județul Călărași, iar al treilea reclamant are domiciliul în circumscripția Curții de Apel Ploiești, în cauză sunt incidente prevederile art. 112 alin(1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, în ipoteza în care competența instanței este determinată după domiciliile reclamanților.

De asemenea, sunt nefondate criticile referitoare la punerea in discuție cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, Înalta Curte constatând că din practicaua sentinței nr. 110 din 7 iunie 2022 rezultă că la termenul de judecată din data de 07.06.2022, pârâta Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a precizat că renunță la susținerea acestei excepții, astfel că în mod corect prima instanță a analizat cu prioritate excepția tardivității acțiunii.

Sub aspectul naturii juridice a H.G. nr. 1705/2006, Înalta Curte constată că susținerile recurenților, în sensul că H.G. nr. 1705/2006 are caracter normativ așa încât acțiunea nu este tardivă, nu pot fi primite.

În analizarea excepției tardivității formulării acțiunii, instanța de fond a pornit mai întâi de la clarificarea naturii actului administrativ atacat în cauză - H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, stabilind corect că actul administrativ în discuție nu poate fi calificat ca fiind un act administrativ normativ, întrucât nu cuprinde norme cu caracter general, obligatorii pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al statului prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.

Înalta Curte observă că H.G. nr. 1705/2006 a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care, potrivit art. 1 "Se aprobă inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1 -46*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, actualizate la data de 4 decembrie 2006".

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual, sunt: pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Potrivit doctrinei, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispozițiilor legale.

În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Așadar, pentru a avea caracter normativ, așa cum greșit susțin recurenții-reclamanți, actul administrativ în discuție trebuie să se adreseze tuturor subiecților de drept, erga omnes, fără ca aceștia să poată fi identificați sau identificabili, ori nu doar acelora care intră sub incidența sa, așa cum este cazul de față. Din această perspectivă, rezultă cu puterea evidenței că actul administrativ a cărui anulare se solicită, este unul individual deoarece este un act de aprobare a unui inventar cu bunurile proprietate publică, atât persoanele destinatare cât și drepturile fiind precis determinate.

Prin urmare, fiind vorba despre un act administrativ individual devin incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaștere dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situațiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

În speță, ipoteza aplicabilă recurenților-reclamanți dintre cele enumerate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în privința momentului de la care începe a se calcula termenul de un an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, este cea privind "data luării la cunoștință" de către terțul interesat de actul pretins vătămător pentru acesta.

Din actele aflate la dosar rezultă că recurenții-reclamanți au luat cunoștință de conținutul actului atacat la data de 01.07.2020, când aceștia au formulat apărări în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Pătârlagele, ce avea obiect acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și alții. În motivarea acestei cereri, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița a anexat H.G. nr. 1705/2006, susținând că actele contestate includ în parte un bun de interes național, respectiv imobilul Acumulare Siriu (baraj Siriu) care este cuprins în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006.

Așadar, câtă vreme reclamanții din prezenta cauză au luat cunoștință de conținutul actului atacat la data de 01.07.2020, dovadă în acest sens fiind notele de ședință depuse de aceștia în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Pătârlagele la data de 01.07.2020(dosarul de fond), iar prezenta acțiune a fost formulată la data de 4.01.2022 (data depunerii la oficiul poștal prin scrisoare recomandată), corect a reținut instanța de fond că aceasta este tardiv formulată.

Înalta Curte constată că referirile recurenților la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și la însușirea procedurii prealabile de către Guvernul României, sunt lipsite de relevanță juridică, în condițiile în care aceste argumente sunt grefate pe ipoteza naturii de act administrativ normativ a H.G. nr. 1705/2006, iar în cauză, instanța de fond a stabilit în mod corect că această hotărâre este un act administrativ individual.

De asemenea, Înalta Curte constată că referirile recurenților la considerentele Deciziei nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii se bazează pe o confuzie, întrucât această decizie se referă la momentul de la curge termenul pentru formularea acțiunii de despăgubire, fără relevanță în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nefiind motive care să conducă la nelegalitatea sentinței prin care acțiunea în anulare a fost respinsă ca tardiv formulată.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 110 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.