ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1716/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta, A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii CNCD nr. 465/05.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâților la cheltuieli de judecată și daune morale.

I.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 1027 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 465/5.12.2018 și a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale ca neîntemeiat.

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susținut că instanța de fond a făcut referire doar la Ministerul Fondurilor Europene, că trebuie să se mențină tot ce este referitor la acest reclamat în privința Hotărârii nr. 465/2018.

A arătat că recurentul pârât CNCD o discriminează direct și indirect, nu numai prin interpretarea total eronată a prevederilor constituționale, dar și prin practici, reguli, politicile aplicate, ce ascund tratamente diferite pentru aceleași tipuri de categorii de personal (angajați MFE).

Solicită să se constate omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la capetele de cerere care vizau Primăria Pantelimon, cel de al doilea reclamat vizat de hotărârea CNCD contestată, întrucât abia ulterior primei contestații a aflat că se conexează dosarele în conformitate cu art. 66 pct. (2) coroborat cu art. 67

2

din Ordinul CNCD nr. 144/2008, la numărul mai mic. Mai mult, Hotărârea nr. 465/2018 are specificat la pct. 1.2. Numele și sediul reclamaților Primăria Panteliomon și MFE, precum și în cuprinsul/dispozitivul ei.

Consideră că se impune anularea hotărârii, întrucât CNCD i-a răspuns după un an la ambele dosare, nr. x/2018 și nr. y/2018, nu în teremenul legal de 90 de zile, și a comunicat-o prin e-mail recurentei, după o luna si 20 de zile, respectiv în data de 25 ianuarie 2019, nu în termenul 15 zile de la adoptarea acesteia, conform art. 77 (1) și (2).

A precizat recurenta că solicită daune morale de la CNCD și, după caz, de la Președintelui CNCD care la data primei sale audieri la Consiliu s-a recuzat ilegal, precum și în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ, coroborat cu art. 32 din C. proc. civ., pentru faptul că nu au dat curs sesizărilor recurentei, nu au făcut controale în cele doua instituții de stat, pentru a sesiza discriminarea și hărțuirea demonstrate cu sutele de înscisuri probante depuse.

CNCD a discriminat prin Hotărârea nr. 465/2018, susținând că nu are competențe privind sporul de doctor, dar dând pentru o speță similară câștig de cauză, prin Hotărârea nr. 333/2018, numitului B., spunând în fals că recurenta are sporul de doctor inclus în salariu de bază, contrar Ordinului nr. 3826/31.07.2017 emis de MDRAPFE, dar o și hărțuiește, transmițând după 2 ani o altă hotărâre, după ce s-a pronunțat prin Hotărârea nr. 465/2018, existând deci autoritate de lucru judecat.

A chemat în judecată pârâții care au emis actele, iar pârâtul Președintele CNCD are calitate procesuală pasivă, conform art. 16 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 32 din Cod.

Pârâții au capacitate procesuală dată de faptul că au emis vădit intenționat documente nereale, inexacte, prin care au dorit inducerea în eroare a instanței de fond, favorizând MFE și Primăria Pantelimon, ascuzând faptele de discriminare și hărțuire, respectiv, hotărârea nr. 465/2018/CNCD și hotărârea nr. 942/19.12.2019, emisă după ce se fusese ultimul termen la instanța de fond în 06.12.2019, care s-a pronunțat "că anulează hotărârea nr. 465/2018/CNCD".

Potrivit practicii CEDO, diferența de tratament devine discriminatorie, în înțelesul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Simpla existență a unei legi, care vine în contradicție cu principiul nediscriminării reglementat de art. 14 din Convenția privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cu Protocolul nr. 12 la Convenție, nu reprezintă o justificare rezonabilă și obiectivă pentru înlăturarea discriminării salariate create între persoane care desfășoară activitatea în aceleași condiții. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că însăși legea discriminatorie reprezintă justificarea rezonabilă și obiectivă care înlătură discriminarea creată chiar de ea.

Solicită instanței de recurs să se pronunțe și cu privire la aceste aspecte.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta A. pentru neconturarea cadrului procesual pasiv, având în vedere manifestarea expresă de voință a acesteia în sensul nechemării în judecată a Ministerului Fondurilor Europene, partea reclamată din fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Obiectul sesizării nr. 1648/26.03.2018 îl constituie presupusa faptă de discriminare săvârșită de Ministerul Fondurilor Europene, constând în anularea/neacordarea sporului de doctor petentei A. - consilier superior în cadrul Direcției Corp Control, prin adresa nr. x respectiv Referatul de aprobare nr. DRU 5454/26.07.2017, pe motivul neîndeplinirii condițiilor de acordare a sporului de doctor, ca drept salarial distinct.

De asemenea, se mai precizează în sesizare faptul că, prin neacordarea în continuare a sporului de doctor, petentei i-au fost aduse prejudicii materiale și morale.

Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamanta A. doar în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Președintele CNCD, a dispus anularea Hotărârii nr. 465/05.12.2018, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. - președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este neîntemeiată, deoarece președintele reprezintă Consiliul emitent al actului administrativ contestat.

Totodată, curtea de apel a considerat că și excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, neimpunându-se coparticiparea procesuală a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de pârât, chiar dacă acesta a participat în fața CNCD ca parte reclamată, deoarece, în virtutea principiului disponibilității, reclamanta a înțeles să nu cheme în judecată și ministerul.

Sentința nr. 1027/20.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 este criticabilă, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ respectiv art. 78 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește conturarea cadrului procesual pasiv.

Astfel cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă la fond, s-ar fi impus respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, aceasta înțelegând să se judece doar cu emitentul actului administrativ-jurisdicțional contestat (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării).

A evocat recurentul prevederile art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art, 3, art. 48, art. 51, art. 58 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, aprobată prin Ordinul Președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 144/2008, arătând că toate acestea impuneau participarea acelorași părți și în calea de atac exercitată împotriva Hotărârii CNCD nr. 465/05.12.2018, adică legarea cadrului procesual între aceleași persoane (A. și Ministerul Fondurilor Europene).

Este adevărat că procesul civil este cârmuit și de principiul disponibilității, ce permite reclamantului să indice, prin cererea de chemare în judecată, persoanele cu care dorește să se judece.

Însă, în conformitate cu art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., "Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii", iar potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din cod, "în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane".

Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

Or, instanța a statuat în fond asupra Hotărârii C.N.C.D. nr. 465/05.12.2018, fără introducerea în cauză a părții reclamate Ministerul Fondurilor Europene.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Hotărârea CNCD nr. 465/5.12.2018.

Acțiunea sa a fost admisă în parte, prima instanță apreciind ca fiind netemeinic și nelegal actul administrativ contestat. A considerat însă neîntemeiată cererea de daune morale.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de reclamanta A. și de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

II.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), invocat în recursul reclamantei A., Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurenta-reclamantă motivului de casare menționat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, reprezentând nemulțumirea părții față de considerentele sentinței, care nu ar analiza în întregime cele sesizate prin petițiile adresate CNCD.

Înalta Curte reține că, prin Hotărârea nr. 465/05.12.2018 emisă în dosarul nr. x/2018, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus următoarele:

"1.prevederile O.G: nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu sunt incidente capătului de cerere privind cele sesizate către D.N.A.;

2.prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu sunt incidente capătului de cerere privind eventuale presiuni exercitate asupra unor judecători;

3.admite excepția lipsei obiectului raportat la capătul de cerere privind refuzul emiterii autorizației de construcție, conform art: 33-37 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor;

4.admite excepția de necompetență materială conform Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008 privind legislația care stabilește acordarea de sporuri;

5.neacordarea unui nou spor de doctorat, după ce acest spor a fost inclus în salariul de bază, nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare."

Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a plâns de discriminarea la care a fost supusă de Primăria Pantelimon prin neemiterea unei autorizații și de Ministerul Fondurilor Europene prin "anularea sporului de doctor", dar și de discriminarea la care a fost supusă de însuși pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea emisă și pentru care solicită daune materiale și morale de la acesta.

Cum recurenta reclamantă nu a înțeles să cheme în judecată și persoanele reclamate, respectiv, Primăria Pantelimon și Ministerul Fondurilor Europene, instanța nu poate verifica decât temeinicia acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul CNCD, respectiv legalitatea pct. 1, 2, 4 din hotărârea contestată, iar nu și pct. 3 și pct. 5 ce puteau fi examinate doar dacă reclamanta ar fi chemat în judecată și Primăria Pantelimon și, respectiv, Ministerul Fondurilor Europene.

Or, verificându-și cu prioritate competența materială de soluționare a sesizării cu privire la fiecare punct din aceasta, recurentul pârât CNCD a stabilit în mod temeinic și legal la pct. 1 și 2 din hotărâre, faptul că nu se poate substitui altor autorități, respectiv Direcției Naționale Anticorupție în ceea ce privește plângerea privind corupția fucncționarilor primăriei sau CSM și Inspecția Judiciară pentru pretinsele presiuni ce s-ar exercita asupra unor judecători.

Tot astfel, a fost admisă corect excepția necompetenței materiale a Consiliului prin valorizarea considerentelor Deciziei nr. 997/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că "dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora (...)."

Prin urmare, câtă vreme din probatoriul administrat în fața instanței de fond a rezultat că recurenta reclamantă a obținut o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a reținut că reclamanta nu a beneficiat în perioada de referință a litigiului respectiv, de sporul de doctorat, nici distinct, nici inclus în salariul de bază, iar ulterior acestei hotărâri judecătorești a Curții de Apel București, în aplicarea unor noi dispoziții legale, angajatorul a emis acte din care reiese că sporul de doctor al recurentei a fost inclus în salariul de bază, nu se poate reține ca nelegal per se nici pct. 4 din hotărâre, astfel că acțiunea reclamantei în ceea ce privește aspectele menționate și cererea subsecventă de daune formulate în contradictoriu cu pârâtul CNCD este neîntemeiată.

Toate celelalte alegații ale recurentei reclamante din cuprinsul recursului nu pot fi examinate de instanța de control judiciar (și nu trebuiau analizate în fond nici de prima instanță, în lipsa cadrului procesual pasiv adecvat) întrucât vizează fondul raporturilor juridice cu Primăria Pantelimon și Ministerul Fodurilor Europene, care nu sunt părți în cauză.

În ceea ce privește recursul recurentului pârât CNCD, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Astfel, judecătorul fondului face confuzie, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui CNCD, pe de o parte, între persoana fizică care ocupă la un moment dat funcția de președinte al consiliului și instituția Președintelui Consiliului, iar pe de altă parte, între calitatea procesuală pasivă și aceea de reprezentant al pârâtului care justifică o astfel de calitate.

În realitate, Consiliul are calitate procesuală pasivă în cauză ca emitent al actului administrativ contestat în timp ce președintele consiliului este doar reprezentant legal al pârâtului persoană juridică.

Se constată o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, deși acestea nu sunt incidente.

Astfel, reprezentantul legal al Consiliului nu poate fi considerat - în sensul acestei dispoziții legale - persoană "care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim", câtă vreme în discuție este o petiție pentru soluționarea căreia se derulează o procedură și se pronunță o hotărâre de către un organ colegial.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondată și critica recurentului pârât referitoare la greșita soluționare pe fond acțiunii fără citarea persoanei reclamate.

Într-adevăr, procedura din fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a declanșat la sesizarea reclamantei A., care a susținut faptul că angajatorul său, Ministerul Fondurilor Europene, prin adresa nr. x/24.07.2017 și, respectiv, Referatul de aprobare nr. DRU 5454/26.07.2017, a dispus anularea sporului său de doctor în economie, pe motivul neîndeplinirii condițiilor de acordare a sporului de doctor, încălcându-se astfel legislația în vigoare și aducându-i-se prejudicii materiale.

Contrar susținerilor recurentei reclamante, Înalta Curte constată că în mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă pentru a putea proceda la judecata în fond împrejurarea că reclamanta a înțeles să nu cheme în judecată și persoana reclamată, a cărei faptă pretins discriminatorie se discută în cauză.

Deși a făcut referire expresă la dispzițiile legale care consacră principiul disponibilității părților în procesul civil, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestora, considerând fără temei că se poate constata eventuala faptă de discriminare în sarcina persoanei reclamate, fără participarea acesteia în proces doar pentru că reclamantul nu înțelege să solicite acest lucru.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, care face tocmai aplicarea principiului mai sus menționat în materia contenciosului administrativ, într-o astfel de situație cum este cea din prezentul litigiu, instanța are obligația să pună în discuția părților necesitatea lărgirii cadrului procesual prin cooptarea în proces și a altor persoane, iar în cazul opoziției reclamantului nu are decât posibilitatea de a respinge acțiunea, iar nu de a o soluționa/admite în fond.

Procedând altfel prima instanță a pronunțat o hotărâre vădit nelegală.

În concluzie, Înalta Curte constată că - prin soluția dată capătului principal de cerere – instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care se impune admiterea recursului pârâtului CNCD și casarea sentinței recurate, iar - în rejudecare - respingerea în întregime a acțiunii reclamantei.

II.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta A. și va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 1027 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1027 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.