ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2022

Ședința publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., solicitând anularea Hotărârii CNCD nr. 333/08.04.2020 pronunțată în dosar x/2019, obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune morale, în cuantum de 1 leu, precum și la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 148/CA din 2 noiembrie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată, privind pe reclamanta A. și pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a anulat Hotărârea 580/21.09.2016 adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins, ca nefondată, cererea de obligare a pârâților la plata în solidar a daunelor morale în cuantum de 1 leu.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. au declarat recurs.

3.1. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării arată că, în virtutea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința atacată este criticabilă sub aspectul nelegalității, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Din economia Hotărârii C.N.CD. nr. 333/08.04.2020 rezultă, fără putință de tăgadă, care este fapta de discriminare analizată de către Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării -distribuirea pe rețeaua de socializare Facebook, de imagini reprezentându-l pe petent, prelucrate în mod umilitor și denigrator cât și utilizarea în mediul online de expresii injurioase la adresa acestuia, cum ar fi, spre exemplu, utilizarea în mod repetat a termenului de "gibon " - iar motivarea cuprinsă la punctul V Motivele de fapt și de drept, subpunctele 27 - 30, chiar dacă nu este o motivare riguroasă, totuși îndeplinește condițiile legale ale motivării, conținând elementele de fapt care permit, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, fac posibilă exercitarea controlului de legalitate, aspecte de care judecătorul fondului, însușindu-și în totalitate criticile reclamantei, nu a ținut cont.

În ceea ce privește susținerea judecătorului fondului în sensul în care "Nu rezultă din hotărârea contestată care este criteriul de excludere", recurenta apreciază că acesta nu a analizat cu atenție hotărârea, altfel ar fi observat că se subînțelege criteriul interzis și anume - apartenența politică a petentului (președinte al C. și vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța) și implicit, funcțiile publice deținute de acesta.

Într-adevăr, dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu menționează în mod expres decât anumite criterii care trebuiesc avute în vedere în stabilirea săvârșirii unor fapte de discriminare rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia dar acesta este și motivul pentru care întotdeauna aceste criterii sunt coroborate obligatoriu cu cete menționate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel, dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu conțin o listă limitativă a criteriilor de discriminare întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma "sau orice alt criteriu " ceea ce practic oferă posibilitatea reținerii și a altor criterii nespecificate de lege, în săvârșirea unei fapte de discriminare.

Însă, oricare dintre aceste criterii de discriminare, care sunt circumstanțiale la situația particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speță dedusă judecății. Or, condiția criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat și care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu și care, în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea faptelor de discriminare.

Prin urmare, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul interzis de lege, invocat în situația subiectului de drept care se consideră discriminat.

În prezenta cauză, din studierea înscrisurilor depuse în dosarul administrativ nr. x/2019, se poate reține drept criteriu al faptelor de discriminare săvârșite de către reclamanta A., asupra petentului B., apartenența politică a acestuia, cât și funcțiile publice deținute.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a făcut o interpretare greșită a condițiilor care trebuiesc îndeplinite pentru ca o faptă să intre sub incidența dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Fapta apreciată a fi discriminare, în prezenta cauză dedusă judecății, constă în distribuirea de către reclamantă, pe rețeaua de socializare Facebook, de imagini reprezentându-l pe petentul B., prelucrate în mod umilitor și denigrator cât și utilizarea în mediul online de expresii injurioase la adresa acestuia, cum ar fi, spre exemplu, utilizarea în mod repetat a termenului de "gibon " asociat cu funcțiile publice pe care le deține.

Prin transpunerea dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare la fapta analizată în cauză, rezultă că aceasta se încadrează în teza a doua a textului de lege mai sus-menționat și anume "acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia"

Ceea ce judecătorul fondului a omis să analizeze este faptul că, în ceea ce privește faptele care aduc atingere dreptului la demnitate personală, pentru a deveni incidente prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este suficient să fie îndeplinite condițiile prevăzute în mod expres de textul legal mai sus-amintit, fără a fi nevoie de o coroborare cu art. 2 alin. (1) din același act normativ.

Dreptul lezat prin fapta produsă este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al persoanei, interdependent valorificării drepturilor la libertatea conștiinței și libertatea de exprimare, sub protecția principiului nediscriminare, așa cum consacră prevederile art. I alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare precum și în lumina prevederilor art. 29 alin. (1) și (2), ari. 30 alin. (1) și (6) și art. 39, raportat la art. 16 din Constituția României respectiv dispozițiile art. 9, art. II și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și art. 2, art. 7, art. 18, art. 19 51 art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Cât privește analiza speței sub aspectul unei eventuale justificări rezonabile și obiective, trebuie reținut că rezonabilitatea unei măsuri bănuită a naște efecte discriminatorii se circumscrie unui scop legitim, atins prin metode adecvate și necesare, proporționale cu scopul urmărit. Or, este neechivoc faptul că din susținerile reclamantei și din punctul de vedere nr. 5352/16.09.2019 depus în dosarul administrativ nr. x/2019 nu rezultă nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru încălcarea dreptului la demnitate personală în relație cu exercitarea unor drepturi civile.

În prezenta cauză, comportamentul discriminatoriu a fost săvârșit pe pagina on-line (cu acces public) de Facebook a A.. Facebook este o rețea, de socializare comunitară. O asemenea rețea de socializare, prin natura sa, presupune o pagină personală susceptibilă de a fi vizualizată de către numeroase persoane, pe de o parte cele admise direct de către autorul contului ca "prieteni virtuali", iar pe de altă parte, terțe persoane, al căror acces la pagina titularului este intermediat de statutul de "prieteni", stat care le creează tehnic posibilitatea accesării și vizualizării paginii/postărilor unui anumit titular de cont Facebook.

Abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice, aceasta putând fi de natură civilă sau penală.

Dreptul la libera exprimare este un drept fundamental însă el este supus unor restricții prevăzute de lege. Aceste limite fac deosebirea între exercițiul democratic și exercițiul abuziv al acestui drept.

Este incontestabil faptul că, modalitatea de exprimare utilizată de reclamantă în cuprinsul mesajelor postate pe rețeaua de socializare Facebook, depășește cadrul unei conduite conforme principiilor consacrate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Libertatea de exprimare nu poate fi înțeleasă ca libertate de a face remarci cu caracter ireverențios și care nu au suport probator, de natură a afecta reputația altor persoane.

3.2. În motivarea recursului, recurentul-pârât B. arată că instanța de fond a tratat în mod superficial postările menționate, reținând doar că a fost utilizat apelativul gibon, faptă ce nu se circumscrie faptelor de discriminare, în conformitate cu art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Este adevărat că simpla asemănare cu un animal, în speță gibon, nu întrunește elementele constitutive ale faptei de discriminare. Ceea ce nu a reținut însă instanța de fond este faptul că acest apelativ a fost însoțit de afirmații privind utilizarea doar a unei mici părți din creier, în comparație cu un om. Aceste afirmații fac trimitere directă la capacitatea intelectuală a unei persoane, iar o astfel de persoană, care se bucură doar de o treime din capacitatea uneia normale (8% față de 25%) nu poate fi decât una cu un handicap psihic.

În aceste condiții, recurentul consideră este evident că ne aflăm în fața unei discriminări, astfel cum sunt definite de textul legal amintit, în sensul că ar beneficia de mai puțin de o treime din capacitatea intelectuală a unei persoane.

Împrejurarea că A. recurge la o afirmație aparent științifică nu diminuează cu nimic caracterul discriminatoriu al postării.

O afirmație de genul "Se poate dovedi matematic faptul că persoana X are un picior cu 50% mai scurt decât celălalt" este evident că ar face trimitere directă la handicapul unei persoane și, deși corectă din punct de vedere aritmetic, încalcă în mod flagrant principiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 -principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării.

Mai mult decât atât, atitudinea A. a fost una neadecvată chiar și după ce a fost sancționată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Astfel, în urma apariției în presă și pe rețelele de socializare a deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reclamanta a făcut alte postări pe Facebook, adoptând o conduită nedemnă pentru o asociație civică, care are prevăzute în statutul său tocmai promovarea valorilor civice.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Înalta Curte constată că deși instanța de fond, în dispozitivul hotărârii atacate, s-a referit la o altă hotărâre emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, din considerente rezultă, clar, că instanța a analizat hotărârea pe care reclamanta a atacat-o.

Astfel, instanța de control judiciar apreciază că este o eroare materială, mai ales că nici una dintre părți nu a reclamant acest aspect.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată s-a reținut că utilizarea cuvântului "gibon", cu referire la petent, întrunește elementele constitutive ale faptei de discriminare, în conformitate cu art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, astfel că a fost sancționată reclamanta cu amendă în cuantum de 1.000 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, reținând că se poate considera discriminare o diferențiere bazată pe un criteriu care atinge un drept.

Înalta Curte reține că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că hotărârea este motivată din perspectiva arătării dreptului "atins" prin faptele reclamantei, întrucât hotărârea nu este motivată în ceea ce privește arătarea faptei săvârșită de reclamantă, respectiv de deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, și nici a felului în care utilizarea cuvântului "gibon" a condus la o deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de lege.

Chiar dacă utilizarea unor cuvinte ofensatoare poate fi echivalată unui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității, pentru a fi în prezența unei fapte de discriminare care să atragă sancționarea contravențională în temeiul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, acest comportament trebuie să fie legat de apartenența persoanei/grupului de persoane/comunității față de care se manifestă comportamentul discriminatoriu la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare garantează respectarea principiilor prevăzute la art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 - principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării.

În cauză, instanța de fond în mod corect a reținut că nu rezultă din probele administrate în ce fel vreunul din aceste principii a fost afectat în cazul petentului, sau în ce fel a fost afectat vreunul din drepturile enumerate la art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 rezultă că pentru a fi în prezența unei discriminări/a unei "fapte de discriminare", orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza criteriilor enunțate de legiuitor, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege;

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că pentru a reține existența discriminării și, implicit, a contravenției, CNCD nu a explicat dacă ne aflăm în fața unei "deosebiri, excluderi, restricții sau preferință" și care ar fi aceea, nu a indicat criteriul reținut ca aflându-se la baza discriminării, dintre cele enumerate de legiuitor la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu), nu a indicat și justificat scopul urmărit prin deosebire, excludere, restricție sau preferință și nici efectul deosebirii, excluderii, restricției sau preferinței, dacă acestea s-au concretizat în restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege;

Pentru a constata existența elementelor constitutive ale contravenției, recurentul CNDC avea obligația de a identifica apartenența recurentului B. la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată sau convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Înalta Curte constată că nu apartenența recurentului-pârât la un anumit partid politic a generat polemica pe rețelele de socializare, ci prestația acestuia din pozițiile ocupate ca om politic.

Argumentele prezentate de CNCD raportat la calitatea de politician a recurentului nu pot fi primite raportat la practica constantă în materie, practică potrivit căreia o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecție deosebită a dreptului său la viața privată, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele publice, categorie din cadrul căreia recurentul-petent B. face parte.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu se poate reține în sarcina reclamantului săvârșirea vreunei fapte de discriminare.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții - pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. împotriva sentinței civile nr. 148/CA din 2 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2022.