Decizia nr. 5238/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 152 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iunie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, anularea hotărârii nr. 184/26.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019. 1.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 152 de la data de 2 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.; a fost anulat actul atacat și înlăturată sancțiunea aplicată, fiind obligat pârâtul CNCD să plătească reclamantei 10.000 RON cheltuieli de judecată și pârâtul B. să plătească reclamantei 5000 de RON cheltuieli de judecată, taxe judiciare, respectiv onorarii avocațiale reduse conform art. 451 alin. (2) și art. 455 C. proc. civ. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, cu casarea hotărârii atacate, iar pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare. În esență, în motivare, cu privire la primul motiv de casare, a arătat că în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se impune desființarea sentinței civile nr. 152/02.02.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întrucât instanța a încălcat regulile de procedură stabilite în mod expres de prevederile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. prin necomunicarea către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei copii de pe cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L.. La termenele de judecată fixate, deși a fost citat pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, susține că nu i s-a comunicat copie a cererii de chemare în judecată, ci doar, prin intermediul a două adrese dispuse de prima instanță, i s-a solicitat să atașeze la dosar documentația administrativă care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 184/2020 criticate în cauză. A precizat că prin cele două adrese de înaintare a documentației administrative a solicitat instanței și comunicarea unei copii de pe cererea de chemare în judecată, înscris pe care nu l-a primit nici cu această ocazie, nici chiar ulterior, după repunerea cauzei pe rol pentru lămuriri suplimentare din partea reclamantei A. S.R.L.. Prin urmare, judecarea pricinii, fără a da pârâtului posibilitatea să-și pregătească apărarea, a produs o vătămare, care nu poate fi reparată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va putea astfel să evalueze temeinicia acțiunii formulate și din perspectiva apărărilor pârâtului. Totodată, a susținut că prin necomunicarea către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei copii de pe cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., judecătorul fondului nu încalcă numai prevederile exprese ale art. 201 alin. (1) C. proc. civ., producând o vătămare evidentă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar încalcă și prevederile art. 7 alin. (2) C. proc. civ., art. 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 C. proc. civ. În continuare, subsumat celui de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a solicitat casarea sentinței civile nr. 152/02.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Contrar reținerilor instanței de fond, din Hotărârea nr. 184/26.02.2020 rezultă că, în soluționarea petiției nr. 4058/15.07.2019, Colegiul director al Consiliului național pentru Combaterea Discriminării s-a raportat și la probatoriul administrat de către partea reclamată A. S.A.. și nu "a invocat direct prezumția prevăzută de art. 20 alin. (6) fără să se raporteze la probe", însă acesta nu a fost suficient pentru a demonta prezumția de discriminare. Pe cale de consecință, judecătorul fondului a ținut cont exclusiv de criticile aduse de reclamanta A. S.A.. (mai ales că nu a dispus comunicarea către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei copii de pe cererea de chemare în judecată în vederea formulării de apărări), pronunțând o soluție cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ajungând la o concluzie eronată. În concluzie, sentința civilă nr. 152/02.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 se impune a fi casată ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În dezvoltarea aceluiași motiv de casare, recurentul a adus critici și prin prisma încălcării dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. deoarece, fără a se raporta la complexitatea cauzei, prima instanță a obligat Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la plata sumei de 10.000 RON. Din motivarea oferită de instanța fondului, care a încuviințat cererea de acordare a onorariului avocațial redus în sumă de 10.000 RON, recurentul-pârât a arătat că nu s-a efectuat o raportare la complexitatea cauzei și la volumul de muncă al apărătorului ales, ci instanța de fond a avut în vedere "prestigiul" firmei de avocatură care a asigurat reprezentarea. În acest context, a apreciat că sunt încălcate dispozițiile legale anterior amintite, invocând în sprijinul acestui punct de vedere și ceea ce a reținut în mod constant Curtea Europeană de Justiție în cauzele Costin contra României (Hotărârea din 26 mai 2005), Johanna Huber contra României (Hotărârea din 21 februarie 2008), respectiv cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare si efectuate real în limita unui cuantum rezonabil. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut că nu se află în culpă procesuală, fiind doar organul administrativ cu atribuții jurisdicționale, care a emis hotărârea contestată și care nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de pârât, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei. În motivare, a invocat disp. art. 178 alin. (3) lit. (a) C. proc. civ., cu privire la împrejurarea că nulitatea relativă trebuie invocată, pentru neregularitățile săvârșite până la începerea judecății, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată. Astfel, a precizat că recurentul - pârât Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a primit citația emisă în dosarul de fond pentru primul termen de judecată fixat în data de 22.04.2021, document înregistrat sub nr. x/10.02.2021. Astfel, este evident că recurentul - pârât a fost legal citat la primul termen de judecată, respectiv că ar fi avut ocazia să invoce pretinsa neregularitate constând în necomunicarea acțiunii la acest prim termen. Prin urmare, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării avea obligația să invoce pretinsa neregularitate în limitele și condițiile prevăzute de C. proc. civ., pentru invocarea nulității relative, respectiv până la primul termen de judecată, termen la care acesta a fost legal citat. După cum rezultă și din situația de fapt prezentată de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la fila x din Recurs, solicitarea privind transmiterea de către instanța de fond a unei copii de pe acțiune s-a efectuat ulterior primului termen de judecată, prin Adresa nr. x/04.06.2021, respectiv prin adresa de înaintare prin care s-a înaintat documentația administrativă. Având în vedere că recurentul - pârât a solicitat comunicarea cererii de chemare în judecată abia prin Adresa nr. x/04.06.2021, la o lună și jumătate după primul termen de judecată, rezultă și că acesta a contribuit în mod culpabil la generarea situației contestate în recurs, prin lipsa unei conduite diligente și active în vederea apărării drepturilor pretins încălcate prin necomunicarea Contestației. Astfel, a susținut că recurentul - pârât nu a invocat în termen pretinsa neregularitate decurgând din lipsa de comunicare a acțiunii în fața instanței de fond, motiv pentru care nu poate invoca direct în recurs această pretinsă încălcare a regulilor procedurale. În continuare, a arătat că motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute la art. 20 (6) din O.G. nr. 137/2000 este neîntemeiat, deoarece recurentul contestă prin acest motiv de recurs nu încălcarea prevederilor legale, ci analiza făcută de instanța de fond cu privire la probe, critici care nu se încadrează în motivul de casare invocat. A arătat că instanța de fond a stabilit în mod corect la fila x din Sentința 152/2022 că "paratul C.N.C.D. a invocat direct prezumția prevăzută de art. 20 alin. (6) fără sa se raporteze la probe, ci doar la declarațiile persoanei pretins discriminate. A proceda de o astfel de manieră greșită conduce la concluzia că simpla depunere a unei petiții în fața C.N.C.D. creează prezumția de încălcare a egalității de tratament. Prin faptul că a acceptat această concluzie hazardată, în lipsa unor elemente de fapt probatorii premise, pârâtul C.N.C.D. a aplicat si interpretat legea în mod greșit." A criticat interpretarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării cu privire la prezumția de discriminare, care apare doar prin simpla depunere a unei petiții la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării de către o persoană. Această interpretare a art. 20 (6) O.G. nr. 137/2000 este greșită, întrucât prezumția de discriminare trebuie să rezulte din probe depuse de petent, nu din simpla depunere a reclamației și nici din probele depuse sau nedepuse ulterior de către reclamat. Dimpotrivă, probele depuse de reclamat au scopul de a răsturna prezumția de discriminare pe care ar trebui să o dovedească reclamatul, prin probe. O interpretare contrarie ar conduce la concluzia că de fiecare dată când se depune o reclamație la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, reclamatul este considerat din start vinovat de discriminare. Așadar, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită între petent și reclamat și nu este doar în sarcina reclamatului, fiind în acest sens invocate o serie de decizii de speță din practica instanței de control judiciar care tratează această problematică. În acest sens, a apreciat intimata - reclamantă că, în urma partajării probei, pe de o parte, trebuie dovedită existența unor fapte care creează "prezumția de discriminare", iar pe de altă parte persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea "îi revine sarcina de a întoarce aparența de discriminare a stării de fapt reclamate". Prin urmare, pentru a opera prezumția legală de discriminare, petentului, în speță dl. B., îi revenea obligația de a dovedi prin probe existența unor fapte de natură a da naștere unei prezumții de discriminare. În lipsa unei astfel de dovezi, prezumția nu poate opera și, în consecință, nu se poate naște nici obligația de a răsturna prezumția pentru cel reclamat de săvârșirea unei fapte care discriminează. În cauză nu au existat niciodată probe care să susțină existența faptei de discriminare/hărțuirii, lipsind totodată legătura de cauzalitate între criteriile invocate și tratament diferențiat. Singura justificare adusă de către dl. B. în sprijinul acuzațiilor sale de discriminare este că acesta ar fi primit noi atribuții față de cele deja existente, ceea ce oricum este un element care a fost combătut cu ușurință de către A. în Secțiunea 2.4 din Contestație, atât din punctul de vedere al realității susținerilor, dar și față de faptul că schimbarea de strategie a departamentului i-a afectat pe toți ceilalți angajați din departamentul din care făcea parte dl. B., neputând fi vorba despre situații diferențiate între colegi. În concluzie, instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 când a stabilit că recurentul - pârât a invocat direct prezumția de discriminare "în lipsa unor elemente de fapt probatorii premise". În ceea ce privește critica privind încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., intimata - reclamantă a susținut că este inadmisibilă. Prin acest motiv de recurs CNCD critică cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin Sentința 152/2022 în sarcina CNCD, reprezentând onorarii avocațiale (reduse conform art. 451 (2) C. proc. civ.) achitate de intimata - reclamantă pentru formularea și susținerea argumentelor din cauză. Critica cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond reprezintă însă un motiv de recurs inadmisibil. În sprijinul acestui punct de vedere a invocat interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii care a stabilit în mod obligatoriu că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care Instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În subsidiar, în condițiile în care se va trece peste inadmisibilitatea acestui motiv de recurs, a arătat că susținerile recurentului privind sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial sunt neîntemeiate. Instanța de fond, în baza analizei ample de la fila x din Sentința 152/2022, a cenzurat substanțial cuantumului cheltuielilor de judecată. În acest sens, A. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 77.491,61 RON, sumă redusă de către instanța de fond la 15.000 RON. Suma solicitată de către A. cu titlu de onorariu avocațial a fost redusă de 5 ori deși activitățile din dosar, unele necesare chiar ca urmare a solicitărilor și deciziilor preliminare ale instanței, astfel cum sunt acestea reflectate în fișele de timp anexate facturilor depuse la dosarul cauzei, justificau întreaga sumă solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursului Consiliului National pentru Combaterea Discriminării. Intimatul-pârât B. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat admiterea cererii de recurs fiind întemeiate criticile aduse de recurentul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în susținerea căii de atac declarate. Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare. 2 Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD), anularea hotărârii CNCD nr. 184/26.02.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019. Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a anulat hotărârea CNCD nr. 184/26.02.2020, dispunând înlăturarea sancțiunii aplicate, cu obligarea pârâtului CNCD să plătească reclamantei 10.000 RON cheltuieli de judecată și a pârâtului B. să plătească reclamantei 5.000 de RON cheltuieli de judecată, taxe judiciare, respectiv onorarii avocațiale reduse conform art. 451 alin. (2) și art. 455 C. proc. civ. Pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea de către prima instanță a normelor de procedură care atrag sancțiunea nulității, dar și încălcarea normelor de drept material. Înalta Curte, pornind la analiza primului motiv de casare invocat de recurentul-pârât Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anume "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;", Înalta Curte constată că, sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularități de ordin procesual civil. În speță, din examinarea criticilor formulate prin intermediul demersului judiciar pendinte reiese că recurentul-pârât a înțeles să circumscrie acestui motiv de casare susținerea referitoare la necomunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare...". În acest context, Înalta Curte reține și următoarele dispoziții legale relevante: - art. 7 alin. (2) C. proc. civ. - "Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces."; - art.

C. proc. civ. - "În procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări."; - art. 13 C. proc. civ. - "Dreptul la apărare este garantat."; - art. 14 C. proc. civ. - "(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. (2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.". Din analiza acestor dispoziții legale, prin raportare la elemente circumstanțiale ale speței, Înalta Curte constată că în cauza de față prima instanță a procedat la judecata în fond cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiile contradictorialității și dreptului la apărare. În concret, Înalta Curte observă că instanța de fond nu a asigurat comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Astfel, din perspectivă temporală în plan procesual, prin încheierea din 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a anulat în condițiile art. 200 alin. (4) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Ulterior, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare formulate de partea reclamantă prin încheierea din 11.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, completul inițial învestit a acordat prim termen de judecată în dosarul nr. x/2020 la data de 22.04.2021, pentru care a procedat la citarea părților, fără a rezulta comunicarea vreunui exemplar al cererii de chemare în judecată către partea pârâtă CNCD. Pentru cel de-al doilea termen de judecată, acordat la data de 17.06.2021, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus în fața primei instanțe o cerere înregistrată la data de 11.06.2021 prin care a transmis instanței documentația aferentă actului litigios și a solicitat să îi fie comunicat un exemplar al cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din 17.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea CNCD de a i se comunica o copie a acțiunii, cu justificarea că pârâtul este autoritatea administrativ jurisdicțională care a emis actul atacat. Cu acea ocazie, partea reclamantă a solicitat respingerea cererii CNCD de comunicare a cererii de chemare în judecată sub motiv că acea entitate nu avea calitate procesuală, după cum este consemnat în încheierea de ședință de la termenul din 17.06.2021. Or, prin necomunicarea cererii de chemare în judecată către partea pârâtă, dat fiind cadrul procesual subiectiv stabilit chiar de reclamantă, i-a fost încălcat dreptul la apărare pârâtului Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, chemat în judecată, care nu și-a putut expune punctul de vedere în raport de criticile formulate de reclamanta societatea A. S.R.L. din perspectiva pretinsei nelegalități a hotărârii CNCD nr. 184/2020. Apărându-se în cadrul recursului, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat o lipsă de diligență din partea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării care, deși legal citat, nu s-a prezentat la primul termen de judecată pentru a invoca neregularitatea necomunicării acțiunii. Înalta Curte, în raport de aspectul arătat în paragraful anterior, reține că neîndeplinirea unei obligații prevăzute în legea procesuală de către prima instanță, care nu a procedat la transmiterea către pârât a unei copii a cererii de chemare în judecată în cadrul etapei scrise prealabile primului termen de judecată, nu poate fi imputată părții pârâte, în cauză Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD) fiind chemat explicit în judecată de reclamantă. Instanța de control judiciar constată că potrivit art. 178 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată: a) pentru neregularitățile săvârșite până la începerea judecății, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată; b) pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond.". În cauza de față întâmpinarea era obligatorie, dat fiind textul art. 13 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, procesul neîncadrându-se din perspectiva obiectului său în categoria celor care să nu impună o depunere a actului în discuție. Totodată, art. 201 alin. (1) C. proc. civ. prevede că întâmpinarea se depune în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Or, în cauză, cererea de chemare în judecată nu fusese comunicată pârâtului, motiv pentru care termenul pentru depunerea întâmpinării nu a început a curge spre a fi putut fi invocată prin intermediul acesteia respectiva neregularitate. De asemenea, ipoteza normativă privind invocarea neregularității la primul termen de judecată nu este incidentă prin ea însăși, deoarece lipsește premisa de aplicare vizând lipsa caracterului obligatoriu al întâmpinării. În plus, în discuție fiind o cauză de nulitate relativă, decăderea asociată omisiunii de invocare a acesteia în termenul legal prezintă caracter privat. Astfel, decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca neregularitatea procesuală vizând necomunicarea cererii de chemare în judecată trebuia formulată de partea adversă, respectiv de intimata-reclamantă A. S.R.L., la termenul la care prima instanță a pus în discuție cererea pârâtului de comunicare a acțiunii, sub sancțiunea decăderii chiar a reclamantei din dreptul de a invoca respectiva neregularitate în condițiile art. 185 alin. (1) raportat la art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.. Or, o astfel de apărare a reclamantei nu rezultă din lecturarea încheierii de ședință de la data de 17.06.2021, ci, aceasta a fost formulată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă în etapa recursului. Înalta Curte mai subliniază că soluția primei instanțe de respingere a comunicării cererii de chemare în judecată către pârâtul CNCD se regăsește în conținutul încheierii din 17.06.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, soluția putând fi criticată în calea de atac potrivit art. 494 C. proc. civ. rap. la art. 466 alin. (4) C. proc. civ. Cu aceeași ocazie, prima instanță a procedat la respingerea cererii pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării de comunicare a unei copii de pe acțiunea formulată cu o motivare eronată, în care a reținut calitatea acestuia de organ cu atribuții administrativ-jurisdicționale ce a emis actul atacat, căruia nu-i era necesară comunicarea cererii de chemare în judecată, soluție la care Înalta Curte nu poate achiesa. Înalta Curte arată însă că, urmare a participării la proces a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, chemat în judecată de către partea reclamantă prin cererea introductivă de instanță, acesta a dobândit calitatea de parte, respectiv pârât, având dreptul potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ. la comunicarea unui exemplar al cererii de chemare în judecată pentru a lua cunoștință de motivele pentru care a fost atras în proces, cu atât mai mult cu cât, în urma judecății de fond, a fost anulat actul litigios emis de acest pârât și acesta a fost obligat la cheltuieli de judecată în condițiile art. 451 C. proc. civ. Așa cum se poate observa din expunerea anterioară, împrejurarea că recurentul-pârât Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a fost în imposibilitate de a lua cunoștință de conținutul cererii de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă și de a-și formula apărări încalcă principiile contradictorialității și dreptului la apărare, fiind de natură să provoace acestuia o vătămare. Exigența fundamentală a contradictorialității, ca element inerent dreptului la un proces echitabil, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său procesual. Or, judecarea cauzei în fața primei instanțe s-a făcut fără a da recurentului-pârât posibilitatea să-și pregătească și să-și prezinte apărarea, aducându-se astfel atingere principiilor amintite, care guvernează procesul civil. Vătămarea autorității recurente-pârâte este evidentă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării necunoscând conținutul cererii de chemare în judecată, care nu i-a fost comunicată, și nu poate fi remediată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, spre a fi evaluată temeinicia acțiunii formulate și din perspectiva apărărilor ce vor fi prezentate de pârâtul CNCD, desigur prin raportarea la normele legale incidente în materie. Ca urmare a tuturor aspectelor evidențiate anterior, rezultă că afirmațiile recurentului-pârât din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se confirmă, sentința recurată fiind afectată de un viciu de legalitate procesuală de natură a produce recurentului-pârât o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Calea de atac fiind admisă potrivit celor învederate anterior, nu mai intervine analiza celorlalte critici dezvoltate de partea recurentă-pârâtă în recurs și care privesc sub aspect substanțial cererea de chemare în judecată. 2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare/nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare. Observând art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte subliniază că intervine casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță câtă vreme fondul procesului nu reiese a fi fost judecat în mod efectiv din moment ce pârâtului CNCD nu i-a fost acordată posibilitatea de a-și formula nicio apărare sub acest aspect în cauză, prin necomunicarea cererii de chemare în judecată în etapa scrisă a procedurii, urmată de refuzul Curții de Apel București de a comunica acea cerere de chemare în judecată la solicitarea expresă a pârâtului amintit. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, câtă vreme soluția pronunțată de instanța de control judiciar a fost de admitere a căii de atac și casare a sentinței recurate, solicitarea urmează a fi avută în vedere cu ocazia rejudecării în raport de stabilirea culpei procesuale în legătură cu ansamblul acțiunii civile deduse spre soluționare instanței judecătorești.